Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 161/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 161/2009
Ședința publică din data de 13 aprilie 2009
Instanță constituita din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare,pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâtului MINISTERUL APĂRĂRII - PENTRU STATUL GENERAL ȘI DIRECȚIA LEGISLAȚIEI ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare - ordin de numire în funcție.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 martie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 06 aprilie 2009 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin cererea de chemarea în judecată reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării pentru Statul General și Direcția Legislației și Asistență Juridică a solicitat anularea ordinului de numire în funcție a cadrului militar încadrat pe funcția de șef secție, în secția procese teritoriale la Direcția legislației și asistență juridică, dacă această funcție a fost încadrată; reducerea situației juridice privind încadrarea funcției la data de 18.12.2007; analizarea raportului nr./29.11.2007 în cadrul comisiei de selecție nr.14 și să i se comunice hotărârea luată de cei în drept, împreună cu criteriile care au stat la baza adoptării ei; obligarea pârâtului să-i plătească daune morale în valoare de 500.000 euro sau echivalentul sumei în lei în ziua efectuării plății conform cursului de schimb anunțat de Banca Națională; obligarea pârâtului la plata de daune interese în valoare de 80.000 lei reprezentând diferența dintre veniturile realizate din funcția pentru care a optat și venitul realizat din pensie.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Apărării Naționale pentru Statul General și Direcția Legislație și Asistență Juridică a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare se arată că reclamantul a fost încadrat pe funcția de consilier juridic la Direcția operații a Statului General, până la data de 01.05.2008, dată de la care a trecut în rezervă la cererea sa, cu drept de pensie militară.
La sfârșitul lunii noiembrie 2007, ofițerul și-a exprimat, prin raport scris opțiunea pentru a participa la secția organizată în vederea încadrării funcției de șef secție în Secția procese teritoriale din cadrul Direcției legislației și asistență juridică.
Direcției legislației și asistență juridică cu adresa nr.DL(S) 354/28.12.2007 a restituit Statului General raportul personal, fișa cu principalele date ale ofițerului și memoriul original, transmise de această-.1l985/20.12.2007 comunicând totodată că funcția pentru care a optat ofițerul a fost analizată în ședința Comisiei de selecție nr. 14 Departamentului pentru relația cu Parlamentul și informare publică din data de 19.12.2007, adică după împlinirea termenului prevăzut de pct. 3 din Anexa nr. 12 la 3/4 - " Norme privind organizarea și funcționarea sistemului de selecție și ierarhizare în vederea evolutiei în carieră a cadrelor militare din Ministerul Apărârii" aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. 179/2007.
Reclamantului i s-a adus la cunoștință motivul pentru care nu a fost analizat în comisia de selecție prin adresa înregistrată la Direcția operații cu nr. 21 0/14.01.2008, depus de reclamant în probațiune. Cu toate acestea, numai după data trecerii în rezervă la cererea sa și în situația în care nu mai era cadru militar activ, reclamantul a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în scopul promovării acțiunii în contencios administrativ.
Prin acțiune a introductivă, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea ordinului de numire în funcție a cadrului militar încadrat pe funcția de șef secție, în secția procese teritoriale la Direcția legislației și asistență juridică, dacă această funcție a fost încadrată; reducerea situației juridice privind încadrarea funcției la data de 18.12.2007; analizarea raportului nr./29.11.2007 în cadrul comisiei de selecție nr.14 și să i se comunice hotărârea luată de cei în drept, împreună cu criteriile care au stat la baza adoptării ei; obligarea pârâtului să-i plătească daune morale în valoare de 500.000 euro sau echivalentul sumei în lei în ziua efectuării plății conform cursului de schimb anunțat de Banca Națională; obligarea pârâtului la plata de daune interese în valoare de 80.000 lei reprezentând diferența dintre veniturile realizate din funcția pentru care a optat și venitul realizat din pensie.
Prin capătul principal de cerere, reclamantul solicită anularea unui ordin de numire în funcție a cadrului militar încadrat în funcția de șef secție în Secția procese teritoriale la Direcția legislație și asistență juridică, adică a unui act administrativ individual adresat altui subiect de drept, a cărui existență o pune sub semnul întrebării.
Cu toate că reclamantul nu a precizat în temeiul cărui articol din Legea nr. 554/2004 a formulat acțiunea și care este interesul său legitim (în afara daunelor pe care le solicită după ieșirea la pensie), din faptul că a urmat procedura prealabilă prevăzută de.7 alin.(3) din aceeași lege, apreciem că acesta a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența actului atacat, anterior plângerii prealabile.
Din examinarea adresei nr. 2l0/14.01.2008 a Direcției operații, rezultă că reclamantul, în data de 14.01.2008, a luat la cunoștință sub semnătură despre conținutul acesteia. Or, din cuprinsul acestei adrese, rezultă fără echivoc că solicitarea ofițerului nu a fost soluționată favorabil deoarece funcția pentru care a optat a fost analizată în ședința comisiei din data de 19.12.2007, conform algoritmului de lucru prevăzut de Anexa nr.12 la Normele - 3/4, adică au fost evaluați ofițerii admiși la analiză și s-a făcut propunerea de numire în funcție.
Ca urmare a faptului că raportul ofițerului nu a intrat la analiza în comisie, cu adresa nr. DL(S).354 /28.12.2007, au fost restituite Statului General raportul personal, fișa cu principalele date ale reclamantului și memoriul original, deoarece funcția a fost analizată și un alt ofițer a fost selecționat pentru numirea pe funcție.
Prin urmare, cel târziu de la data de 14.01.2008, reclamantul a cunoscut că un alt ofițer a fost selecționat și de la acea dată se putea considera vătămat într-un eventual drept al său. Dreptul material la acțiune al reclamantului s-a născut de la data când acesta a luat la cunoștință că dreptul său subiectiv ar fi fost încălcat prin nesoluționarea favorabilă a cererii.
Fiind în discuție un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, în speță sunt incidente prevederile art.Il alin.(2) și alin.(5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora, pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin.( 1), dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoștință, pe orice cale, de existența actului atacat.
Cum reclamantul a luat la cunoștință de existența actului atacat la data de 14.01.2008, termenul de un an era expirat la data introducerii prezentei acțiuni în Justiție, respectiv la data de 02.02.2009. În consecință, solicităm respingerea acțiunii ca tardiv formulată.
Reclamantul solicită anularea unui ordin de numire în functie a altui cadru militar și restabilirea situației anterioare acestei numiri, efectuând toate aceste demersuri după data trecerii în rezervă.
Ca urmare a cererii sale de trecere în rezervă, a fost emis ordinul de trecere în rezervă, necontestat de acesta, el fiind și beneficiarul plăților compensatorii și ajutoarelor bănești prevăzute de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica in perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale.
Prin prezenta acțiune, reclamantul nu poate justifica un interes legitim privat, întrucât, de la data trecerii în rezervă, la cererea sa, nu mai este cadru militar activ și nu mai poate ocupa o funcție militară în Ministerul Apărării Naționale, fapt bine cunoscut de acesta.
În înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.(1) lit. p) din legea contenciosului administrativ, interesul legitim privat are semnificația posibilității de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.
Faptul că reclamantul nu poate justifica un interes legitim în cauză, în sensul mai sus enunțat, deoarece, fiind lipsit de calitatea de militar activ nu ar putea încadra în viitor o funcție militară, cu atât mai mult cu cât acesta nu a cerut și nici nu ar putea cere să-i fie anulat propriul ordin de trecere în rezervă, trecerea sa în rezervă făcându-se la cerere, evidențiază lipsa elementului esențial în promovarea acțiunii, adică posibilitatea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. Pentru aceste motive, solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În ceea ce privește motivele invocate în fapt și în drept în susținerea acțiunii, apreciează că acestea se bazează pe argumente pe care le consideră neintemeiate, după cum urmează: Referitor la primul capăt de cerere, prin care se solicită anularea ordinului de numire în funcție a altui cadru militar. Reclamantul nu invocă niciun motiv din care să rezulte că actul atacat nu ar fi legal.
Arată că ordinul de numire în funcția de șef secție la Secția procese teritoriale a fost emis ca urmare a selecționării de către Comisie a cadrului militar care a îndeplinit cerințele prevăzute în Tabelul cu cerințele de personal ale postului vacant, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de dispozițiile legale.
Reclamantul nu a făcut dovada existenței și întinderii vătămării pe care pretinde că a suferit-o ca urmare a emiterii actului administrativ atacat, motiv pentru care anularea acestuia nu se justifică.
Referitor la cel de-al doilea și al treilea capăt de cerere ședința Comisiei de selecție nr.14 a Departamentului pentru relația cu Parlamentul și informare publică, s-a desfășurat în data de 19.12.2007, în deplină legalitate, cu respectarea întocmai a regulilor stabilite prin algoritmul de lucru prevăzut de Anexa nr.12 din Normele -3/4 și termenului prevăzut de pct.3 din aceeași anexă.
Astfel, este eronată susținerea reclamantului conform căreia comisia de selecție și-a desfășurat lucrările cu încălcarea art.l0 alin.(l) din Normele 3/4, deoarece la data analizei funcției de către comisie, s-a avut în vedere activitatea de apreciere a cadrelor militare desfășurată în perioada 01.01-31.03.2007, în mod evident instrucțiunile în cauză făcând referință la aprecierile de serviciu întocmite până la data întrunirii comisiei.
Interpretarea dată de către reclamant prevederilor din norme referitoare la activitatea de apreciere a cadrelor ca reper temporar ar împiedica activitatea comisiei de selecție în sensul că încadrarea funcțiilor vacante nu ar mai putea avea loc între două activități (perioade) de apreciere a cadrelor militare, or este evident că aceste organisme au fost concepute pentru ca încadrarea funcțiilor rămase libere din diferite motive să poată fi făcută oricând, într-un timp cât mai scurt.
Referitor la cererea reclamantului de a se reveni la situația anterioară și de a fi analizat în cadrul comisiei de selecție în vederea încadrării pe funcția de șef de secție, arată că cererea sa este fără obiect deoarece acesta nu îndeplinește condiția esențială pentru ocuparea funcției, cea de cadru militar activ, fiind pensionat la cererea sa.
Potrivit dispozițiilor art.8 lit.b) din Normele -3/4, premergător întrunirii comisiei de selecție, secretariatul tehnic al comisiei are atribuția de a verifica standardele minimale de performanță ale candidaților. În urma acestei venficări întocmește tabelul cu cadrele militare care nu sunt admise pentru a fi analizate în cadrul comisiei.
Astfel, chiar în situația ipotetică în care cererea privind repunerea în situația anterioară ar fi luată în considerare, reclamantul nu ar putea fi nici măcar admis la analiza în cadrul comisiei de selecție deoarece nu îndeplinea cerința referitoare la experiență cu privire la stagiul minim în funcția anterioară obligatorie, adică "minimum ultimii 5 ani de activitate procesuală efectivă ", prevăzută în Tabelul cu cerințele de personal ale postului vacant, anexat. Având în vedere acest aspect întreaga acțiune a reclamantului este lipsită de orice justificare.
Referitor la cel de-al patrulea capăt de cerere, prin care reclamantul solicită daune morale consideră că acestea nu pot fi acordate deoarece nu există o lezare propriu-zisă a unor valori personale ale reclamantului și nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit.
Deși a anexat în probațiune biletele de ieșire în spital cu diferite diagnostice, reclamantul nu se poate prevala de faptul că afecțiunile medicale stabilite prin aceste acte au fost dobândite ca urmare a neîncadrării pe funcția de șef secție.
Mai mult, prejudiciul de imagine la care face referire reclamantul nu este real deoarece imaginea sa nu poate fi influențată pozitiv sau negativ prin ocuparea sau neocuparea unei funcții.
În susținerea acordării daunelor morale reclamantul nu aduce alte argumente decât cele cu privire la propria sa persoană.
Referitor la cel de-al cincilea capăt de cerere privind plata daunelor interese reprezentând diferența dintre veniturile realizate din funcția pentru care a optat și veniturile realizate din pensie, solicită respingerea acestuia întrucât reclamantul nu a făcut dovada că îndeplinea condițiile pentru a fi numit pe funcțIa de șef secție și nici măcar nu a solicitat încadrarea pe aceasta.
Analizând excepția tardivității invocate de pârâtul Ministerul Apărării, aceasta fiind excepția care potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 pr.civ. se analizează cu preeminență Curtea reține următoarele:
Reclamantul prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat anularea ordinului de numire în funcție a cadrului militar încadrat pe funcția de secție (consilier juridic șef) în secția procese teritoriale la Direcția Legislație și Asistență Juridică iar comunicarea actului administrativ atacat, respectiv luarea la cunoștință de către existența și conținutul actului administrativ atacat s-a realizat la data de 14 ianuarie 2008, împrejurare necontestată de reclamant.
Comisia de selecție nr.14 a Departamentului pentru relația cu Parlamentul și Informare Publică a analizat funcția pentru care a optat reclamantul la data de 19.12.2007 împrejurare că i-a fost adusă la cunoștință reclamantului la data de 14 ianuarie 2008.
Reclamantul susține că plângerea prealabilă a fost comunicată pârâtului la data de 10 iulie 2008, procedând la prezentarea în formă scrisă a memoriului adresat ministrului apărării în format electronic.
Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia potrivit prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție*) potrivit dispozițiilor art.7 care vizează procedura prealabilă.
Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.554/2004.
Legiuitorul a instituit procedura de urmat pentru ipoteza în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, chiar dacă este destinat unei alte persoane.
Textele legale enunțate instituie un termen de prescripție în care poate fi exercitat dreptul de a investi instanța precum și un termen de decădere de maxim 1 an care se raportează la un moment obiectiv respectiv cel al emiterii actului.
Reclamantul putea promova acțiunea înăuntrul termenelor instituite astfel într-un termen de 6 luni calculat de la momentul expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, înregistrată de reclamant la 10 iulie 2008, termen care a expirat la data de 10 ianuarie 2009 sau prin luarea în considerare a termenului de 1 an de la momentul emiterii actului ceea ce în speță nu s-a realizat.
Excepția tardivității introducerii acțiunii apare așadar ca fiind întemeiată și în consecință instanța în temeiul dispozițiilor art.11 din Legea nr.554/2004 va admite excepția invocată și în consecință va respinge ca tardiv formulată acțiunea promovată de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în C-N,-, -.34, jud. C împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale pentru Statul General și Direcția Legislație și Asistență Juridică cu sediul în B--5, sector 5.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./21.04.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan