Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1117/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1117
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurile formulate de reclamantul și de pârâtul împotriva sentinței civile nr.319/23.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții - intimați Primarul Comunei și Comisia Locală a Comunei de Aplicare a Legii Nr.10/2001, având ca obiect anulare act.
Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 08.10.2009, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 15.10.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.5249/30 din data de 23 iunie 2008, reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâți: Primarul comunei, Comisia Locală a Comunei și pe, solicitând instanței ca prin hotărârea ca o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr.327/02.04.2008, privind diferența de teren restituit prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001, d-lui, pentru imobilul înscris în nr.1629, nr. top. 201-202/2, în suprafață de 2447 mp.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa au în posesie continuă și netulburată terenul înscris în nr.828, nr. cadastral 218-219 din anul 1986 și până în prezent, conform contractului de închiriere nr.248/24.02.1986, prelungit prin contractul de închiriere nr.48/08.01.2007.
În aceste condiții, a solicitat cumpărarea casei și a terenului, s-au efectuat inclusiv calculele în acest sens, însă, când a trebuit să fie emisă Hotărârea Consiliului Local și încheiat contractul de vânzare - cumpărare, s-a constatat producerea unei erori materiale la Biroul de Carte Funciară, prin intabularea construcției vecinului, pe parcela cu nr. cadastral 218-219/2.
Astfel, reclamantul, în baza Hotărârii Consiliul Local nr.131/31.05.2006 a cumpărat imobilul situat în str. a --a nr.248, înscris în nr.828, nr. cadastral 218-219/1 constând în casă și teren în suprafață de 2005 mp.
Între timp, s-a îndreptat eroarea materială și parcela de teren înscrisă cu nr. cadastral 218-219 fost divizată în două parcele a) parcela cu nr. 218-219/1 în suprafață de 2005 mp. care în prezent este în proprietatea tabulară a reclamantului și soției sale și b) parcela cu nr.218-219/2 în suprafață de 2005 mp. care a rămas în proprietatea Comunei - domeniu privat, dat în folosința reclamantului, cu titlu de închiriere.
Considerându-se îndreptățit a cumpăra și această parcelă, a cărei dezmembrare s-a realizat dintr-o greșeală, reclamantul a promovat acțiune în justiție, acțiune ce face obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, prin care a solicitat "obligarea Primarului, respectiv a Consiliului Local de a-i vinde terenul înscris în nr.828, nr. cadastral 218-219/2 în suprafață de 2005 mp.".
Urmare acestei acțiuni, a fost emisă Dispoziția nr.327/02.04.2008, prin care i-a fost atribuit d-lui terenul ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Timișoara.
Apreciind că prin decizia mai sus menționată, i-a fost încălcat un drept, adică dreptul de a deveni proprietar al terenului pe care îl folosește din anul 1986 și care nu face obiectul nici unei cereri de revendicare, reclamantul a promovat prezenta acțiune.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
La dosar a fost depusă acțiunea adresată Judecătoriei Timișoara, cerere formulată de reclamant pentru cumpărarea terenului în litigiu, adresată Primăriei, teren înscris în nr.828 și 1990/A, Adresa nr. 8752/8751//d1/31.08.2006 emisă de Instituția Prefectului Județului T, Hotărârea nr.131/31.05.2006, Contractul de închiriere nr.248/247.02.1986 extras nr. 828 in extenso.
Pârâtul a formulat un memoriu, prin care a arătat că în 04.06.2007 a primit de la G, membru al Consiliului Local, terenul de 1922 mp. înscris în nr.828/, nr. top. 218-219/2, iar cu un an înainte, la 08.08.2006 Primarul localității i-a pus la dispoziție acest teren pentru evaluare.
La dosar a fost depus Procesul verbal din 04.06.2007 prin care i-a fost oferit lui, de către Primar, în compensare, pentru terenul în suprafață de 2447 mp. identificat în nr.1629, top 201-202/2, un teren în suprafață totală de 978 mp. înscris în nr.1168, nr. top.4737/806/22 și teren înscris în nr.828, nr. top. 218-219/2 în suprafață de 1922 mp.
Pârâta Comisia locală de aplicare a Legii nr.10/2001 a Comunei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamant, ca fiind nefondată și nelegală.
S-a arătat astfel că pentru suprafața de teren de 2447 mp. i s-a oferit d-lui prin Dispoziția Primarului nr.295/2006 un teren în suprafață de 978 mp. teren înscris în nr.1168, nr.top.4737/806/23, echivalat la suma de 24.450 Euro, iar pentru diferența de suprafață rămasă de restituit i-a fost restituit terenul înscris în nr.828, nr. top. 218-219/2 în suprafață de 1922 mp. echivalent la 45.000 Euro, iar pentru construcții i-a fost oferit teren în Comuna, localitatea M, înscris în nr.3252 de 5300 mp. teren care este echivalat la prețul de 12 Euro/mp. astfel că a fost emisă Dispoziția nr.327/02.04.2008.
Astfel, acțiunea introdusă de către reclamant este apreciată ca fiind nelegală și nefondată, față de faptul că el a deținut cu titlu de locațiune, ca detentor precar, terenul în litigiu, fapt ce nu crea obligație în sarcina pârâtei de a-i vinde reclamantului acest teren, cu atât mai mult cu cât Consiliul Local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei în conformitate cu dispozițiile art.38 alin.2 lit. c) din Legea nr.215/2001 republicată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului iar pe fond, pentru aceleași motive, ca cele invocate prin Memoriu, a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamant, ca neîntemeiată.
Prin răspunsul la întâmpinări, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că, nu este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.10/2001 ci pe art.1 (2) din Legea nr.554/2004.
Ca urmare a precizării temeiului de drept de către reclamant, cauza a fost scoasă de pe rolul secției civile, prin încheierea nr.3296/PI/14.10.2008 și înaintată secției de contencios administrativ, spre competentă soluționare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, din data de 05.12.2008, la secția de contencios administrativ și fiscal, legal timbrată.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii introductive, pe motiv că, prin precizarea acțiunii în drept, pe dispozițiile Legii nr.554/2004, reclamantul nu a respectat dispozițiile art.7 alin.1 din aceiași lege, potrivit căruia, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea lui în tot sau în parte.
Reclamantul a răspuns cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că nu este obligatorie plângerea prealabilă, atâta timp cât acțiunea a fost formulată ca o Contestație, în temeiul Legii nr.10/2001, doar și-a justificat interesul, respectiv calitatea procesuală activă pe dispozițiile art.1 (2) din Legea nr.554/2004.
În susținerea teoriei potrivit căreia plângerea prealabilă nu este obligatorie în cadrul procedurii contencioase, reclamantul a depus Decizia civilă nr. 967/08.11.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, pronunțată în dosar nr-.
Același punct de vedere a fost susținut și în Concluziile scrise, solicitând ca instanța să admită acțiunea, respectiv să constate nelegalitatea Dispoziției Primarului localității nr.327/02.04.2008 și desființarea parțială a Dispoziției nr. 327/02.04.2008, în sensul excluderii din cuprinsul dispoziției, terenul înscris în nr.828, nr. top. 218-219/2 în suprafață de 1922 mp.
Pârâtul a formulat și el Concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, în lipsa îndeplinirii procedurii prealabile, iar pe fond respingerea ei ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 319/23.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Primarul Comunei, Comisia Locală de Aplicare a Legii Nr.10/2001 și având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr.327/02.04.2008, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - secția civilă reclamantul, a chemat în judecată în calitate de pârâți Primarul comunei, Comisia Locală a Comunei și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr.327/02.04.2008, privind diferența de teren restituită prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 d-lui, pentru imobilul înscris în nr.1629, nr. top. 201-202/2 în suprafață de 2447 mp.
Pe parcursul cercetării judecătorești, răspunzând la întâmpinări, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul temeiului de drept, invocând art.1 (2) din Legea nr.554/2004.
Ca urmare a precizării temeiului de drept de către reclamant, cauza a fost scoasă de pe rolul secției civile, prin încheierea nr.3296/PI/14.10.2008 și înaintată secției de contencios administrativ spre competentă soluționare.
Conform art.1 pct.2 din Legea nr.544/2004: (2) "Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."
De asemenea, dispozițiile art.7 din aceiași lege prevede: (1) "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsura organului ierarhic superior, dacă acesta există. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ - jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta. (3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)."
Decizia civilă nr.967/08.11.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost soluționat un litigiu privind drepturile salariale ale funcționarilor publici și în care Legea nr.142/1998, face trimitere la Legea nr.554/2004, că instanța competentă de a judeca aceste cauze, nu este aplicabilă în prezenta speță, ce are ca obiect desființarea, chiar și parțială a unui act emanând de la o autoritate administrativă și unde îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie.
Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul văzând dispozițiile art.18 din Legea nr.554/2004 a respins acțiunea formulată de reclamantul, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr.327/02.04.2008, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâtul, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe considerentul că nu a fost urmată procedura prealabilă, învederând că a formulat contestație în temeiul prevederilor Legii nr.10/2001, care este o lege specială în raport cu dispozițiile Legii nr.554/2004 și nu prevede expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile.
Se mai arată că potrivit prevederilor art.21 din Constituția României "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale" iar potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană are dreptul la judecarea (cauzei sale) în mod echitabil.", reiterând motivele din cererea de chemare în judecată.
Menționează că prin emiterea dispoziției nr.327/02.04.2008 i-a fost încălcat un drept, adică dreptul de a deveni proprietarul terenului pe care îl folosește din 1986, teren de altfel ce a aparținut dintotdeauna casei cu nr.248. Mai arată că imobilul înscris în nr.828, înainte de a se produce eroare, era format din casă, C și grădină, în suprafață totală de 4010 mp.
Se precizează că nu a solicitat atribuirea terenului în baza Legii nr.112/1995, ca teren aferent construcției, ci a solicitat cumpărarea acestuia în baza Legii nr.114/1996, a art.38 alin.2 lit. f) și g) a art.46 alin.1 din Legea nr.215/2001 și a Hotărârii Consiliului Local.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Pârâtul, în motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată i-a fost comunicată în data de 17.06.2009, ca urmare a cererii pe care a depus-o în acest sens la Tribunalul Timiș, în 10.06.2009. La dosarul cauzei (fila 57 din dosarul primei instanțe) există o dovada de aparentă comunicare a sentinței în data de 25.05.2009. Da fapt, așa cum rezultă din cuprinsul acestei dovezi, adresa la care s-a făcut comunicarea este în comuna, fără indicarea vreunui număr de casă sau vreunei străzi. Or, domiciliul său este în Germania, 85051-, 9 și și-a ales domiciliul procedural la Cabinet Avocat în T, P-ța - - nr. 1,. 5, așa cum a indicat în întâmpinarea depusă în primă instanță. Prin urmare, este nelegală comunicarea sentinței la o adresă incompletă din, unde nu are nici domiciliul, nici domiciliul ales și nici reședința.
Se arată că în această situație consideră că, potrivit prevederilor art.310 Cod procedură civilă, data de la care începe să curgă termenul pentru promovarea prezentei căi de atac este cea de 17.06.2009, când sentința în discuție i s-a comunicat prin poștă, la adresa domiciliului său ales. Oricum, în condițiile art.102 alin.2 Cod procedură civilă, data de la care începe să curgă termenul de recurs nu poate fi anterioară celei din 10.06.2009, când a solicitat comunicarea sentinței atacate.
S-a solicitat în măsura în care se va aprecia că prezentul recurs este declarat cu nerespectarea dispozițiilor art.301 Cod procedură civilă, repunerea în termenul de promovare a căii de atac, în condițiile art.103 alin.1 teza a Il a Cod procedură civilă.
Menționează că cererea de repunere în termen este justificată de faptul că sentința a fost comunicată la o altă adresă decât cea a domiciliului său sau a domiciliului ales, pârâtul necunoscând acest lucru. De aceea a depus cererea de comunicare din 10.06.2009, văzând apoi în dosarul cauzei că hotărârea s-a comunicat la o adresă incompletă din, unde nu locuiește. Reiese astfel că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa să promoveze recursul în termenul calculat de la data de 25.05.2009, care figurează pe dovada de comunicare de la fila 57 din dosarul primei instanțe.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță, deși a respins acțiunea introductivă, nu i-a acordat cheltuielile de judecată pe care le-a solicitat și le-a dovedit cu înscrisuri depuse în original la dosarul cauzei. Astfel la filele 37 și 38 din dosarul primei instanțe se află în original chitanțele nr.-/ 15.07.2008 și nr.-/11.07.2008 care atestă plata onorariului de avocat de 1.800 lei.
Totodată, la fila 58 din dosarul primei instanțe se află factura nr. -/15.07.2008 privind costul cazării sale în T, în intervalul 13.10.2008 - 14.10.2008, în sumă de 726 lei. La fila 56 din dosarul primei instanțe se află factura nr.-/13.10.2008 privind costul cazării sale în T, în intervalul 10.07.2008 - 15.07.2008, în cuantum de 140 lei. Precizează că aceste cheltuieli le-a făcut întrucât a venit din Germania, unde locuiește, la T pentru proces. În iulie 2008, după ce a primit prima citație, a venit în T în vederea studierii dosarului și să își angajeze un avocat, iar în octombrie 2008 s-a prezentat la unul din termenele de judecată. Se mai arată că onorariul de avocat și costul cazării sale în T totalizează suma de 2.666 lei.
De asemenea, pentru a participa la proces a efectuat cheltuieli cu transportul din Germania în România, așa cum reiese din anexa la întâmpinare, intitulată "dovadă", care cuprinde calculul cheltuielilor de transport și cazare, la ea fiind atașate chitanțele corespunzătoare.
Se mai arată că, cu aceste înscrisuri a dovedit cheltuielile de judecată, pe care reclamantul căruia i s-a respins cererea introductivă trebuie să le suporte în conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților și prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă legalitatea unei dispoziții emise de Primarul comunei în aplicarea Legii nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, reclamantul a solicitat Tribunalului Timiș anularea Dispoziției nr.327/2.04.2008 emisă de Primarul comunei în aplicarea Legii nr.10/2001, dispoziție prin care s-a dispus restituirea către pârâtul a unei diferențe de teren, incluzând și terenul înscris în Cartea Funciară nr.828, în suprafață de 1922 metri pătrați, teren cu privire la care reclamantul susține că are un drept de folosință în baza unui contract de închiriere.
Examinând cu prioritate problema competenței materiale de soluționare a cauzei, față de dispozițiile art.137 alin.1 Cod de Procedură Civilă - în condițiile în care o eventuală necompetență a instanței de contencios administrativ ar face de prisos examinarea fondului litigiului - Curtea constată că, potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/20001, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Curtea observă că această reglementare permite atacarea dispoziției emise în temeiul acestei legi, de către persoana îndreptățită, " la secția civilă a tribunalului" în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării. Curtea remarcă faptul că textul legal face referire la "persoana care se pretinde îndreptățită", fără a determina înțelesul acestei noțiuni.
Dacă este indiscutabilă competența secției civile a tribunalului în soluționarea în primă instanță a acestor cauze, se impune stabilirea sferei persoanelor care se pretind "îndreptățite", la care face referire textul respectiv.
În acest sens, Curtea apreciază că sensul noțiunii trebuie interpretat în raport cu celelalte reglementări cuprinse în actul normativ din care face parte reglementarea în discuție, respectiv Legea nr.10/2001, în conformitate cu principiul prevăzut de art.982 Cod Civil, potrivit căruia "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg", așadar printr-o interpretare sistematică a legii respective.
În acest sens, Curtea reține că art.3 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevede că "sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii".
Din această dispoziție rezultă că prin persoană îndreptățită, legiuitorul a înțeles persoana îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, acesta fiind sensul în care este utilizată noțiunea și în cadrul 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001.
Pe de altă parte, referirea exclusiv la persoana îndreptățită ar conduce la ideea că în cazul în care dispoziția primarului este atacată de o altă persoană nu ar fi competentă secția civilă a tribunalului. O asemenea interpretare ar conduce la consecința că unul și același act ar putea fi atacat la instanțe diferite în funcție de persoana care îl atacă.
Curtea apreciază că o asemenea interpretare nu este în concordanță cu intenția legiuitorului.
În acest sens, Curtea precizează că și într-o altă dispoziție legală este stabilită competența secției civile a tribunalului în această materie, respectiv prin art. II din titlul I al Legii nr.247/2005, conform cărora "deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art.16 alin. (1) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În această dispoziție legală nu este indicată sfera persoanelor ce pot ataca actele respective, rezultând de aici că indiferent de calitatea reclamantului - persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, terț sau prefect - competența aparține secției civile a tribunalului, iar nu secției de contencios administrativ.
În acest context, Curtea apreciază că și art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 se impune a fi interpretat prin analogie, în sensul că, indiferent de calitatea reclamantului - persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, terț sau prefect - competența aparține secției civile a tribunalului, iar nu secției de contencios administrativ.
Referirea exclusivă la persoana care se pretinde îndreptățită, cuprinsă în art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, constituie, în acest cadru, o precizare a persoanelor care, în cele mai multe cazuri, formulează astfel de acțiuni împotriva actelor emise de autorități în temeiul Legii nr.10/2001, iar nu ca o limitare a sferei persoanelor care pot ataca, la secția civilă a tribunalului, aceste acte.
În acest sens, Curtea înțelege să dea eficiență și interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a exprimat-o în Decizia nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 653 din 28 iulie 2006.
Prin această decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă".
Argumentând în sensul arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție a exclus competența instanței de contencios administrativ în această materie, menționând că "pe de altă parte, competența materială a secției civile a tribunalului dea soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
În acest sens, este de observat că sintagmei din art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî ". asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil", nu i se poate da o altă semnificație decât aceea dedusă din caracterul titlului de proprietate care, fiind de natură patrimonială, este un drept civil.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridică a acestui drept nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției. Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr.10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia căasemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ."
În consecință, Curtea apreciază că - în raport cu dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 - competența soluționării acțiunii formulate de domnul, având ca obiect anularea Dispoziției nr.327/2.04.2008 emisă de Primarul comunei în aplicarea Legii nr.10/2001, revine secției civile a Tribunalului Timiș, iar nu secției de contencios administrativ a aceleiași instanțe.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 punctul 3 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe".
Ținând seama de dispozițiile art.312 alin.3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct.1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi,", precum și de dispozițiile art.312 alin.4 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora "în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.3, instanța va trimite dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii,Curtea - apreciind că recursurile sunt întemeiate pentru considerentele expuse mai sus - le va admite, va dispune casarea sentinței civile nr.319/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la instanța competentă - Tribunalul Timiș - secția civilă.
Instanța competentă urmează a examina acțiunea reclamantului, ținând seama de susținerile domniei sale, precum și de argumentele expuse de pârâți în fața primei instanțe de fond și în fața instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamantul și de pârâtul împotriva sentinței civile nr.319/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/30.10.09
TEHNORED:/30.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
