Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1328/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1328/CA/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta (Romania) SA B împotriva sentinței civile Nr. 450/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei reclamantă, consilier juridic și reprezentantul intimatului pârât, consilier juridic -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul este motivat, a fost legal timbrat, la fila 6 dosarului fiind depusă chitanța justificativă, în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Reprezentantul intimatului pârât depune la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului recurentei reclamantă.
La întrebarea instanței de unde rezultă reactualizarea sumelor, reprezentantul recurentei reclamantă învederează că la fila 57 din dosar este depusă fișa contabilă a societății. De asemenea arată că s-a depus la dosar reevaluarea în urma căreia s-a constatat o valoare identică și s-a înscris în contabilitate.
Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că în temeiul Deciziei Consiliului Local Sibiu s-a născut obligația de plată a reclamantei, precizând că la celelalte 26 puncte de lucru din țară reclamanta nu a avut obligații suplimentare.
Referitor la decizia de impunere privind obligația bugetară contestată, reprezentantul recurentei reclamantă învederează instanței că aceasta nu a fost comunicată reclamantei, la fila 31 din dosar a fost depusă copia borderoului de corespondență, însă instanța a reținut că pârâtul nu a fost în măsură să depună confirmarea primirii de către reclamantă și cu toate acestea nu a făcut aplicația juridică ce se impunea în urma constatării acestei stări de fapt.
Precizează de asemenea că decizia de impunere trebuie să îndeplinească anumite condiții, astfel denumirea corectă a reclamantei este (România) și nu, motivele de fapt nu sunt trecute în decizie, deși instanța de fond reține că au fost trecute în tabelul 1, arată că nu sunt trecute nici motivele de drept, nefiind indicat nici un act normativ sau o Hotărâre a Consiliului Local prin care să se indice modul de calcul al impozitului stabilit.
Reprezentantul recurentei reclamantă învederează instanței că decizia de impune nu este semnată de persoana împuternicită a organului fiscal, iar prevederile art. 43 al. 4 din OUG 92/2003 stabilesc ca prerogativă exclusivă a ministrului economiei și finanțelor de a stabili categoriile de acte administrative care se emit în condițiile art. 43 alin. 3 din OUG nr. 92/2003, respectiv cu posibilitatea nesemnării, iar nr.HG 1430/2004 vizează impozitul pe venituri nu pe clădiri.
Mai arată că art. 87 din OUG 92/2003 și Codul d e procedură fiscală conțin prevederi privind mențiuni legate de audierea contribuabilului, or reclamanta nu a fost audiată și nici nu s-a făcut vreo mențiune asupra acestui lucru. De asemenea precizează că decizia de impune trebuie să conțină și baza de impunere.
Pe fondul cauzei, reprezentantul recurentei reclamantă arată că instanța de fond se contrazice, reținând inițial că reevaluarea nu a fost făcută, apoi că a fost făcută greșit. Dacă este așa, calea juridică de urmat era alta pentru intimată, respectiv aceea de a stabili diferențele, nu de a aplica arbitrar impozit.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului și în consecință menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Arată că, așa cum s-a precizat și prin întâmpinare, decizia de impunere s-a comunicat prin poștă, fiind depus la dosar borderoul de corespondență. Învederează instanței că decizia de impunere cuprinde toate elementele prevăzute de art. 43 al. 2, iar în ceea ce privește semnătura apreciază că prevederile Ordinului MEF nr. 1430/2004 sunt aplicabile tuturor deciziilor de impunere.
Referitor la reevaluare, reprezentantul intimatului pârât arată că aceasta trebuia făcută în conformitate cu prevederile Ordinului MEF nr. 1752/2005, or reevaluarea făcută de reclamantă nu îndeplinește aceste condiții legale și anume: nu au fost întocmite note explicative, nu este menționată metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum și elementul afectat din contul "profit și pierderi", în urma reevaluării diferența rezultată față de valoarea la cost istoric trebuia prezentată la rezerva din reevaluare, ca un subelement distinct în "capital și rezerve", conținând doar o mențiune lapidară că se menține valoarea.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul recurentei reclamantă arată că în situația în care nu apar diferențe nu ai ce să înscrii în contabilitate pentru că nu pot fi făcute înscrieri cu valoarea "0".
Depune la dosar extras contabilitate - listat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.450/CA/27 august 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta România B împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu, pentru anularea Deciziilor nr. 51/12.06.2007 și nr. 21169/14.03.2007.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada reevaluării imobilelor cu destinația clădiri din municipiul Sibiu, actele depuse în probațiune, respectiv Decizia nr. 199/21.12.2006 și Raportul de reevaluare a mijloacelor fixe nefăcând referire la imobilele cu destinație de clădiri proprietatea acesteia din mun. Sibiu, iar Raportul de evaluare din 31.12.2006 nici nu s-a întocmit cu respectarea Capitolului I 7.2.5.1. - punctul 108 alin. 2 din Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1752/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, reclamanta menționând doar că operațiunea a fost efectuată pe baza indicelui de inflație, Comisiile de reevaluare decizând ca mijloacele fixe să rămână la valoarea existentă în contabilitate și de asemenea reclamanta nu a procedat la reevaluarea modernizărilor efectuate prin aplicarea ratei inflației ci a decis fără suport legal că toate imobilizările corporale rămân la valoarea existentă în contabilitate.
Cu privire la susținerea reclamantei, în sensul că decizia de impunere atacată a fost emisă fără a avea un raport scris întocmit ca urmare a unei inspecții fiscale, prima instanță a reținut că dispozițiile Codului d e procedură fiscală nu condiționează emiterea unei decizii de impunere de efectuarea inspecției fiscale și de întocmirea unui raport.
Referitor la condițiile prevăzute de art. 43 din nr.OG 92/2003 conținutul și motivarea deciziei, prima instanță a reținut că Decizia de impunere nr. 21169/14.03.2007, privind creanțele datorate bugetului local în anul 2007 de către reclamanta România a fost emisă de către pârât cu respectarea articolului 87 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, îndeplinind condițiile impuse de articolul 43 din același act normativ - actul administrativ fiscal fiind întocmit în formă scrisă și cuprinde denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis, data la care își produce efectele, iar cu privire la datele contribuabilului, chiar dacă în decizia de impunere s-a trecut în loc de România, reclamanta în realitate a fost identificată în cuprinsul actului administrativ prin sediul acesteia aflat în B,-, sector 1 și prin Cod fiscal nr. -.
Cu privire la obiectul actului administrativ fiscal s-a reținut că în titlul deciziei se menționează că impunerea contribuabilului se referă la creanțele datorate bugetului local în anul 2007, iar motivele de fapt ale deciziei sunt trecute de pârât în tabelul 1 unde se arată că impozitul pe clădiri se datorează pentru imobilele enumerate și identificate prin denumirea acestora și numărul de inventar făcându-se mențiunea la fiecare că sunt nereevaluate din anul 2003.
În ce privește temeiul de drept al actului administrativ fiscal s-a reținut că este evidențiat în preambulul deciziei de impunere, pârâtul indicând că a fost emisă în conformitate cu prevederile legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Cu privire la lipsa numelui și semnăturii persoanelor împuternicite ale organului fiscal și a ștampilei emitentului, s-a reținut că pârâtul a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 3 din nr.OG 92/2003 - potrivit acestor dispoziții actul administrativ fiscal emis în condițiile aliniatului 2 prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
Cu privire la comunicarea deciziei de impunere, prima instanță a reținut că decizia a fost comunicată reclamantei la data de 11.04.2007 la sediul acesteia, prin poștă, conform borderoului de corespondență, însă pârâtul nu a fost în măsură să depună confirmarea primirii de către reclamantă a deciziei de impunere, situație față de care instanța a reținut afirmațiile reclamantei în sensul că ar fi luat cunoștință de această decizie doar cu ocazia judecării unei contestații la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât decizia de impunere nu i-a fost comunicată și nu îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 43 din OG nr. 92/2003 conform art. 87 din aceeași lege, iar pe fondul cauzei, greșit s-a reținut faptul că reclamanta nu a efectuat reevaluarea mijloacelor fixe, iar dacă raportul de reevaluare a fost întocmit cu vicii, chiar ținând seama de unele aspecte pe care prima instanță le-a reținut ca neavând suport legal, nu acesta a fost obiectul litigiului, întrucât dacă a existat o reevaluare a clădirilor, fie ea și greșită, nu mai sunt aplicabile în speță prevederile art. 253 alin. 6 din legea nr. 571/2003, astfel că în această situație calea juridică de urmat era alta pentru intimată, întrucât articolul precitat în temeiul căruia s-a stabilit impozitul de 10% din valoare se referea la clădiri care nu au fost reevaluate și nu la clădiri care au fost reevaluate în mod incorect - așa cum a reținut prima instanță că ar fi clădirile reclamantei de pe raza municipiului Sibiu.
În drept invocă prevederile OG 92/2003, art. 249-253 din Legea nr. 571/2003 și art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
Recursul a fost timbrat legal cu 2 lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Pârâtul intimat, prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul reclamantei, în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este fondat, urmând să fie admis, iar sentința casată cu trimitere, pentru considerentele ce se vor arăta.
Prima instanță în mod corect a reținut faptul că decizia de impunere atacată sub aspectul formei și conținutului îndeplinește condițiile impuse de art. 43 Cod procedură fiscală și a fost comunicată reclamantei numai cu ocazia judecării contestației la executare, astfel, sub aceste aspecte, motivul de recurs nu este întemeiat.
Examinând însă al doilea motiv privind fondul cauzei, instanța de recurs constată că față de susținerile reclamantei în sensul că a reevaluat imobilele proprietatea sa aflate pe raza municipiului Sibiu și susținerea contrară a pârâtului și având în vedere actele depuse de reclamantă în susținerea acțiunii, la fel contestate de pârât ca neîndeplinind condițiile nr. 1752/2005, se impune efectuarea în cauză a unei expertize contabile, prin care să se stabilească dacă reclamanta a reevaluat imobilele proprietatea sa de pe raza municipiului Sibiu, inclusiv a modernizărilor, conform prevederilor legale - examinând actele invocate de reclamantă - respectiv Decizia nr. 199/21.12.2006 și Raportul de reevaluare a mijloacelor fixe depuse la filele 12-16 din dosarul de fond și fila 15 din dosarul de recurs, precum și cele de la filele 35, 36, 42, 55-57.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă și art. 20 alin. 3 din legea nr. 544/2004 sentința va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea completării probațiunii cu efectuarea expertizei contabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta (Romania) SA B împotriva sentinței civile Nr. 450/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Casează sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /Tehnored. /2 ex./12.01.2009
Jud. Fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan
