Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 182/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 182/2009

Ședința publică de la 23 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios adminsitrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect anularea Ordinului nr. 1931/C/14.07.2008, al Ministrului Justiției.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 09.04.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 21.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI solicitând ca, după îndeplinirea procedurii legale de citare și administrare a probatoriului necesar în cauză, prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1931/C/14 iulie 2008, emis de pârât, privind încadrarea reclamantului în funcția de " subinspector de penitenciare" ca fiind ilegal și eronat, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin corect și legal, cu respectarea dispozițiilor sentinței civile irevocabile nr. 536/2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, și ale legilor aplicabile în speță, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor acțiunii, reclamantul arată că, după ce sentința a rămas definitivă și irevocabilă la data de 14 februarie 2008, pârâtul nu a întreprins nimic pentru punerea sa în aplicare și că abia după câteva luni, la insistențele sale repetate, pârâtul a emis ordinul atacat, la 14 iulie 2008, pe care însă nu i l-a comunicat reclamantului decât la 19 septembrie 2008.

Reclamantul arată că ordinul nu respectă hotărârea irevocabilă a Curții de APEL CLUJ, iar erorile pe care le conține sunt de natură să îi prejudicieze grav interesele sale.

Reclamantul susține că acest ordin îl retrogradează și îl încadrează într-un grad profesional care nu ține seama nici de vechimea pe care o are, nici de gradul în rezervă, pe care-l deținea încă de la data apariției Legii nr. 293/2004, care potrivit echivalării date de art. 72 din Legea nr. 293/2004 era de inspector (locotenent-inspector). Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 2791/2004, "numirea ca funcționari publici cu statut special a personalului civil, preluat prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor se face potrivit competențelor, în raport cu condițiile și cu vechimea în activitate, pe categorii și grade profesionale".

Astfel, ministerul nu-și respectă propriul ordin, în care se arată clar faptul că unul dintre criteriile de numire este "vechimea în activitate", pe care pârâtul a ignorat-o, ca și cum reclamantul ar fi încadrat pentru prima dată în sistemul penitenciarelor și ar fi fost începător sau stagiar.

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare în cauză.

Reclamantul la data de 15 aprilie 2009 depus concluzii scrise în cauză.

Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor, Curtea reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 1931/C/14.07.2008 emis de Ministrul Justiției ( 9) s-a prevăzut că, începând cu data de 13 iulie 2005, personalul contractual se încadrează funcționar public cu statut special, definitiv, în corpul ofițerilor de penitenciare, i se acordă gradul profesional de subinspector de penitenciare și se repartizează la Penitenciarul Spital D, urmând să fie numit în funcție, prin decizie a directorului unității, potrivit competențelor.

Se arată în preambulul ordinului că acesta se emite având în vedere sentința civilă nr. 536/2007 a Curții de APEL CLUJ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 576/14.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, coroborată cu art. 15 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, art. 44 lit. c și art. 45 alin. 1 lit. A din anexa la nr. 2854/C/2004, art. 2 lit. d din anexa la nr. 2790/C/2004 și art. 1, 3 din nr. 2791/C/2004.

Reclamantul a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 anterior promovării acțiunii ( 16), prin care a solicitat emitentului ordinului revocarea acestuia, precum și a actelor premergătoare care au stat la baza acestuia.

Răspunsul a fost cuprins în adresa nr. -/15.12.2008 ( 13), în sensul menținerii dispozițiilor ordinului, cu motivarea, în esență, că s-a avut în vedere nu vechimea în muncă, ci cea în specialitate, potrivit art. 45 alin. 1 din nr. 2854/C/29.10.2004.

Prin sentința civilă nr. 536/31.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJa fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Justiției-Administrația Națională a Penitenciarelor, care a fost obligat să îi recunoască reclamantului statutul de funcționar public și să îl încadreze în una din categoriile de inspector principal, inspector sau subinspector din corpul ofițerilor, începând cu data de 13 iulie 2005, cu penalități de întârziere pentru neexecutare și cheltuieli de judecată (10-12).

Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârât, în baza deciziei nr. 576/14.02.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( 4-6).

Pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârii judecătorești irevocabile pârâtul a emis ordinul care face obiectul atacat.

La emiterea acestuia însă, dispozițiile sentinței judecătorești trebuiau corelate și coroborate cu dispozițiile legale aplicabile, cu luarea în considerare și a condițiile de vechime ale reclamantului, respectiv 14 ani în sistemul penitenciar și gradul în rezervă pe care deja l-a obținut, și pe care îl avea încă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004, respectiv acela de locotenent în rezervă. care, potrivit art. 72 din Legea nr. 293/2004 este corespunzător gradului de inspector.

Situația juridică a reclamantului se încadrează în prevederile Legii nr. 293/2004 și ale Ordinului nr. 2791/2004, privind preluarea personalului civil.

Ministerul Justiției a interpretat eronat prevederile legislației în vigoare privind preluarea personalului civil și a întocmit toate actele premergătoare semnării ordinului neținând cont de prevederile art. 3 din Ordinul nr. 2791/2004, care specifică " în funcție de vechimea în activitate".

Motivarea în drept pe art. dispozițiile art. 45 alin. 1 din anexa la Ordinul Ministerului Justiției nr. 2854/C/2004, nu poate fi avută în vedere, deoarece aceste dispoziții nu se aplică în cauză - acolo fiind vorba despre-"funcționarii publici încadrați în sistemul penitenciar direct din afara sistemului administrației penitenciare, în funcții cu specialități prevăzute în fișa postului pentru studiile absolvite și care au lucrat înainte de încadrare în asemenea specialități li se acord grade profesionale în raport cu vechimea în specialitate".

Reclamantul este angajat în sistemul penitenciar din data de 3 iunie 1994 ca personal civil-contractual, iar din data de 1 iulie 1997 lucrează în cadrul biroului de reintegrare socială în Spitalul Penitenciar

Așadar, nu face parte din categoria funcționarilor publici "din afara sistemului penitenciar" așa cum l-a încadrat pârâtul.

În baza considerentelor mai sus reținute, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea, cu consecința anulării ordinului nr. 1931/C/14.07.2008 emis de ministrul justiției, obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin, cu respectarea dispozițiilor sentinței civile irevocabile nr. 536/2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ.

Pârâtul, aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat să-i achite reclamantului suma de 1.100 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanțelor depuse la filele 50-52.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în D,- -.26 județul C, împotriva pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B- sector 5 și în consecință:

Anulează Ordinul nr. 1931/C/14.07.2008 emis de pârât.

Dispune obligarea pârâtului să emită unui nou ordin, cu respectarea dispozițiilor sentinței civile irevocabile nr. 536/2007, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ.

Obligă pârâtul să-i achite reclamantului suma de 1.100 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din de 23 aprilie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 182/2009. Curtea de Apel Cluj