Obligația de a face. Sentința 160/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 160/2009
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și, împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligația de a face - despăgubiri imobil expropriat.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
R
deliberând reține că,
Prin acțiunea înaintată de reclamanții și au chemat în judecată pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând obligarea pârâtelor la soluționarea dosarelor reclamanților, cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu terenul situat în C-N- înscris înițial în CF nr. 20354 C-N nr..10769, care a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, dosar nr. 6158/CC/15 decembrie 2005, care a fost înaintat AUTORITĂȚII NAȚIONALE cu adresa nr. 86288/452/12 noiembrie 2007, al Serviciului Evidența din cadrul Primăriei C-
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că, despăgubirile au fost acordate acestora în baza Legii nr. 10/2001, și cu toate că de circa 4 ani s-au judecat cu Primăria municipiului C-N nici până în prezent nu au reușit să obțină dreptul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a depus întâmpinarea la data de 24 martie 2009 invocând lipsa calității procesuale pasive a acesteia cu privire la cererea introductivă de instanță (5-6).
În dezvoltarea motivelor din întâmpinare pârâta arată că, potrivit HG nr. 361/2005 cu modificările și completările ulterioare, în privința aplicării Legii nr. 10/2001, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, acordă sprijin și îndrumare metodologică entităților implicate în soluționarea notificărilor, iar în privința procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, asigură Secretariatul Comisiei Centrale, având atribuții de centralizare a dosarelor și de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Potrivit art. 13 alin 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală are atribuția emiterii deciziilor ce reprezintă titlu de despăgubire în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, procedură ce presupune parcurgerea obligatorie a următoarelor etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct 20 din OUG nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul1, secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cazul dedus judecății, reclamanții au depus o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul C-N,- județul C-
Prin Dispoziția nr. 3070/29 noiembrie 2005, Primarul Municipiului C-N a respins cererea de restituire în natură a terenului situate în municipiul C-N-, deoarece terenul revendicat a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991 altor persoane, propunând acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, având în vedere și despăgubirile primite la expropriere.
Dosarul aferent Dispoziției amintite mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de către entitatea care a soluționat notificarea, în speță, Primăria Municipiului C-N, în vederea urmării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind înregistrat sub nr. 6158/CC.
În urma analizării dosarului sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire s-a constatat că acesta este complet, astfel că, în următoarea Ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi desemnat un evaluator, în vederea efectuării raportului de evaluare.
În urma finalizării etapei evaluării, se stabilește cuantumul final al despăgubirilor.
În cazul în care reclamanții vor fi de acord cu suma stabilită prin raportul de evaluare, Comisia Centrală va emite Decizia ce constituie titlu de despăgubire, aceasta putând fi valorificată de către titular, conform OUG nr. 81/2007 cu modificările și completările ulterioare, depunând o cerere de opțiune pentru un titlu de plată/conversie.
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
1. Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite prin Codul d e procedură civilă,calitatea procesuală pasivăpresupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv, reclamantul fiind obligat să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speță, se poate observa că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar al reclamantei care vizează obținerea despăgubirilor aferente imobilului nerestituit.
Astfel, potrivit pct.20 din OUG nr.81/2007, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzândemiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.
Conform prevederilor cuprinse în pct.22 din același act normativ, se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - tribuția principală a Direcției fiind acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform prezentei legi și normelor emise în aplicarea acesteia.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost înființată, inițial, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, fără personalitate juridică, în subordinea Cancelariei Primului - ministru, prin nr.HG 361/2005, dar, în prezent este organizată și funcționează în baza nr.HG 1068/2007 ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, iar atribuțiile sale sunt stabilite prin același act normativ, în art.2.
Între atribuțiile sale, legate de aplicarea Legii nr. 10/2001, nu este și aceea de a emite decizii privind titlurile de despăgubire ci ține la zi situația deciziilor emise în baza Titlului VII - din Legea nr. 247/2005, poate face controlul fazei administrative a aplicării Legii nr. 10/2001 dar nu mai asigură activitatea de Secretariat a Comisiei Central Pentru Stabilirea Despăgubirilor fără a putea interveni în procedura de emitere a deciziilor de către această comisie.
Verificând modul de organizare și funcționare a acestei autorități publice, atribuțiile pe care aceasta le are se constată că nu poate avea calitate procesuală pasivă.
De aceea va admite excepția invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului împotriva acestei autorități pentru lipsa calității procesuale pasive.
2. Reclamanții au depus o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul C-N,- județul C-
Prin Dispoziția nr. 3070/29 noiembrie 2005, Primarul Municipiului C-N a respins cererea de restituire în natură a terenului situate în municipiul C-N-, deoarece terenul revendicat a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991 altor persoane, propunând acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, având în vedere și despăgubirile primite la expropriere.
Dosarul aferent Dispoziției amintite mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de către entitatea care a soluționat notificarea, în speță, Primăria Municipiului C-N, în vederea urmării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind înregistrat sub nr. 6158/CC.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe sau unei hotărâri, indiferent de la ce instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul în care a fost astfel calificat de Convenție.
Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ( Imobiliara împotriva Italiei ) sau să se bucure de efect parțial.
Curtea a admis că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze, sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
procedurii instituite de TITLUL VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Curtea de la Strasbourg amintește în mod constant în jurisprudența sa că ea a considerat deja că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.
Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Curtea reține astfel că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Prin urmare, reclamanții pot invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum rezultă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României, Curtea are în vedere hotărârile de condamnare a României în cauzele și și Jujescu contra României, ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, și, Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamanților prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune reclamantul arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează.
Curtea reține că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamantul și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg astfel că va admite acțiunea și în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus va obliga pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate de reclamanți.
Este cunoscut faptul că potrivit art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanții sunt ținuți să mai aștepte încă 2 ani, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanții au fost lipsiți în mod arbitrar de atributele dreptului lor de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.
De altfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea a statuat că nr.OUG 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat dar cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.
În consecință, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 va admite acțiunea reclamanților așa cum se va regăsi în dispozitivul prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR B, Calea nr. 202.
Admite acțiunea formulată de reclamanții domiciliată în C-N B-dul 21 decembrie 2. nr. 150. 102 județul C și domiciliat în C-N-. 1 județul
Obligă pârâta să procedeze la soluționarea dosarului reclamanților cu privire la imobilul situat în C-N-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
6 ex.-06.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
