Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 665/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 665/2009
Ședința publică din 16 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C - N, împotriva sentinței civile nr. 1385 din 29.08.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații - SERV SRL, TREZORERIA M C - N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimata - Serv SRL, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 13.01.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei - Serv SRL, prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Reprezentanta intimatei - Serv SRL a depus la dosarul cauzei, ca practică judiciară decizia nr. 2926/2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ și înscrisuri în limba germană, prin care dorește să dovedească incidenței în cauză a prevederilor dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Curtea, reținând că, o parte din înscrisurile depuse la dosar, la acest termen sunt în limba germană, fără traducere legalizată, a dispus suspendarea dezbaterilor în cauză și reluarea la ora 1200, pentru suplinirea incidentului menționat, în sensul de a se depune la dosar traduceri legalizate a înscrisurilor depuse în limba germană.
Reprezentanta intimatei - Serv SRL a susținut că, are azi o cauză la H și că, nu mai poate reveni.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, nu s-a prezenta nimeni.
S-a înregistrat, azi 16.02.2009, din partea intimatei - Serv SRL, traducerea legalizată după actul de vânzare cumpărare din Germania a vehiculului a cărei taxă se solicită a fi restituită și o serie de înscrisuri în dovedirea cheltuielilor ocazionate ( 28 -34).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs constată:
Prin sentința civilă nr. 1.385 din 29 august 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a tribunalului, inadmisibilității acțiunii și lipsei de obiect invocate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-
S-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Trezoreria - C-N, invocată din oficiu de instanță, și în consecință:
S-a respins acțiunea reclamantei SERV împotriva pârâtei de rd. 1 Trezoreria C-N, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a admis excepția invocată de pârâta C și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SERV pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a respins excepția invocată de pârâta C-N - a lipsei calității procesuale pasive, și în consecință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SERV, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-
Totodată, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6.284 lei, reprezentând taxă auto de primă înmatriculare cu dobânda legală aferenta la data plății.
În final, s-a respins ca nefondat petitul privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a analizat, în primul rând, excepțiile invocate.
Astfel, exceptia necompetentei materiale a tribunalului a fost respinsă deoarece prin actiune promovată, reclamanta nu a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra neconcordanței intre prevederile art. 2141-2143din Legea 571/2003 si cele ale Tratatului Comunității Europene implicit cu prevederile constituționale consacrate la art. 20 (2) din Legea fundamentală, obiectul juridic dedus judecății constituindu-l obligarea la restituirea unei sume încasată ca plată nedatorată care se circumscrie competenței speciale în condițiile art. 8 din Legea 554/2004.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, împrejurare necontestată de reprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia.
Având în vedere că actul administrativ fiscal contestat este emis de pârâta de rd. 1, instanța a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta de rd. 2, astfel că a dispus admiterea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului pe această excepție.
Exceptia inadmisibilității actiunii a fost respinsă, deoarece suma a cărei restituire s-a solicitat nu a fost achitata sub imperiul nr.OUG 50/2008 care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, iar dispozitiile acestei ordonante nu pot retroactiva conform principiului neretroactivității legii.
Excepția lipsei de obiect invocată si motivată pe faptul că prin acțiunea promovată reclamanta nu solicită anularea vreunui act administrativ fiscal emis de ambele pârâte, tribunalul a respins-o deoarece competenta este statuată prin art. 8 si art. 10 din Legea 554/2004 raportat la obiectul juridic dedus judecății.
Totodată, instanta de fond a invocat din oficiu exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rd. 1 Trezoreria - C-N, exceptie care a fost admisă, deoarece suma a cărei restituire se solicită a fost achitată C-N, astfel încât, actiunea reclamantei împotriva acestei pârâte s-a respins pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administratia Finantelor Publice a Municipiului C-N, a fost respinsă, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, suma a cărei restituire se solicită a fost achitată acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că cererea formulată este întemeiată în parte, din următoarele considerente:
Reclamanta SERV a achitat la data de 14.08.2007 suma de 6.284 lei, cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal. Tribunalul a apreciat însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu a fost reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea reclamantei
În final, petitul formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată a fost respins ca nefondat, deoarece nu au fost depuse chitanțe justificative privind onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, invocând în drept dispozițiile art. 3041.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că taxa de primă înmatriculare a fost legal încasată de la reclamantă, în condițiile existenței unei legislații naționale ce a înlocuit începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării tării noastre la Comunitatea Europeană, legislația referitoare la accizarea produselor din import.
De asemenea, s-a arătat că Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite tării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
În susținerea pretențiilor s-a susținut că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Astfel, pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
Prin întâmpinare, reclamanta SERV a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ( 9 - 10)
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
Trebuie arătat că intimata a solicitat obligarea recurentei la plata, în această fază procesuală, a cheltuielilor de judecată, incluzând și onorariul de avocat, depunând la dosar nota și chitanțele doveditoare ( 28 - 32).
Cum potrivit art. 274 alin. 1.pr.civ. recurenta este partea căzută în pretenții, intimata este îndreptățită să-i fie acordate cheltuielile de judecată în recurs.
Însă, alin. 3 al aceluiași articol, îndreptățește instanța să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În aceste împrejurări, față de natura pricinii, de complexitatea ei, de munca efectivă a avocatului, Curtea apreciază că suma de 500 lei este corespunzătoare pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, cu sediul în C-N, P-ța -, nr. 19, jud. C, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 1.385 din 29 august 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei SERV L suma de 500 lei cheltuieli de judecată
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red. Gh.
Dact./2 ex/19.02.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
