Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 81/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 81/CA/2009

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.605/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâtul intimat CONSILIUL LOCAL S - SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru, conform Legii nr.544/2001.

Prin fax s-a transmis la dosar întâmpinare din partea pârâtului intimat.

Reclamantul recurent învederează instanței că a lecturat întâmpinarea și nu solicită termen, nemaiavând alte cereri.

Reclamantul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei la Tribunalul Sibiu pentru a se judeca pe fond.

CURTEA DE APEL

Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL S - SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, obligarea acestuia din urmă să-i răspundă punctual la cererea înregistrată la nr.18641/15.09.2008, precum și la reclamația administrativă nr.20447/7.10.2008, precum și să-i comunice numele persoanelor sancționate și sancțiunile aplicate pentru fapta de a nu răspunde la obiect și punctual la cerere și, de asemenea, să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale în sumă de 20 lei pe fiecare zi de întârziere de la data de 26.09.2008 și până la data primirii răspunsului - 15.12.2008.

În motivarea plângerii reclamantul a susținut că nu i s-a răspuns punctual la cererea nr.18641/15.09.2008, precum și la reclamația administrativă nr.20447/7.10.2008 cu privire la suma de 25 lei, plus 20 lei pentru fiecare an, perioadă în care pârâta s-a folosit de acești bani, refuzând să-i restituie sau să-i compenseze cu amenda prevăzută în cuprinsul procesului verbal seria nr.2939/01.09.2008 anulat prin sentința civilă nr.132/11.01.2005 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

În drept se invocă dispozițiile art.7,2,21 și 22 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Tribunalul Sibiu prin sentința nr.605/CA/2008 a respins acțiunea în contencios administrativ. Instanța a reținut prin considerentele expuse ca parata a răspuns la solicitarea reclamantului, iar informația solicitata nu constituie o informație de interes public.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii si admiterea cererii. Prin motivele de recurs se arata ca parata nu a răspuns punctual solicitării reclamantului, în considerarea faptului ca cererea sa avea doua petite, și anume: compensarea debitului rezultat prin aplicarea amenzii contravenționale rezultată din procesul-verbal 2939/2008 cu suma de 25 lei datorata de parat prin anularea amenzii din procesul-verbal nr. 41/2004 prin sentința nr. 132/2005. Al doilea petit se referea la cererea de restituire a sumei de 25 lei cu daunele aferente, ca urmare a anularii procesului-verbal 41/2004 prin sentința nr. 132/2005 a judecătoriei. La acest petit parata nu a răspuns deloc si nu a fost analizat de prima instanța prin hotărârea pronunțata si nu s-a pronunțat nici asupra cererii de restituire a sumei de bani, asupra daunelor morale si comunicarea sancțiunilor disciplinare aplicate persoanelor vinovate. Se mai arata ca informația solicitata de reclamant este o informație de interes public in sensul art. 2 lit.b din 544/2001, deoarece are legătură cu activitatea desfășurata de pârâtă.

In drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 din Codul d e procedura civila. Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului, întrucât susținerile reclamantului sunt nefondate în condițiile în care autoritatea a răspuns complet solicitărilor reclamantului. Informația solicitata de reclamant nu este o informație de interes public, iar in cauza nu au fost acordate daune morale deoarece a fost respins capătul principal al cererii.

Curtea, analizând sentința atacata sub aspectul recursului declarat constata ca acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 15.09.2008 reclamantul a adresat o petiție pârâtului sub nr.18641, întemeiata pe accesul la informațiile de interes public, solicitând să-i comunice daca s-a efectuat compensarea unor datorii reciproce, iar daca nu sa-i fie restituita suma de 25 lei cu despăgubirile aferente.

La data de 26 09 2008 sub nr. 19565, pârâtul răspunde in sensul ca potrivit OG nr. 2/2001 împotriva procesului verbal de contravenție se poate adresa plângere la judecătorie.

Nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul formulează reclamație administrativa adresata paratului prin care arata ca nu i s-a răspuns cererii sale de compensare a debitelor și de asemenea nu a primit răspuns in privința restituirii sumei.

Prin adresa cu nr. 21473/17 10 2008 pârâtul răspunde reclamantului ca împotriva procesului-verbal se poate face plângere la judecătorie, iar serviciu public are calitatea de organ constatator și nu are atribuții de compensare a amenzilor contravenționale, fiind aplicabile prevederile OG nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor și legislația fiscala aplicabila în domeniu. Astfel, amenda contravențională are caracter administrativ. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale potrivit art.8. din ordonanță. Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face potrivit art. 38 din ordonanța. În vederea executării amenzii, se va comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, iar pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică. Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.

Față de aceste considerente, se constata ca din punctul de vedere al legilor speciale și generale aplicabile, 544/2001 și 554/2004, pârâtul a răspuns cererilor adresate de reclamant. În privința modalității concrete de compensare sau de restituire a amenzii contravenționale încasate, se constata ca acesta este un aspect de depășește sfera informațiilor publice, fiind de domeniul legislației contravenționale si fiscale specifice.

Prima instanța de fond a considerat că informația solicitată nu este de interes public, astfel ca acțiunea formulată excede dispozițiilor 544/2001.Ca o consecința nu exista temei in drept pentru a solicita numele persoanelor vinovate si sancțiunile aplicate persoanelor care nu au răspuns cererii reclamantului, iar în subsidiar s-a constatat ca paratul a răspuns punctual cererii reclamantului.

În privința daunelor morale solicitate se constata că fiind respinsă cererea principala, reiese implicit că acestea nu pot fi acordate deoarece deriva din existenta unei vătămări ce nu a fost constatata in cazul de fata,

În consecința, se constată că în cauză nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, iar recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

<LLNK 52001 2132 3H 0>

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.605/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tahnored./2 ex./06.02.2009

Jud.fond

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 81/2009. Curtea de Apel Alba Iulia