Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1077/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 1077/

Ședința publică din 05 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul MUNICIPIUL TÂRGU-, cu sediul procesual ales în Târgu-M nr.3, împotriva sentinței nr.247/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

În lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 05.11.2009.

CURTEA,

Prin sentința nr. 247 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Mureș - Secția Contencios Administrativ Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active, a respins cererea de suspendare a M nr. 20/2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgu-M în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean M, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Sănătății Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut pe fondul cauzei că, principalul motiv pentru care s-a cerut anularea Hotărârii nr. 20/2007 este faptul că terenul în suprafață de 81357 mp nu ar fi putut fi transmis în administrarea de către Consiliul Județean, întrucât se află în domeniul public al municipiului. A avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din CF 1832 de M, în care este înscris terenul în litigiu, proprietar este Statul Român cu prerogativele dreptului de proprietate printre care și dreptul de dispoziție iar dreptul de administrare operativă care apare înscris în anul 1975 în favoarea Municipiului Târgu-M nu este echivalentul dreptului de proprietate. Împrejurarea că pe o parte din terenul trecut din proprietatea statului în domeniul public al județului M se află, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, construcții care nu sunt de interes județean, s-a considerat de către prima instanță că nu prezintă relevanță din perspectiva legalității hotărârii atacate, întrucât nu s-a transmis în administrarea Ministerului Sănătății Publice toată suprafața de 193,499 mp ci numai 81357 mp, pe care nu se află nici unul din obiectivele menționate de reclamant.

De asemenea, s-a mai precizat în considerente că reclamantul nu a invocat nici un act normativ care să fi fost încălcat prin hotărârea atacată și că, în calitate de administrator al bunului aflat în proprietatea Județului M, Consiliul Județean M avea îndreptățirea să emită hotărârea contestată, hotărâre care respectă prevederile legale.

Reclamantul Municipiul Târgu-M a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că în legătură cu imobilul aprobat a fi dat în administrare, există pe rolul instanțelor de judecată mai multe procese și cel mai important este plângerea împotriva Încheierii CF prin care a fost înscris Consiliul Județean M ca proprietar al imobilului.

S-a mai subliniat că terenul aferent Spitalului Clinic Județean este în realitate mai mare decât cel efectiv necesar activității medicale și că prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 146/2007 terenul a fost dezmembrat în 12 parcele, lotul 1 în suprafață de 2973 mp potrivit documentației anexată hotărârii fiind ocupat de cimitirul municipal, obiectiv care, potrivit Legii nr. 213/1998, anexa 1 pct. III.10, face parte în mod obligatoriu din domeniul public local al municipiului. De asemenea, s-a precizat că lotul 2, în suprafață de 1752 mp este ocupat de depozite aflate în proprietatea municipiului Târgu-M iar lotul 9 cu suprafață de 10457 mp este corp stradal, str. G -.

Recurentul a subliniat în mod deosebit faptul că, în cartea funciară figurează titular al dreptului de administrare și că, potrivit Legii nr. 213/1998, dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și obligațiile născute din actul de transmitere.

Intimatul Consiliul Județean Maf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului deoarece prin actul administrativ contestat, autoritatea publică județeană a aprobat un parteneriat cu prin DSP, în vederea construirii unui Spital Regional de Urgență, sau în care din suprafața totală de teren aferentă Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-M, respectiv 193,499 mp - suprafața de 81357 mp teren a fost transmisă în administrarea.

S-a subliniat legalitatea demersului, deoarece imobilul în care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-M, constând în construcții și teren aferent, este proprietatea publică a Județului

S-a invocat 867/2002 potrivit căreia construcțiile și terenurile aferente în care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-M, au fost transmise din domeniul privat al Statului Român și din administrarea MSF în domeniul public al Județului M și în administrarea Consiliului Județean

Intimatul a mai învederat faptul că apartenența imobilului în cauză la domeniul public al Județului Maf ost tranșată irevocabil de instanță, pe calea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul recurent, excepție respinsă prin sentința civilă nr. 52/2008 a Curții de Apel Târgu -M și în recurs prin decizia nr. 3515/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult decât atât, a fost respinsă și acțiunea privind anularea parțială a nr. 867/2002 și 964/2002.

Intimatul s-a apărat și prin împrejurarea că reclamantul recurent și-a bazat întreaga critică privind nelegalitatea 20/2007 pe considerente de oportunitate, întrucât asupra imobilului din litigiu nu a deținut niciodată vreun titlu valabil.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii în anulare îl reprezintă Hotărârea nr. 20/2007 a Consiliului Județean M (fila 77 dosar fond), hotărâre prin care s-a aprobat parteneriatul între Consiliul Județean M și în vederea construirii unui Spital Regional de Urgență, iar terenul în suprafață de 81357 mp înscris în CF 95396/N Târgu-M se transmite în administrarea.

În acest dosar, reclamantul Municipiul Târgu-M a invocat excepția de nelegalitate a anexei 105 din HG 867/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al Statului și din administrarea în domeniul public al județelor și în administrarea Consiliilor județene precum și a poziției corespunzătoare nr. 282 din HG nr. 964/2002. Prin HG nr. 867/2002 s-a aprobat trecerea în domeniul public al Județului Mai mobilelor în care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-M, construcții și teren aferent în suprafață de 200.000 mp. Instanța care a soluționat excepția de nelegalitate a reținut în considerentele pentru care a respins excepția și faptul că în CF 1831 de M, CF în care este înscris terenul din litigiu, proprietar este Statul Român, care are printre celelalte prerogative ale dreptului de proprietate și cel de dispoziție iar dreptul de administrare operativă pe care îl invocă recurentul reclamant, nu este echivalentul dreptului de proprietate. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3515 din 16 octombrie 2008 respins recursul declarat de Municipiul Târgu-M împotriva sentinței nr. 52 din 17 aprilie 2008.

Față de împrejurarea că proprietar tabular este Statul Român și față de existența 867/2002 și 964/2002 în baza cărora a fost atestat în domeniul public al Județului M, în condițiile Legii nr. 213/1998 imobilul din litigiu, recurentul nu poate invoca și opune un drept de administrare operativă dobândit la dată anterioară emiterii celor două acte administrative normative a căror legalitate a fost verificată pe calea excepției în condițiile arătate.

Instanța de fond, analizând actele de la dosar, a apreciat în mod corect că este lipsit de relevanță faptul că pe rolul judecătoriei se află o plângere formulată de Municipiul Târgu-M împotriva Încheierii 8756 din 19 februarie 2007 prin care s-a dispus dezmembrarea imobilului în trei parcele.

În esență trebuie reținut că dreptul de administrare operativă al reclamantului apare înscris în cartea funciară în anul 1975, dar că potrivit art. 7 lit. "e" din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește printre altele și prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau unității administrativ teritorial în domeniul public pentru cauză de utilitate publică. Astfel, susținerea reclamantului în motivarea acțiunii în sensul că, adoptarea Hotărârii 20/2007 s-a făcut în pofida faptului că a fost încunoștințat Consiliul Județean că nu poate dispune asupra terenului din CF nr. 1832 de M, nu are temei legal. . în cartea funciară, potrivit Legii cadastrului, nu are efect constitutiv de drepturi iar problema revocării dreptului de administrare nu mai comportă discuții, din moment ce cu privire la legalitatea 867/2002 și 964/2002 s-a pronunțat irevocabil o instanță de judecată.

Față de cele ce preced, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Municipiul Târgu-M, cu sediul în Târgu-M, nr. 3, județul M, împotriva sentinței nr. 247 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/5ex

Jud.fond:

-4.01.2010-


Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1077/2009. Curtea de Apel Tg Mures