Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.395
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Griga
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1737/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu reclamantele - SRL și - SRL, având ca obiect anulare act emis de autoritățile publice locale.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina a fost repusă pe rol urmare a cererii formulate de către recurent, procedura de citare este legal îndeplinită s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 09.03.2009 se înregistrează din partea recurentului înscrisurile solicitate de către instanță la termenul de judecată anterior, respectiv documentația care a stat la baza emiterii HCL nr.45/2004 a comunei, HCL nr.45/2004 a Consiliului Local al comunei, publicitatea acestei hotărâri precum și planul de încadrare în zonă a drumului DE 1016,DE 1019.
De asemenea, la data de 14.04.2009 se înregistrează din partea intimatei - SRL actele de proprietate vizând terenul în litigiu, extras CF nr.1970.
Instanța, față de înscrisurile depuse de către părțile litigante apreciază că s-a reușit completarea probațiunii în sensul indicat, sens în care reținând că pricina se află în stare de judecată precum și că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.737 din data de 24 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -a admis acțiunea precizată formulată de reclamantele B M și B M, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și, în consecință, s-a anulat în parte Hotărârea nr. 45 din 22.10.2004 a Consiliului Local al comunei cu privire la art. 2 și anexa 2 prin care s-a însușit inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei respectiv terenul identificat cu nr. 2.177 nr. topo noi 1117 - 1118/1/3/1, nr. topo 1115 - 1116/3/6/2 și nr. topo 1115 -1116/3/7/1.
Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 1.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ reclamantele B M și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei anularea în parte a nr. 45/22.10.2004 art. 2 și anexa 2 prin care s-a însușit de aceasta inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei, cu referire la terenul identificat cu nr. 2.177 nr. topo noi 1.117 - 1.118/1/3/1; nr. topo 1.115 - 1.116/3/6/2; nr. topo 1.115 - 1.116/3/7/1.
S-a invocat excepția de nelegalitate a nr. 45/22.10.2004 a Consiliului Local al comunei.
Cauza s-a aflat în rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 3.503/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, rejudecare dispusă de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 807/27.03.2008.
La termenul de judecată din 2.06.2008 reclamantele, prin reprezentant, au arătat că nu își mai susțin excepția de nelegalitate a nr. 45/22.10.2004 solicitând a se lua act de acest aspect.
Reclamantele și-au menținut acțiunea pentru anularea în parte a nr. 45/22.10.2004 a Consiliului Local al comunei, respectiv art. 2 și anexa 2.
Prin Decizia civilă nr. 807/27.03.2008 s-a stabilit că reclamantele au respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 că instanța în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând cererea acestora, întrucât potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 terții pot formula plângere prealabilă din momentul luării la cunoștință de actul administrativ care-l vatămă, act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
Dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru judecătorul fondului, potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a analizat fondul cauzei.
Astfel, a reținut instanța de fond, hotărârea Consiliului Local al comunei nr. 45/22.10.2004 anexa 2 prin care acesta a însușit inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei nu indică nici un titlu în baza căruia terenul înscris în nr. 2.177 nr. topo. noi 1.117 - 1.118/1/3/1; nr. topo. 1.115 - 1.116/3/6/2; nr. topo. 1.115 - 1.116/3/7/1 ar face parte din domeniul public al comunei.
Asupra acestui teren reclamantele și-au întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, ele dobândindu-și dreptul de proprietate prin cumpărare la licitație publică, respectiv actul de adjudecare definitivă nr. 352/28.12.2002 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat de judecătorul sindic desemnat pentru procedura de faliment a debitoarei-contestatoare
La data întabulării dreptului lor de proprietate, a reținut instanța de fond, terenul figura ca fiind proprietatea acestei vânzătoare aflată în procedura de insolvență și nici o altă mențiune vizând caracterul de bun public nu a existat vreodată.
Reclamantele, care în primul cadru procesual solicitaseră suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr. 4.383/26.09.2007 pronunțată în dosarul nr- având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de adjudecare definitivă nr. 332/28.12.2002 autentificat prin încheierea judecătorului sindic în dosarul nr. 4.411/1999 din 17.12.2004, nu au mai susținut această cerere.
De altfel, a constatat instanța de fond, reclamantele nu au mai susținut nici excepția de nelegalitate a nr. 45/2004 luându-se act de acest lucru de către instanță la termenul de judecată din 2.06.2008.
Întrucât terenul din nr. 2.177, nr. topo. noi 1.117 -1.118/1/3/1; nr. topo. 1.115 - 1.116/3/6/2; nr. topo. 1.115 - 1.116/3/7/1 potrivit situației de carte funciară, dreptul de proprietate este privat și aparține reclamantelor, instanța de fond apreciind că nr. 45/2004 este nelegală în ceea ce privește aceste terenuri și cuprinderea lor într-o anexă cu bunuri ce aparțin domeniului public al comunei.
În aceste condiții, instanța a anulat în parte nr. 45/2004, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, conform dispozitivului.
Fiind în culpă procesuală pârâtul a fost obligat la suma de 1.300 lei, cheltuieli de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Comunei, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii, arătându-se că imobilul în litigiu are destinația de drum comunal, astfel încât face parte din domeniul public, conform anexei III pct. 1 din Legea nr. 213/1998.
În atare condiții, dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale a fost dobândit prin lege, în conformitate cu actul normativ mai sus arătat.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Demersul judiciar promovat de către cele două reclamante a avut ca obiect anularea în parte a nr. 45/22.10.2004, art. 2 și anexa 2, prin care s-a însușit de aceasta inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei, cu referire la terenul identificat cu nr. 2.177 nr. topo. noi 1.117 - 1.118/1/3/1; nr. topo. 1.115 - 1.116/3/6/2; nr. topo. 1.115 - 1.116/3/7/1.
În susținerea cererii, s-a relevat că reclamantele sunt proprietare asupra acestor imobile, ele fiind dobândite prin cumpărare de la fostul proprietar tabular, fiind valorificate în cursul procedurii falimentului acestei societăți, iar contractul astfel încheiat fiind autentificat de către judecătorul sindic.
Pârâtul Consiliul Local al Comunei a arătat, pe de altă parte, că terenul în litigiu are destinația de drum comunal, intrând în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale, în baza Legii nr. 213/1998, în astfel de cazuri nefiind necesară înscrierea în a dreptului de proprietate astfel dobândit.
Prima instanță a admis cererea, considerând că documentele invocate de către reclamante în susținerea acțiunii vin în sprijinul susținerilor acestora, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a fost în măsură să indice titlul și temeiul în baza cărora s-a apreciat că este vorba despre un bun proprietate publică.
Curtea achiesează la această interpretare, reținând că probațiunea administrată de către pârât, inclusiv în prezenta cale de atac, nu are aptitudinea de a dovedi, fără dubiu, cele invocate cu referire la incidența în cauză a prev. Anexei III pct. 1 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, în susținerea apărărilor formulate, s-a arătat că terenurile identificate conform celor de mai sus au destinația de drum comunal, însă în documentația care a stat la baza adoptării hotărârii atacate nu există nici un înscris care să facă corespondența, din punct de vedere al nr. topografice, a imobilelor evidențiate cu culoare galbenă la 95 - 96 din dosarul de recurs cu cele care sunt înscrise în pe numele reclamantei
Or, instanța apreciază că fundamentarea în fapt și în drept a actelor administrative de autoritate emise în temeiul atribuțiilor legale conferite organelor administrației publice, este o componentă esențială în aprecierea legalității acestora, prezumție în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie.
Prin Rezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relațiacu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate, în principiul IV din Rezoluție fiind inserată obligația de prezentare a motivelor care stau la baza actului.
De asemenea, potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 721. pr. civ. dispozițiile Codului d e procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială; ele se aplică și în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.
Așadar, în privința conținutului motivării, art. 261. pr. civ. impune ca hotărârea să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; cel puțin aceste elemente trebuie aplicate și în cazul motivării actului administrativ.
Procesul de deliberare al administrației nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ. Curtea consideră că în speță, având în vedere faptul că în discuție sunt drepturi ocrotite de Convenție și că standardul intern de motivare nu diferă de cel al CEDO, se pot prelua cerințele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a stabilit pentru motivarea hotărârilor judecătorești.
De altfel, prin punctul III al Recomandării (2004) 5 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilității proiectelor de legi, legilor în vigoare și practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se cere statelor membre să asigure adaptarea, cât de rapid posibil, a legilor și practicii administrative în scopul prevenirii încălcării Convenției.
Prin urmare, atât după dreptul intern, cât și potrivit angajamentelor internaționale asumate de România, obligația de motivare a administrației nu diferă esențial sub aspectul conținutului de cea a autorității judecătorești, cel puțin nu atunci când este vorba despre un drept ocrotit de Convenție, în speță fiind incidente prev. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, reclamanta justificând dreptul său de proprietate, obținut în urma unei proceduri derulate sub controlul autorității judecătorești și a cărei nelegalitate nu a fost constatată nici până la momentul emiterii hotărârii atacate și nici până în prezent.
Lipsa motivării împiedică orice cenzură judiciară a legalității deciziei atacate și constituie un viciu fundamental și o cauză de nulitate a actului administrativ.
Din perspectiva celor mai sus expuse, nu pot fi reținute susținerile conform cărora imobilele în litigiu au destinația de drum comunal, o astfel de susținere fiind fără suport practic în documentația care a stat la baza adoptării hotărârii atacate.
Din acest motiv, instanța este nevoită să achieseze la poziția exprimată de cele două reclamante, conform cărora toate parcelele aflate în zona respectivă au fost cooperativizate, iar simplul fapt că membrii își trasau după bunul plac diverse căi de acces spre obiectivele sale, edificate temporar în zonă, nu poate fi considerat ca atribuind terenului în discuție natura juridică a unui drum public.
Aceste parcele au fost restituite integral foștilor proprietari, întabulate și vândute ulterior către, care a procedat la comasarea și parcelarea lor, conform nevoilor activităților de producție pe care le desfășura, aceste operațiuni tabulare fiind consemnate în cartea funciară, fără a fi notate servituți de trecere sau drumuri de acces în zonă.
Această documentație a stat ulterior la baza valorificării activelor patrimoniale ale, prin intermediul lichidatorului judiciar și sub controlul judecătorului sindic, care a și autentificat contractele de vânzare-cumpărare încheiate, nefiind lipsită de relevanță nici împrejurarea că în discuție nu este un drum public amenajat.
Din documentele depuse de către reclamantă la dosar, atât în fața tribunalului, cât și în faza de recurs, rezultă că topograficele mai sus menționate au, într-adevăr, destinația de drum, însă nu constituit pentru uzul și utilitatea tuturor cetățenilor comunei, ci ele reprezintă drumuri de acces, această destinație fiind stabilită ca urmare a consimțământului actualilor proprietari tabulari, în vederea unei utilizări facile a activelor dobândite în condițiile mai sus arătate.
Din perspectiva prev. Legii nr. 213/1998, ceea ce este relevant pentru delimitarea domeniului public, în general, este afectațiunea bunurilor, fiind necesar ca acestea să fie destinate publicului larg, o astfel de valență nefiind dovedită ca incidentă în cauză, nici din perspectiva modului în care a fost fundamentat actul atacat, în principal, și nici prin probațiunea administrată în acest dosar, în subsidiar.
Pentru toate aceste considerente, văzând și că în cauză nu s-a dovedit, de către pârât, respectarea prev. art. 7 din Legea nr. 213/1998, în temeiul prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul urmează a fi respins, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1.737 din 24 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./08.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș
