Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 193/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ nr. 193/2009

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Irinel Axente Andrei

GREFIER: - -

S-a luat în examinare în vederea pronunțării, acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

S-au înregistrat la dosar în data de 16 aprilie 2009, concluzii scrise din partea reclamantului.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul din 21.04.2009, iar mai apoi pentru termenul din 28.04.2009, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 19 decembrie 2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, a solicitat instanței admiterea acțiunii și anularea Ordinului nr. 1.115/9.07.2008 emis de prin Ministrul Sănătății Publice, înregistrat la Spitalul Orășenesc Vișeu de sub nr. 3.116/11.07.2008, privind revocarea dr. din funcția de manager, ca fiind nelegal emis și constatarea dreptului reclamantului de a-și continua activitatea ca manager al Spitalului Orășenesc Vișeu de, precum și anularea în parte a raportului de control al Direcției de Control nr. EN/6408/16.06.2008 ce a stat la baza emiterii ordinului contestat.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat ca instanța să dispună citarea pârâtului cu mențiunea de a înainta întreaga documentatie ce a stat la baza actelor administrative atacate.

În motivarea acțiunii s-a relevat că prin ordinul nr. 1115/09.07.2008 emis de Ministerul Sănătății Publice - transmis și înregistrat la. a județului M sub nr. 9.527/11.07.2008 și Spitalul Orășenesc Vișeu de sub nr. 3.116/11.07.2008 - s-a decis, în baza dispozițiilor art. 1833lit. "l" din Legea nr. 95/2006 și a raportului de control al Direcției de Control nr. EN/6408/16.06.2008, revocarea începând cu data de 10 iulie 2008 dr. din funcția de manager de la Spitalul Orășenesc Vișeu de, cu consecința încetării contractului de management nr. 365/30.03.2007.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, s-a efectuat procedura prealabilă cu pârâtul, iar prin adresa cu nr. EN/8491/16.09.2008 s-a formulat un răspuns prin care, în esență, s-a menținut punctul de vedere exprimat prin raportul de control și ordinul de revocare din functie.

Prin sentința civilă nr. 566/27.08.2008, Curtea de Apel Cluja admis cererea de suspendare a ordinului nr. 1.115/9.07.2008, în temeiul căreia pârâtul a emis ordinul nr. 1.332/5.09.2008, iar reclamantul dr. a fost numit în funcția de manager al aceluiași spital.

Reclamantul apreciază că ordinul de revocare din funcție și raportul de control ce a stat la baza emiterii lui, sunt nelegale, pentru următoarele considerente:

Prin ordinul nr. 376/30.03.2007, dr. a fost numit începând cu data de 1.04.2007, în urma concursului susținut, în funcția de manager pe o perioadă de 3 ani la Spitalul Orășenesc Vișeu de, jud.

În fapt, reclamantul arată că prin aportul de control nr. EN/6408/16.06.2008 s-au verificat punctual aspectele semnalate în sesizarea organizației sindicale, iar față de cele reținute, reclamantul a adus critici acestui constatărilor raportului de control în privința pct. 7.1. și 7.3. prin care s-au verificat legalitatea măsurilor luate de reclamant privind încetarea raporturilor de muncă a doi angajați, la momentul controlului, așa cum corect s-a arătat, instanțele de judecată erau sesizate cu litigiile de muncă promovate de aceștia, soluționate irevocabil la data de 26.11.2008.

Astfel, prin sentința civilă nr. 840/7.07.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș și menținută de Curtea de Apel Cluj prin decizia pronunțată la data de 26.11.2008 și respectiv, sentința civilă nr. 106/01.02.2008 a Tribunalului Maramureș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1.185/R/28.05.2008 a Curții de Apel Cluj, s-a reținut de către instanțele de judecată legalitatea și temeinicia măsurilor adoptate de reclamant, în calitate de manager, prin care a desfăcut contractul de muncă al foștilor angajați: G, fost director financiar contabil și.

Cu referire la nerespectarea dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.753/2004 pct. 3 lit. "c", în ceea ce privește neefectuarea inventarierii generale a elementelor de activ și pasiv și în raport de care s-a propus revocarea din funcție a reclamantului, se arată că organele de control nu au cerut documente cu privire la activitatea de inventariere a bunurilor, aspect care nu a făcut obiectul controlului efectuat în perioada 27.05.2008 - 29.05.2008, iar comisia nu a cerut explicații reclamantului manager, fapt ce poate fi reținut și din conținutul notei explicative ce cuprinde apărări exclusiv referitoare la sesizarea organizației sindicale.

Astfel, relevă reclamantul, în raportul de control s-a realizat o inventariere anuală numai faptic, iar eclamantul a emis, în baza Legii nr. 82/1991, decizia de inventariere nr. 155/6.12.2007.

Conform Hotărârii Consiliului Local Vișeu de nr. 65/12.07.2007 și anexei la aceasta, înregistrate la Spitalul Orășenesc Vișeu de sub nr. 3.136/14.07.2007, s-au inventariat în fapt imobilele predate în administrarea acestei unități spitalicești.

Curtea de Conturi a constatat urmare a controlului efectuat pe această temă, neinventarierea, nereevaluarea și nereflectarea în evidențele contabile ale instituției, stabilind măsuri prin decizia nr. 10/21.04.2008, înregistrată sub nr. 2.039/5.05.2008, iar ca termen de îndeplinire a acestora, data de 14.07.2008, ce a fost respectată.

Astfel, susține reclamantul, la data controlului, activitatea de inventariere era în plin proces de derulare, comisiile fiind constituite în acest sens, operațiunea însă fiind complexă și necesitând o perioadă de timp pentru a putea fi finalizată, aspect care poate fi reținut și din termenul stabilit de Curtea de Conturi, având în vedere și faptul că ultima operațiune de inventariere se efectuase în anul 2003, conform protocolului încheiat cu Primăria orașului Vișeu de.

Față de constatările comisiei făcute cu prilejul controlului, reclamantul apreciază că nerespectarea dispozițiilor legale privind inventarierea unității spitalicești, atrage în egală măsură responsabilitatea vechii conduceri a spitalului, în persoana directorului financiar-contabil G cât și a petentului manager dr..

În argumentarea poziției sale, reclamantul relevă că operațiunea de inventariere nu a putut fi derulată și finalizată în lipsa fostului director financiar - contabil G - care începând cu data de 14.06.1006 până la 31.07.2007 a lipsit de la locul de muncă pe durata concediilor medicale succesive ce i-au fost acordate, iar ulterior, a refuzat să se prezinte la serviciu, motiv pentru care contractul său de muncă a fost inițial suspendat, iar apoi desfăcut, aspecte ce pot fi reținute din sentința civilă nr. 106/1.02.2008, modificată în parte prin decizia civilă nr. 1185/R/28.05.2008 - persoană cu atribuții și responsabilități directe de predare a patrimoniului unității spitalicești, atât prin prisma calității deținută până la data numirii reclamantului în funcția de manager, cât și cea derivând din activitatea de reevaluare și reflectare în evidențele contabile ale bunurilor instituției, specifică compartimentului contabil.

Față de aceste considerente, raportat la temeiul de drept reținut la adoptarea ordinului contestat și a disp. art. 1833lit."l" din Legea nr. 95/2006, reclamantul solicită anularea acestuia, urmare a reaprecierii legalității și temeiniciei acestuia, avându-se în vedere și faptul că s-a constatat o singură încălcare a dispozițiilor legislației în vigoare, față de care constatarea comisiei nu a fost completă și corectă la data controlului, deși cerința textului de lege invocat impune constatarea unor "abateri", deci nerespectarea acestora în mod repetat, acte de natură a produce consecințe juridice, ceea ce în speță nu s-a reținut nici chiar prin raportul de control.

Totodată, reclamantul consideră că a respectat dispozițiile legale, prin adoptarea de strategii și politici de dezvoltare a instituției medicale, atât în perioada în care a asigurat interimatul, cât și ulterior numirii sale și exercitării prerogativelor funcției în baza contractului de management nr. 365/30.03.2007, încheiat pe o durată de 3 ani.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 10 alin. 3 din același act normativ și art. 3 pct.1 pr.civ. sub aspectul competentei materiale raportat la emitentul actului, care este o autoritate administrativă de nivel central și actul emis, un act administrativ de autoritate individual;, egea nr. 95/2006.

In probatiune, s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind depuse in acest sens copia ordinulul Ministrului Sanatatii ( 9), copia plangerii prealabile ( 10-16), raspunsul autoritatii administrative la plangerea prealabila (19), copia raportului de control al Ministerului Sanatatii Publice (22-28), nota explicativa a reclamantului (30-32), contractul de management al reclamantului (34-40), actul aditional nr. 1/20.12.2007 (41-42), decizia numarul 155/6.12.2007 (43-45), protocolul incheiat intre Spitalul Orasenesc Viseul de si Primaria Orasului Viseu de ( 46), alte acte care au stat la baza eliberarii ordinului atacat ( 47-86).

Pârâtul, MINISTERUL SĂNĂTĂTII, a depus întâmpinare în cauză prin care a relevat că măsurile dispuse prin ordinul contestat de reclamant și raportul de control al Direcției de Control nr. EN 6408/16.06.2008 ce a stat la baza emiterii acestuia au fost dispuse în conformitate cu Titlui VII - Spitalele, art. 1833lit. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile lit. 1) a art. 1833, Titlul VII - Spitalele, din Legea nr. 95/2006, contractul de management încetează în situația în care se constată abateri de la legislația în vigoare constatate de organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii.

Constatarea abaterilor de la legislația în vigoare s-a făcut prin raportul de control nr. EN 6408/16.06.2008 ca urmare a unei activităti de control desfășurată în baza prerogativelor conferite de Legea nr. 95/2006, art. 200.

Având în vedere dispozițiile legale, comisia de control a reținut faptul că după numirea în funcție, managerul Spitalului Orășenesc Vișeul de, nu a încheiat nici un document de predare-primire a patrimoniului și a documentelor preluate de la fostul director al unității medicale. Astfel, managerul spitalului a încălcat prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.753/2004, punctul 3, lit. c) în care se prevede obligația efectuării inventarierii generale a elementelor de activ și pasiv ori de câte ori intervine o predare primire de gestiune.

Totodată, nu a fost întocmit procesul-verbal de valorificare a inventarierii mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar efectuate la sfârșitul anului 2007, în care trebuiau mentionate eventualele diferente cantitativ-valorice constatate pe timpul inventarierii comparativ cu evidența scriptică din contabilitate. Neefectuarea acestei valori a inventarierii în termen de 30 de zile de la data încheierii acesteia conduce la anularea acestei inventarieri, iar răspunderea pentru aceste încălcări revine deopotrivă managerului cât și directorului financiar-contabil al spitalului.

De asemenea, pârâtul a învederat că s-au constatat abateri ale managerul, directorul financiar contabil și membrii comisiei de inventariere care au încălcat prevederile Legii nr. 82/1991, legea contabilității și ale Ordinului nr. 1.753/2004 precum și dispozițiile nr.HG 281/19936 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare și art. 182 lit. b din Legea nr. 95/2006.

În final, pârâtul a arătat că în sarcina reclamantului au fost reținute încălcările ale actelor normative, în ceea ce privește neefectuarea inventarierii, raportat la disp. Legii contabilității nr. 82/1991 prin care se instituie managerul obligația de a efectua inventarierea generală a patrimoniului anual și ori de câte ori are loc o predare-primire de gestiune. Mai mult, neîndeplinirea acestor obligații constituie contravenții conform aceluiași act normativ.

In drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 95/2006.

La data de 16.03.2009, Sindicatul din cadrul Spitalului Orasenesc Viseu de, afiliat la Federatia Nationala a solicitat admiterea in principiu a cererii de interventie in interes propriu si respingerea cererii in anulare a ordinului Ministerului Sanatatii ca fiind tardiv introdusa.

In fapt, intervenienta a aratat ca odata cu indeplinirea procedurii prealabile prevazuta de art. 7 din legea 554/2004, reclamantul s-a adresat Curtii de Apel Cluj solicitand suspendarea efectelor actului administrativ prin suspendarea acestuia conform art. 14 din legea 554/2004. Prin sentinta civila din 27.08.2008 cererea a fost admisa si ordul de eliberare din functie a fost suspendat. Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. 1 teza finala din Legea 554/2004 in cazul in care persoana vatamata nu introduce actiune in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nici o fomalitate. In cazul concret de dedus judecatii cererea de anulare a actului administrativ a fost introdusa la data de 19.12.2008, cu depasirea termenului de 60 de zile si in consecinta se impune a fi respinsa ca tardiv introdusa.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 49 si urmatoarele

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Cu privire la cererea de interventie introdusa de catre Sindicatul al angajatilor din Spitalul Orasenesc Viseul de, instanta din oficiu a pus in discutie la termenul din data de 14.04.2009 calificarea corecta a cererii de interventie. Contrar titulaturii de,interventie in interes propriu, instanta a avut in vedere faptul ca prin cererea dedusa judecatii intervenienta nu supune judecatii un drept propriu, nu a investit instanta cu o pretentie proprie ci dimpotriva, singura solicitare formulata este identica cu pozitia procesuala a uneia din parti: respingerea cererii de chemare in judecata. In consecinta, instanta a admis in principiu cererea de interventie in interes propriu si in baza rolului activ a atribuit cererii calificarea calificarea juridica corecta, aceea de interventie in interesul uneia din parti (conform art. 49 alin. 3.), ci nu de interventie in interes propriu, deoarece intervenienta sprijina doar apararea paratului, solicitand mentinerea ordinului emis de acesta, fara a deduce judecatii un drept propriu.

Apararile formulate prin cererea de interventie sunt apreciate ca neintemeiate. Astfel, intervenienta invoca dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, sustinand faptul ca cererea de anulare a fost introdusa la peste 60 de zile de la obtinerea suspendarii. Este real faptul ca prin sentinta civila numarul 566/2008 pronuntata la data de 27.08.2008 s-a dispus suspendarea ordinului atacat, iar cererea de chemare in judecata avand ca obiect anularea acestui ordin a fost introdusa la data de 19.12.2008, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut de textul enuntat. Desi aspectele enuntate de catre intervenienta sunt corecte, aceste argumente nu justifica respingerea cererii de anulare ca fiind tardiv formulata. Astfel, nerespectarea termenului de 60 de zile anterior enuntat nu are drept efect decaderea reclamantului din dreptul de a cere anularea ordinului, ci produce efectele precizate chiar de catre intervenienta si anume, incetarea efectelor suspendarii ordinului, lucruri total diferite. Cererea de anulare a ordinului trebuie introdusa in termenul reglementat de dispozitiile art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004, in concret 6 luni de la data raspunsului la plangerea prealabila. Raportat la acest termen, exceptia de tardivitate este neintemeiata, deoarece raspunsul a fost comunicat in luna septembrie 2008 (19), iar prezenta actiune in contencios administrativ a fost introdusa in luna decembrie 2008.

Cu privire la termenul de 60 de zile reglementat de dispozitiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 si pretinsa nerespectare a acestuia, instanta retine faptul ca pe de o parte, in prezent suspendarea efectelor ordinului atacat este realizata in baza efectelor unui alt ordin (20) cu numarul 1332/5.09.2008 care prevede expres faptul ca efectul suspendarii se mentine pana la solutionarea cauzei pe fond de catre instanta de judecata. Acest ordin nu a fost revocat sau contestat in instanta.

Pe de alta parte, instanta a fost sesizata in prezenta cauza doar cu privire la anularea ordinului de revocare din functie a reclamantului, fara a fi sesizata cu vreun aspect legat de suspendarea efectelor acestui ordin. Mai mult, recursul declarat impotriva sentintei de suspendare a efectelor ordinului a fost respins la data de 14.04.2009 prin decizia 2204/14.04.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, solutie irevocabila. Prin respingerea recursului, s-a mentinut solutia de suspendare a efectelor actului administrativ chiar in conditiile nerespectarii termenului de 60 de zile reglementate de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004. Solutia din recurs are desigur caracter irevocabil.

Cu privire la fondul cererii de anulare a ordinului atacat, instanta apreciaza cererea de chemare in judecata ca fiind intemeiata.

Astfel, in baza ordinului 1035/26.05.2008 s-a constituit o comisie de control din partea Ministerului Sanatatii Publice pentru verificarea aspectelor sesizate de catre organizatia sindicala din cadrul Spitalului Orasenesc Viseul de, inregistrata sub numarul 28119/12.05.2008. Controlul a fost efectuat in perioada 27-29 mai 2008, concluziile fiind redate printr-un raport de control.

Cu privire la sesizarile analizate sub numarul 1-6 si 7.2 din raport, concluzia organului de control a fost aceea ca sesizarea este neintemeiata, situatie in care actiunea in contencios administrativ nu are ca obiect aceste aspecte. In consecinta, sunt supuse analizei doar concluziile referitoare la 7.1, 7.3, 8.1 si 8.2 din raport.

Cu privire la punctele 7.1 si 7.3 din raport, ambele vizeaza masurile adoptate de catre reclamant cu privire la desfacerea contractelor de munca a doi angajati (25-26) dintre care unul a fost directorul financiar contabil, G, cu atributii in aplicarea Legii 82/1991 (fila 27, alin. 1 din raport) iar al doilea se numeste. Prin hotarari judecatoresti irevocabile, pronuntate ulterior controlului, s-a stabilit intr-o maniera irevocabila faptul ca masurile de desfacere a contractelor de munca in cazul celor doi fosti angajati au fost deopotriva legale si temeinice. In aceste conditii, concluziile raportului sunt contrare dispozitiilor irevocabile ale unor hotarari judecatoresti si nu pot fi acceptate in aceste conditii deoarece incalca autoritatea de lucru judecat a acestora.

Astfel prin decizia nr. 2321//R/2008 a Curtii de Apel Cluja fost respins recursul declarat de catre impotriva sentintei civile 840/7.07.2008 a Tribunalului M care a fost mentinuta in intregime. Prin sentinta recurata a fost respinsa contestatia formulata de catre contestatorul impotriva Spitalului Orasenesc Viseu si a fost astfel mentinuta decizia 20/11.02.2008 prin care s-a constatat incetarea de drept a raporturilor de munca.

De asemenea, prin decizia civila numarul 1185/R/2008 a Curtii de Apel Cluja fost admis recursul declarat de catre Spitalul Orasenesc Viseul de, a fost modificata sentinta recurata si in consecinta a fost respinsa in intregime actiunea reclamantului G in contradictoriu cu Spitalul Orasenesc Viseul de, avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare 109/24.08.2007.

Cu privire la activitatea de inventariere, analizand ordinul Ministrului Sanatatii 1035/26.05.2008 (172) rezulta intr-un mod lipsit de echivoc faptul ca activitatea de inventariere nu a facut obiectul acestui control. Controlul a avut ca obiectiv trasat,verificarea aspectelor semnalate in sesizarea organizatiei sindicale din Spitalul Orasenesc Viseu de . In sesizarea acestei organizatii sindicale nu exista vreo referire la activitatea de inventariere (115-117). Mai mult, in nota explicativa, reclamantului nu i s-a solicitat sa se pronunte si cu privire la acest aspect ( 30-32).

Prin inscrisurile depuse in probatiune, reclamantul a dovedit faptul ca a luat masurile care-i reveneau personal in vederea realizarii inventarierii, conform legii si obligatiilor din contractul de management. Astfel, au fost depuse la dosar decizia de inventariere, inventarierea propriu-zisa a imobilelor, a mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar.

Obligatia inventarierii, asa cum este ea retinuta din raportul de control revenea reclamantului, in calitate de manager doarsub aspect decizional,obligatie indeplinita prin emiterea deciziei 155/6.12.2007 (43-45). Au fost constituite 12 comisii de inventariere. Activitatea de inventariere nu fost finalizata in conditiile in care fostul director al serviciului financiar contabil, G i-a fost desfacut contractul de munca pentru lipsa nejustificata de la serviciu dupa data de 29.05.2006, aspect care reiese din hotararile judecatoresti anterior mentionate care au confirmat legalitatea masurii de desfacere a contractului de munca.

Pentru toate considerentele anterior enuntate, instanta apreciaza ca nu sunt incidente dispozitiile art. 183 indice 3 din Legea 95/2006, nu exista temeiuri pentru incetarea contractului de management si nu pot fi constatate abateri nejustificate de la legislatia in vigoare, contrar celor retinute prin raportul de control. In aceste conditii, instanta va admite cererea de chemare in judecata si in baza art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004 va anula Ordinul nr. 1.115/09.07.2008 emis de către Ministerul Sănătății Publice prin Ministrul Sănătății Publice privind revocarea reclamantului din funcția de manager al Spitalului orășenesc Vișeu de. In baza art. 18 alin. 2 din Legea 554/2004 instanta va anula în parte Raportul de control al Direcției de Control nr. EN/6408/16.06.2008 care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1.115/09.07.2008, cu privire la concluziile care au intemeiat emiterea ordunului, fiind vorba despre o operatiune administrativa care a stat la baza emiterii actului administrativ dedus judecății.

admiterii cererii de chemare in judecata, instanta va respinge cererea de intervenție în interesul pârâtului introdusă de Sindicatul din cadrul Spitalului Orășenesc Vișeu de.

In baza art. 274 alin. 1 Cpc, parataul va fi obligat la plata sumei de 6.020 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru ( 188).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul, domiciliat în loc. Vișeu de,- A, jud. M împotriva pârâților Ministerul Sanatatii Publice prin Ministrul Sănătății Publice, cu sediul în B, Intr., nr. 1 - 3, sector 1 și în consecință:

Anulează Ordinul nr. 1.115/09.07.2008 emis de către Ministerul Sănătății Publice prin Ministrul Sănătății Publice privind revocarea reclamantului din funcția de manager al Spitalului orășenesc Vișeu de.

Anulează în parte Raportul de control al Direcției de Control nr. EN/6408/16.06.2008 care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1.115/09.07.2008.

Respinge cererea de intervenție în interesul pârâtului introdusă de Sindicatul din cadrul Spitalului Orășenesc Vișeu de, cu sediul in Viseu de,-, jud.

Obligă pârâtul la plata sumei de 6.020 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - - -

Red.

Dact./5 ex.

28.05.2009

Președinte:Irinel Axente Andrei
Judecători:Irinel Axente Andrei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 193/2009. Curtea de Apel Cluj