Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Încheierea 29/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 29/2009
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâților MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 246/24.04.2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr.de mai sus, la data de 10.07.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în calitate de emitent al actului contestat, solicitând anularea ordinului nr.246 din 24.04.2009 emis de pârâtul de rândul 2, privind eliberarea petentului din funcția de director executiv al Oficiului județean de Consultanță Agricolă C, obligarea aceluiași pârât la emiterea unui ordin de reintegrare pe funcția deținută anterior, precum și obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și la celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în funcția deținută anterior, precum și la plata de daune morale.
În motivare s-a relevat că reclamantul a fost numit în funcția de director executiv al serviciului deconcentrat Oficiul Județean de Consultanță Agricolă C, prin nr.176 din 14.03.2006, în urma promovării concursului organizat în vederea ocupării acestui post.
La data de 24.04.2009, a fost emis ordinul contestat, prin care s-a dispus eliberarea petentului din funcția de director executiv, în conformitate cu prev.OUG nr.37/2009.
În susținerea acțiunii s-a relevat, în esență, că motivele de nelegalitate ale acestui act administrativ sunt legate de nerespectarea termenului de preaviz de 30 de zile, raportat la data înregistrării lui la C, precum și de încălcarea prev.art.99 alin.1 lit.b și art.100 alin.5 din Legea nr.188/1999, în condițiile în care OUG nr.37/2009 prevede, de fapt, înființarea unui post similar celui desființat, respectiv celui de director executiv.
La data de 15.09.2009, a fost înregistrată la dosarul cauzei și o cerere de suspendare a executării nr.46 din 24.04.2009, întemeiată în drept pe disp.art.15 din Legea nr.554/2004, solicitându-se ca această suspendare să se dispună de către instanță până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei.
In motivarea cererii de suspendare, s-au reluat considerentele referitoare la nelegalitatea ordinului contestat, reclamantul apreciind că din conținutul acestora rezultă o îndoială serioasă, condiție cerută pentru a se putea dispune suspendarea.
De asemenea, s-a relevat că este prezentă și cerința prevenirii unei pagube iminente, raportat la faptul că, prin punerea în executare a ordinului, reclamantul a suferit o diminuare substanțială a drepturilor sale salariale, în proporție de 50%, fiind afectate, în egală măsură, imaginea și prestigiul său profesional.
Pârâții, deși legal citați cu un exemplar al acțiunii introductive și al cererii de suspendare, nu și-au exprimat poziția procesuală în ceea ce privește incidența in cauză a prevederilor art.15 din Legea nr.554/2004.
La termenul de judecată din data de 12.10.2009, instanța a solicitat reprezentantului reclamantului să indice care este stagiul punerii în executare a ordinului contestat și, raportat la termenele instituite prin OUG nr.37/2009 și la poziția procesuală conform căreia nu s-a contestat că a fost derulată procedura prevăzută de acest act normativ, privind desemnarea unui director coordonator, a invocat din oficiu excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare.
Reprezentantul reclamantul a solicitat respingerea acestei excepții, relevând că teza conform căreia actele administrative cu executare uno ictu nu sunt susceptibile de suspendare a fost abandonată chiar de către autorul ei, profesorul, și că, dacă s-ar achiesa la această teză, s-ar ajunge în situația în care s-ar reduce în mod substanțial sfera de aplicare a prevederilor art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, ajungându-se chiar în situația în care aceste texte ar fi lipsite de aplicabilitate practică.
Analizând cererea de suspendare formulată, prin prisma excepției de ordine publică invocată, conform celor mai sus expuse, se constată următoarele:
Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Ordinul nr.246 din 24.04.209, în temeiul prevederilor Legii nr.188/1999, OUG nr. 37/2009 și HG nr.8/2009, a hotărât că, începând cu data de 23 mai 2009, d-l este eliberat din funcția de director executiv al C, acordându-se un termen de preaviz, de 30 de zile calendaristice, în perioada 24.04. - 23.05.2009.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin, arătând că la data de 28 aprilie 2009 i s-a comunicat actul contestat, nefiind astfel respectat termenul de 30 de zile și drepturile sale câștigate în baza a numeroase concursuri.
În prezentul dosar, având ca obiect anularea ordinului mai sus arătat, petentul solicită și suspendarea executării lui, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că actul este nelegal și este profund prejudiciat prin punerea lui în aplicare.
Instanța a pus în discuție excepția lipsei de obiect a cererii, raportat la împrejurarea că este vorba, în esență, despre un act epuizat.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele și condițiile instituite de aceasta, regula fiind suspendarea actului administrativ emis, în condițiile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
O altă condiție prealabilă și intrinsecă a admisibilității aceste cereri este însă existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.
Acest obiect trebuie să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, în sensul în care să existe un drept sau interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe cale judiciară.
Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, iar datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și sub condiția ca executarea lor să fie de natură a provoca o pagubă.
Pe de altă parte, punerea în executare a actului administrativ presupune efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acesta.
Actele administrative, la fel ca cele civile, în funcție de modul și durata lor de executare, pot fi clasificate în acte cu executare imediată, a căror punere în aplicare se produce într-un singur moment și acte cu executare succesivă, care se pun în aplicare în mod treptat, în timp.
Cu alte cuvinte, specificul procedurii de executare al actului este dat de natura prevederilor sale, fiind posibile situații în care executarea este uno ictu sau, dimpotrivă, succesivă.
Art. 14 alin. 7 din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești, date în aplicarea prev. art. 14 alin. 1 și 15 alin.1 din același act normativ, în sensul în care suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea suspendării, respectiv se opresc,pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispozițiilor date.
Or, raportat la clasificarea mai sus arătată, numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării.
Cu alte cuvinte, decizia contestată trebuie să fie una cu executare succesivă, în timp, pentru a putea face obiectul cererii de chemare în judecată.
În opinia instanței, nu acesta este cazul în speță, întrucât ordinul 246 din 24.04.2009, dispune asupra eliberării reclamantului din funcția de director executiv al C, începând cu data de 23.05.2009, în condițiile în care a fost acordat un termen de preaviz, de 30 de zile calendaristice, în perioada 2.04. - 23.05.2009, interval în care s-au identificat funcțiile publice vacante corespunzătoare, care au fost puse la dispoziția persoanelor afectate prin punerea în aplicare a OUG nr.37/2009.
Cu alte cuvinte, în ceea ce îl privește pe reclamant, actul a fost executat, prin eliberarea sa din funcție, iar din această perspectivă, ordinul este epuizat.
De reținut este și că s-ar putea pune în discuție, eventual, existența unui obiect posibil, însă numai în ipoteza in care reclamantul ar fi înțeles să acționeze in interiorul termenului de preaviz de 30 de zile, acordat în baza prev. art. 99 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, însă prezenta acțiune a fost înregistrată doar la data de 15.09.2009, la un moment când cererea de suspendare era deja lipsită de obiect.
De remarcat este că la adoptarea acestei soluții Curtea nu a luat în considerare o așa-zisă culpă a reclamantului, în sensul în care epuizarea efectelor actelor s-ar datora și atitudinii acestuia, în condițiile în care a acceptat funcția publică de execuție ce i-a fost propusă. Aceasta întrucât chestiunea existenței unui obiect al cererii de suspendare, din perspectiva actului epuizat, este una obiectivă, care se raportează la starea de fapt de la momentul introducerii și soluționării acțiunii.
Așa fiind, epuizarea efectelor actului s-a realizat prin trecerea termenului de preaviz, independent de atitudinea adoptată de către reclamant în acest interval. Chiar dacă acesta nu ar fi optat pentru funcția ce i-a fost oferită, actul ar fi rămas executat integral.
Actele administrative produc efecte juridice până la momentul scoaterii lor din vigoare care de regulă, se face de către organul emitent, de cel ierarhic superior sau de către instanțele judecătorești.
Obligația de executare a actului administrativ poate înceta, la rândul său, ca orice obligație, prin aducerea ei la îndeplinire. Este necesar totuși, ca această încetare să fie prevăzută în mod expres, de un alt act administrativ, cu cel puțin aceeași forță juridică, de lege, sau de o hotărâre judecătorească.
În doctrină s-a relevat însă și că încetarea obligației de executare a actului administrativ, nu se datorează, în toate cazurile, acțiunii unor organe de stat, ci și unor fapte materiale, dacă legea leagă de producerea acestora un efect, sau, după caz, dacă din evenimentul respectiv rezultă o imposibilitate obiectivă de executare.
Există însă și autori care nu rețin expirarea termenului de valabilitate a actului administrativ în sfera producerii unui eveniment, ci îl califică a fi un mod de sine stătător de încetare a obligației de executare a actelor administrative (, Drept administrativ, Editura Didactică și Pedagogică, B, 1970, pag.272-275).
Deși aceste aprecieri doctrinare nu se pliază exact pe specificul acestei cauze, din perspectiva faptului că actul a cărui suspendare se solicită nu are fixat, în mod expres, un termen de valabilitate, nu este mai puțin adevărat că s-a admis că este posibilă stabilirea unor termene în interiorul cărora trebuie adus la îndeplinire actul administrativ, la expirarea cărora încetează orice obligație de executare.
Or, ceea ce urmărește reclamantul prin promovarea prezentei acțiuni, este tocmai suspendarea, pentru viitor, a oricăror acte sau fapte prin care se pun în aplicare dispozițiile din ordinul contestat, în condițiile în care efectele vizate s-au epuizat, la data de 23.05.2009.
In același context, poate fi pusă în discuție și distincția existentă între întoarcerea executării și suspendarea executării, prima vizând repunerea părților în situația anterioară, iar a doua putând produce efecte numai ex nunc.
Așa fiind și întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează nu cu o suspendare a executării, ci cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, ipoteză care nu intră sub incidența prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci sub cea a prev. art. 106 din Legea nr. 188/1999, se apreciază că excepția invocată este fondată.
Nu se poate reține nici că efectele actului s-ar produce în timp, prin reducerea lunară a cuantumului drepturilor salariale ce i se cuvin petentului, întrucât aceste considerații sunt legate, mai degrabă, de chestiunea existenței unei pagube iminente în patrimoniul reclamantului, iar nu de suspendarea executării ordinului.
Astfel, reducerea salariului încasat de către petent nu reprezintă un scop în sine al actului, neexistând, în acest sens, nicio dispoziție dată de către emitent, ci un efect colateral, menirea lui fiind aceea de eliberare din funcția de director executiv, care s-a produs la data de 23.05.2009.
Cu alte cuvinte, punerea în executare a actului nu se realizează, în nici un fel, prin reducerea drepturilor cuvenite, deoarece acest lucru nu este vizat, în mod direct, prin actul atacat, ci prin eliberarea din funcție.
În consecință, întinderea în timp a efectelor colaterale ale unui act administrativ, nu este relevantă pentru a-l clasifica ca fiind cu executare succesivă, importantă fiind doar durata procedurilor de punere a sa în aplicare. De altfel, a susține că un act juridic cu executare uno ictu nu poate produce efecte în timp este o contradicție în termeni.
Pentru a dispune în sensul respingerii acțiunii, ca urmare a admiterii excepției lipsei de obiect, Curtea a luat în considerare și faptul că o eventuală soluție de suspendare nu i-ar profita reclamantului în nici un fel, la acest moment, deoarece ar fi o dispoziție ce nu ar putea fi pusă în executare de către autoritatea emitentă, raportat și la împlinirea termenului prev. de art. IV alin. 1 din OUG nr. 37/2009.
De asemenea, nu se poate reține nici că, printr-o astfel de abordare, s-ar restrânge în mod nejustificat sfera de aplicare a prev.art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, întrucât, aplicând această logică, prin analogie, s-ar ajunge la negarea utilității practice a altor dispoziții echivalente, cum ar fi cele ale art.280, art. 300 și art. 403.pr.civ. ceea ce este în dezacord cu practica instanțelor judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de obiect și în consecință:
Respinge ca lipsită de obiect, cererea de suspendare a executării ordinului nr. 246 din 24.04.2009 emis de PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, formulată de către petentul,.în com. nr.44, jud.C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED.MB/MB
21.10.09/6 EX.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
