Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1195/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1195/R-
Ședința publică din 23 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
Judecător: -
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței nr.389/CA din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind, domiciliată în Pitești,-, -9,.D,.3, jud.A.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei achitată cu chitanța nr.-/2008 emisă de Trezoreria Mun.Pitești și cu timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 19 decembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 23 decembrie 2008, când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 5.12.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei, solicitând anularea dispoziției nr.737 din 31.08.2007 emisă de Primarul comunei.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la repunerea sa în activitatea de exercitare a atribuțiilor de control financiar preventiv propriu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziția susmenționată a fost schimbată din activitatea de exercitare a atribuțiilor de control financiar preventiv propriu, deși nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de Ordinul nr.522 din 16.04.2003.
Prin sentința civilă nr.389/CA din 25 iunie 2008, Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Dispoziției nr.737/31.08.2007 emisă de pârâtul Primarul Comunei și reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr.737/31.07.2007 emisă de pârât s-a dispus schimbarea reclamantei, având funcția de inspector de specialitate în cadrul Primăriei, din activitatea de exercitare a atribuțiilor de control financiar preventiv propriu, începând cu data de 1.09.2007.
La baza acestei dispoziții au stat disp.art.4.2 cap.B din Anexa la Ordinul nr.522/2003 al ministrului finanțelor publice privind controlul financiar preventiv, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr.912/2003 al Ministerului Finanțelor, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv.
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art.6 lit.b, art.7 și art.9 pct.1, cap.3 din Anexa nr.8 - Ordinul nr.522/2003, dispozițiile art.68 alin.1 lit.d și alin.5 lit.e din Legea nr.286/2006 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și art.120 pct.7 alin.1 lit.a și alin.2 din aceeași lege susmenționată.
S-a mai constatat că prin procesul verbal întocmit la data de 22.11.2007, de compartimentul inspecție generală din cadrul J A, printre concluzii, inspectorii au reținut că persoana împuternicită cu exercitarea vizei, respectiv reclamanta, având funcția de contabilă, a fost implicată prin sarcinile de serviciu în cadrul compartimentului contabilitate, în efectuarea tuturor operațiunilor supuse vizei, încălcându-se astfel prevederile art.11 din nr.OG119/1999, republicată.
Potrivit fișei postului întocmită și semnată la data de 8.01.2007, reclamanta are, printre alte atribuții de serviciu, următoarele: organizează și exercită controlul financiar preventiv asupra tuturor operațiunilor care sunt supuse controlului conform dispoziției.
Cu privire la această atribuție, s-a reținut de către organul de control faptul că, în anul 2005, reclamanta nu a procedat la formularea unui refuz de viză pentru Actul adițional nr.2/27.09.2005, încheiat cu, pentru suma de 58.987,63 lei, cu care au fost depășite angajamentele legale.
Totodată, refuzul de viză formulat pentru contractele nr.2261 din 24.11.2006 încheiat cu Rm.V și nr.2517 din 20.12.2006 încheiat cu și TRANSPORT, a avut un caracter aleatoriu, fiind formulat refuz numai pentru aceste contracte, deși potrivit ordinii cronologice, ca angajament legal contractul nr.2261/24.11.2006 cu Rm.V se încadra în prevederile bugetare, iar în acest caz, refuzul de acordare a vizei era neîntemeiat.
În plus, contractul nr.2519/20.12.2006, încheiat cu, în sumă de 32.000 lei, pentru execuția unor lucrări de împrejmuire și amenajare curte, nu a făcut obiectul refuzului de viză, deși cu suma prevăzută în acest contract totalul angajamentelor legale depășesc angajamentele bugetare aferente anului 2006.
În cauză, a fost administrată proba cu interogatoriu, din coroborarea răspunsurilor ambelor părți, rezultând că potrivit Ordinului nr.522/16.04.2003 privind de control, suspendarea, schimbarea sau destituirea din activitatea de exercitare a atribuțiilor de control financiar preventiv propriu se face prin act de decizie internă a conducătorului entității publice, cu acordul entității publice ierarhic superioare.
S-a reținut că, în speță, nu a existat acordul entității ierarhic superioare cu privire la schimbarea reclamantei din postul deținut, respectiv Ministerul Finanțelor Publice nu s-a pronunțat în scris cu privire la această situație.
S-a mai observat că reclamanta nu s-a încadrat în nici unul din cazurile prevăzute de Ordinul nr.522/16.04.2003, în care persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu poate fi schimbată.
De altfel, la data de 29.08.2007, reclamanta a înaintat un referat compartimentului contabilitate din cadrul Primăriei comunei, în care aducea la cunoștință (în atenția primarului) faptul că pentru compartimentul de resort sunt lucrări foarte multe de executat și de transmis și termene fixe pentru care, în condițiile de lucru existente, sunt necesare multe ore suplimentare. A mai precizat că ultima inițiativă a primarului de a-i suplimenta sarcinile de serviciu cu întocmirea statelor de plată pentru personalul primăriei, deși este în afara regulamentului de acordarea vizei de control financiar preventiv, a complicat și mai mult situația. În consecință, a arătat că pentru rezolvarea situației, este imperios necesară suplimentarea compartimentului de contabilitate cu un referent contabil.
Prin acest referat reclamanta nu a solicitat schimbarea din exercitarea atribuțiilor de control financiar preventiv propriu.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, conform dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, excepție invocată de pârâtă, instanța de fond a apreciat că reclamanta a formulat această contestație pe cale administrativă la data de 31.08.2007, prin cererea înregistrată sub nr.3840 la Primăria Comunei, respingând excepția ca atare.
Față de aceste considerente și în baza textelor de lege susmenționate, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea dispoziției nr.737/31.08.2007 emisă de pârâtul Primarul Comunei, județul A și reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior.
Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Primarul Comunei, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul pârâtului a fost motivat în drept pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, dar după modul cum este formulat, se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurentul-pârât susține, în primul rând, excepția lipsei procedurii prealabile, conform art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, excepție invocată prin întâmpinarea depusă la judecata în fond a cauzei, arătând că, în mod greșit, prima instanță a reținut că prin cererea nr.3840 din 31.08.2008 a fost îndeplinită această procedură, deși adresa respectivă s-a înaintat către A și privea refuzul de acordare al vizei în legătură cu a numite contracte.
Pe fond, recurentul-pârât susține că, în mod greșit, s-a reținut că reclamanta nu se regăsește în nici una din situațiile prevăzute de Ordinul nr.522/16 aprilie 2003, în care persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu poate fi schimbată, deși reclamanta se afla în incompatibilitate, potrivit art.11 din nr.OG119/1999, așa cum s-a constatat prin procesul verbal de constatare întocmit de către compartimentul de inspecție generală al
De asemenea, se arată că instanța de fond a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior, respectiv funcția de inspector în cadrul compartimentului contabilitate, dar aceasta nu a fost schimbată din funcția respectivă, ci prin dispoziția atacată i s-a luat din sarcinile de serviciu, exercitarea unei atribuții dată tot printr-o dispoziție a primarului, nefiind necesar pentru aceasta acordul sau avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii și menținerea dispoziției nr.737 din 31.08.2007, ca legală și temeinică.
Recursul formulat de pârât este fondat.
În mod greșit, prima instanță a reținut că procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, a fost îndeplinită de către reclamantă prin adresa nr.3840 din 31.08.2007.
Prin această adresă (fila 54), reclamanta aducea la cunoștință Curții de Conturi, A și Prefecturii Județului A refuzul său pentru acordarea de viză de control financiar preventiv, privind anumite contracte, motivul refuzului de viză, făcând mențiunea că începând cu data de 1 septembrie 2007, fost înștiințată de încetarea exercitării de către ea și înlocuirea sa cu un consilier juridic.
Prin această adresă, reclamanta nu solicită autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a vreunui act administrativ, în speță, a dispoziției nr.737/31.08.2007, emisă de Primarul Comunei, astfel că, în mod greșit prima instanță a reținut îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă.
Ne aflăm într-un litigiu de contencios administrativ, nu într-o procedură disciplinară, unde nu se impune efectuarea procedurii prealabile.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, să se admită recursul formulat de pârât și să se modifice în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantei, ca inadmisibilă, ne mai impunându-se analizarea criticilor privind fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței nr.389/CA din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .
Modifică în tot sentința de mai sus, în sensul că respinge cererea reclamantei, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red. /12.01.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Andreea Tabacu