Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 77/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Morina Napa
- - - JUDECĂTOR 3: Vera
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantăASOCIAȚIA SPORTIVĂîmpotriva sentinței civile nr. 550 din 27 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. vechi 2439/20006), având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă și consilier juridic pentru intimatul-pârât Primarul Municipiului B, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât Consiliul Local al Mun. B -
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar copiile a două adrese și arată că nu mai are cereri și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatului-pârât arată, de asemenea, că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților prezente cu privire fondul cauzei.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, față de faptul că de la început părțile s-au prezentat pe poziții contrare. Critică soluția instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei arătând că, deși s-au administrat toate probele necesare, instanța de fond nu a stabilit complet și corect faptele deduse judecății.
Precizează că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 69/2000 (art.b67) completate cu cele ale Codului fiscal. în acest sens pronunțându-se și Tribunalul București, conform hotărârilor succesive, rămase irevocabile, pe care le-a depus la dosar.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecarea cauzei cu admiterea cererii cum s-a formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca nefundat, motivat de faptul că instanța de fond în mod corect a reținut că taxa pentru servicii de reclamă și publicitate trebuie plătită de către recurenta-reclamantă și nu de către beneficiarul serviciului. Precizează că dispozițiile art. 285 din Codul fiscal reglementează scutirile de taxe pentru persoanele juridice, iar cele ale Legii nr. 69/2000 și-au încetat aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Codului fiscal, potrivit pct. 289. (1) din Normele metodologice de aplicare a acestuia. Consideră că hotărârea instanței de fond este corectă, sub aspectul temeiniciei.
În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2439/20.07.2006 - număr nou de dosar - reclamanta Asociația Bac hemat în judecată Primarul municipiului B și Direcția de Impozite și Taxe Locale în contradictoriu cu care a solicitat anularea dispoziției nr. 1220 din 15.06.2006, a deciziei de impunere nr. - din 5.05.2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. - din 5.05.2006.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut, în esență, că în temeiul art. 67 din Legea nr. 69/2000 nu are obligații de plată a taxelor locale, nefiind aplicabile dispozițiile Codului fiscal reținute de pârât. Reclamanta a mai susținut că raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nu conțin temeiul de drept în baza căruia au fost calculate dobânzile.
Prin cererea depusă la termenul din 16.10.2006 reclamanta a invocat mai multe,excepții privind nulitatea absolută" pentru următoarele considerente:
- raportul de inspecție fiscală nu invocă norma legală în temeiul căreia s-a procedat la calculul penalităților, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 170 și art. 46 din Codul fiscal, iar invocarea art. 270 este eronată și nu poate produce consecințe juridice valabile;
- în dispoziția nr. 1220 din 16.06.2006 s-a invocat un text - art. 63 pct. 1 din Legea nr. 24/2000 - căruia i s-a atribuit un alt conținut;
- este falsă susținerea faptului că ar fi depus tardiv contestația;
- conținut art. 68. 1 lit. g din Legea nr. 215/2001 invocat în dispoziția primarului are un alt conținut, acest text fiind modificat prin Legea nr. 268/2006.
Prin întâmpinare, pârâtul Primarul municipiului Bai nvocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale a Direcției Impozite și Taxe Locale.
Prin sentința civilă nr. 550 din 27.10.2006 Tribunalul Bacăua admis excepția lipsei calității procesuale a Direcției Impozite și Taxe Locale, respingând acțiunea fașă de această pârâtă; respins excepția nulității absolute a actelor administrativ-fiscale, ca nefondată; a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Primarul municipiului B, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat la reclamantă (în perioada 22.02.-28.04.2006) cu privire la modul de declarare, stabilire și plată a taxei de reclamă și publicitate pentru perioada 1.01.1999-31.10.2005, s-a întocmit raportul de inspecție fiscală -/5.05.2006 prin care s-a stabilit că, pentru perioada 1.01.2004-31.12.2005, reclamanta avea obligația constituirii acestei taxe la nivelul de 3% din valoarea contractelor încheiate și virarea ei către bugetul local. În baza raportului a fost emisă decizia de impunere - din 5.05.2006, prin care s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 60.448 lei taxă reclamă și publicitate, la care s-au calculat dobânzi de 23.681 lei și penalități de întârziere de 4.798 lei.
Contestația formulată de reclamantă împotriva acestor acte a fost respinsă prin decizia nr. 1220 din 15.06.2006 a Primarului municipiului B, reținându-se că, începând cu data de 1.01.2004, prin intrarea în vigoare a Codului fiscal, art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000 a fost abrogat implicit, contestatoarea nefigurând printre persoanele care beneficiază de scutiri și facilitățile prevăzute de art. 285 din Codul fiscal.
Sunt neîntemeiate susținerile reclamantei cu privire la nulitatea actelor contestate. Astfel, reclamanta invocă unele texte de lege care nu au legătură cu excepția nulității (art.170 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003), confundă obiectul actului administrativ fiscal cu temeiul de drept al actului fiscal, sau dă o interpretare proprie unor texte de lege invocate.
În ceea ce privește obiectul actului fiscal contestat, acesta este "verificarea modului de constituire, declarare și plată a taxei de reclamă și publicitate" și este prevăzut în raportul de inspecție fiscală ce face obiectul prezentei contestații.
În ceea ce privește temeiul de drept al dobânzilor și penalităților de întârziere, organul fiscal a precizat temeiul de drept, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Art.43 Cod procedură fiscală nu prevede la al.2 lit. f că organul fiscal trebuie să indice articolul și actul în baza căruia se stabilesc obligațiile fiscale, așa cum pretinde reclamanta, ci doar temeiul de drept.
În măsura în care s-a făcut trimitere la Ordonanța Guvernului 92/2003, această trimitere acoperă nulitatea actului fiscal, chiar dacă nu s-au invocat dispozițiile art. 115-116 din acest act normativ.
În ceea ce privește susținerea motivării în fapt eronate a raportului de inspecție fiscală, întrucât taxa de reclamă și publicitate se datorează de beneficiar și nu de prestator, instanța reține că dispozițiile art.270 al. 1 din Legea nr. 571/2003 trebuie interpretată prin coroborare și cu dispozițiile al. 2-6 ale art.270, precum și cu cele ale Normelor Metodologice de aplicare a Legea nr. 571/2003,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții, rezultă că legiuitorul a dispus ca plata acestei taxe să se facă de beneficiarul plății acestor servicii, respectiv de către prestatorul lor.
Referitor la dispozițiile art.63 al. 1 din Legea nr. 24/2000, textul corect este cel indicat de pârât și nu de reclamantă (care confundă conținutul acestui text cu dispozițiile art.61 al. 1 din aceeași lege).
S-a mai invocat de către reclamantă că decizia este lovită de nulitate, întrucât în cuprinsul deciziei nr. 1220/2006, s-ar invoca o tardivitate a contestației, însă o asemenea referire nu există în decizia contestată, contestația administrativă fiind respinsă ca nefondată.
De asemenea, s-a susținut că Legea nr. 215/2001, art.68 al.1 lit. g) invocat de pârât ca temei legal ce-i conferă guvernului atribuții de a dispune, a fost modificat prin Legea 286/2006.
Este adevărat că art.68 a fost modificat prin Legea nr. 286/2006, însă această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.621/18.07.2006, iar decizia nr. 1220/2006 a fost emisă la 15.06.2006, deci modificarea a survenit după emiterea deciziei și chiar dacă ar fi fost invocată greșit, această dispoziție, reclamanta nu a precizat în ce măsură acest lucru atrage nulitatea deciziei și prejudiciul suferit.
Nici susținerile reclamantei privind lipsa motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia nr. 1220/2006, nu sunt reale, decizia fiind motivată în fapt și în drept.
Pârâtul a reținut corect că prin dispozițiile art.1 al.3 ale art.285 și 298 al. 1 pct.44 din Legea nr. 571/2003 au fost abrogate implicit dispozițiile art.67 al.5 din Legea nr. 69/2000, prin nemenționarea reclamantei printre persoanele care beneficiază de scutiri și facilități, conform art.285 Cod fiscal, coroborată cu prevederile că în materie fiscală, dispozițiile din Codul fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile codului fiscal.
Susținerea reclamantei că disp.art.67 al.5 din Legea nr. 69/2000 nu este contrară dispozițiile art. 282 Cod fiscal, nu poate fi reținută, întrucât se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiile art. 270 Cod fiscal, respectiv că ea nu este beneficiar al serviciilor de reclamă și publicitate, ci prestator.
Această motivare este susținută și de punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Legislație, comunicat pârâtului cu adresa nr.-/07.03.2006 (fila 26).
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului reclamanta a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
. Instanța nu a stabilit complet și corect faptele deduse judecății, consecința fiind un silogism juridic incorect prin raportarea unei premise minore (situația de fapt) neclare la premisa majoră (norma de drept). Astfel, din raportul de inspecție fiscală rezultă că activitatea de control s-a desfășurat nu din inițiativa organului de control, ci în urma adresei nr. 28/P/2005 din 4.01.2006 a DNA, prezumându-se acte și fapte de natura celor care atrag competența DNA în baza unor indicii care nu au fost niciodată enunțate nici de DNA, nici de organul de control pentru ca recurenta să se poată apăra în cunoștință de cauză; primul aviz de verificare emis de organul de control conține o abatere de la odul d e procedură fiscală, abatere care nu s-a consumat în fapt; finalizarea controlului la data de 24.02.2006 nu s-a făcut printr-un raport scris, așa cum impunea art. 107. 1 din Codul d e procedură fiscală, abatere care a deschis calea eludării ulterioare a normelor fiscale; cu prilejul controlului părțile raportului juridic fiscal au exprimat opinii diferite cu privire la taxa de reclamă și publicitate, fiecare parte adresându-se forului său ierarhic - recurenta adresându-se Agenției Naționale pentru Sport, cu adresa nr. 153 din 27.02.2006, iar intimata Direcției Generale Legislație Impozite din Ministerul Finanțelor Publice - pentru a solicita opinii cu privire la aplicarea Codului d e procedură fiscală în materia acestor taxe; pentru data de 27.03.2006 s-a emis un nou aviz de verificare, aviz care încalcă dispozițiile art. 103 tezele I și II din Codul d e procedură fiscală întrucât taxa de reclamă și publicitate fusese deja verificată în urma avizului din 23.01.2006, iar date suplimentare nu apăruseră; cel de-al doilea control, care a avut loc la data de 27.03.2006, s-a concretizat într-un act de constatare de două pagini, cu o argumentare juridică de rutină, fără nici o referire la art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000 și fără a răspunde la observațiile, obiecțiunile și punctul de vedere al recurentei; art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000 a fost analizat abia cu ocazia soluționării contestației, dar fără a fi observate dispozițiile art. 40 din Codul d e procedură fiscală și dispozițiile corelative din Codul d e procedură civilă, deoarece consilierul juridic, care a avizat juridic și a redactat dispoziția de soluționare a contestație, este soțul organului de control, care a semnat și decizia de impunere.
II. Instanța nu a motivat hotărârea, preluând în drept motivarea consilierului juridic incompatibil al primăriei. Această motivare constituie o analiză părtinitoare și subiectivă, total străină interpretării sistematice a normelor de drept incidente. 3 al art. 1 din Codul fiscal a fost desprins din contextul normativ, fiind absolutizat pentru a justifica un abuz. Nu s-a observat că 4 al art. 1 n-a exclus ca o prevedere a sa să contravină unui tratat la care România este parte; la data controlului și a judecății era în vigoare Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În precizările solicitate cu privire la aplicarea art. 1. 3 din Codul d e procedură fiscală a fost evitat un răspuns expres asupra aplicării art. 67. 5, exprimându-se o opinie generală cu privire la structurile sportive fără scop lucrativ.
Intimata nu a sesizat Comisia Centrală Fiscală din simplul motiv că la nivel național, de la data intrării în vigoare a Codului fiscal, n-a intervenit nicio schimbare în practica aplicării art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000.
Atât interpretarea organului de control, cât și a instanței de judecată cu privire la caracterul abrogator al art. 1. 3 din Codul fiscal sunt contrare Codului fiscal și Codului d e procedură fiscală deoarece: încalcă art. 1. 4 din Codul fiscal; încalcă principiile fiscalității prevăzute de art. 3 lit. a, b, e și d din Codul fiscal; sunt ignorate dispozițiile art. 7 pct. 18 din Codul fiscal, sfera noțiunii de organizație nonprofit incluzând și structurile sportive fără scop lucrativ; Codul fiscal este interpretat ca și cum ar fi o lege organică, deși este o lege ordinar; s-a ignorat faptul că acolo unde legiuitorul a voit să suprime anumite facilități acordate structurilor sportive prin legea proprie, a făcut-o expres și fără echivoc prin Legea nr. 472/4.11.2004 și prin Legea nr. 414/2002; au fost ignorate dispozițiile art. 59, 63 și 65 din Legea nr. 24/2000, adoptarea Codului fiscal nefiind un eveniment legislativ implicit deoarece codificarea normelor fiscale este o activitate firească în procesul de legiferare și nu un caz deosebit care să justifice abrogări tacite; au fost ignorate dispozițiile art. 370 din Codul fiscal care impuneau o cu totul altă soluție decât impunerea prin decizie; au fost ignorate dispozițiile art. 13, 25, 38, 40, 103. 3 și 107 din Codul d e procedură fiscală, fiind ignorate drepturile câștigate de recurent până la data controlului.
III. Instanța nu s-a pronunțat asupra probei conținând punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Sport, punct de vedere potrivit căruia dispozițiile art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000 sunt în vigoare și aplicabile, nearătându-se de ce este înlăturat acest punct de vedere. Opinia acestei agenții avea o mai mare credibilitate decât direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice pentru că în materia dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice se exprimă numai prin acte juridice cu caracter normativ, iar nu prin adrese.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate de reclamantă prin cererea de recurs, dar și prin cererea de chemare în judecată, curtea de apel constată următoarele:
. O primă constatare este aceea că o parte din motivele invocate prin cerea de recurs nu au fost invocate și argumentate prin cererea de chemare în judecată. Este vorba despre modalitatea în care s-a efectuat controlul fiscal - inițiativa controlului, neregularitatea primului aviz de verificare și nelegalitatea celui de-al doilea, neîntocmirea unui raport după primul control care a avut loc în perioada 22-24-02-2006 - și despre încălcarea dispozițiilor art. 40 din Codul d e procedură fiscală și a dispozițiilor corelative din Codul d e procedură civilă referitoare la incompatibilități.
Soluționând recursul, curtea de apel este ținută a verifica dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, controlul judiciar limitându-se la ceea ce a judecat prima instanță. Aplicând, în temeiul art. 316 din Codul d e procedură civilă, art. 294 din același cod, curtea constată că în recurs nu este permisă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată. Invocarea, în recurs, a unor vicii care țin de procedura inspecției fiscale și a soluționării contestației administrative constituie o schimbare a cauzei acțiunii în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată a fost invocată doar încălcarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 69/2000 și a celor din Codul fiscal, Codul d e procedură fiscală și Legea nr. 24/2000 care, potrivit reclamantei, ar fi fost interpretate în mod greșit doar pentru ca organul fiscal să poată reține abrogarea scutirii reglementate de art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000. Aceste aspecte, nefiind invocate în fața instanței de fond, nu au constituit obiectul probațiunii în fața acestei instanțe, nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților și nici tribunalul, prin hotărârea pronunțată, nu le- examinat.
Se constată, totodată, că nici prin contestația administrativă formulată de reclamantă în temeiul art. 175 din Codul d e procedură fiscală (potrivit reglementării în vigoare la data formulării contestației), aceasta nu a invocat nelegalitatea efectuării inspecției fiscale. Ori, ceea ce este supus controlului instanței de contencios administrativ, potrivit art. 188 din Codul d e procedură fiscală, este decizia emisă în soluționarea contestației, decizie în care nu au fost analizate aspectele supuse controlului în recurs.
În privința conflictului de interese în care se afla funcționarul public care a participat la soluționarea contestației administrative și care, potrivit susținerilor recurentei, s-ar afla într-o situație de incompatibilitate determinată de legătura de rudenie cu una dintre persoanele care au efectuat inspecția fiscală, această instanță consideră că acest incident nu mai poate și invocat în fața instanței de recurs și pentru un alt considerent. Astfel, potrivit art. 40. 4 din Codul d e procedură civilă, contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcționarului public aflat în conflict de interese. Potrivit art. 29 din Codul d e procedură civilă (cod ale cărui dispoziții sunt aplicabile în temeiul art. 2. 3 din Codul d e procedură fiscală), propunerea de recuzare se face înainte de începerea oricărei dezbateri. Atâta timp cât reclamanta nu a uzat de instituția recuzării nici cu prilejul soluționării contestației, nici ulterior, în cadrul acțiunii în contencios administrativ cu care a investit Tribunalul Bacău, nu poate ca în recurs să supună controlului judiciar un aspect.
II. Examinarea hotărârii recurate relevă ca acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261. 1 din Codul d e procedură civilă, inclusiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantei. Faptul că instanța a reținut aceeași teză cu cea susținută de pârât nu determină, astfel cum susține recurenta, caracterul părtinitor și subiectiv al hotărârii întrucât soluția pronunțată este rezultatul propriei interpretări dată de instanță dispozițiilor legale considerate ca fiind aplicabile.
Problema de drept dezlegată de organul fiscal și de instanța de fond - a cărei rezolvare este criticată de recurentă - este aceea dacă reclamanta beneficiază de de la plata impozitelor și taxelor locale prevăzută de art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000, după intrarea in vigoare a Codului fiscal, dat fiind faptul că prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere contestate s-au stabilit obligații fiscale reprezentând taxă reclamă și publicitate pentru perioada 1.01.2004 - 31.12.2005, dobânzi pentru perioada 16.03.2004 - 28.04.2006 și penalități de întârziere pentru perioada 1.03.2004 - 31.12.2005.
de care se prevalează recurenta este prevăzută de Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în art. 67. 5, text potrivit căruia structurile sportive fără scop lucrativ sunt scutite de impozite și taxe locale.
Organul fiscal și instanța de fond au considerat că această scutire a devenit inoperantă ca efect al abrogării implicite a art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000 prin art. 1. 3 și art. 298. 1 pct. 44 din Codul fiscal. Potrivit art. 1. 3 din Codul fiscal în materie fiscală, dispozițiile codului prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal, iar prin art. 289. 1 pct. 44 se prevede că, la data intrării în vigoare a codului, se abrogă orice alte dispoziții contrare acestuia.
Curtea de apel consideră ca fiind corectă această din urmă interpretare.
Art. 63 din Legea nr. 24/2000 (republicată) reglementează condițiile de formă și de fond ale abrogării, instituind regula abrogării exprese a dispozițiilor normative vizate de abrogare. Însă, prin art. 65 - care reglementează evenimentele legislative deosebite - legea prevede posibilitatea ca, în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, să se prezume că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite ( 1), cu excepția actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.
În cauză, dat fiind faptul că, la data adoptării Codului fiscal, dispoziții fiscale erau cuprinse într-o multitudine de alte acte normative, nu a fost posibilă identificarea tuturor acestora. Prin urmare, prin art. 289. 1 pct. 44 din cod s-a prevăzut că, la data intrării în vigoare a codului, se abrogă orice alte dispoziții contrare acestuia. Cum în Codul fiscal au fost prevăzute expres, prin art. 272, scutirile de la plata taxei pentru folosirea taxei de reclamă și publicitate, scutiri care nu operează și în privința structurilor sportive fără scop lucrativ, rezultă că trebuie considerată ca fiind abrogată implicit care era prevăzută de art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000. Fiind abrogată implicit prin Codul fiscal, această dispoziție nu mai putea fi abrogată încă o dată prin Legea nr. 472/2004 intrată în vigoare ulterior intrării în vigoare a Codului fiscal, astfel cum susține recurenta.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că nu a operat o abrogare tacită în temeiul art. 289. 1 pct. 44 din Codul fiscal, am fi în situația unui conflict între dispozițiile Codului fiscal și dispozițiile art. 67. 5 din Legea nr. 69/2000. Soluționarea acestui conflict a fost făcută de legiuitorul Codului fiscal în favoarea dispozițiilor acestui cod, prin reglementarea expresă cuprinsă în art. 1. 3, fiind considerate a prevala.
Nu au aplicabilitate dispozițiile 4 al art. 1 din Codul fiscal, invocate de recurentă, potrivit cărora în cazul în care orice prevedere a codului contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat. Recurenta a făcut o referire cu caracter general la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a arăta care dispoziții ale convenției contravin legislației fiscale a României și fără a argumenta de ce aceste dispoziții i-ar da dreptul la scutiri de la plata impozitelor și taxelor. Pe de altă parte, determinarea caracteristicilor acestora (impozite și taxe) se circumscrie politicii fiscale a fiecărui stat, respectiv politicii sale economice. Prin urmare, opțiunile statului în materia impozitelor și taxelor nu pot fi supuse jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului.
Nu are relevanță nici faptul că organismul cu responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codul fiscal (și a Codul d e procedură fiscală), Comisia centrală fiscală, - constituită potrivit art. 6 din Codul fiscal (și respectiv art. 4 din Codul d e procedură fiscală) - nu a elaborat o decizie cu privire la aplicarea art. 1. 3 din Codul fiscal, căci aplicarea unui text al codului se face independent de existența unei decizii a acestei comisii cu privire la aplicarea respectivului text. Interpretarea și aplicarea legii este atributul instanței de judecată care poate face propria sa interpretare, în baza metodelor de interpretare consacrate.
Recurenta nu a argumentat care sunt motivele pentru care sunt încălcate principiile fiscalității reglementate prin art. 3 din Codul fiscal, astfel că instanța nu poate verifica încălcarea acestor principii. Aceeași este situația în cazul invocării încălcării dispozițiilor art. 2. 3, 4, 5 și 6 (în condițiile în care art. 2 nu are decât 3 alineate), art. 7. 5, art. 12, art. 13, 25, 38, 103. 3 și 107 din Codul d e procedură fiscală, referirea recurentei la,drepturile câștigate de recurent până la data controlului" neputând fi corelată cu aceste dispoziții. În lipsa motivelor din care să rezulte modul în care aceste dispoziții au fost nesocotite nu se poate considera că simpla enunțare a încălcării unor prevederi legale ar putea reprezenta motive de recurs.
Dispozițiile art. 7. 1 pct. 18 din Codul fiscal care cuprind definiția legală a organizației nonprofit nu sunt relevante întrucât motivul pentru care în sarcina recurentei s-au stabilit obligații fiscale nu este legat de calitatea sa/lipsa calității de organizație nonprofit, ci de faptul că taxa la plata căreia a fost obligată nu face obiectul scutirii decât pentru instituțiile publice (potrivit art. 272. 1 din Codul fiscal), nu și pentru organizații nonprofit.
III. Punctele de vedere exprimate de diverse instituții, organisme sau autorități cu privire la o anumită problemă de drept - inclusiv punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Sport - nu reprezintă probe în procesul civil, iar credibilitatea acestora nu poate fi analizată de instanță în termeni comparativi; o probă, reglementată ca atare de Codul d e procedură civilă, este reținută de instanță în cazul în care este pertinentă.
Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor) este autorizat, în baza art. 1 lin. 2 teza ultimă din Codul fiscal, să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea codului, iar prin Comisia centrală fiscală - înființată de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 6 din Codul d e procedură fiscală - poate elabora decizii cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor codului; în afara acestor situații, care vizează emiterea de acte cu caracter normativ, Codul d e procedură fiscală, prin art. 42, reglementează soluția fiscală individuală anticipată. Toate actele care exced competențelor prevăzute de lege, indiferent dacă conțin sau nu puncte de vedere asupra unei probleme de drept, nu pot avea forță obligatorie pentru instanțele de judecată.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că motivele invocate de recurentă nu pot determina casarea ori modificarea sentinței, situația în care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantăASOCIAȚIA SPORTIVĂcu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 550 din 27.10.2006, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. vechi 2439/2006 în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMARULMUNICIPIULUIșiCONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE,
- - - JUDECĂTORI, - -
-
GREFIER,
Red. Red. 2 ex. 27 febr. 2008
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Judecători:Gabriela Mona Ciopraga, Morina Napa, Vera
