Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Ploiesti

OMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 976

Ședința publică din data de 9 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local P - Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 336 din data de 8 iulie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în P,-, jud. P.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsind recurentul-pârât Consiliul Local P - Serviciul Public Finanțe Locale.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare, iar recurentul, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Serviciul Public Finanțe Locale P, solicitând instanței să se dispună anularea deciziei pârâtului nr. -/22.04.2008.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta a contestat suma de 892 lei, reprezentând impozitul pe terenul agricol în suprafață de 1 ha, deținut în com., aferent perioadei 2003-2008, precum și majorări și penalități de întârziere, teren care a aparținut defunctului, al cărui moștenitor este reclamanta.

S-a mai arătat că reclamanta a plătit impozitul pentru terenul precizat la Primăria com. începând cu anul 2004, însă în anul 2008 i s-a comunicat

verbal ca terenul aparține de Primăria P, nefiind însă anunțată la momentul transferării terenului.

Reclamanta a mai învederat ca și-a făcut datoria de cetățean, achitând la timp obligațiile fiscale, precum și că dorește să plătească impozitul la Primăria începând cu anul 2008, când a fost anunțată, precum și că, deși nu s-a stabilit zona de impozitare, totuși pârâtul a calculat pentru teren valoarea cea mai mare.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că terenul proprietatea reclamantei a fost trecut pe teritoriul administrativ în intravilanul municipiului P începând cu data de 01.01.2000, potrivit P nr.209/1999, dată de la care reclamanta avea obligația să achite impozitele aferente către pârât. Întrucât impozitul nu a fost achitat, au fost calculate dobânzi si penalități de întârziere. Pârâtul a mai arătat că, dacă reclamanta a plătit impozitul la Primăria Bărcănesti, are posibilitatea să solicite restituirea acestuia, precum și că hotărârea nr.209/1999 menționată a fost publicată în ziarul ploieștean și a fost afișată pe site-ul primăriei.

În urma probelor administrate în cauză Tribunalul Prahovaa pronunțat sentița nr. 336 din data de 8 iulie 2008 prin care a admis în parte contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului P - Serviciul Public Finante Locale, a anulat în parte decizia nr. -/22.04.2008 și nota de plată din data de 17.04.2008 - ambele emise de pârât si ambele în ce privește obligația de plată a sumei de 324 lei, a fost exonerată reclamanta de plata acestei sume, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe teren datorat pentru perioada 2003-2008, fiind respinse restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Instanța de fond a reținut în considerente că în mod legal pârâtul a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pentru terenul trecut pe raza administrativ-teritorială a municipiului P, aferent perioadei 2003-2008, dar faptul că reclamanta nu a fost încunoștințată încă din anul 2000 despre acest transfer, de către Primăria, o exonerează de plata majorărilor și penalităților de întârziere aferente impozitului pe teren pentru această perioadă.

Pârâta Serviciul Public Finanțe Locale Pad eclarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Pârâta nu avea obligația legală de aoî ncunoștința pe intimata-reclamantă în legătură cu transferul anumitor terenuri din raza administrativ-teritorială a comunei în cea a municipiului P, motiv pentru care dobânzile și penalitățile de întârziere au fost calculate conform art.119 din Codul d e procedură fiscală.

Referitor la neinformarea reclamantei cu privire la acest transfer, recurenta a susținut că reclamanta avea posibilitatea de a lua cunoștință despre această operațiune conform Legii nr. 544/20001 privind liberul acces la informațiile de interes public, nr. 209/1999 fiind publicată în ziarul local " " editat de Primăria P și afișată pe site-ul Primăriei.

Recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că ea nu a respectat prevederile art. 80 alin.4 din Cod pr.fiscală, pentru că nici ea nu a avut cunoștință de existența hotărârii de consiliu local nr. 209/1999, motiv pentru care nu avea cum să comunice o înștiințare de plată a impozitului intimatei.

Intimata, prezentă în instanță, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrărilor dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății, respectiv neînștiințarea reclamantei cu privire la transferul terenului în suprafață de 1 ha, proprietatea intimatei, din raza administrativ-teritorială a comunei în extravilanul municipiului P, începând cu data de 1.01.2000, prin HCL nr. 209/1999.

Deși acest transfer a operat din anul 2000, reclamanta a plătit impozitul pentru teren tot la Primăria comunei, pentru perioada 2004-2007, pentru această perioadă Primăria municipiului P calculând și ea impozitul datorat, dar cu aplicarea de majorări și penalități de întârziere.

Criticile formulate de recurentă împotriva sentinței instanței de fond sunt nefondate, întrucât reclamanta nu a avut cunoștință de acest transfer de teren, iar recurenta nu a dovedit în niciun mod că ar fi informat-o pe intimată asupra noilor condiții de plată a impozitului. Dacă recurenta o învinovățește pe reclamantă de neinformare, în condițiile în care nr. 209/1999 a fost publicată în ziarul local și pe site-ul Primăriei P, la rândul ei se apără pentru neîndeplinierea obligației prevăzute de art. 80 alin.4 din Codul d e procedură fiscală, privind obligația de a înștiința contribuabilul de plata impozitului pentru teren, prin necunoașterea emiterii nr. 209/1999.

Față de cele mai sus-arătate, Curtea urmează ca în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 Cod pr.civilă să respingă recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local P - Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 336 din data de 8 iulie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în P,-, jud. P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

- - G - - -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / -2ex./18.09.2008

Dosar fond-- Tribunalul Prahova

Jud. fond

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Ploiesti