Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 82/CA/2009
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H împotriva sentinței civile nr.2668/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru pârâta recurentă, precum și av. în substituirea av. pentru reclamanta intimată - SRL
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Mandatara reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare, din care 1 ex. se comunică cu reprezentantul pârâtei recurente.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei susține recursul, solicitând:în principal, admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.
Mandatara reclamantei intimate solicită respingerea ca nefundat a recursului pârâtei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin sentința nr.2668/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta - SRL D împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H și a fost anulată parțial Decizia nr.29/07.10.2007 cât privește suma de 132.257,05 RON.
Tot prin aceiași sentință a fost admisă în parte contestația împotriva deciziei de impunere nr.758/28.11.2006 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului H și, ca o consecință, a fost anulată în parte Decizia de impunere nr.758/28.11.2006 emisă de pârâtă în ceea ce privește suma de 132.257,05 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere și alte contribuții datorate bugetului consolidat al statului.
De asemenea, s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei plătite în plus, în cuantum de 132.257,05 RON.
A fost obligată pârâta la plata dobânzilor de întârziere prevăzută de art.120 al.4 Cod pr.civilă, începând cu data plății fiecărei sume din obligația stabilită suplimentar prin decizia de impunere contestată și până la achitarea efectivă a sumelor stabilite în același act de control.
A fost respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr.10730/28.11.2006 s-a constatat că în perioada 01.08.2004 - 30.06.2005 a fost înregistrat în costurile unității, în contul 628 "Alte cheltuieli prestate către terți" suma de 33.310 RON reprezentând c/valoarea lucrărilor executate cu prilejul transformării etajului 2 din spații birouri în spații cazare (hotel) al clădirii situate în D, str.- - de către persoana fizică, iar sumele au fost ridicate din casieria unității pe baza unor dispoziții de plată către casierie în care se menționează că sunt achitate în baza "convențiilor civile nr.19/2001, nr.4, nr.9/27.01.2005, nr.166/16.08.2004 și nr.166/09.08.2004. S-au solicitat de organele fiscale prezentarea convenției 9/2005 din care reiese că acesta se obliga să efectueze lucrări de instalații însă față de verificările de la fața locului organele fiscale arată că nu se poate lua în considerare această poziție a conducerii societății, respectiv că lucrările au fost de reparații în vederea refacerii instalațiilor sanitare și electrice, deoarece este evident că lucrările au fost de modernizare a spațiului existent, efectuate în vederea amenajării unor spații de cazare hotelier care au dus la sporirea gradului de confort și ambient în vederea obținerii unor venituri suplimentare prin închirierea acestora, fiind încălcate disp.art.24 al.1 și 3 lit.d din Legea 571/2003, iar cu suma de 33.310 RON inclusiv și costuri trebuia mărită valoarea mijlocului fix existent și lunar era de cheltuit doar amortizarea calculată în funcție de durata de utilizare a mijlocului fix modernizat. Cum valoarea lucrării a fost de 33.310 și durata de folosire 600 luni s-a calculat profit și majorări de întârziere și penalități de întârziere.
Prin același raport de inspecție fiscală s-a reținut că în luna decembrie a fiecărui an în perioada 2002 - 2005 unitatea a inclus pe costuri în contul 641 "cheltuieli cu salariile personalului", suma de 103.298 RON reprezentând avans concediu de odihnă acordate angajaților în cursul anului și că nu a putut fi luată în considerare explicația administratorului unității în sensul că sumele au fost înregistrate eronat în contul 641 întrucât nu sunt de natură salarială și că ele au fost cheltuieli de protocol. Pentru aceste sume organele fiscale au calculat CAS, CASS, șomaj și impozit pe venit și salarii care au fost imputate societății.
În baza acestui raport de inspecție fiscală a fost întocmită decizia de impunere nr.758/28.11.2006.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar prin decizia nr.29/07.06.2007 pârâta a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr.758/28.11.2006.
În cauză instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile pentru lămurirea modului de calcul al sumelor reținute în raportul de inspecție fiscală.
În cuprinsul expertizei s-a arătat că în perioada supusă controlului fiscal 01.04.2002 - 31.07.2006 societatea a efectuat investiții de natura mijloacelor fixe, acestea fiind înregistrate în contabilitate în baza documentelor primare - facturi emise de furnizorii respectivi și care constau în mijloace de transport, utilaje, mobilier și aparatură electronică și de uz gospodăresc, fiind procurate pentru desfășurarea activităților din cadrul societății. Aceste mijloace procurate reprezintă active corporale supuse amortizării în conformitate cu Legea 15/1994 și care aduc beneficii societății și ca urmare societatea are dreptul să beneficieze de facilitatea prevăzută în Legea nr.414/2002 art.11 al.5 potrivit căruia "contribuabilii care investesc în mijloace fixe și/sau în brevete de invenție amortizabile, potrivit legii, destinate activităților pentru care aceștia sunt autorizați, și care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viață utilă se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%", pe perioada 01.07.2001 - 31.12.2003.
Prin neînregistrarea în contabilitate a facilității de 20% prevăzută de art.11 al.5 din Legea nr.414/2002, societatea a plătit impozit pe profit în plus cu suma de 28.891 RON.
Nu poate fi luată în considerare susținerea pârâtei din cuprinsul raportului de inspecție fiscală că din verificările de la fața locului este evident că lucrările au fost de modernizare în vederea amenajării unor noi spații, întrucât sunt simple supoziții fără a avea un temei justificativ întemeiat ci doar simple presupuneri ale organelor fiscale.
Cât privește suma de 102.298,39 RON, acordată salariaților în perioada 2002 - 2005 s-a reținut în raportul de expertiză întocmit în cauză că nu au fost cuprinse în statele de plată lunare și cele de final de an, nefiind impozitată salariaților. S-a arătat că la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, respectiv 31.12.2002, 31.12.2003, 31.12.2004 și 31.12.2005, contabilul șef, eronat și fără un document primar justificativ (stat de plată, salarii semnat de conducătorul societății), a înregistrat ca o cheltuială cu salariile, sumele acordate salariaților reprezentând ajutoare sociale, cheltuieli de protocol. Aceste cheltuieli sunt din punct de vedere fiscal cheltuieli nedeductibile și sunt prevăzute în art.21 al.4 lit.f și l Cod Procedură Fiscală, cu consecința calculării și înregistrării impozitului pe profit și accesoriile aferente în sumă de 39.030,95 RON, calculate la suma de 103.298,39 RON.
Din concluziile raportului de expertiză s-a reținut că societatea reclamantă a plătit în plus la bugetul consolidat al statului suma de 132.257,05 RON în perioada verificată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea în totalitate a acțiunii de fond astfel cum a fost precizată de societatea reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că prin acțiunea de fond intimata SRL D, a solicitat desființarea ca nelegală și netemeinică a Deciziei H nr. 29/07.06.2007 și suspendarea deciziei de impunere nr. 758/28.11.2006.
Primul termen de judecata în care părțile au fost legal citate a fost stabilit la data de 20.12.2007, termen la care pârâta a depus întâmpinare.
La termen de judecată din data de 15.01.2008, intimata reclamantă, prin avocat a depus o precizare de acțiune, prin care a formulat doua capete de cerere noi ( care au fost ulterior încă odată precizate ), prin care a solicitat pe lângă restituirea sumelor plătite de intimată cu titlu de obligații aferente deciziei de impunere 758/28.11.2006 și obligarea subscrisei la plata dobânzilor de întârziere prevăzute de art. 120 alin.5 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, începând cu data plății primei sume din obligația stabilită suplimentar prin decizia de impunere și până la achitarea efectivă a sumelor în același act de control.
Împotriva precizării de acțiune pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepție, respingerea ca tardivă a precizării de acțiune, iar în subsidiar a solicitat respingerea precizării ca nefondată.
Pârâta mai susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, impunându-se casarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 3041Cod de procedură civilă, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, raportat la precizarea de acțiune.
In subsidiar, solicită modificarea sentinței recurate, pe care o consideră lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă
In susținere arătă că instanța de fond și-a argumentat soluția doar pe baza concluziilor expertului din raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, din cuprinsul hotărârii recurate nerezultând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților.
Critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul că în ultima parte a motivării instanța de fond a arătat că " respinge in rest contestația cât privește suma de 132.257,05 RON și suma de 183.755 lei solicitată de reclamant", cu toate că în dispozitivul hotărârii anulează decizia de impunere nr. 758/28.11.2006 în ce privește suma de 132.257,05 RON reprezentând impozit pe profit și accesorii precum și alte contribuții. Chiar daca s-ar aprecia cele de mai sus arătate ca fiind o greșeală materială, după cum tot în mod greșit instanța de fond a invocat dispozițiile ar. 120 alin.(5) Cod de procedură civilă, în loc de Nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, astfel că hotărârea recurată se impune a fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Se mai arată că instanța de fond la soluționarea acțiunii in contencios a avut în vederea doar concluziile raportului de expertiză contabilă și nu a analizat cel puțin criticile aduse de pârâtă la raportul de expertiză prin obiecțiuni, în care a subliniat următoarele:
In raportul de expertiză nu se face nici o referire la anumite obligații prevăzute de lege in legătură cu acordarea facilităților prevăzute de art. art. 11 alin. (5) din Legea nr. 414/2002, cum ar fi:
- păstrarea in patrimoniu a mijloacelor fixe, in cauza, cel puțin o perioada egala cu J din durata lor normala de funcționare (art. 11 alin. (8) din Legea nr. 14/2002);
- obligativitatea contribuabilului privind conducerea unei evidente de calcul, extracontabila, a amortizării deductibile fiscal (pct. 11.2 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit)
- daca societatea a optat sa aplice facilitatea prevăzuta la art. 11 alin. (8) din Legea nr. 14/2002 (fapt prevăzut de pct. 11.2 din Hotărârea Guvernului nr. 859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit);
- daca societatea a depus declarațiile privind impozitul pe profit aferente anilor fiscali 2002 si 2003;
- regimul de amortizare, utilizat de societate, pentru mijloacele fixe achiziționate in perioada 01.07.2002- 31.12.2003.
Aceste chestiuni trebuiau analizate de instanța de fond in mod obligatoriu deoarece o astfel de analiză reprezenta de fapt convingerea instanței.
Apreciază, de asemenea, că in mod legal organele de inspecție fiscala au calculat contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, atât cele datorate de angajator cât și cele datorate de asigurați.
In ce privește admiterea capătului de cerere formulat de intimata reclamantă prin completarea acțiunii, solicită rejudecarea cauzei și respingerea precizărilor intimatei pe excepție ca tardive, in temeiul dispozițiilor art. 132 Cod de procedură civilă, iar pe fond, dacă se va trece peste excepția tardivității, solicită respingerea ca nefondate pentru următoarele considerente:
- In ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite in plus, (132.257,05 RON,) consideră ca această cerere se impunea a fi respinsă ca nefondată, deoarece anularea irevocabilă a actului administrativ atacat impune restituirea sumelor achitate În baza actului anulat, nemaifiind nevoie de o hotărâre judecătorească în acest sens.
- În ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzilor de întârziere in temeiul dispozițiilor art. 120 alin.5 Cod de procedura civila, solicită rejudecarea cauzei și să fie respinsă pe fond o astfel de pretenție a intimatei reclamantei pentru următoarele motive:
- Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală nu conține dispoziții cu privire la obligarea organului fiscal de a plații dobânzi pentru sumele încasate în baza deciziilor de impunere anulate de instanțele competente,
sentința pronunțata de instanța de fond și sub acest aspect fiind lipsită de temei legal și fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
In motivarea sentinței instanța de fond în mod greșit a invocat dispozițiile art. 120 alin.(3) din nr.OG 92/2003 deoarece acest text legal dispune cu privire la calculul accesoriilor datorate de debitori bugetului general consolidat și nu invers, cum greșit a apreciat instanța de fond. Mai mult, în dispozitiv instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 120 alin.(5) din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală a obligat în mod greșit pe pârâtă la plata dobânzilor pentru sumele plătite de intimată, fără a observa că această dispoziție legală face referire la modul de calcul al majorărilor de întârziere aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe intre impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere și impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale, ce va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului economiei și finanțelor. În drept invocă prev.art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Reclamanta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de avocatul său a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consitată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:
Excepția inadmisibilitatii precizării de acțiune este de fapt o excepție de tardivitate, asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea de ședința din data de 29.01.2008 în sensul respingerii ei. Deci, se observă că instanța a soluționat excepția prin încheiere în temeiul art. 137 alin.l Cod proc.civ. neunind-o cu fondul deoarece aceasta face de prisos soluționarea pe fond a cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 316 coroborate cu art. 282 alin. 2 Cod proc.civ. împotriva încheierilor premergătoare se poate declara recurs deodată cu fondul, cu excepția cazului în care prin ele s-a întrerupt cursul judecații.
Or, pârâta nu a atacat cu recurs și încheierea de ședință din data de 29.01.2008, arătând în mod expres că declara recurs doar împotriva sentinței nr.
2668/CA/23.09.2008 a Tribunalului Hunedoara.
In aceste condiții, soluționarea excepției dobândit autoritate de lucru judecat în speță,astfel că excepția nu mai poate fi pusă în discuție în recurs.
Pe de alta parte, instanța de fond a respins în mod corect excepția tardivității precizării de acțiune, deoarece precizarea a fost depusă la prima zi de înfățișare, fiind respectate întocmai prevederile art. 132 alin.l Cod proc.civ.
Este de observat că, potrivit art. 134 Cod proc.civ. prima zi de înfățișare este aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Or, primul termen de judecata a fost la data de 20.12.2007, când avocatul reclamantei a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării pârâtei, reclamanta neputând pune concluzii la data de 20.12.2007, de unde rezultă că prima zi de înfățișare nu a fost la acea dată, ba mai mult, prima zi de înfățișare nu a fost nici la următorul termen de judecata fixat (15.01.2008), deoarece pârâta a solicitat termen pentru studiul precizării de acțiune, de această dată pârâta fiind cea care nu a putut pune concluzii.
Cum precizarea a fost depusa la prima zi de înfățișare, acest lucru trebuia luata în considerare, cu atât mai mult cu cât s-a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. 758/28.11.2006.
Trebuie precizat că, atâta vreme cât s-a solicitat anularea deciziei nr. 2907.06.2007 prin care pârâta a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 758/28.11.2006, era firesc să se solicite și anularea deciziei de impunere nr. 758/28.11.2006, restituirea sumei încasate în mod nelegal și dobânzi de întârziere, care sunt cereri subsidiare celor vizând anularea actelor de control atacate.
Cât privește precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din data de 06.05.2008, nici aceasta nu a fost depusă tardiv raportat la dispozițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod proc.civ. deoarece nu au făcut altceva decât să arate exact câtimea obiectului cererii, precizând ce sumă solicită a le fi restituită, suma de restituit rezultând din raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit în cauză.
Deci, nu au modificat acțiunea precizată la termenul din 15.01.2008, astfel că nu poate fi reținută susținerea pârâtei privind tardivitatea precizării de acțiune depuse la termenul din 06.05.2008.
Hotărârea recurată respectă întru totul dispozițiile art. 261 alin.l pct. 5 Cod proc.civ. deoarece cuprinde motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile pârâtei.
Chiar pârâta a recunoscut în recursul său (pag. 2 al treilea paragraf) că instanța de fond și-a motivat soluția pe concluziile raportului de expertiză financiar contabilă, ceea ce înseamnă că instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei tocmai prin prisma celor reținute de expert în raportul său, deci, nici acest motiv nu poate fi reținut, solicitând respingerea cererii de casare a hotărârii recurate.
Se impune, de asemenea, și respingerea cererii de casare a hotărârii recurate pentru motivul așa zisei contradicții dintre al doilea paragraf al pag, 5 din sentința atacată și dispozitiv, deoarece dispozitivul hotărârii este foarte clar și nesusceptibil de interpretări, iar acel paragraf de la pag. 5 din sentința cuprinde doar erori materiale, instanța de fond arătând că respinge în rest acțiunea pentru diferența solicitată de reclamantă, această critică neconstituind un motiv de casare deoarece nu se încadrează in nici una dintre cazurile de casare prevăzute la art. 304 (pct.1-5) Cod proc.civ.
Cu privire la critica pârâtei referitoare la neluarea în considerare a argumentelor organului de control, ci doar a concluziilor cuprinse în raportul de expertiză financiar contabilă, aceasta nu poate fi reținută. Recurenta pârâtă este în eroare atunci când apreciază că doar opinia ei, care este aceeași cu cea a inspectorilor din organul de control, este corectă și trebuie avută în vedere, întrucât această opinie este a unei părți în proces, care trebuie confirmată sau infirmată de o astfel de expertiză financiar-contabilă întocmită tot de specialiști, ca și cei ce au compus organul de control, numai că aceștia au abilitarea legală de a formula opinii, care pot fi avute în vedere de către instanțele de judecată, constituind probe, potrivit legii.
Proba cu expertiza financiar contabilă a fost încuviințată de instanța de fond în temeiul art. 167 alin.l Cod proc.civ. pentru lămurirea aspectelor controversate ale cauzei, printre acestea fiind și problema amortizării investițiilor în mijloace fixe în perioada supusă controlului fiscal (01.04.2002 - 31.07.2006), precum și cea a scopului pentru care au fost efectuate aceste investiții.
Or, este evident că aceste aspecte nu puteau fi verificate decât printr-o lucrare de specialitate efectuată de un expert, iar o astfel de lucrare poate fi efectuată numai după consultarea documentelor financiar contabile ale societății, precum și ale actelor de control fiscal.
Este adevărat ca instanța nu era legată de concluziile raportului de expertiză, însă nici nu le putea ignora câtă vreme a încuviințat această probă pentru a verifica susținerea din acțiune privind deducerea legală a amortizării, respectiv, cea referitoare la împrejurarea că investițiile au fost efectuate în vederea desfășurării activităților prevăzute în statutul societății noastre.
Pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză
refăcut, obiecțiuni încuviințate de instanța de fond, însă expertul și-
menținut concluziile din raportul de expertiză efectuat, iar pârâta nu a solicitat efectuarea unei noi expertize.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece din actele de la dosar precum și din Raportul de expertiză financiar contabilă efectuat în cauză rezultă că societatea reclamantă a efectuat investiții în mijloace fixe în perioada supusă controlului fiscal (01.04.2002 -31.07.2006), acestea fiind înregistrate în contabilitate în baza documentelor primare (facturi emise de furnizori), concretizate în: mijloace de transport; utilaje; mobilier; aparatură electrică, electronică de uz gospodăresc.
Aceste mijloace fixe au fost procurate pentru desfășurarea activităților de colectare și comercializare fier vechi, dar și pentru activitatea hotelieră și de alimentație publică. În aceste condiții, investițiile efectuate, concretizate în mijloace de transport, instalații tehnice, utilaje și mobilier, reprezintă active corporale supuse amortizării în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1994, acestea aducând beneficii societății reclamante prin utilizarea acestora în cadrul desfășurării activităților prevăzute în statut, astfel că societatea reclamantă avea dreptul de a beneficia de facilitatea
prevăzuta de art.ll alin. 5 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit,
aplicabilă pentru perioada 01.07.2002 - 31.12.2003.
Pentru perioada 01.01.2004 - 31.07.2006 sunt aplicabile prevederile art. 24 alin.l coroborate cu cele ale alin. 3 lit.d si ale alin.12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care permit și ele deducerea amortizărilor efectuate de societate.
În condițiile in care mijloacele fixe au fost procurate în vederea desfășurării activităților prevăzute în statutul societății, rezultă că amortizările au fost efectuate în condiții legale, așa încât nu se justifică determinarea de obligații fiscale suplimentare aferente investițiilor efectuate.
Investițiile efectuate sunt aferente obținerii de venituri impozabile (răspunsul la obiectivul nr. 3 din raportul de expertiză financiar contabilă), fiind cheltuieli deductibile fiscal potrivit art. 9 alin.l din Legea nr. 414/2002 (in vigoare în perioada 01.07.2002 - 31.12.2003), respectiv, art. 21 alin.l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare începând cu data de 01.01.2004).
Față de împrejurarea anularii actelor de control fiscal emise de pârâtă,
instanța de fond în mod corect a dispus obligarea acesteia la restituirea sumei
achitate, întrucât aceasta a fost încasată fără nici un temei legal.
Câtă vreme s-a admis acțiunea și s-au anulat actele de control fiscal, rezultă că încasarea sumei de către pârâtă nu are caracter legal, situație în care se impunea, evident, restituirea, cu atât mai mult cu cât pârâta nu le-ar restitui de bună voie acea sumă dacă instanța nu ar obliga-o în acest sens, având în vedere precizarea de acțiune.
Instanța de fond în mod legal dispus obligarea pârâtei la plata dobânzilor de întârziere prevăzute de art. 120 alin. 5 Cod proc. fiscală, începând cu data plății primei sume din obligația stabilită suplimentar prin decizia de impunere contestată și până la achitarea efectivă a sumei de la punctul 2 din prezenta precizare, întrucât art. 124 din același cod acordă contribuabililor dreptul de a solicita și dobânzi, iar acestea se acorda doar la cerere.
Față de cele reținute mai sus, instanța constată că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței, astfel că, în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
În baza art.274 alin.3 Cod pr.civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H împotriva sentinței civile nr.2668/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./10.03.2009
Jud.fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan
