Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Sentința 355/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA -. 355
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
Grefier - -
XXXX
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul și pe pârâtele SC Sud Tg J, Comisia Locală De Fond Funciar, Comisia Județeană De Fond Funciar G, Ministerul Economiei, SC B, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul, lipsind pârâtele SC Sud Tg J, Comisia Locală De Fond Funciar, Comisia Județeană De Fond Funciar G, Ministerul Economiei, SC
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, pune în discuție excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:
Reclamantul solicită respingerea excepției invocată de pârâtă și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Cărbunești, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC Sud Tg J, Comisia Locală De Fond Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar G, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea SC Sud SA Tg J, pentru suprafața de 419 mp, anularea parțială a propriului titlu de proprietate nr.- eliberat de Comisia locală pentru suprafața de 2200 mp intravilan și eliberarea unui nou titlu pentru întreaga suprafață.
În motivarea acțiunii a arătat că în urma cererii făcută de tatăl său la data de 18 martie 1991 către Comisia locală de aplicare a Fondului Funciar, i-a fost validată întreaga suprafață de 2200 mp teren în pct."Moară"comuna, însă primarul comunei a refuzat să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate, motiv pentru care s-a adresat instanței, obținând hotărâre definitivă pentru întocmirea documentației și eliberarea titlului.
A mai arătat că, deși se afla în litigiu cu Primăria, aceasta a eliberat în februarie 2008 certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 418 mp în favoarea SC" Sud SA Tg
Pin sentința nr.788 din 16 martie 2009, Judecătoria Tg Cărbunești a disjuns capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a dispus formarea unui nou dosar cu nr-.
A fost admisă excepția de necompetență materială a instanței, iar competența de soluționare a acestui dosar a fost declinată în favoarea Curții de Apel Craiova.
De asemenea, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, a fost suspendată judecarea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr-, având ca obiect anularea titlului de proprietate și obligația de a face, până la soluționarea dosarului nr-.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut că petitul privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei Sud SA Tg J este de competența Curții de Apel Craiova ca instanță de contencios administrativ ce soluționează procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale cum este cazul de față.
La Curtea de Apel Craiova cauza a fost înregistrată sub nr-, iar instanța a pus în discuția părților introducerea în cauză, în calitate de pârâți a emitentului actului administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv a Ministerului Economiei, precum și a SC" SA (fostă SC" Sud SA B), căreia i se adresează actul administrativ respectiv.
La termenul de azi, pârâta SC" Sud"SA Tg Jai nvocat excepția tardivității acțiunii, raportat la dispozițiile art.11 alin.2 din Legea 554/2004, astfel cum au fost modificate și completate prin legea 262/2007, potrivit cărora, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data întocmirii actului.
A susținut în acest sens, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost eliberat la 24.11.2000 și a fost transcris în Cartea funciară a localității sub nr.250 din 21 martie 2001, dată de la care dreptul real a devenit opozabil erga omnes, prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Excepția invocată este întemeiată pentru următoarele considerente:
Principiul siguranței și stabilității raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, impune ca prevederile din Legea privind contenciosul administrativ să fie interpretate în sensul că, în cazul terților, termenele instituite de aceste reglementări curg de la data când aceștia au luat cunoștință de actul administrativ sau de la data la care actul administrativ le-a devenit opozabil.
În speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriei și Comerțului, în prezent Ministerul Economiei, în favoarea pârâtei SC" Sud"SA B la data de 24.11.2000, a fost transcris în Registrul de Carte Funciară sub nr.250 al localității, în baza încheierii nr.250 din 21 martie 2001, emisă de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Tg Cărbunești, Județul
Este adevărat că acest act administrativ nu a fost comunicat reclamantului, dar ministerul emitent nu avea o astfel de obligație, acesta având calitatea de terț în raport cu actul în cauză.
În cazul acestuia, data când certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului a fost înscris în registrul de carte funciară, care constituie o formă de publicitate, reprezintă data când actul îi devine opozabil în calitate de terț și se prezumă că de la o astfel de dată reclamantul a luat cunoștință sau trebuia să ia cunoștință de existența actului.
Dispozițiile art.11 alin.2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ prevăd expres că pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul introdus la alin.1, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz.
În cazul de față, actul administrativ a cărui anulare se solicită este un act administrativ individual, care este opozabil terților de la data înscrierii în registrul de carte funciară, adică de la data îndeplinirii formelor de publicitate, respectiv de la data de 21 martie 2001 și în raport de această dată se constată că acțiunea este tardiv formulată.
Pentru aceste considerente, acțiunea urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat Județul G, în contradictoriu cu pârâtele SC Sud Tg J, cu sediul în Tg J, Strada -.7, Județul G, Comisia Locală De Fond Funciar, cu sediul în, Județul G, Comisia Județeană De Fond Funciar G, cu sediul în Tg J, Județul G, SC B, cu sediul în B, B-dul -, -.4-6, sector 4, și Ministerul Economiei, cu sediul în B, Calea nr.152, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 9 ex/27.10.2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu