Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 852/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 852
Ședința publică din data de 04 martie 2009
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N împotriva sentinței civile nr. 1751 pronunțată în data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă intimata personal asistată de av., cu delegație de reprezentare la dosar, fila 10.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru. De asemenea acțiunea de fond este insuficientă în raport de necesitatea achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, aferentă petitului privind acordarea de despăgubiri.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de 16.02.2009, intimata a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul intimatei depune, în considerarea dispozițiilor art.305 pr. civilă, în original, dovada înmatriculării inițiale a autoturismului în Uniunea Europeană.
Față de obligația achitării unei diferențe de taxă judiciară de timbru aferente judecării petitului privind restituirea taxei de primă înmatriculare, la solicitarea instanței reprezentantul intimatei solicită instanței aplicarea dispozițiilor art. 20 alin5 din Legea nr. 146/1997 în privința dării în debit intimatei cu suma datorată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În susținere se arată că, dispozițiile art.11 din OUG nr.50/2008 nu mai sunt aplicabile în speță deoarece ar duce la încălcarea principiului neretroactivității și la încălcarea principiului comunitar al securității juridice. Se mai arată că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului și sumele ipotetic datorate întrucât cele două au naturi juridice diferite. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată conform facturi și chitanței depuse în probațiune.
La solicitarea instanței de a preciza în raport de dispozițiile primei instanțe referitoare la actualizarea sumei datorate cu dobânda prevăzută de dispozițiile art. 124 din pr. fiscală, respectiv care sunt motivele care stau la baza prevalenței acestui act normativ în raport de dispozițiile OG nr.92/, reprezentantul intimatei arată că a mai pledat în fața acestei instanțe, iar poziția sa procesuală este aceea că în prezenta cauză ne aflăm în materie fiscală și se aplică dispozițiile art.12 din pr. fiscală care sunt aplicabile și în ceea ce privește restituirea sumelor datorate. Dispozițiile art.124 din pr. fiscală enumeră în sens limitativ și insuficient cazurile în care se dispune restituirea sumelor, completate și de dispozițiile art. 117 lit.d, art. 124 și art. 120 din pr. fiscală. Actualizarea sumelor se face de la momentul de la care s-a încasat și până la data la care s-a respins cererea, acordarea acestor despăgubiri fiind una legală. Mai arată că există o jurisprudență a Curții de Apel în acest sens.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1752 din 3 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 15505 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare cu dobânda legală conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 504,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. C-N este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, așa cum atestă actul de la 10, împrejurare necontestată de reprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta - a achitat suma de 3174 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare. Considerând nelegală perceperea acestor taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
S-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, și a dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
A fost respinsă susținerea pârâtei în sensul că ne-am afla în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și motivat.
În motivarea recursului s-a reținut că în mod nelegal tribunalul s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind comunitatea europeană întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Europeană.
O altă critică adusă instanței de fond este în sensul că tribunalul nu se putea pronunța asupra neconcordanței dintre prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 și cererea tratatelor europene, în special art. 90 din Tratatul, această competentă revenind, în opinia recurentei, Curții Constituționale.
Referitor la fondul cauzei se susține că taxa specială pentru primă înmatriculare a fost achitată de către reclamant în baza dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 coroborate cu Normele metodologice de aplicare a acestei legi, iar aceste dispoziții nu contravin tratatelor europene. În considerarea dispozițiilor art. 90 din tratatul, recurenta arată că taxa specială de primă înmatriculare nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state ale UE. Ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferente de proveniența lor geografică sau națională precum și, cel mai important, autoturismul din producția internă.
Taxa instituită pe criteriul primei înmatriculări în România are un caracter de maximă generalitate astfel că, susține recurenta nu este vorba de o măsură protecționistă sau de discriminare a autovehiculelor provenite din statele membre, la prima înmatriculare în România, în raport cu autoturismele produse în România.
Se mai arată că în ceea ce privește această taxă, Comisia Europeană nu este împotriva perceperii ei, iar principiul "poluatorul plătește" este acceptat la nivelul
Referitor la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule și procedura impusă pentru restituirea diferenței de taxă prevăzută de acest act normativ, recurenta susține că reclamantului i se poate restitui numai diferența de taxă, în baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.
Recurenta a mai criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește acordarea dobânzilor arătând că întrucât acțiunea în contencios administrativ precum și cererea formulată de reclamantă la C-N nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, reclamanta nu are dreptul la plata dobânzii prevăzută de art. 124 din acest cod astfel încât instanța de recurs trebuie să se pronunțe și asupra acestei cereri
Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat, cu excepția criticii vizând dobânda acordată de instanța de fond, pentru considerentele ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond respectiv tribunalul nu a procedat la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul ci a reținut numai că reglementarea taxei de primă înmatriculare în baza art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 contravine normelor comunitare.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs Curtea reține că nici acesta nu este fondat întrucât dispozițiile art 20 alin 2 precum și dispozițiile art. 145 (în prezent art. 146) din Constituția România nu sunt aplicabile în cauză deoarece se referă la situații diferite decât cea corespunzătoare cauzei.
Astfel, art 20 alin 2 din Constituția României nu stabilește atribuții sau competențe pentru Curtea Constituțională ci prevede aplicarea directă a reglementărilor internaționale în situația în care între acestea și legile interne există neconcordanțe.
Art. 145 (art. 146) se referă la atribuțiile Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea caracterului constituțional sau neconstituțional al reglementărilor interne. Prin urmare, în competența Curții Constituționale nu intră atribuții în sensul de a stabili concordanța între legislația internă și normele comunitare.
Referitor la fondul cauzei respectiv la legalitatea și temeinicia încasării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003, Curtea reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În mod întemeiat instanța de fond a reținut că, taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Referitor la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la soluția pronunțată de instanța de fond privind dobânda acordată Curtea reține că restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. În acest context Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimată, iar aceasta nu se poate realiza decât în condițiile dreptului comun. Prin urmare, Curtea reține că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, conform OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamanta-intimată a fost lipsită de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 21 februarie 2008.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind fondat sub aspectul modalității în care a fost acordată dobânda de către instanța de fond, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă nr. 1656/2008 în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală calculată asupra sumei de 15505 lei începând cu data de 21 februarie 2008 până la achitarea integrală a acestei sume.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimata SC SRL, Curtea reține că aceasta nu a făcut dovada angajării acestor cheltuieli în faza procesuală a recursului, astfel că în temeiul art. 274 raportat la art. 316 Cod procedură civilă Curtea va respinge cerere privind acordarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CNî mpotriva sentinței civile nr.1751 din 3 oct. 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală calculată asupra sumei de 3.667 lei începând cu data de 21.06.2007 și până la achitarea integrală a sumei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea intimatei pentru cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./06.03.2009
Jud.fond.- R
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța, Floarea Tămaș
