Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 733/ Dosar nr-

Ședința publică de la 11 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta președinte secție

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de contestatoarea - referitor la Decizia nr.206/R/27.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 11 noiembrie 2008.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față

Prin Sentința civilă nr. 641/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul Covasnas -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL Î Buzăului în contradictoriu cu pârâtele C și Direcția Regională Vamală B; s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 62/26.04.2006, s-a admis contestației, s- anulat în parte procesul verbal de control nr. 10/16.02.2006 în sensul diminuării drepturilor vamale datorate de reclamantă de la suma de 105.549 lei la 102.752, 6 lei. Reclamanta a fost exonerată de plata diferenței de 2.796,4 lei și pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei cheltuieli de judecată 9,3 lei.

S-a reținut că prin expertiza contabilă s-a stabilit că în perioada de referință a fost plătită suma de 27.964.500 lei ROL ceea ce impune ca drepturile vamale suplimentare să fie diminuate cu această sumă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta - - SRL și pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală B. Prin Decizia nr. 206/R/25.09.2007 Curtea de APEL BRAȘOV a admis în parte recursul recurentului SRL, s-a modificat în parte sentința atacată și s-a dispus anularea parțială a Deciziei 62/26.04.2006 a DGFP C și a procesului verbal de control 10/16.02.2008 a Direcției Regionale Vamale și a fost exonerată reclamanta de plata taxei vamale în cuantum de 2796,4 lei și a TVA, comision vamal și a majorărilor aferente acesteia. S-au menținut celelalte dispoziții. S-a respins recursul declarat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală

S-a reținut că deoarece reclamanta a achitat o parte din taxele vamale datorate la importul definitiv în perioada importului provizoriu nu datorează nici TVA, comision vamal și majorări de întârziere aferente acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare - SRL.

Prin aceasta se reiau motivele de fapt și de drept invocate prin acțiunea inițială și prin recurs. Consideră că fiind vorba de importarea a 3 autospeciale din Uniunea Europeană nu datora taxe vamale. Precizează că s-au stabilit în sarcina sa numele datorate fără a se lua în calcul deducerea taxelor vamale parțial achitate.

La dosar a depus întâmpinare Direcția Regională Vamală B și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând respingerea contestației în anulare arătând că aceasta nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 317 și /sau art. 318 Cod procedură civilă.

Contestatoarea - - SRL și-a precizat contestația în anulare formulată arătând că este o greșeală materială de calcul faptul că a fost exonerată doar de plata a 2796,4 lei deși ea a achitat pentru cele trei autovehicule suma totală de 7834 lei.

În drept se invocă prevederile art. 318 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarelor, decizia atacată raportat la motivele invocate, Curtea apreciază că această contestație în anulare este fondată raportat la prevederile art. 318 Cod procedură civilă.

Pentru admiterea contestației în anulate specială, codul d e procedură civilă prevede două motive și anumite condiții de admisibilitate.

Primul motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.

În speță nu s-au identificat astfel de greșeli materiale.

Al doilea motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă - omisiunea cercetării unui motiv de casare - poate fi invocat numai dacă recursul a fost respins sau admis numai în parte. În cauză recurentei reclamante - SRL i s-a admis în parte recursul, deci contestația sa în anulare este admisibilă prin prisma acestei condiții.

Art. 318 Cod procedură civilă are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivul de casare invocate în termen de către recurent iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.

Curtea constată că recurenta a invocat faptul că ar fi achitat taxe vamale pentru 3 autovehicule, iar aceste sume nu au fost avute în vedere de organul de control vamal și nu au fost deduse.

Acest motiv nu a fost analizat de instanța de recurs.

În consecință în baza art. 320 Cod procedură civilă raportat la art. 318Cod procedură civilă Curtea va admite contestația în anulare formulată. Va anula decizia 206/R/25.09.2007 și va acorda termen pentru rejudecarea recursului cu citarea părților.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite contestația în anulate formulată de contestatoarea - SRL împotriva Deciziei nr. 206/R/25.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV pe care o anulează.

Stabilește termen pentru soluționarea recursului la data de02.12.2008, dată pentru care se citează părțile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.11.2008

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red./11.11.2008

Dact./14.11.2008/2 ex.

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Brasov