Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 97/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 13.08.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.97
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta "LA " în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRATE FISCALĂ B - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
- apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă avocat iar în reprezentarea pârâtei se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei depune la dosar delegație de reprezentare.
Avocatul reclamantei depune la dosar sentința civilă nr.46/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei - - SRL T, astfel că solicită suspendarea de drept a cauzei potrivit dispozițiilor art.243 pct.5 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul atât pe cererea de suspendare a judecății cererii cât și pe fond.
Avocatul reclamantei solicita admiterea contestației așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei lasă soluția pe cererea de suspendare a judecății la aprecierea instanței si pe fond solicită respingerea acțiunii, iar în subsidiar trimiterea contestației la Direcția Generală de Soluționarea a Contestațiilor, în vederea soluționării acesteia.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, reclamanta - - SRL Tac hemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea Deciziei nr.17/16.02.2009 emisă de Direcția Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost declarat inadmisibil datorită depășirii termenului, recursul formulat de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.564/15.08.2008 și a procesului-verbal nr.60493/15.08.2008, emisă de către Administrația Finanțelor Publice S
În motivare, reclamanta arată că acțiunea formulata este admisibila și oportuna datorită faptului că aceasta s-a găsit în imposibilitate de a respecta termenul peremptoriu prevăzut de lege din cauze neimputabile acesteia.
Se arata ca domnul, reprezentant legal în aceea perioadă al societății reclamante, trăind și locuind în Italia, l-a delegat pe domnul, care se ocupă și de cultivarea terenului în România, să mențină contacte săptămânale cu sediul legal al societății și să ridice notificările efectuate către societate, cu scopul de a formula eventualele contestații împotriva acestora.
S-a constatat că, deși domnul s-a deplasat la sediul societății la fiecare șase-șapte zile, inclusiv în lunile august-septembrie și până la data de 20 octombrie 2008, persoana abilitată de la sediul societății nu i-a comunicat că au fost notificate acesteia anterior, decizia de impunere nr.564/15.08.2008 și procesul verbal anexat nr.60493.
Se menționează ca domnul a luat cunoștință doar la sfârșitul lunii octombrie cu ocazia unei vizite în România efectuată cu scopul de a programa activitatea de cultivare a terenurilor pentru anul agrar 2008-2009.
Cele menționate mai sus fiind deduse și demonstrate cu o declarație dată și semnată de către domnul.
În prezenta unui impediment demonstrat cu documente, va fi repusă în termen, cu consecința că recursul se va considera oportun având în vedere că a fost formulat pe parcursul celor 30 de zile de la încetarea impedimentului.
Se învederează ca dreptul la apărare este un drept fundamental atât pentru Convenția Europeană pentru Ocrotirea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale al acestuia, cât și pentru Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta de la ).
De asemenea, se precizează în procesul verbal de control că din documentele puse la dispoziție de către societate, aceasta dispune de terenuri în suprafață totală de 373,94 hectare ( 325 hectare situate în comuna Lazuri și 48,94 ha. situate în comuna ).
Acest fapt rezultă confirmat și de către scrisoare informativă obținută de la Primăria din Lazuri.
Legal citată, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În considerentele intampinarii se arată că decizia nr.-/28.01.2009 emisă de Serviciul executare Silită nr.2 a fost comunicată reclamantei prin scrisoare recomandată cu conformare de primire în data de 28.01.2009, iar reclamanta nu a aprobat înapoierea scrisorii în data de 16.02.2009, astfel, s-a procedat la aplicarea art.44 alin.2 lit.d) și alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, în conformitate cu prevederile legale menționate, comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internat a, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. Anunțul a fost publicat în data de 2.03.2009.
Reclamanta a depus contestație la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în data de 28.05.2009.
În consecință, contestația nu a fost depusă în termenul prevăzut de art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, în raport de data expirării publicării anunțului deciziei contestate, 19.03.2009 și data înregistrării contestației, respectiv, 28.05.2009.
Astfel, potrivit 207 alin.1 din OG nr.92/2003, republicat, "Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."
Având în vedere că acest termen este unul de decădere, este evident faptul că, prin nedepunerea contestației în termenul legal, reclamana, a decăzut din dreptul de soluționare a contestației transmise, în conformitate cu dispozițiile art.271 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, coroborat cu pct.13.1. lit.a) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.519/2005, care stipulează: "Contestația poate fi respinsă ca nepusă la termen, în situația în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de prezenta lege".
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta apreciază că în conformitate cu prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora "Instanța, soluționând cererea la care se referă art.8 alin.(1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă", acesta nu poate fi soluționat de către instanța de contencios administrativ atâta timp cât procedura pe cale administrativă nu a fost soluționată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Cu prioritate Curtea va analiza cererea de suspendare a judecății prezentei cauze, cerere formulată de către reclamantă față de împrejurarea că prin sentința nr.46/14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr- a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitoarei - - SRL. Reclamanta a invocat ca drept temei al cererii de suspendare dispozițiile art.243 pct.5 Cod procedură civilă.
Curtea va soluționa această cerere de suspendare prin raportare la dispozițiile speciale prevăzute în Legea nr.85/2006 și anume în art.36 din acest act normativ, conform căruia " De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor". Curtea apreciază că, dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006 se aplică cu prioritate fiind vorba despre respectarea principiului specialia generalibus derogant.
Față de împrejurarea că în speța de față reclamanta în calitate de debitoare a exercitat acțiunea în contencios administrativ care reprezintă o cale de atac în condițiile OG nr.92/2003 raportat la Legea nr.554/2004, văzând dispoziția expresă a art.36 din Legea nr.85/2006, Curtea va respinge cererea de suspendarea judecății cauzei.
Pe fondul cauzei, Curtea constata ca prin decizia de impunere nr.564/15.08.2008 emisă în baza raportului de inspecție fiscalănr.60490/15.08.2008 organele de inspecție fiscală din cadrul SMs -a reținut în sarcina reclamantei obligația acestei de a achita suma de 1.027.097 lei reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, TVA de plată și majorări de întârziere aferente TVA de plată.
Împotriva actelor administrative menționate, reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă ca nefiind depusă în termenul prevăzut de lege prin decizia nr.17/16.02.2009.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ solicitând anularea acestei decizii, precum și a actelor în baza cărora a fost emisă decizia, precum și exonerarea acestora de răspundere.
Reclamanta a susținut în considerentele cererii de chemare în judecată, că s-a găsit în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut de lege pentru formularea contestației pe calea administrativă din cauze neimputabile acesteia. Reclamanta a menționat că, reprezentantul legal al societății reclamante, domnul care locuia în Italia l-a delegat pe domnul să se ocupe de cultivarea terenurilor în România, să ridice și să pună la dispoziția reprezentantului legal notificările primite de societate. Se arată în cererea de chemare în judecată că, deși, domnul s-a deplasat la sediul societății reclamante, persoana abilitată de la acest sediul nu i-a comunicat decizia de impunere nr.564/15.08.2008 și nici procesul verbal anexat, reprezentantul legal al societății luând cunoștință de aceste documente abia la sfârșitul lunii octombrie 2008. Reclamanta solicită față de această situația să fie repusă în termenul de a ataca actele administrative pe care le contestă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea constată că, reclamantei i-a fost comunicată decizia de impunere nr.564/15.08.2008 la data de 21.08.2008 astfel cum rezultă din confirmarea de primire nr.87969/19.08.2008.
Contestația împotriva acestui act a fost trimisă prin poștă la data de 06.11.2008.
Conform disp.art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 contestația trebuie să fie depusă în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Curtea constată că, termenul de depunerea al contestației prevăzut în mod expres le legiuitor în art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 calculat în acord cu dispozițiile art.68 din OG nr.92/2003 raportat la art.101 și 102 din Codul d e procedură civilă, care caracter imperativ și trebuie respectat ca atare de către organele fiscale.
Raportat la situația de fapt, prin coroborate cu dispozițiile legale, Curtea constată că, reclamanta a formulat contestație împotriva actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr.564/15.08.2008 abia după 77 de zile de la data comunicării deciziei contestate, fiind astfel depășite cu mult termenul de 30 de zile stabilit de legiuitor în acest sens.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de repunere în termenul de 30 de zile de formulare a contestației, Curtea o respinge ca fiind neîntemeiată, susținerile reclamantei neintrând în sfera de reglementare a dispozițiilor art.103 din Codul d e procedură civilă la care face trimitere art.68 din OG nr.92/2003, care menționează în mod expres că neexercitarea căilor de atac în termenul legal atrage decăderea afară de două cazuri limitativ menționate, și anume, când legea dispune altfel și când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Afirmația reclamantului în sensul că reprezentantul legal al societății, fiind în Italia nu a putut să ia cunoștință de cuprinsul deciziei nr.564/15.08.2008 decât în luna octombrie 2008, nu este de natură să dovedească împrejurarea mai presus de voința acesteia, astfel cum se impune în mod legiuitor în art.103 Cod procedură civilă.
Legiuitorul a avut în vedere exceptarea de la sancțiunea decăderii situațiile în care calea de atac nu a fost exercitată în termenul legal datorită unor împrejurări obiective, extraordinare care au împiedicat persoana să își îndeplinească obligațiile legale în termenul expres prevăzute de legiuitor. În speța de față, din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar rezultă culpa persoanelor abilitate în cadrul societății reclamante să se ocupe de primirea și gestionarea documentelor transmise de diferite autorități, iar nu imposibilitatea obiectiva a acestora de a exercita căile legale pentru atacarea actelor administrative comunicate de către organele fiscale.
Față de această împrejurare,Curtea constată că decizia nr.17/16.02.2009 care constituie obiectul prezentului litigiu este emisă în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, astfel că Curtea va respinge acțiunea reclamante ca fiind neîntemeiată.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a judecății cererii ce face obiectul prezentului dosar.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - - Padrea SRL T, cu sediul în T,-,.1, jud.T și cu sediul procedural ales în T,-,.B,.3,.9, jud.T, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu sediul în B,-, sector 5.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER
- - - -
Emis 3 com.
Red.- 2.03.2010
tehnored. /02.03.2010/ 5 ex.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
