Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 857/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 857/R/CA/2009

Ședința publică de la 23 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Ștefan

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul - SRL împotriva sentinței nr. 546/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, timbrat și s-a depus prin serviciul registratură de către pârâta DGFP H întâmpinare prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, având în vedere și cererea de judecare a cauzei în lipsă formulată conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față,

Constată că pe rolul Tribunalului Hunedoaras -a înregistrat sub nr. 5878 din 10.09.2008, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta - C SRL în contradictoriu cu DGFP H solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 26/2003 și a Raportului de Inspecție fiscală nr. 25610/2005 și scutirea reclamantei de la plata sumei de 8.874 lei către bugetul de stat.

În motivarea cererii, reclamanta susține în esență că în urma controlului efectuat de organul fiscal, s-a încheiat Raportul de Inspecție fiscală nr. 25610/2005 în care s-a reținut că reclamanta și-a început activitatea în trimestrul I pe 2001 cu activități constând în confecționarea articolelor de îmbrăcăminte și comercializarea lor, respectând OG nr. 70/1994. În data de 31.12.2001 a înregistrat pierderi, după care a îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de OG nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor situație continuată până la 31.12.2003.

Începând cu 01.01.2004, reclamanta a devenit plătitoare de impozit pe profit și astfel a recuperat, potrivit art. 26(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pierderile din anii precedenți după care s-a calculat și virat impozit pe profit în sumă 73.631.269 lei.

Prin actul de control s-a reținut că reclamanta are de plătit către bugetul de stat suma de 8.874 lei reprezentând 6.349 impozit pe profit suplimentar, 1.973 dobânzi de întârziere aferente și 551 lei penalități de întârziere.

Prin sentința nr. 546/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoaras -a respins acțiunea formulată de reclamantă, motivat de faptul că aceasta nu avea dreptul să recupereze integral pierderea investită în anii anterior.

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că, potrivit art. 26 alin 1 din Legea nr. 571/2003 - Cod fiscal: " pierderea anuală stabilită prin declarația de impozit pe profit se recuperează din profiturile impozabile obținute pe următorii 5 ani consecutiv", astfel că în anul 2004 s-a recuperat la reclamantă pierderea înregistrată în anii precedenți.

Prin întâmpinare, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea drept temeinică și legală.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și a actelor de la dosar, se constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 26 alin 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "pierderea anuală stabilită prin declarația de impozit pe profit se recuperează în următorii 5 ani consecutiv", iar potrivit alineatului 4 al aceluiași articol: "contribuabilii care au fost obligați la plata unui impozit pe venit și care anterior au realizat pierdere fiscală, intră sub incidența prevederilor alineatului 1 de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu (impozitul pe profit mn). Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale și limita celor 5 ani".

Reclamanta a fost plătitoare de impozit pe profit pentru perioada 01.01.2001 - 31.08.2001, iar din 01.09.2001 - 31.12.2003 a funcționat în regim de microîntreprindere, datorând impozit pe profit. În toată această perioadă, reclamanta a înregistrat pierderi 2001 - 19.729.518 ROL (din care 4.855.913 până în 31.08.2001), 2002 - 5.033.898 ROL și 2003 - 234.043.224 ROL.

Așa cum s-a arătat mai sus, sunt recuperabile pierderile stabilite prin declarația de impozit pe profit și anume suma de 4.855.913 lei (01.01.2001 - 31.08.2001) și nu întregile pierderi arătate, când reclamanta era plătitoare de impozit pe venit.

În concluzie, hotărârea atacată este temeinică și legală, urmând a fiu menținută prin respingerea recursului declarat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței nr. 546/CA/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.06.2009.

Președinte,

- - (CO)

Semn. Președinte

Judecător,

- - - (CO)

Semn. Președinte

Judecător,

- (CO)

Semn. Președinte

Grefier,

Red.

Tehnored. 2 ex/ 06.08.2009

Jud. fond:

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 857/2009. Curtea de Apel Alba Iulia