Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 1486/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 08.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1486
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta " ", împotriva sentinței civile nr.373/08.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu pârâtul - intimat PRIMARUL ORAȘULUI, având ca obiect anulare act administrativ.
Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 24.11.2009, respectiv 30.11.2009 potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 02.12.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.01.2009 la Tribunalul C-S sub nr-, reclamanta, " prin adm. în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului, a solicitat instanței să oblige pârâta să modifice Certificatul de Urbanism nr.6341 din 05.08.2008, emis de către pârâtă și să elibereze un nou certificat din care să rezulte că se pot efectua lucrări de construcție a clădirii; precum și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în vederea construirii unei clădiri, a solicitat pârâtei, începând cu anul 2005, eliberarea unui certificat de urbanism, cereri ce au fost aprobate prin eliberarea certificatelor de urbanism nr.36 din 30.05.2005; nr.63 din 09.06.2006; nr.41 din 05.04.2007. A menționat că toate certificatele de urbanism au avut valabilitate 12 luni.
Reclamanta a arătat că, la solicitarea acesteia, din anul 2008, pârâta a eliberat certificatul nr.6341/05.08.2008, a cărei modificare o solicită. Mențiunea de la punctul 3 din cuprinsul acesteia:,prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat întrucât terenul are destinație de spațiu și contravine art.71 din nr.OUG195/2005 cu modificările și completările ulterioare, destinația nu poate fi schimbată indiferent de regimul juridic al acestuia", este considerată de reclamantă nelegală, ducând, practic, la un refuz nejustificat de eliberare a certificatului de urbanism.
De asemenea, a precizat că, deși se invocă prevederile art.71 din nr.OUG 195/2005, cu modificările și completările ulterioare, pârâta nu a ținut seama de aceste modificări și completări, respectiv de prevederile Legii nr.265/2006 privind aprobarea nr.OUG195/2005 privind protecția mediului, lege în vigoare.
A mai susținut că, terenul pentru care solicită eliberarea certificatului de urbanism nu a fost amenajat niciodată ca spațiu, acesta fiind amplasat în sudul parcului - în vecinătate - nicidecum în parcul, cum greșit susține pârâta.
Reclamanta a susținut că, refuzul nejustificat al pârâtei de a elibera certificatul de urbanism, i-a creat un prejudiciu prin faptul că, deși a demarat o serie de acțiuni, prin care a încheiat anumite contracte cu diferite firme de proiectare, în valoare de 5.000 euro plus, acestea nu pot fi valorificate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.8 alin.1, art.2 alin.1 lit. h), art.18 alin.1 din Legea nr.544/2004.
Prin încheierea de ședință din data de 20.03.2009, instanța, având în vedere prevederile art.4 coroborat cu art.6 din Legea nr.50/1991, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria orașului, a dispus scoaterea din cauză a acesteia și introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Primarului orașului.
Pârâtul a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că, reclamantei i s-a eliberat, de către Primăria orașului, certificatul de urbanism nr.6431/05.08.2008, care la pct.2 - Regimul Economic, are stipulat că terenul este cuprins în Planul Urbanistic General în 3 zona, iar la pct. 3 - Regimul Tehnic, se menționează că prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat, respectiv construire pensiune, întrucât terenul are destinația de spațiu și conform art.71 din nr.OUG195/2005, destinația nu poate fi schimbată, indiferent de regimul juridic al acestuia. A considerat că actul administrativ, eliberat în forma prezentată, este legal, respectând dispozițiile legale în vigoare și nu este întemeiată vreo modificare a sa.
Pârâtul a arătat că, potrivit Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, Planul Urbanistic General este documentația de urbanism cu caracter de reglementare specifică și stabilește regulile ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism. Astfel că, la eliberarea certificatului de urbanism se au în vedere dispozițiile prevăzute în Planul Urbanistic General al orașului, respectiv, terenul în cauză, așa cum în mod corect s-a menționat în certificatul de urbanism a cărei modificare o solicită reclamanta, este cuprins în 3 zona, indiferent de denumirea pe care terenul o are în cartea funciară.
Față de susținerea reclamantei, că terenul în cauză nu a fost amenajat ca spațiu niciodată, pârâtul a precizat că aceasta este lipsită de temei, întrucât reclamanta a dobândit terenul mult după ce a fost întocmit și aprobat Planul Urbanistic General al orașului în anul 1999, fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.16/23.03.1999. La întocmirea - ului, s-a ținut seama de situația reală a terenurilor și de destinația lor la acea dată, mai precizează pârâtul.
În apărare, au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.373/08.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta, " în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea precizată, reclamanta, " a solicitat instanței să oblige pârâtul să modifice conținutul certificatului de urbanism nr. 6341/05.08.2008 și să elibereze un nou certificat de urbanism din care să rezulte că se pot efectua lucrările de construcție ale Clădirii pe terenul evidențiat în nr.3272 nr. top % A/1 în suprafață de 862 mp, proprietatea administratorului societății reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din Legea nr.50/1991,certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile abilitate, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării".
Potrivit dispozițiilor art.31 lit. b) din Legea nr.350/2001, Certificatul de urbanism cuprinde elemente privind regimul economic al imobilului - folosința actuală, destinații admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localității sau zonei.
Elementele de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism sunt documentațiile de urbanism (, și ), care reglementează utilizarea terenurilor și condițiile de ocupare a acestora cu construcții, conform prevederilor art.44 alin.1 și 3 și art.45 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
Din analiza conținutului certificatului de urbanism nr.6341/05.08.2008 (fila 8 - 10 dosar) rezultă că terenul identificat în nr.3272 nr. top. % A/1 (fila 26 dosar) este situat în intravilanul orașului, iar proprietarul acestuia este, administratorul societății reclamante. A doua rubrică din certificatul de urbanism (regimul economic) menționează că terenul este cuprins în Planul Urbanistic General () 3 - Zona.
În speța de față, tribunalul a constatat că terenul pentru care s-a solicitat eliberarea certificatului de urbanism este cuprins în - 3, iar, conform Regulamentului Local de Urbanism, este o zonă de agrement, spații verzi și sport (fila 49 - 52 și 73 dosar), terenul fiind prevăzut în aceste documentații ca spațiu.
Potrivit dispozițiilor art.71 alin.1 din nr.OUG195/2005, modificată și completată prin nr.OUG114/2007, schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentația de urbanism, reducerea suprafeței acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora, iar actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate absolută.
Susținerea reclamantei referitoare la faptul că interdicția prevăzută de art.71 alin.1 din nr.OUG195/2005 nu privește și terenurile proprietate privată, întrucât acest articol a fost modificat prin pct.28 din Legea nr.265/2006, este neîntemeiată, întrucât nr.OUG195/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006 a fost modificată și completată, ulterior, prin nr.OUG114/2007, care la art. I pct.1 prevede interdicția de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, indiferent de regimul juridic al acestora.
Ca atare, față de situația de fapt reținută și, potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și, pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, a respins acțiunea formulată.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, a respins și cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta " ", considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.1 Cod procedură civilă.
Se arată că prima instanța a aplicat în mod greșit legea în sensul că deși a motivat în drept prevederile Legii nr.265/2006 - lege ce aprobă și modifică prevederile nr.OUG195/2005 - lege prin care interdicția prevăzuta de art.71 alin 1 din nr.OUG195/2005 nu privește și terenurile proprietate private, totuși prima instanța nu a ținut seama de regimul juridic al terenului în litigiu - proprietatea privată a numitei lenea - administratorul societății - și a aplicat greșit legea. Însăși formularea prevăzută în Codul d e procedură civilă se referă la aplicarea greșită a legii - act normativ cu forță juridică mai mare comparativ cu ordonanța de urgență și nicidecum la ordonanțe de urgență. De altfel, consideră că legea care emană de la. Parlamentul României are prioritate în aplicare ci nu Ordonanța de urgenta ce emană de la Guvernul României mai ales în situația în care apare un conflict între prevederile celor două acte normative. Procedând în alt mod, așa cum a procedat prima instanță consideră că se încalcă principiul separațiilor puterilor în stat.
Menționează că prima instanță a constatat în mod greșit că terenul în litigiu este spațiu, invocând documentația de la fila 73, care în opinia reclamantei este ilizibilă, deși au depus odată cu cererea introductivă planul urbanistic zonal, zona - parc, la o scară mai mare, din care rezultă că zona în litigiu nu este amenajată ca spațiu.
Se mai arată că Planul de Urbanism General al orașului a fost întocmit în anul 1996 și aprobat în data de 23.03.1999. Întrucât Planul de Urbanism Generai al orașului nu a fost actualizat de mai mult de 10 ani pârâtul nu mai poate folosi acest plan ca document de urbanism valabil, neactualizarea lui fiind culpa exclusivă a pârâtului. Relevant este faptul că Planul de Urbanism General nu excludea ca la momentul abordării în parte, pe grupuri de loturi, să nu se consulte și să se întocmească individual documentații, în vederea obținerii autorizațiilor de construire. - ul valabil până la 29.03.2009 nu mai corespunde actualei situații urbanistice, de la elaborarea sa fiind modificat prin de Urbanism Zonale. Zona 3 are ca spațiu doar parcul ce aparține domeniului public iar în zonă nu există nici o bază, (suprafață) sportivă, așa cum susține pârâtul prin extrasele din Planul de Urbanism General prezentate instanței de fond în 08.05.2009, când valabilitatea expirase.
Recurenta a mai arătat că în certificatul de urbanism nr.41 din 05.04.2007 cât și în cele eliberate anterior (nr.63/09.06.2006, nr.36/30.05.2005) la punctul 2 "regimul economic" se menționează "terenul este cuprins în Planul de Urbanism General 3, subzona unității balneo - turistice", mențiuni care au avut la bază modificările survenite în situația urbanistică a localității și pe care pârâtul nu le-a avut în vedere la eliberarea certificatului de urbanism a cărei anulare se solicită. Aceea mențiune de la punctul 2 "regimul economic" a fost făcută în mod deliberat pentru a se putea invoca prevederile art.71 din nr.OUG195/2005.
Se arată că în baza certificatul de urbanism nr.41 din 05.04.2007 eliberat tot de primarul orașului a demarat și finalizat activitatea de proiectare a construcției, a obținut unele avize solicitate și prevăzute la punctul 4, din certificatul de urbanism și a fost întocmit și Planul de Urbanism Zonal solicitat de primărie la punctul 3, "REGIMUL TEHNIC", valoarea acestora (proiecte, avize, plan de urbanism zonal) fiind de 14.000 euro. Menționează că refuzul nejustificat al pârâtei de a elibera certificatul de urbanism care să permită finalizarea activităților de avizare în vederea obținerii autorizației de construire îi creează prejudicii.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâtul Primarul orașului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
În considerentele întâmpinării se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, apreciind în mod corect întreg materialul probator administrat în cauză și a aplicat dispozițiile legale în vigoare în materie de construcții și protecția mediului.
Astfel, recurentei - reclamante i s-a eliberat de către Primăria orașului certificatul de urbanism nr.6431/05.08.2008 care la pct.2 Regimul Economic are stipulat că terenul este cuprins în Planul Urbanistic General în 3 zona, iar la pct.3 Regimul Tehnic se menționează că prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat, respective construire pensiune întrucât terenul are destinația de spațiu si conform art.71 din nr.OUG195/2005, destinația nu poate fi schimbată indiferent de regimul juridic al acestuia.
Actul administrativ eliberat în forma prezentată, este legal, respectând dispozițiile legale în vigoare și nu este întemeiata vreo modificare a sa.
Se arată că potrivit Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, Planul Urbanistic General este documentația de urbanism cu caracter de reglementare specifică și stabilește regulile ce se aplica direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Astfel că, la eliberarea certificatului de urbanism se are în vedere dispozițiile prevăzute în Planul Urbanistic General al orașului, respectiv terenul în cauză, așa cum în mod corect s-a menționat în certificatul de urbanism a cărei modificare o solicită reclamanta, este cuprins în 3 zona, indiferent de denumirea pe care terenul o are în cartea funciară.
Certificatul de urbanism nr.7438/05.04.2007 eliberat anterior reclamantei are stipulat la punctul regimul economic că terenul este cuprins in Planul Urbanistic General 3 subzona unități balneo-turistice, însă nu se cunosc motivele pentru care s-a eliberat actul în asemenea formă fără a fi trecută zona corectă din
Susținerile recurentei că terenul în cauză nu a fost amenajat ca spațiu niciodată este lipsită de temei, întrucât aceasta a dobândit terenul mult după ce a fost întocmit și aprobat Planul Urbanistic General al orașului în anul 1999, fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.16/23.03.1999 și în care terenul în cauză face parte dintr-o zona amenajată și prevăzută ca spațiu.
Precizează că la întocmirea - ului s-a ținut seama de situația reală a terenurilor și de destinația lor de la acea dată.
Menționează faptul că Planul Urbanistic General este folosit ca documentație de urbanism în vederea aplicării legii, documentație valabilă până la reînnoirea sa în anul 2009, respectiv la 10 ani de la întocmire.
În drept au fost invocate prevederile art.115-118 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este determinat de cererea reclamantei de obligare a pârâtului Primarul orașului să modifice Certificatul de Urbanism nr. 6341 din 05.08.2008, emis de către pârât și să elibereze un nou certificat din care să rezulte că se pot efectua lucrări de construcție a clădirii; precum și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a arătat că, în vederea construirii unei clădiri, a solicitat pârâtei, începând cu anul 2005, eliberarea unui certificat de urbanism, cereri care au fost aprobate prin eliberarea certificatelor de urbanism nr. 36 din 30.05.2005; nr. 63 din 09.06.2006; nr. 41 din 05.04.2007. Menționează că toate certificatele de urbanism au avut valabilitate 12 luni.
Cu toate acestea, la solicitarea reclamantei din anul 2008, pârâtul a eliberat certificatul nr. 6341/05.08.2008, a cărei modificare o solicită. Mențiunea de la punctul 3 din cuprinsul acesteia:,prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat întrucât terenul are destinație de spațiu și contravine art. 71 din nr.OUG 195/2005 cu modificările și completările ulterioare, destinația nu poate fi schimbată indiferent de regimul juridic al acestuia", este considerată de reclamantă nelegală, ducând, practic, la un refuz nejustificat de eliberare a certificatului de urbanism.
La rândul său, pârâtul a refuzat eliberarea certificatului de urbanism cu mențiunea solicitată de terenul pe care reclamanta dorește să ridice construcția este cuprins în Planul Urbanistic General în 3 zona, iar la pct. 3 din certificatul în litigiu - Regimul Tehnic - se menționează că acest certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat, respectiv construire pensiune, întrucât terenul are destinația de spațiu și conform art. 71 din nr.OUG 195/2005, destinația nu poate fi schimbată, indiferent de regimul juridic al acestuia. Pârâtul consideră că actul administrativ, eliberat în forma prezentată, este legal, respectând dispozițiile legale în vigoare și nu este întemeiată vreo modificare a sa.
Pârâtul a arătat, totodată, că, potrivit Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, Planul Urbanistic General este documentația de urbanism cu caracter de reglementare specifică și stabilește regulile ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism. Astfel, la eliberarea certificatului de urbanism se au în vedere dispozițiile prevăzute în Planul Urbanistic General al orașului, respectiv, terenul în cauză, așa cum în mod corect s-a menționat în certificatul de urbanism a cărei modificare o solicită reclamanta, este cuprins în 3 zona, indiferent de denumirea pe care terenul o are în cartea funciară.
Curtea amintește că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile abilitate, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 31 lit. b din Legea nr. 350/2001, Certificatul de urbanism cuprinde elemente privind regimul economic al imobilului - folosința actuală, destinații admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localității sau zonei.
Examinând legalitatea sentinței civile recurate în raport cu motivele de recurs invocate de reclamantă, Curtea reține, în primul rând, că reclamanta a mai solicitat, anterior cererii de eliberare a certificatului din 2008, eliberarea altor trei certificate de urbanism, certificate eliberate de pârât cu nr. 36 din 30.05.2005; nr. 63 din 09.06.2006 și nr. 41 din 05.04.2007.
Curtea consideră însă că legalitatea mențiunilor din certificatul în litigiu se impun a fi verificate în funcție de dispozițiile legale în vigoare la momentul eliberării sale și raportat la starea de fapt probată în cauză. Sub acest aspect, Curtea reține ca nefiind relevantă împrejurarea că prin cele trei certificate de urbanism anterioare pârâtul a fost de acord cu edificarea unei construcții pe terenul respectiv. Curtea nu este competentă să verifice legalitatea acestor trei certificate în prezenta cauză, iar eliberarea unui nou certificat - cel din litigiu - cu un alt conținut - nu poate avea semnificația unei nelegalități. Dimpotrivă, legalitatea certificatului în litigiu poate fi verificată numai în raport cu dispozițiile legale incidente în privința sa la momentul emiterii acestui certificat.
Cu privire la valabilitatea Planul Urbanistic General sub aspect temporal, invocată de reclamantă Curtea constată că pârâtul a făcut dovada că acest Planul Urbanistic General, aprobat în anul 1999 pentru o durată de 10, era în vigoare la momentul emiterii certificatului în litigiu, fiind așadar, obligatorie respectarea sa la momentul respectiv. În consecință, Curtea nu poate reține acest motiv de nelegalitate cu privire la certificatul în litigiu.
Pe de altă parte, Curtea consideră surprinzătoare invocarea Planul Urbanistic General ca motiv pentru interzicerea ridicării unei construcții pe terenul în litigiu, în condițiile în care pârâtul a emis anterior trei certificate de urbanism prin care a fost de acord cu edificarea unei construcții pe terenul respectiv.
Cum aceste trei certificate de urbanism au fost emise în perioada 2005-2007, deci tot în perioada în care era în vigoare același Plan Urbanistic General, această modificare a opiniei pârâtului, exprimată prin certificatul în litigiu, a fost justificată prin modificările legislative survenite ulterior emiterii primelor trei certificate. Astfel, pârâtul a invocat dispozițiile art. 71 alin. 1 din nr.OUG 195/2005, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG 114/2007
Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. 1 din nr.OUG 195/2005, modificată și completată prin nr.OUG 114/2007, schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentația de urbanism, reducerea suprafeței acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora, iar actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate absolută.
Curtea observă că reglementarea respectivă are în vedere terenurilor amenajate ca spații verzi sau care sunt prevăzute ca atare în documentația de urbanism, ceea ce implică și considerarea terenului proprietatea reclamantei ca fiind un astfel de spațiu.
Cu privire la conținutul noțiunii de spațiu, Curtea amintește că, potrivit art. 3 din Legea nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 764 din 10 noiembrie 2009, "spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților:
a) spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;
b) spații verzi publice de folosință specializată:
1. grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ;
2. cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire;
3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;
c) spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;
d) spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;
e) culoare de protecție față de infrastructura tehnică;
f) păduri de agrement".
Curtea precizează că la momentul emiterii certificatului în litigiu era în vigoare art. 3 în varianta inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 18 ianuarie 2007, textul având următorul conținut: " spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din zonele urbane:
a) parcuri;
b) scuaruri;
c) aliniamente plantate în lungul bulevardelor și străzilor;
d) terenuri libere, neproductive din intravilan: mlaștini, stâncării, pante, terenuri afectate de alunecări, sărături care pot fi amenajate cu plantații".
În privința terenului în litigiu, Curtea constată, potrivit extrasului de Cartea Funciară nr. 3272, atașat la fila 26 din dosarul Tribunalului C S, că acest teren este descris ca "intravilan în din loc de casă".
Totodată, Curtea constată prin decizia civilă nr. 671/17.11.2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7122/COM/2004, atașată la filele 32-34 din dosarul Tribunalului C S, că instanța a reținut că nu rezultă că acest teren face parte din Parcul, cum susținea pârâta Primăria orașului.
Având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, Curtea reține că din această reglementare nu rezultă că sunt vizate terenuri proprietatea unor terți, ci numai terenuri aflate în proprietate publică.
Cât privește faptul că în art. 71 alin. 1 din nr.OUG 195/2005 se face referire la interdicția de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi " indiferent de regimul juridic al acestora", Curtea subliniază că regimul juridic semnifică totalitatea normelor juridice aplicabile acelui teren, iar nu titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv. Astfel, regimul juridic delimitează terenurile proprietate publică - adică acele terenuri care fac obiectul dreptului de proprietate publică, în sensul art. 136 din Constituția României și a reglementărilor din Legea nr. 213/1998 - de terenurile care fac parte din domeniul privat al Statului Român sau al unităților administrativ-teritoriale. Din punct de vedere, precizarea referitoare la interdicția de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi "indiferent de regimul juridic al acestora" nu poate avea semnificația " indiferent de proprietarul acestora", cum s-a reținut de instanța de fond.
În aceste condiții, Curtea nu poate reține - având în vedere reglementarea legală a conținutului noțiunii de spațiu, respectiv art. 3 din Legea nr. 24/2007 - că poate fi considerat spațiu un teren aflat în proprietatea privată a unui terț.
Curtea subliniază, sub acest aspect, că dreptul de a construi se află în strânsă legătură cu exercitarea dreptului de proprietate asupra unui imobil, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În acest context, limitarea dreptul de a construi se impune a fi justificată de rațiuni publice importante. Din acest punct de vedere, nimic nu justifică o interpretare extensivă a noțiunii de spațiu, iar în lipsa unei precizări exprese apare ca abuzivă o interpretare a art. 3 din Legea nr. 24/2007 ca referindu-se și la terenurile proprietate privată a unor particulari.
Revenind la situația din speță, Curtea amintește că, potrivit extrasului de Cartea Funciară nr. 3272, terenul în litigiu este descris ca " intravilan în din loc de casă", iar Curtea de Apel Timișoaraa reținut printr-o hotărâre irevocabilă că nu rezultă că acest teren face parte din Parcul, cum susține pârâtul Primăria și în prezenta cauză.
De altfel, art. 4 alin.1 litera a) din Legea nr. 24/2007 definește noțiunea de "parc" ca fiind " spațiu, cu suprafața de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific și din zone construite, cuprinzând dotări și echipări destinate activităților cultural-educative, sportive sau recreative pentru populație". Or, Curtea observă că pârâtul nu a făcut dovada că terenul în litigiu îndeplinește aceste cerințe, în special cerința privind"suprafața de minimum un hectar", în condițiile în care, potrivit extrasului de Cartea Funciară nr. 3272, atașat la fila 26 din dosarul Tribunalului C S, terenul în litigiu are o suprafață de 862 metri pătrați.
Date fiind aceste constatări, Curtea apreciază că în mod nelegal se reține aplicarea interdicției de a construi pe un teren care nu poate fi considerat parc și care este în proprietatea privată a unui particular.
În drept, Curtea constată că refuzului pârâtei de a elibera certificatul de urbanism conform solicitărilor reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. art. 1 alin. 1 și ale art. art. 2 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, " orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".
În privința definiției refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004 prevede că prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile":
În privința definiției excesului de putere, art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 prevede că prin exces de putere se înțelege "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".
În consecință, în raport cu cele arătate mai, Curtea apreciază că refuzul pârâtului de a elibera certificatul de urbanism conform solicitărilor reclamantei apare ca o manifestare de voință făcută de exces de putere, nejustificată din punct de vedere legal
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la emiterea unui nou certificat de urbanism din care să rezulte că reclamanta poate efectua lucrările de construcție a clădirii, Curtea subliniază că în prezenta cauză nu s-au făcut probe cu privire la regimul de înălțime al construcției ce putea fi edificată pe terenul în litigiu. Astfel, în prezenta cauză, pârâtul a susținut că nu poate fi edificată o construcție pe terenul în litigiu, iar Curtea - reținând netemeinicia acestei susțineri - a constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, în condițiile în care este vorba de un teren ce nu poate fi considerat spațiu. Însă regimul de înălțime al acestei construcții implică analizarea reglementării urbanistice locale care stabilește regimul de înălțime al construcțiilor din zona respectivă, aspecte cu privire la care nici reclamanta nu a propus nici o probă. În consecință, Curtea reține că, în absența probelor referitoare la regimul înălțimii aplicabil construcțiilor din zona respectivă, apare ca nefondată solicitarea reclamantei ca în certificat să se precizeze că lucrările de construcție să vizeze o clădire cu, cererea aceasta urmând a fi respinsă
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că terenul în litigiu este considerat spațiu.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de reclamanta recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 373/8.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului.
Curtea va modifica certificatul de urbanism nr. 6341(128)/5.08.2008 emis de pârât și va obliga Primarul Orașului la emiterea unui nou certificat de urbanism către reclamantă, certificat din care să rezulte că reclamanta poate efectua lucrările de construcție menționate și în certificatul de urbanism nr. 6341(128)/5.08.2008, cu respectarea regimului de înălțime a clădirii și a celorlalte reglementări urbanistice aplicabile zonei în care este situat terenul proprietatea reclamantei.
Totodată, Curtea va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la emiterea unui nou certificat de urbanism din care să rezulte că reclamanta poate efectua lucrările de construcție a clădirii.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al recursului și al acțiunii în justiție, Curtea va obliga pârâtul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă în fond și în recurs, respectiv la plata sumei de 5500 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.373/8.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului.
Modifică certificatul de urbanism nr.6341(128)/5.08.2008 emis de pârât și obligă Primarul Orașului la emiterea unui nou certificat de urbanism către reclamantă, certificat din care să rezulte că reclamanta poate efectua lucrările de construcție menționate și în certificatul de urbanism nr. 6341(128)/5.08.2008, cu respectarea regimului de înălțime a clădirii și a celorlalte reglementări urbanistice aplicabile zonei în care este situat terenul proprietatea reclamantei.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la emiterea unui nou certificat de urbanism din care să rezulte că reclamanta poate efectua lucrările de construcție a clădirii.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
RED:/04.01.2010
TEHNORED:/04.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
