Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 535/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 535/2009
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâților MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect anularea Ordinul nr. 246/2009 al de eliberare din funcție emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului a arătat că, nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, având în vedere că, nu mai sunt de formulat alte cereri, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului să-și exprime punctul de vedere cu privire la fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului a solicitat admiterea acțiunii, reintegrarea reclamantului pe funcția avută, plata drepturilor salariale, plata daunelor morale, acordarea cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar reprezentând onorariu avocațial și a taxelor de timbru. Susține că, în ceea ce-l privește pe reclamant, nu s-a respectat dreptul de preaviz, acesta primind dispoziția atacată în data de 28.04.2008, iar potrivit art. 99 și 100 lit. b din Legea nr. 188/1999 în perioada de reorganizare nu se pot înființa posturi similare, s-a încălcat dreptul la muncă. Nerespectarea dreptului la preaviz duce la nulitatea absolută. Dreptul la daune morale este dat de faptul că reclamantul este masterant la Strasbourg și a avut de suferit urmare a demiterii pe plan profesional, familial, social, probleme cu plata ratelor la casă, pe care nu știe în ce măsură le mai poate plăti în acest moment. În ceea ce privește declararea ca neconstituțională a legii de aprobare a nr.OUG 37/2009, aceasta ar putea avea efect doar dacă ar fi publicată în Monitorul Oficial, ori în acest moment, nu este publicată.
La solicitarea instanței, de a preciza în ce măsură poate să ia act instanța de apărările referitoare la încălcarea dreptului la muncă al reclamantului, în condițiile în care s-a susținut că decizia nu este incidentă în speță, reprezentantul reclamantului arată că cererea intră sub incidența practicii CEDO și a art. 22 din Constituție, actul putând fi considerat ca nelegal, în virtutea principiului preeminenței reglementărilor referitoare la protecția drepturilor omului, respectiv a dreptului la muncă, care a fost nesocotit prin nerespectarea dreptului la preaviz și a principiului stabilității funcționarului public.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 10.07.2009, precizată ulterior, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în calitate de emitent al actului contestat, solicitând anularea ordinului nr.246 din 24.04.2009 emis de pârâtul de rândul 2, privind eliberarea petentului din funcția de director executiv al Oficiului județean de Consultanță Agricolă C, obligarea aceluiași pârât la emiterea unui ordin de reintegrare pe funcția deținută anterior, precum și obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și la celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în funcția deținută anterior, precum și la plata de daune morale, în cuantum de 80.000 lei.
În motivare s-a relevat că reclamantul a fost numit în funcția de director executiv al serviciului deconcentrat Oficiul Județean de Consultanță Agricolă C, prin nr.176 din 14.03.2006, în urma promovării concursului organizat în vederea ocupării acestui post.
La data de 24.04.2009, a fost emis ordinul contestat, prin care s-a dispus eliberarea petentului din funcția de director executiv, în conformitate cu prev. OUG nr.37/2009.
În susținerea acțiunii s-a relevat, în esență, că motivele de nelegalitate ale acestui act administrativ sunt legate de nerespectarea termenului de preaviz de 30 de zile, raportat la data înregistrării lui la C, precum și de încălcarea prev.art.99 alin.1 lit.b și art.100 alin.5 din Legea nr.188/1999, în condițiile în care OUG nr.37/2009 prevede, de fapt, înființarea unui post similar celui desființat, respectiv celui de director executiv.
Raportat la nelegalitatea ordinului, reclamantul solicită ca instanța să facă aplicarea prev. art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul de a fi pus în situația anterioară emiterii lui, iar petitul privind acordarea daunelor morale se consideră a fi justificat de consecințele vătămătoare pe plan profesional și de imagine produse de actul contestat.
Prin întâmpinare, pârâtul s-a opus admiterii cererii, relevând că actul emis respectă dispozițiile imperative incidente cauzei și a fost dat cu stricta aplicare a prev. OUG nr. 37/2009.
Analizând cererea formulată, astfel cum a fost precizată, se constată următoarele:
Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Ordinul nr.246 din 24.04.209, în temeiul prevederilor Legii nr.188/1999, OUG nr. 37/2009 și HG nr.8/2009, a hotărât că, începând cu data de 23 mai 2009, d-l este eliberat din funcția de director executiv al C, acordându-se un termen de preaviz, de 30 de zile calendaristice, în perioada 24.04. - 23.05.2009.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin, arătând că la data de 28 aprilie 2009 i s-a comunicat actul contestat, nefiind astfel respectate termenul de 30 de zile și drepturile sale câștigate în baza a numeroase concursuri.
Prezenta cerere de anulare se întemeiază, în primul rând, pe împrejurarea că nerespectarea acestui termen de preaviz constituie motiv de nulitate.
Curtea achiesează la această poziție, cu mențiunea că actele administrative cu caracter individual produc efecte de la data comunicării lor. De asemenea, s-a luat în considerare că în doctrină s-a arătat că acesta este momentul de la care se poate pretinde obligația de executare, pentru viitor, actele administrative fiind, în principiu, active și nu retroactive, cu unele excepții, printre care nu se încadrează și ordinul contestat.
Prin urmare, dreptul legal la un preaviz de 30 de zile al reclamantului nu a fost respectat nici teoretic, nici practic, acest termen începând să curgă anterior datei comunicării ordinului.
Instanța consideră că sunt corecte susținerile reclamantului conform cărora acordarea preavizului nu are caracter facultativ, ci obligatoriu, iar durata preavizului așa cum este prevăzută de art.99, alin. 3 din Legea nr.188/-, de 30 de zile, este durata minimă, pe care angajatorul nu are opțiunea de aor educe nici măcar în fapt, așa cum s-a procedat în cazul petentului, prin declanșarea în mod ilegal a curgerii termenului de preaviz anterior comunicării către reclamant a ordinului a cărui anulare se solicită.
Un alt motiv de nelegalitate ce se consideră a fi întemeiat este cel referitor la încălcarea prevederilor art. 100 alin. 4 și 5 din Legea nr. 188/1999, garanții ale principiului stabilității funcției publice.
Analizând preambulul ordinului a cărui anulare se solicită, se poate observa cu ușurință că temeiul legal invocat ca bază pentru ordinul în cauză nu este redus la OUG nr.37/2009, ci prevederilor ordonanței de urgență îi sunt alăturate în motivare, de către însuși pârâtul emitent al ordinului, prevederile art.99, alin.1, lit.b) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Astfel, rezultă că s-a desființat funcția publică de director executiv, în baza prev. art. 99 al. 1 lit. b din Legea nr.188/1999, respectiv în urma reducerii postului ocupat de funcționarul public.
Într-o astfel de situație, devin incidente prevederile invocate în susținerea cererii, neputând fi fixate posturi similare, pentru o perioadă de 1 an de la data reorganizării.
De asemenea, în concepția legiuitorului, reducerea unui cost este justificată numai dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică in proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
Or, din analiza prev. art. III din OUG nr.37/2009 rezultă că nici una dintre aceste condiționări nu a fost respectată, întrucât postul de director coordonator poate fi ocupat in aceleași condiții de studii ca cel de director executiv, atribuțiile celor doi fiind, în esență, identice.
De asemenea, se observă că art.100, alin.5 vorbește despre "posturi similare", iar nu despre funcții publice, astfel încât, a reduce noțiunea de posturi similare la noțiunea de funcție publică ar contraveni atât literei, cât și spiritului normei invocate.
Curtea consideră că sunt fondate și apărările pe care le face reclamantul din perspectiva prev. art. 117 din Legea nr.188/1999, coroborate cu cele ale art.76 din Legea nr.53/2003.
Astfel, art.117 din Legea nr.188/1999 face trimitere la prevederile legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, iar art. 76 din Codul muncii stipulează că este lovită de nulitate absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Or, curtea apreciază că în sfera acestor proceduri a căror nerespectare atrage nulitatea se înscriu deopotrivă atât nerespectarea duratei preavizului, cât și nerespectarea termenului minim prohibitiv de 1 an în care, subsecvent eliberării reclamantului din funcție, o funcție similară nu putea fi înființată la nivelul aceluiași serviciu deconcentrat.
În plus, Curtea constată că, anterior pronunțării prezentei hotărâri, a fost emis comunicatul Curtii Constitutionale a României din data de 7.10.2009, referitor la declararea neconstituționalității legii de aprobare a nr.OUG 37/2009, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 6.11.2009.
Deși s-ar putea argumenta în sensul în care, raportat la prev. art. 31 al. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 și la cele ale art.147 al.1 și 4 din Constituția României, decizia nr. 1257/2009 a nu este incidentă în speță, instanța consideră totuși că ea nu poate fi ignorată, având în vedere că toate părțile implicate în această procedură aveau cunoștință despre acest act, cu atât mai mult cu cât considerentele Curții vin să confirme întru totul considerentele de nelegalitate invocate de către reclamant.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că egea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Deși dispozitivul deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor deciziei, Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgență, constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia.
Așa fiind, instanța de contencios constituțional a constatat că, prin reglementările sale, Ordonanța de urgență a Guvernului afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se, în plus, că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6 din Constituție.
De asemenea, Curtea Constituțională observat că, "prin dispozițiile sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice".
Din cele ce preced, rezultă că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat deopotrivă și asupra neconstituționalității OUG nr. 37/2009, chiar dacă din dispozitiv nu rezultă în mod explicit acest lucru, iar aceasta a fost declarată neconstituțională în întregime.
Pentru a aprecia astfel, instanța a luat în considerare și împrejurarea că jurisdicția constituțională este, în regulă generală, o instanță de precedent și, ca orice astfel de instanță, și considerentele unei hotărâri judecătorești ale unei asemenea jurisdicții au aceeași valoare ca și soluția dată chestiunii analizate.
Din această perspectivă, Curtea reține că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare, este nelegal.
Astfel, în temeiul art. 109 rap. la art. 106 din Legea nr. 188/1999, corelat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, se va admite în parte acțiunea reclamantului și ca o consecință se va dispune anularea Ordinului nr. 246 din 24.04.2009, emis de pârâtul PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, privind eliberarea reclamantului din funcția de director executiv al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă
În temeiul acelorași dispoziții legale, în special al art. 106 din Legea nr. 188/1999 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, pârâtul va fi obligat la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii ordinului nr. 246/2009, cu luarea în considerare a efectelor produse de decizia mai sus amintită.
Totodată, pârâții vor fi obligați să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile, precum și cu celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în funcția deținută anterior, între data emiterii actului contestat și data reintegrării efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, la data plății, numai într-o astfel de modalitate putându-se repara integral prejudiciul creat petentului.
Cu privire la obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantului de despăgubiri în cuantum de 80.000 lei, pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației și dreptului său la imagine, prin emiterea actului administrativ a cărui anulare se solicită, se apreciază că acest petit este admisibil, din perspectiva prev. art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și parțial întemeiat.
Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că, în astfel de situații, îndrituirea concretă a reclamantului la astfel de daune și determinarea cuantumului lor a fost lăsată la aprecierea instanței, aceasta incluzând o doză de aproximare. În acest sens, în doctrină s-a precizat că "vor fi avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate." (, -Tratat de dreptul muncii,B,.,2004,p. 518).
Din această perspectivă apar ca fiind îndreptățite susținerile din acțiunea introductivă, conform cărora, prin măsura nelegal dispusă prin ordinul a cărui anulare se solicită, a fost grav afectată cariera și evoluția profesională a reclamantului, neatinsă până la emiterea ordinului în cauză de nici cel mai mic incident; i-a fost știrbit prestigiul profesional, cu atât mai mult cu cât postul de pe care a fost înlăturat a fost ocupat prin concurs și i-a fost afectată imaginea în societate și în cercul profesional în care activa.
De asemenea, raportat la incertitudinea locului său de muncă și la reducerea veniturilor realizate, climatul familial a suferit și i-a fost generat petentului un profund sentiment de nedreptate, cu consecințe însemnate pe plan psihic, raportat la faptul că i-a fost zdruncinată încrederea în sine și în posibilitatea de a se afirma pe plan profesional strict pe criterii de competență.
Deși pârâții s-au opus admiterii acestui petit, pe considerentul că simplele susțineri ale reclamantului nu sunt suficiente pentru a aprecia temeinicia acestui petit, Curtea apreciază că toate acestea constituie "un minimum de argumente și indicii" din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite au fost afectate, indicii care sunt validate de circumstanțele speței și de efectele produse de actul contestat, pe plan profesional, social și familial.
Așa fiind, aceste pretenții vor fi admise în parte, prin obligarea pârâților la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale și vor fi respinse restul pretențiilor formulate cu acest titlu, considerându-se că acest cuantum este echitabil, din perspectiva tuturor părților litigante și este în măsură să realizeze o justă despăgubire a reclamantului.
In baza prev.art.274 al.1 pr.civ. fiind in culpă procesuală, pârâții vor fi obligați să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 5004,3 lei, reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru și timbru judiciar, conform înscrisurilor justificative depuse la filele 24, 25 și 69 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul,.în com., nr. 44, jud.C în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și, în consecință:
Dispune anularea ordinului nr. 246 din 24.04.2009 emis de pârâtul PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, privind eliberarea reclamantului din funcția de director executiv al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă
Dispune obligarea aceluiași pârât la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii ordinului nr. 246/2009.
Obligă pârâții să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile, precum și cu celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în funcția deținută anterior, între data emiterii actului contestat și data reintegrării efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, la data plății.
Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale și respinge restul pretențiilor formulate cu acest titlu.
Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 5.004,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.MB/MB
25.11.09/4 EX.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
