Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 85/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 85/ Dosar nr-
Ședința publică de la 27 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
GREFIER - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 mai 2009
CURTEA:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov sub nr- reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B anularea dispoziției nr. 131/16.10.2008, constatarea faptului că pârâta nu a răspuns în termen legal la contestația formulată împotriva raportului privind inspecția fiscală nr.28/21.07.2008 și a procesului verbal de aducere la cunoștință a rezultatelor inspecției fiscale, anularea deciziei de impunere nr. -/21.07.2008 raportului privind inspecția fiscală nr.28/21.07.2008 și a procesului verbal de aducere la cunoștință a rezultatelor inspecției fiscale, suspendarea efectelor actelor atacate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Direcția Fiscală Bai nvocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov având în vedere faptul că se contestă sumei de 571.358 lei precum și dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 45/CA/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de APEL BRAȘOV.
În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că în urma controlului care a avut ca obiect verificarea impozitelor și taxelor aferente impozitelor și taxelor locale, s-a încheiat raportul privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr. -/21.07.2008 prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita impozit pe clădiri în cuantum de 1133 lei și redevențe pentru terenul concesionat pentru spațiul C4 M1 în sumă de 10.045 lei, pentru spațiul C1 IV- 76.147 lei, pentru spațiul C5 P2- 315.479 lei și pentru spațiul C4 M2 168.555 lei.
Reclamanta a arătat că a formulat contestație înregistrată sub nr. -/19.08.2008 solicitând anularea deciziei de impunere nr. -/21.07.2008 cât și a raportului de inspecție fiscală nr. 28/21.07.2008 și a procesului verbal aferent.
Pârâta a emis dispoziția nr. 131/16.10.2008 prin care a respins cererea de anulare a deciziei nr. -/21.07.2008 însă nu a soluționat cererea privind anularea a raportului de inspecție fiscală nr. 28/21.07.2008.
Pe fond reclamanta a precizat că raporturile juridice rezultând din contractul de concesiune sunt de natură civilă, creanțele rezultate din acestea putând fi recuperate numai pe calea dreptului comun, prin obținerea unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească.
Reclamanta a precizat că strict formal creanțele fiscale sunt consemnate într-un titlu executoriu emis în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003.
Concluzionând reclamanta a arătat că pentru creanțele izvorâte din contractele de concesiune pârâta nu avea competența de a emite acte administrativ fiscale stabilite unilateral.
Referitor la impozitul pe clădiri reclamanta a susținut că inspectorii fiscali au interpretat eronat prevederile art. 249 Cod fiscal fără a avea în vedere și prevederile art. 250 alin.2 din același act normativ.
Aceasta a susținut faptul că nu datorează impozit pentru cabina modulară care este o clădire cu pereți exteriori și acoperiși însă fără fundație pentru care nu a fost eliberată o autorizație de construcție și care nu necesită o astfel de autorizație, fiind o cutie de plastic aplicată pe hol.
Pârâta Direcția Fiscală Bad epus la dosar note de ședință prin care a învederat instanței faptul că debitele reprezentând redevențe pentru terenul aferent spațiilor din centrul civic, înscrise în decizia de impunere nr. -/21.07.2008 și raportul privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 au fost anulate potrivit borderourilor de debitare - scădere nr. -/18.03.2009, -/18.03.2009, -/18.03.2009, -/18.03.2009.
La dosar s-au depus: contractele de concesiune, certificatul privind impozitele și taxele locale, raportul privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008, calculul redevențelor și al accesoriilor, decizia de impunere nr.-/21 iulie 2008, contestația formulată de reclamantă, dispoziția nr. 131/16.10.2008 prin care s-a soluționat această contestație, precum și borderourile de debitare - scădere nr. -/18.03.2009, -/18.03.2009, -/18.03.2009, -/18.03.2009.
Prin încheierea din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr- s-a admis cererea de suspendare și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. -/21.07.2008 și raportului privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 și a procesului verbal de aducere la cunoștință a rezultatelor inspecției fiscale.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin raportul privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 și prin decizia de impunere nr.-/21 iulie 2008, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe clădiri și accesorii în cuantum de 1133 lei și redevențe, penalități și majorări pentru 4 spații comerciale în cuantum total de - lei.
Pe parcursul soluționării litigiului pârâta a anulat sumele datorate de reclamantă cu titlu de redevență pentru terenul concesionat, dobânzi, penalități și majorări.
Instanța constată că în ceea ce privește impozitul pe clădire acesta este stabilit în mod nelegal deoarece cabina modulară avută în vedere de inspectorii fiscali nu este o clădire (construcție), fiind exceptată potrivit dispozițiilor art. 250 alin.2 Cod fiscal.
Pe cale de consecință, instanța va anula parțial dispoziția nr. 131/16.10.2008, Decizia de impunere nr. -/21.07.2008 și a Raportul privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 cu privire la suma de 1133 lei, reprezentând impozit pe clădiri, dobânzi, penalități și majorări.
Referitor la redevența pentru terenul concesionat dobânzile, penalitățile și majorările aferente acesteia instanța constată că cererea privind anularea actelor fiscale prin care s-a stabilit obligația achitării acestora a rămas fără obiect ca urmarea anulării pe parcursul soluționării litigiului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ - fiscal formulată de reclamanta, cu sediul în B,-, -., jud. B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B cu sediul în B,-, jud.
Dispune anularea parțială a Dispoziției nr. 131/16.10.2008, a Deciziei de impunere nr. -/21.07.2008 și a Raportului privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 cu privire la suma de 1133 lei, reprezentând impozit pe clădiri, dobânzi, penalități și majorări.
Respinge ca rămasă fără obiect anularea parțială a Dispoziției nr. 131/16.10.2008, a Deciziei de impunere nr. -/21.07.2008 și a Raportului privind inspecția fiscală nr. 28/21.07.2008 cu privire la suma de - lei, reprezentând redevența teren concesionat, dobânzi, penalități și majorări.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red./24.06.2009
Dact./24.06.2009/4 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă