Anulare act administrativ fiscal. Decizia 859/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 859/R/CA/2009

Ședința publică de la 23 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Ștefan

Grefier:

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 266/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială în reprezentarea recurentului reclamant și consilier juridic (atenție - de completat numele din delegație) cu delegație în reprezentarea intimatei pârâte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul nu este timbrat, este motivat și s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare de către intimata pârâtă.

Avocat solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată față de lipsa de procedură cu recurentul reclamant, care nu a primit citația.

Instanța, raportat la prevederile art. 89 alin 2 Cod procedură civilă și împuternicirea avocațială de reprezentare, constată acoperite orice vicii de procedură cu recurentul reclamant, sens în care respinge cererea de amânare formulată de mandatarul acestuia ca neîntemeiată.

Avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat și se angajează să depună taxa judiciară de timbru până la sfârșitul dezbaterilor.

Consilierul juridic în reprezentarea intimatei pârâte declară, de asemenea, că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, sub rezerva achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului de față.

Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului de față pentru motivele așa cum au fost formulate în scris.

Consilierul juridic în reprezentarea intimatei pârâte, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului pentru motivele așa cum au fost expuse pe larg în întâmpinare.

Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanții părților, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față,

Prin acțiunea în contencios administrativ fiscal înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 7722/107/19.12.2008 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și ca reprezentant al Administrației Finanțelor Publice A I ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:

- să se dispună anularea Deciziei nr. 38/24.06.2008 emisă de DGFP A;

- să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 35631/1/25.04.2008 emisă de A

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este administratorul SC SRL. Întrucât în anul 2002 societatea avea o situație financiară necorespunzătoare, astfel că pentru continuarea activității a fost nevoit să împrumute în mod periodic societatea cu diverse sume de bani pentru a cumpăra din stațiile de carburanți motorină.

Reclamantul a susținut că a cumpărat din stațiile cantitatea totală de 36.521 l motorină pentru care a plătit suma de 58.602 lei. Bonurile pentru carburantul achiziționat au fost păstrate o perioadă, după care, în împrejurări necunoscute, le-a pierdut. Când societatea a început să se redreseze, a recuperat de la aceasta contravaloarea motorinei cumpărate.

La sfârșitul anului 2007 organele fiscale au efectuat un control la societate și au găsit un proces verbal de vânzare a motorinei, cumpărată de către reclamant și folosită de către societate, motiv pentru care au emis Decizia de impunere nr. 35631/1/25.04.2008 prin care a stabilit un impozit pe venit anual de 21.232 lei și majorări și penalități de 30.276 lei.

Reclamantul a mai susținut că motorina nu a fost cumpărată la un preț mai mic decât cel practicat la stațiile, iar decontarea a făcut-o la același preț, nerealizând venituri care să trebuiască a fi impozitate.

Prin sentința nr. 266 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția comercială și de contencios administrativ - s-a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea de cumpărare și apoi, de re-vânzare, către societate, a motorinei, reclamantul a săvârșit acte de comerț, impozabile conform art. 4 din OG 7/2007. S-a apreciat că nu s-au efectuat deduceri cu cheltuielile necesare procurării motorinei întrucât reclamantul nu a făcut dovada acestora cu documente justificative, iar sumele calculate de organele fiscale cu titlu de impozit pe venit și accesorii, sunt corecte.

În final, s-a apreciat că dreptul organelor fiscale de a stabili obligații fiscale nu s-a prescris, termenul de prescripție de 5 ani incident în cauză, începând a curge la data de 15.05.2003, data nașterii obligației fiscale aferente anului 2002.

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru efectuarea unei expertize contabile, iar, în subsidiar, casarea hotărârii și rejudecând să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit s-a soluționat excepția prescripției, întrucât, potrivit Codului d e procedură fiscală, termenul de prescripție este de 5 ani și începe să curgă de la data de 01.01. a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, în speță 01.01.2003.

Se mai susține că reclamantul nu are calitatea de comerciant și drept urmare nu i se aplică dispozițiile legale privind impozitul pe profit și că în mod greșit organele fiscale au impozitat suma de vânzare a motorinei și nu diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare.

În drept se invocă art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata DGFP Aas olicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.

Analizând motivele de recurs invocate, se constată că sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

1. Dreptul organelor fiscale de a stabili obligații fiscale se prescrie conform art. 91 din OUG nr. 92/2003 într-un termen de 5 ani, ce începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, potrivit art. 23 din același act normativ. Creanța fiscală și obligația fiscală corelativă se în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

În speță baza de impunere s-a constituit până cel mai târziu la data de 15.05.2003, când reclamantul era obligat a depune declarația pe venitul realizat pe anul 2002, acest moment reprezentând data nașterii creanței fiscale.

În concluzie, termenul de prescripție de 5 ani începe să curgă de la 01.01.2004, așa încât, la data stabilirii obligației fiscale, pentru reclamant nu era împlinit.

2. Reclamantului nu i s-au aplicat dispozițiile legale referitoare la impozitul pe profit, ci cele referitoare la impozitul pe venit, pentru care calitatea de comerciant este irelevantă.

3. Într-adevăr, potrivit art. 10 lit. a din OG 7/2007, venitul net este determinat ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile.

Însă reclamantul nu a probat cu documente justificative existența cheltuielilor făcute cu achiziționarea motorinei, așa încât, în mod corect, au fost apreciate la nivel 0.

Justificarea cheltuielilor se face cu documente care dovedesc în mod direct achiziția bunurilor, o adeverință care atestă prețul motorinei la momentul la care se presupune că s-ar fi achiziționat nu întrunește elementele unui document justificativ în sensul legii.

Pentru cele ce preced, se apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală, așa încât urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 266/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 Iunie 2009.

Președinte,

- - (CO)

Semn. Președinte

Judecător,

- - - (CO)

Semn. Președinte

Judecător,

- (CO)

Semn. Președinte

Grefier,

Red.

Tehnored. /2 ex/07.08.2009

Jud. fond:

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 859/2009. Curtea de Apel Alba Iulia