Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 785/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 785/ Dosar nr-
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat depârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B,împotriva sentinței civilenr.95/AF din 08.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față
Constată că, prin sentința civilă nr. 95/AF/8.09.2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Jud. B și, in consecință:
A anulat măsura nr. 1 dispusă de pârât prin anexa nr. 3 procesului-verbal de control nr. 5151/19.03.2008 întocmit de ITM
S-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 5151/19.03.2008 întocmit de ITM B sub aspectul măsurii dispuse prin anexa 3, pct. 1, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în urma controlului efectuat la sediul reclamantei, pârâta ITM a întocmit procesul-verbal de control nr. 5151/19.03.2008 și a dispus trei măsuri prin anexa nr. la acest proces-verbal, printre acestea fiind și măsura contestată in prezenta cauză, respectiv cea referitoare la evaluarea riscurilor de accidente și întocmirea planului de prevenire și protecție, până la data de -.
Potrivit dispozițiilor art. 12 al. 1 lit. a din. 319/2006, angajatorul are obligația întocmirii și deținerii realizării unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice. În același timp, prin al. 2 art. 12, legea prevede că "prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în funcție de natura activităților și de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1)."
In aceste condiții, instanța a reținut că neîntocmirea evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătatea in muncă nu este culpa reclamantei atâta vreme cât ministrul muncii nu a emis acel ordin la care face referire art. 12 al. 2 care să stabilească obligațiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea evaluării in discuție. În lipsa acestui ordin și a "tăcerii" legii cu privire la stabilirea, in concret, a modalității de întocmire a evaluării, reclamanta se găsește într-o imposibilitate obiectivă de realizare a obligației legale instituite de art. 12 al. 1 lit.
Având in vedere argumentele expuse, instanța a admis acțiunea formulată și a anulat măsura dispusă de pârâtă ITM prin anexa nr. 3 de control nr. 5151/2008.
Față de soluția dispusă, măsura nefiind legal dispusă, văzând și dispozițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ -. 554/2004 și faptul că reclamanta a fost sancționată contravențional pentru neîntocmirea evaluării, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor Seria - -. 7512/24.03.2008, instanța a dispus suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 5151/19.03.2008 întocmit de ITM B sub aspectul măsurii dispuse prin anexa 3, pct. 1, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, iar, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prevederile Legii nr. 319/2006 privind evaluarea riscurilor sunt imperative, astfel că reclamanta trebuie să întocmească documentele prevăzute la art. 12 (1) din actul normativ mai sus arătat. Activitatea desfășurată de petentă este o activitate cu riscuri în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, care însă puteau fi identificate de petentă, astfel că, neemiterea ordinului nu poate să o exonereze pe petentă.
La dosar a depus întâmpinare intimata SRL B, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentința legală și temeinică.
Potrivit art. 12 alin.1 lit. a din Legea 319/2006, angajatorul are obligația să realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile șa riscuri specifice. La alineatul 2 al aceluiași articol legea prevede că prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în funcție de natura activităților și de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin.1.
Din dispozițiile legale mai sus arătate rezultă că îndeplinirea obligațiilor de la alin.1 lit.1 din lege este condiționată de emiterea de către Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei a ordinului prin care să se stabilească îndatoririle ce revin fiecărei categorii de întreprinderi, în funcție de natura activităților și mărimea întreprinderilor. Deci, așa cum corect a stabilit prima instanță, reclamanta era în imposibilitatea de a întocmi raportul de evaluare a riscurilor pentru securitatea și sănătatea muncii deoarece nu este în posesia criteriilor și modalităților după care să efectueze evaluarea. Reclamanta nu se află în culpă pentru neafectarea evaluării, astfel că, măsura dispusă în acest sens de pârât prin procesul verbal de control nr. 5151/19.03.2008 este neîntemeiată și în mod corect a fost anulată de către prima instanță.
Susținerile recurentului din motivele de recurs sunt nefondate și nu pot fi reținute de curte, astfel că, instanța va respinge recursul, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B împotriva sentinței civile nr. 95/AF/08.09.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.11.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - --
Grefier
Red. /21.11.2008
Dact./16.12.2008/ 2 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta