Anulare proces verbal de contravenție. Decizia 2586/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2586/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 852/R/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimata ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C-N, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 25 septembrie 2009 recurentul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 852/R/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins contestația în anulare declarată de către împotriva Deciziei civile nr.1730/R/2008 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Cluj, care a fost menținută în totul.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2008 contestatorul a solicitat anularea Deciziei civile nr.1730/R/2008 a Tribunalului Cluj.
În motivare s-a arătat în esență că instanța de recurs nu a acordat o suficientă importanță cauzei și nu a analizat susținerile sale în sensul că somația emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N a fost contrară rămânerii irevocabile a titlului executoriu prin care i s-a aplicat amenda judiciară; că instanța de fond în mod greșit a susținut că nu a formulat o cerere de acordare a copiei după încheierea civilă a Curții de Apel Cluj prin care i s-a soluționat cererea de reexaminare și că instanța de fond în mod greșit nu a acordare amânarea cauzei la data de 28.05.2008 deși solicitase acest lucru și depusese o adeverință medicală în acest sens.
Analizând contestația în anulare formulată pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Deși contestatorul nu a indicat în mod expres cazul de contestație în anulare pe care a înțeles să-și întemeieze prezenta cauză, având în vedere că motivele invocate sunt identice cu cele cuprinse în motivele de recurs declarat împotriva Sentinței civile nr.6734/2008 a Judecătoriei Cluj -N, tribunalul constată că în cauză ar putea fi incidente dispozițiile art.318 pr.civ.
Însă, examinând prin prisma acestui articol contestația în anulare formulată împotriva Decizie civile nr.1730/R/10.12.2008 a Tribunalului Cluj, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, deși motivarea Deciziei civile nr.1730/R/2008 este lapidară, prin referirea la motivarea instanței de fond și însușirea ca fiind corectă, s-a răspuns implicit la motivele de recurs invocate.
În fapt, prin Decizia civilă nr.111/R/2008 a Curții de Apel Cluj din 17.01.2008 s-a anulat cererea de revizuire formulată și s-a aplicat revizuientului amendă judiciară în cuantum de 700 lei.
Cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicate a fost soluționată prin Încheierea civilă din 14.03.2008 a Curții de Apel Cluj, dată de la care amenda a devenit executorie.
Ulterior și nu anterior cum susține contestatorul, la data de 11.04.2008, a fost emisă somația pentru executarea sumei de 700 lei, amenda judiciară aplicată.
Faptul că ]ncheierea civilă a Curții de Apel Cluj nu i s-a comunicat și că instanța de fond, Judecătoria Cluj -N în soluționarea contestației la executare a reținut că nu a cerut o copie a acestei încheieri, sunt aspecte fără relevanță juridică în cauză.
De asemenea, față de cererea de amânare a cauzei depusă la Judecătoria Cluj -N pentru termenul din 28.05.2008, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia conform art.156 pr.civ.
Întrucât aceste argumente s-au regăsit atât în sentința civilă nr.1730/R/10.12.2008 a Judecătoriei Cluj -N, preluată și prin Decizia civilă nr.1730/R/10.12.2008 a Tribunalului Cluj, prezenta contestație în anulare apare ca neîntemeiată, și a fost respinsă.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurentul solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, ca nelegală și netemeinică, să se admită contestația în anulare declarată împotriva deciziei civile nr.1730/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-.
În motivare recurentul arată că, instanța de recurs nu a motivat hotărârea, dar precizează că recursul este nefundat.
Mai arată că, greșit considera instanța faptul ca, in urma comunicării către intimata a hotărârii prin care a fost sancționat, aceasta in mod corect a procedat la executarea silita a reclamantului, emițând actul contestat de subsemnat si prin care m-a somat sa plătească suma de 700 lei. Ori, la data la care s-a emis somația contestata de către mine, mai exact 11.04.2008, decizia civila nr.111/R/2008a Curții de Apel, nu era irevocabila in privința amenzii. Așa cum retine instanța de fond, cererea de re examinare formulata de mine a fost soluționata la data de 14.03.2008, după emiterea somației de plata pentru suma de 700 lei. Nu înțelege cum instanța de fond a trecut cu vederea acest aspect, deși acesta a fost menționat de nenumărate ori in fata acesteia. Pentru aceste considerente, somația a fost emisa in mod nelegal si netemeinic, având in vedere ca la data emiterii hotărârea nu era irevocabila, susceptibila de executare silita.
Instanța de fond, cu rea-credința, retine faptul conform căruia încheierea civila prin care s-a soluționat cererea de reexaminare mi-ar fi fost comunicata in cazul in care as fi cerut-o, insa in cazul in care s-ar fi studiat toate actele de la dosarul cauzei, instanța ar fi observat ca am solicitat aceasta încheiere in doua rânduri. In acest sens fac referire la sesizările adresate Curții de Apel Cluj din 14.05.2008, însoțita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, respectiv din 24.04.2008. Aceste sesizări au rămas fără răspuns, refuzându-se comunicarea soluției data cererii de reexaminare. Nici pana in prezent nu am intrat in posesia acestei încheieri, astfel încât nu cunosc daca cererea de reexaminare a fost sau nu admisa.
Un alt aspect pe care doresc sa-l prezint, este faptul ca la termenul din data de 28.05.2008, in fata instanței de fond, deși am solicitat amânarea cauzei pe motive medicale, depunând in acest sens adeverința medicala nr. 1361/26.05.2008, instanța nu a acordat un nou termen de judecata, deși era obligata la aceasta, rămânând in pronunțare si procedând la judecarea cauzei
Necunoscând acest aspect, la data de 02.06.2008 am solicitat printr-o cerere însoțita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar un certificat de grefa, din care sa rezulte la ce data s-a amânat judecarea cauzei, dar nu am primit niciodata acest certificat. La data de 06.06.2008 am depusosesizare, prin care solicitam certificatul de grefa, refuzându-se sa se comunice actul solicitat.
Tot in 06.06.2008, am solicitat, in scris, sa mi se aprobe studierea dosarului cauzei, dar mi s-a refuzat si acest drept.
Ulterior, in data de 24.07.2008, când mi s-a comun cat sentința împotriva căreia am declarat recursul am aflat ca instanța de fond a rămas in pronunțare la termenul din 28.05.2008.
Toate aceste aspecte arătate îl îndreptățesc sa cred ca prezentul dosar nu a fost analizat temeinic de instanțele de judecata.
In temeiul celor ce preced, solicită admiterea prezentei cai de atac, cu consecința admiterii recursului si a contestației ce face obiectul prezentei cauze, precum și cheltuielile de judecata, in suma de 100 lei pentru fiecare zi pierduta cu judecarea prezentei cauze.
III. Prin întâmpinarea înregistrată la 23 septembrie 2009, pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N a solicitat respingerea ca inadmisibilă a recursului formulat de reclamantul, deoarece în conformitate cu art.320 alin.3 coroborat cu art.299 pr.civ. decizia tribunalului nu poate fi atacată cu recurs, deoarece fost pronunțată de Tribunalul Cluj cu recurs, iar recursul la recurs este inadmisibil.
Examinând recursul Curtea a reținut că este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 320 alin. 3.pr.civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau recurs.
În situația în care contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a tribunalului prin care s-a judecat anterior o contestație în anulare împotriva unei decizii date în recurs, decizia dată astfel în rezolvarea contestației în anulare fiind irevocabilă, hotărârea astfel pronunțată nu mai susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, Curtea reține că motivele de recurs sunt identice cu cele ale contestației în anulare anterioare ori și din perspectiva dispozițiilor art. 321.pr.civ. recursul este inadmisibil.
Așa fiind, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 852/R/09.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red./Dact.M/
4 ex./09.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Axente Irinel