Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 720/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 720/2008
Ședința publică din data de 18.11.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată, reclamanta achitând taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 14 noiembrie 2008, s-a înregistrat la dosar întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, prin care solicită recalificarea cererii de intervenție ca fiind o intervenție accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României și admiterea în principiu a cererii de intervenție în interesul acestuia, iar pe fond, respingerea cererii de intervenție și admiterea acțiunii introductive.
Curtea, în urma deliberării, admite în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu, și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL C- în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI a solicitat instanței anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin (1) din HG nr. 977/22 august 2003 pentru taxa pentru serviciul public de radiodifuziune precum și a prevederilor cuprinse în art. 3 alin (1) din HG nr. 978/22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.
În motivarea cererii se arată că, prevederile a căror nelegalitate a fost invocată cuprind obligația microintreprinderilor cu sediul în România de a plăti pentru sediul social o taxă lunară privind serviciul public de radiodifuziune și televiziune, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii. Aceasta înseamnă că au obligația de a achita această taxă și societățile comerciale care nu dețin la sediu aparate de radio sau televiziune, nici alte echipamente tehnice care să permită accesarea acestor servicii. Mai mult, au această obligație și societățile comerciale care nu desfășoară activitate ceea ce este nu numai ilegal ci și imoral constituindu-se ca un impozit mascat în favoarea unei autorități care nu are nici un fel de atribuție de serviciu social.
Prevederile atacate sunt neconforme cu dispozițiile art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune precum și cu prevederile art. 2 alin (40) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Din cuprinsul acestor prevederi rezultă că obligativitatea plății de către toate micro-intreprinderile române a taxei pentru serviciu public de radio și televiziune, independent de condiția deținerii de receptare radio și tv este nejustificată. Textul normativ criticat este ilegal deoarece nu ia în considerare posibilitatea ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare radio sau tv care să permită accesul la aceste servicii. În concluzie, obligația ar trebui să fie prevăzută doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în orice modalitate, de serviciile publice respective.
De altfel, în reglementarea corespunzătoare privitoare la persoanele fizice, ambele hotărâri de guvern atacate fac această distincție, așa încât se impune menținerea distincției și în ceea ce privește persoanele juridice.
Pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin întâmpinare (fila 14-18) a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În susținerea poziției procesuale se arată că, prevederile a căror nelegalitate s-a invocat sunt legale avându-și sorgintea în dreptul tuturor cetățenilor la informare, drept consacrat de art. 31 din Constituție, iar serviciile publice de radio-difuziune și televiziune constituie modalități principale prin care statul asigură respectarea acestui drept.
Legiuitorul a prezumat calitatea de beneficiar ai serviciului de radio și implicit de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.
Nu în ultimul rând taxa radio și tv se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu fiind cunoscut faptul că în toate țările aceasta reprezintă principala sursă de finanțare a activității posturilor publice din domeniul audio-vizualului.
Societatea Română de Radiodifuziune la data de 22 octombrie 2008 formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție formulată și respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând acțiunea formulată prin prisma actelor dosarului și având în vedere dispozițiile legale incidente cauzei,cât și cererea de intervenție în interes propriu, Curtea de apel reține următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanta solicită anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune precum și a prevederilor art.3 alin (1) din HG nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune susținând că acestea vin în contradictie cu prevederile art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune și cu prevederile art. 2 alin (40) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
În opinia reclamantei se arată că obligativitatea plății taxelor pentru serviciul public de radio și televiziune ar trebui instituită doar în sarcina microintreprinderilor române care dețin efectiv aparate radio sau tv ceea ce de altfel rezultă și din prevederile art. 40 alin 3 din Legea nr. 41/1994 care precizează că au obligația de a achita această taxă doar beneficiarii acestor servicii precum și ale art. 2 alin (40) din legea finanțelor publice care definește "taxa " ca fiind suma plătită de către o persoană fizică sau juridică, de regulă pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, instituție publică sau serviciu public.
Acțiunea așa cum a fost ea formulată de reclamantă se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale referitoare la obligația de plată a persoanelor juridice privind taxele pentru serviciul public de radiodifuziune și pentru serviciul public de televiziune.
Astfel, pentru a motiva solicitarea de anulare sau modificare a art. 3 din cele două Hotărâri de Guvern se invocă faptul că acestea ar contraveni art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994. În opinia reclamantei dispozițiile celor două Hotărâri de Guvern ce urmează a fi anulate sau modificate ignoră "distincția" prevăzute de lege între persoanele juridice care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau tv.
În acest context prin raport la cele două norme legale ce se invocă ca fiind nelegale reclamanta susține că prevederile art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994 republicată impun obligația de plată a taxelor privind serviciile publice de radio și televiziune doar pentru persoanele juridice beneficiare ale acestor servicii, în timp ce dispozițiile celor două Hotărâri de Guvern prevăd această obligație pentru toate persoanele juridice indiferent dacă dețin sau nu receptoare radio sau tv.
Folosind același raționament juridic reclamanta interpretează eronat chiar concluzia Curții Constituționale exprimată în decizia nr. 297/2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994 cu modificările ulterioare în temeiul căreia a fost respinsă excepția invocată pe motivul nedeținerii de receptoare tv.
În concret, se poate constata că interpretarea juridică ce fundamentează formularea acțiunii în contencios administrativ este greșită deoarece dispozițiile art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994 la care a făcut referire reclamanta nu prevăd că obligația persoanelor juridice de plată a taxei pentru serviciile publice de radio și televiziune revine acestora doar în cazul deținerii receptoarelor radio tv, Hotărâri de Guvern care au fost emise în cadrul stabilit de legea în executarea căreia au fost date și nu aduc nici o modificare legii.
Pe de altă parte, este eronată interpretarea reclamantei formulată cu privire la decizia Curții Constituționale întrucât dacă această instanță ar fi statuat că obligația prevăzută de text (art. 40 alin (3) din Legea nr. 41/1994) este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de serviciile respective, soluția ar fi fost aceea de admiterea excepției de neconstituționalitate supusă examinării întrucât ea era motivată de nedeținerea receptoarelor tv și de lipsa calității de beneficiari ai serviciului de televiziune.
Potrivit art. 108 alin (2) din Constituție " Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor".
În raport de această dispoziție legală Curtea reține că, cele două Hotărâri de Guvern a căror anulare este cerută în cauza dedusă judecății cuprind prevederi conforme cu cele ale legii prin care s-a instituit efectiv taxa radio și tv, Guvernul nefăcând altceva decât a stabilit în cuprinsul Hotărârilor de Guvern cuantumul acesteia precum și scutiri de plată.
În concluzie, legiuitorul instituie în cazul persoanelor juridice obligativitatea plății taxei tv fără aoc ondiționa de calitatea de deținător a unui receptor tv și cum legea nu distinge, nici prevederile cuprinse în cele două Hotărâri de Guvern a căror anulare se solicită, nu pot distinge prin exceptarea anumitor categorii de persoane juridice de la îndeplinirea obligațiilor de plată a taxei pentru serviciul public de televiziune.
Este de menționat faptul că, întreaga legislație comunitară în materie cuprind prevederi ce constituie reglementarea serviciilor publice audiovizuale.
Astfel, în temeiul Tratatului, statele membre beneficiază de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește organizarea și finanțarea serviciului public de radiodifuziune iar statele membre au optat pentru metode diferite de finanțare, inclusiv finanțarea prin impozite generale sau taxe de licență plătibile de către deținătorii de televizoare. Aceste impozite sau taxe de licență se plătesc indiferent dacă contribuabilul beneficiază efectiv de serviciul public.
Față de toate considerentele mai sus expuse, Curtea apreciază că în speță dispozițiile cuprinse în HG nr. 977/2003 și respectiv HG nr. 978/2003 (art. 3 alin (1) ) sunt legale fiind date în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 41/1994 motiv pentru care acțiunea formulată de reclamantă urmează a fi respinsă ca nefondată, admițându-se astfel cererea de intervenție în interes propriu formulată de SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de intervenție formulată în interes propriu de intervenienta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE cu sediul în B--64.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - C cu sediul în C-N- 7 județul C în contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B sector 1, P-ța - nr. 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
5 ex./28.11.2008
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț
