Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 782/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 782

Ședința publică din data de 19 mai 2009

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Stan Aida

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - - Construcții și Reparații SA (, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 71 din data de 24 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta - P-Serviciul Soluționare Contestații, cu sediul în P,-, jud. P.

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr. -/10.04.2009 și timbru judiciar de 0,3 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-reclamantă - - Construcții și Reparații SA ( și intimata-pârâtă - P-Serviciul Soluționare Contestații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, iar recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act de solicitarea recurentei de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - - Construcții și Reparații SA ( în contradictoriu cu pârâta - P - Serviciul Soluționare Contestații, a solicitat anularea deciziei nr. 62/25.07.2008, ca fiind nelegală și netemeinică, precum și obligarea pârâtei să-i emită titlul de creanță pentru sumele executate de către aceasta prin poprire în baza adresei nr. 81463/26.11.2007 emisă de P.

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 28.03.2008 a formulat contestație la P, înregistrată sub nr. 20476/13.03.2008 prin care a solicitat pârâtei să emită un titlu de creanță pentru sumele executate de P în baza adresei nr. 81463/26.11.2007 către Banca și, totodată, să se efectueze un calcul corect al eventualelor sume datorate bugetului de

stat, deoarece Paî ncasat de la societate în perioada 01.01.2004 -31.12.2007, majorări calculate eronat nedatorate în cuantum de 848.407 lei.

A menționat reclamanta că, neavând un titlu de creanță pentru suma de 848.407 lei executată de pârâtă pe baza adresei nr. 81463/26.11.2006, titlu care în conformitate cu Legea contabilității reprezintă un document justificativ primar, nu putea face înregistrările contabile, existând o diferență semnificativă între sumele din adresa nr. 81463/26.11.2007 și sumele din contabilitatea societății.

Deși a fost legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința nr. 71 din data de 24 februarie 2009 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea având ca obiect anulare act control taxe si impozite formulată de reclamanta - - Construcții și Reparații SA ( în contradictoriu cu pârâta - P - Serviciul Soluționare Contestații.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a apreciat că este temeinică și legală decizia nr. 62/25.07.2008 de soluționare a contestației formulate de SA, prin respingerea ca inadmisibilă contestația formulată împotriva adresei nr. 81463/26.11.2007 emisă de

Potrivit art. 41 din nr.OG 2/2003, actul fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, iar potrivit art. 43 din același act normativ, actul administrativ fiscal are un anumit conținut și presupune o anumită motivare. In urma analizei adresei nr. 81463/26.11.2007 aflată la fila 16 dosar, s-a constatat că acest înscris nu reprezintă un act administrativ fiscal, așa cum este definit și caracterizat de dispozițiile art. 41 și 43 din nr.OG 92/2003.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 din nr.OG 92/2003, se poate formula contestație împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ-fiscale, iar potrivit art. 209 alin. 1 din nr.OG 93/2003, contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrativ-fiscale asimilate dispozițiilor de impunere, precum și a deciziilor pentru regularizarea situației, emise în conformitate cu legislația în materia vamală, se soluționează de către anumite organe competente. Or, adresa nr. 81463/26.11.2007 nu se regăsește în enumerarea limitativă a acestor articole de lege menționate, nefiind titlu de creanță, decizie de impunere sau act administrativ-fiscal asimilat deciziei de impunere.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta - - Construcții și Reparații SA (, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta consideră că instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acțiunii, întrucât a constatat că adresa nr.81463/26.11.2007 nu ar reprezenta un act administrativ-fiscal astfel cum este definit și caracterizat de art. 41 și 43 din nr.OG 92/2003, deși prin acțiunea inițială nu s-a solicitat anularea acestei adrese, ci obligarea pârâtei să emită titlul de creanță pentru sumele executate de către aceasta prin poprire în baza adresei nr. 81463/26.11.2007 emisă de

A arătat recurenta-reclamantă că acțiunea sa este întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2 lit.i din Legea nr. 554/2004, deoarece refuzul instituției pârâte de a emite un titlu de creanță pentru sumele executate prin poprire îmbracă forma

unui refuz nejustificat, asimilat cu un exces de putere; întrucât nu există un titlu de creanță pentru suma de 848.407 lei, executată de pârâtă pe baza adresei nr. 81463/26.11.2007 - considerată document justificativ primar, societatea reclamantă nu a putut face înregistrările contabile, existând o diferență semnificativă între sumele din adresă și sumele înregistrate în contabilitate.

Recurenta invocă și aspectul privind soluționarea contestației sale de către o altă instituție decât cea care a dispus executarea silită prin poprire, apreciind că decizia nr. 62/25.07.2008 emisă de P este nelegală, această instituție fiind străină de raporturile juridice născute între societatea reclamantă și

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei să emită reclamantei titlul de creanță pentru sumele executate de aceasta prin poprire în baza adresei nr. 81463/26.11.2007 emisă de P și anularea deciziei nr. 62/25.07.2008 ca fiind nelegală și netemeinică.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, a textelor de lege incidente în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:

Din examinarea cererii formulate de către recurentă și adresată instanței, se reține că s-a solicitat anularea deciziei nr. 62/25.07.2008 ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtei de a emite titlul de creanță pentru sumele executate de către aceasta, în baza adresei nr. 81463/26.11.2007, emisă de

Din cuprinsul deciziei nr. 62/25.07.2008 rezultă că recurenta a contestat legalitatea adresei 81463/26.11.2007, ca fiind emisă fără îndeplinirea cerințelor de formă impuse de către Codul d e procedură fiscală.

Se arată, totodată, de către recurentă, că toate sumele înscrise în adresa emisă de P sub nr. 81463/26.11.2007 sunt necorespunzătoare realității.

Cu adresa nr. - 20479/4.04.2008 P - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor a solicitat societății recurente ca în termen de 5 zile să comunicare care este actul administrativ fiscal contestat și care sunt sumele contestate cuprinse în acest act, conform prevederilor art. 206 alin.2 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală. Societatea comercială nu a răspuns acestei solicitări.

Prin adresa nr. 81463/26.11.2007 sunt nominalizate obligațiile restante ale societății la bugetul general consolidat la data de 26.11.2007, aparținând recurentei, astfel cum rezultă din evidențele nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală prevede posibilitatea de contestare, indicând, totodată, forma și conținutul contestației precum și organul de impunere competent.

În contextul celor arătate anterior se reține că instanța de fond a interpretat corect cuprinsul actului dedus judecății, reprezentat de decizia nr. 62/25.07.2008, care privește adresa nr. 81463/26.11.2007, susținând în mod corect că recurenta nu a urmat procedura de a formula calea de atac potrivit dispozițiilor în materie, ea contestând cuprinsul unei adrese înaintate către o unitate bancară, fiind necesar a se adresa organului competent.

În considerentele sentinței atacate se arată expres de către instanța de fond că recurenta a urmat o procedură greșită, decizia atacată nefiind lovită de vreo nulitate expres prevăzută de lege.

În aceste condiții, se apreciază că nu sunt incidente dispozițiile ce privesc interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și nici nu s-a schimbat natura și înțelesul acțiunii, considerentele deciziei se referă expres la cuprinsul deciziei nr. 62/2008, ce privește legalitatea adresei nr. 81463/2007.

Dat fiind cele expuse anterior, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - - Construcții și Reparații SA (.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - - Construcții și Reparații SA (, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 71 din data de 24 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta - P-Serviciul Soluționare Contestații, cu sediul în P,-, jud. P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Stan Aida

- - - - - -

Grefier

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / - 2 ex./18.06.2009

Dosar fond -- Tribunalul Prahova

Jud. fond.

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Stan Aida

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 782/2009. Curtea de Apel Ploiesti