Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 846/ Dosar nr-

Sedința publică din 8 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - - judecător

- - - JUDECĂTOR 3: Marcela

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F împotriva sentinței civile nr. 816/CA din 7 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentei pârâte Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, a intimatei reclamante și a intimatei chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Făgăraș este formulat în termen și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare ce a fost comunicată.

Apărătorul ales al intimatei reclamante, avocat a depus la dosar prin serviciul registratură, cerere de amânare a judecării cauzei, întrucât este în imposibilitate de reprezentare, având de susținut o altă cauză ce se află pe rolul Judecătoriei Făgăraș unde este mandatar cu procură specială.

Având în vedere că recurenta a solicitat în cuprinsul cererii de recurs, judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța în baza actelor existente la dosar rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 816/CA din 7 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și, in consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 3.304 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 9 12 2008 și până la data plății, precum și suma de 869,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, in contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.

Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.

Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.

Deși pârâtul a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constatat că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.

Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.

România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa in discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.

In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din OUG 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.

Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă,instanța apreciind că actele atacate sunt nelegale, iar refuzul restituirii taxei este nejustificat având in vedere dispozițiile dreptului comunitar menționate anterior.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.

A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite de la data achitării taxei pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamant. Cu privire la cererea de chemare in garanție, cum in cauză nu s-a făcut dovada virării sumei achitate potrivit prevederilor art.1169 cod civil către Administrația Fondului pentru Mediu, a fost respinsă cererea. În temeiul art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Făgăraș, solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei, susținând în esență că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea și a făcut în mod greșit aplicarea art.90 paragr.1 din Tratatul Comunității Europene, deoarece în legislația internă există norme juridice exprese în materia taxei de poluare, anume OUG nr.50/2008, care a înlocuit prevederile Codului d e procedură fiscală cu privire la taxa de primă înmatriculare. Recurenta arată că instituția publică pârâtă a respectat prevederile OUG nr.50/2008 atunci când a procedat la încasarea taxei de poluare de la intimatul reclamant pentru înmatricularea autoturismului second-hand importat dintr-un stat membru al UE, organul fiscal respectând obligația legală de a încasa această taxă ce condiționează prima înmatriculare a autoturismelor de ocazie importate. De asemenea, recurenta mai arată că nu există temei legal pentru restituirea taxei de poluare achitată de către reclamantă, respectiv că instituirea taxei de poluare nu contravine prevederilor comunitare sau Constituției României. Suma reprezentând taxa de poluare se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, astfel că aceste sume au fost virate de la Trezoreria Făgăraș către Administrația Fondului pentru Mediu, potrivit prevederilor legale din OUG nr.50/2008 incidente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă, prin avocat, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței atacate, arătând în esență că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008, în actuala sa reglementare, contravine prevederilor comunitare cuprinse în art.90 paragr.1 din Tratatul de Constituire a Comunității Europene.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, prin prisma art.304 indice 1 Cod pr.civ. constată că recursul declarat de pârâta Făgăraș este în parte întemeiat și urmează a fi admis în parte, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de poluare la Administrația Finanțelor Publice Făgăraș în data de 04.02.2009, iar această sumă nu i-a fost restituită.

Plata sumei de bani constând în taxa de poluare, în fapt tot o taxă de primă înmatriculare în România, este o operațiune prealabilă înmatriculării. În cauză s-a pus în discuție nelegalitatea taxei percepute.

În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 paragr.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

Această taxă, dar ca taxă de primă înmatriculare, a fost inițial stabilită de art. 2141din Codul fiscal și era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene, însă nu era, nu este percepută și pentru un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Aceeași dispoziție s-a menținut și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008, însă cu denumirea de taxă de poluare. Conform art. 4 "Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;" Nu s-a pus în discuție înmatricularea unui autoturism nou, ci a unuia ce fusese deja înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Curtea constată că, în aceste împrejurări, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 paragr.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).

În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).

Conform unei jurisprudențe constante, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).

În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.

Totuși, o taxă de înmatriculare/poluare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

Constatându-se că taxa achitată este nelegală corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorată. Judecătorul fondului este obligat să aplice prioritar normele de drept comunitar.

Referitor la acordarea dobânzii legale Curtea constată că recursul declarat de pârâtă este parțial întemeiat, în sensul că dobânda a fost acordată reclamantului de la data la care a făcut plata taxei, deși în mod corect dobânda poate fi acordată numai de la data de la care plătitorul taxei solicită restituirea acesteia, punându-l în întârziere pe pârât prin cererea scrise de restituire a sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Prima instanță a dispus restituirea taxei achitate integral și cu dobânda legală calculată de la data de 09.12.2008, data plății acesteia.

Potrivit art. 1084 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi "pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit". În speță reclamantul are dreptul să i se restituie suma achitată ca taxă de poluare integral (taxă nelegală conform celor arătate anterior) și dobânda legală la aceasta, dar de la data la care a solicitat restituirea acesteia conform prevederilor art. 1088 Cod civil, anume de la data de 04.02.2009, ce reprezintă data la care cererea de restituire a fost depusă la Administrația Finanțelor Publice Făgăraș.

Conform art. 1088 Cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Deci reclamantul nu este ținut să justifice vreo pagubă, iar acordarea dobânzii legale nu echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză. Acestea pot fi acordate doar din momentul formulării cererii de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare. Aceasta este data de când pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș este pusă în întârziere. De altfel, art. 117 din Ordonanța de Guvern 92/2003 prevede că sumele plătite ca urmare a unor aplicări eronate a prevederilor legale se restituie la cerere.

Se constată deci că doar petitul privind data de la care curge dobânda este întemeiat, în timp ce toate celelalte motive de recurs sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și în consecință să modifice în parte sentința civilă atacată în sensul că va acorda dobânzile legale la suma ce s-a dispus a fi restituită doar începând cu data de 04.02.2009; va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.

Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Făgăraș împotriva sentinței civile nr.816/CA/07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în parte cu privire la data de la care curge dobânda legală și, în consecință:

Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș să plătească reclamantei dobânda legală aferentă începând cu data de 04.02.2009 și până la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. 07.01.2010/dact. VP 12.01.2010/5 ex.

Judecător fond

Președinte:Mirena Radu
Judecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu, Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Brasov