Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1488/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1488
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.713/07.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " ROMÂNIA", având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 24.11.2009, respectiv 30.11.2009 potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 02.12.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de suspendare înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 15.04.2009 sub nr-, reclamanta " ROMÂNIA" Tas olicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect suspendare executare act administrativ, suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind anularea deciziei de impunere.
În motivare s-a arătat în fapt, că societatea a fost supusă unei inspecții fiscale parțiale ce a avut ca obiectiv soluționarea decontului de taxă cu opțiune de rambursare depus de către societate.
Această inspecție fiscală parțială s-a finalizat prin emiterea de către organul fiscal competent, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală a deciziei de impunere nr.190/19.03.2009
Ca urmare a constatărilor organelor de control soldul sumei negative, solicitat la rambursare, în cuantum de 67.639 lei, a fost diminuat cu suma de 12.914 lei, rezultând în final un TVA de rambursat în cuantum de 54.725 lei.
Diminuarea soldului sumei negative a avut loc pe de o parte, datorită diminuării în perioada controlată, a taxei deductibile cu suma de 10.768 lei, iar pe de altă parte, datorită stabilirii unei diferențe suplimentare de taxă colectată în cuantum de 2.146 lei.
Referitor la TVA deductibilă, din verificarea documentelor primare privind achizițiile de bunuri și servicii, organele de control au constatat că bunurile și serviciile au fost achiziționate pentru nevoile societății și sunt destinate realizării de operațiuni impozabile, cu următoarele excepții: prin factura nr.-/30.11.2007 și factura nr.-/31.12.2007 emise de către, reprezentând recuperare cheltuieli pentru angajat al și delegat, societatea a dedus TVA în sumă de 10.008 lei, fără a avea înscris în aceste documente numărul contractului între cele două părți și fără a prezenta situația de lucrări sau alte documente din care să rezulte natura serviciilor efectuate; prin facturile nr. 67/28.11.2007, 74-75/31.12.2007; 76-77/31.01.2008, reprezentând chirie în conformitate cu contractul de închiriere nr.11/2006 încheiat cu "", a dedus TVA în sumă de 383 lei, fără a justifica necesitatea acestor cheltuieli; prin factura nr.-/20.12.2007 emisă de "VIDEO & ", reprezentând contravaloarea băuturilor alcoolice a dedus suma de 377 lei, reprezentând TVA aferent acestei facturi încălcând dispozițiile art.145 alin.5 lit. b) din Codul fiscal.
Referitor la taxa pe valoarea adăugată colectată, organele de control au constatat că în cazul cheltuielilor de protocol și de sponsorizare pe anul 2007, a dedus TVA, aferentă cheltuielilor de protocol, fără a ține cont de limita cotei de 2 %, motiv pentru care, organele de control au dispus colectarea TVA în sumă de 2.146 lei, sumă cu care a fost diminuat soldul sumei solicitată la rambursare.
S-a arătat că, conform dispozițiilor art.215 din Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile administrative formulate de împotriva deciziei de impunere nu suspendă de drept executarea acestor acte administrative fiscale.
Cu toate acestea, dispozițiile Codului d e procedură fiscală nu îngrădesc dreptul contribuabilului de a se adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, pentru a obține suspendarea executării actelor administrative atacate pe calea administrativă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ (în speță ), poate solicita instanței suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a fi incidente dispozițiile articolului anterior menționat, cererea de suspendare trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții esențiale, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Referitor la prima condiție s-a arătat că, în accepțiunea art.2 alin.1 lit. t) din Legea nr.554/2004, cazurile bine justificate sunt reprezentante de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Așadar, îndeplinirea acestei condiții presupune exonerarea unor împrejurări atât de fapt cât și de drept care, cel puțin în mod aparent, ar putea răsturna prezumția de legalitate de care se bucură orice act administrativ.
În doctrina de specialitate și în practica instanțelor judecătorești deopotrivă s-a stabilit că, un caz bine justificat" ar putea fi întâlnit în anumite împrejurări legate de starea de fapt, de diligențele depuse de persoana vătămată în vederea anulării actului, posibilele efecte asupra altor persoane, aspecte legate de situația socială a petentului, atitudinea autorității publice emitente etc.
S-a apreciat că în prezenta cauză sunt întâlnite astfel de împrejurări, ce pot fi calificate drept cazuri bine justificate pentru a fi dispusă suspendarea executării deciziei de impunere.
Cu privire la TVA în sumă de 10.008 lei, aferentă facturilor emise de, reprezentând recuperare cheltuieli pentru angajat al societății și delegat în calitate de director de producție la, care a fost considerată ca fiind nedeductibilă, s-a arătat că motivul principal pentru care această sumă nu a fost considerată deductibilă fiscal, a fost acela că în cuprinsul acestor facturi nu era menționat numărul contractului, încălcându-se astfel, prevederile art.3 alin.4 din Ordinul nr.29/2003, privind aplicarea prevederilor nr.HG831/1997, pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice prin întocmirea și utilizarea acestora.
În subsidiar, organul fiscal, a apreciat că pentru cheltuielile cu chiria, benzina, telefon, societatea nu a prezentat situații de lucrări sau alte documente din care să rezulte natura serviciilor efectuate, fiind încălcate astfel, dispozițiile art.21 alin.4 lit. f) și m), art.134 ind.1 alin.4, art.134 ind.2 alin.1 și art.145 alin.1 și 2 lit. a) din Codul fiscal.
S-a precizat de asemenea, faptul că facturile referite privesc recuperarea cheltuielilor efectuate de către cu delegarea domnului în calitate de director de producție la, cheltuieli ce privesc chiria, benzina, telefon etc. aferente contractului de prestări servicii încheiat între și
Organul fiscal, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr.2207/18.03.2009 precizează că facturile privesc recuperarea cheltuielilor efectuate de către, acesta face trimitere în mod eronat la dispozițiile art.3 alin.4, potrivit cărora, pe facturile fiscale care se utilizează pentru prestări servicii se vor menționa, în mod expres, numărul și data contractului, respectiv ale comenzii, în cazul prestărilor de servicii ocazionale care nu au la bază un contract, arătând că acestea nu au aplicabilitate în ceea ce privește regimul deducerii TVA-ului.
Totodată s-a arătat că în materia deducerii taxei pe valoare adăugată, elementele pe care trebuie să le cuprindă factura sunt strict prevăzute de art.155 alin.5 din Codul fiscal, iar în aceste dispoziții nu se regăsește obligativitatea menționării contractului de prestări servicii.
În acest sens este și Decizia nr.5/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a recursului în interesul legii promovat de procurorul general referitor la posibilitatea deducerii taxei pe valoare adăugată și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit, potrivit căreia deducerea taxa pe valoare adăugată nu poate fi efectuată în situația în care domeniile justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la acea dată.
De asemenea, s-a apreciat că este oportun a se menționa faptul că, prestările de servicii efectuate de către reprezentantul au fost necesare în vederea realizării obiectului de activitate al societății reclamante, iar acest fapt conduce la efectuarea de operațiuni taxabile de către.
S-a mai menționat faptul că între și există încheiat un contract de prestări servicii, iar potrivit clauzelor contractuale, beneficiarul serviciilor (în speță ) se obligă să asigure condițiile necesare desfășurării activității de către personalul detașat de (art.6.2 lit. b) din contractul de prestări servicii nr. 2157/28.05.2007), de unde rezultă obligația de a avansa aceste cheltuieli cu personalul detașat ( ), motiv pentru care în mod corect a refacturat cheltuielile personalului detașat aferente acestui contract de prestări servicii.
În ceea ce privește documentele justificative, deși organul fiscal susține în cuprinsul raportului de inspecție fiscală faptul că, societatea nu prezintă situații de lucrări sau alte documente din care să rezulte natura serviciilor efectuate, s-a învederat că documentele la care face referire organul fiscal, nu sunt concludente în raport de condițiile impuse de lege în vederea deducerii TVA-ului, acestea având relevanță numai în ceea ce privește materia impozitului pe profit.
Totodată s-a mai învederat instanței faptul că societatea a pus la dispoziția organelor fiscale situații de lucrări, respectiv rapoarte de activitate ale personalului detașat ce atestă realitatea prestării serviciilor.
Așadar, la data exercitării dreptului de deducere, pentru serviciile care i-au fost prestate, taxa deductibilă aferentă acestor servicii era exigibilă, având în vedere că prestatorul a emis factura fiscală pentru care a colectat taxa pe valoarea adăugată.
Față de cele enunțate mai sus rezultă că TVA înscrisă în aceste facturi este deductibilă, întrucât între și a existat încheiat un contract de prestări servicii, iar potrivit clauzelor contractuale, beneficiarul serviciilor (în speță ) se obligă să asigure condițiile necesare desfășurării activității de către personalul detașat de (art.6.2 lit. b) din contractul de prestări servicii nr. 2157/28.05.2007), serviciile au fost prestate, iar scopul acestora a fost atins prin efectuarea de operațiuni taxabile care au condus la realizarea obiectului de activitate a societății, au fost emise facturi fiscale, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.
Referitor la cea de a doua condiție impusă de textul 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente, s-a precizat că în accepțiunea art.2 alin.1 lit. s) din același act normativ, prin paguba iminentă se înțelege un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În acest sens, s-a menționat faptul că în conformitate cu balanța de verificare la luna decembrie 2008, înregistra un total disponibil de -45.818, 74 lei și un total datorii de -2.010.587 lei, solicitând a se observa că societatea reclamantă are obligații la bugetul de stat în cuantum destul de ridicat, iar avansarea unor sume de bani din conturile societății în vederea achitării obligațiilor stabilite prin prezenta decizie de impunere ar crea societății grave prejudicii în raport de faptul că o astfel de cheltuială nu a fost și nici nu putea fi previzionată prin bugetul de venituri și cheltuieli, conducând la imposibilitatea obligațiilor restante către bugetul de stat.
S-a arătat că există obligativitatea achitării cu prioritate a acestor obligații, însă obligațiile stabilite prin actul de control nu sunt obligații curente, ci sunt creanțe născute ca urmare a unor divergențe cu privire la interpretarea unor dispoziții legale.
Așa cum s-a arătat la punctul 1, există suficiente motive care conduc la nelegalitatea stabilirii acestor obligați de plată și prin urmare, s-a apreciat că societatea reclamantă va fi supusă executării silite pentru sume nedatorate.
Totodată s-a învederat că în situația în care va fi dispusă suspendarea executării deciziei de impunere, statul nu va fi prejudiciat, întrucât pentru această perioadă se datorează majorări de întârziere pentru sumele neachitate.
S-a menționat faptul că prin demolarea procedurilor de executare silită prin indisponibilizarea conturilor bancare și a bunurilor mobile și imobile ale societății, acest aspect va avea drept consecință imposibilitatea onorării obligațiilor asumate față de creditori și intrarea într-o vădită incapacitate de plată.
Intrarea în incapacitate de plată și iminenta introducerii unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței ar putea avea grave consecințe sociale și asupra celor 90 de salariați ai societății.
Astfel, s-a mai arătat că executarea pentru creanța stabilită de organele de control ar conduce la scăderea încrederii clienților în serviciile oferite.
Pentru considerentele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea cererii și să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind anularea deciziei de impunere.
În drept s-au invocat prevederile dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
La data de 11.05.2009 la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare prin care s-a solicitat ca și chestiune preliminară, obligarea contestatoarei să depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 12.914 lei, respectiv o cauțiune în cuantum de 2.582 lei. În principal, pe cale de excepție s-a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes actual, iar în subsidiar, pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală 190/19.03.2009 emisă de T -
În motivare, în fapt, s-a arătat că reclamanta a solicitat în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală 190/19.03.2009 emisă de T -
Prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală 190/19.03.2009 emisă de P T -, au fost stabilite de către organul fiscal teritorial T obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 12.914 lei, reprezentând TVA nedeductibilă în sumă de 10.768 lei și TVA colectată în sumă de 2.146 lei.
Ca urmare, din totalul sumei de 67.639 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare de către societatea reclamantă, s-a admis la rambursare TVA în sumă de 54.725 lei și s-a respins la rambursare TVA în sumă de 12.194 lei.
Ca și chestiune preliminară s-a solicitat instanței obligarea contestatoarei să depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 12.914 lei, respectiv o cauțiune în cuantum de 2.582 lei, în conformitate cu prevederile legii speciale aplicabile, respectiv art.215 alin.2 din nr.OG92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală.:
Articolul 215 suspendarea executării actului administrativ fiscal
1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2000 lei".
În principal pe cale excepție s-a solicitat instanței respingerea acțiunii ca lipsită de interes actual, având în vedere natura juridică specifică a debitelor suplimentare stabilite de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală 190/19.03.2009 emisă de T -, care nu sunt susceptibile de executare silită.
Or, în speță, debitul suplimentar de TVA în sumă de 12.914 lei nu este susceptibil de o executare silită viitoare întrucât acest debit a fost deja stins în mod automat prin compensare cu TVA de rambursat solicitat de către societatea reclamantă.
Astfel, inspecția fiscală efectuată, finalizată prin încheierea Deciziei de impunere 190/19.02.2009, a avut ca obiectiv soluționarea unui decont TVA cu opțiune de rambursare, prin care societatea reclamantă a solicitat rambursarea de la bugetul de stat a sumei de 67.639 lei, reprezentând suma negativă de TVA.
Urmare inspecției fiscale, din totalul sumei de 67.639 lei, reprezentând TVA solicitată la rambursare de către societatea reclamantă, s-a admis la rambursare TVA în sumă de 54.725 lei și s-a respins la rambursare TVA în sumă de 12.914 lei, această sumă reprezentând obligații fiscale stabilite suplimentare, compuse din TVA nedeductibilă în sumă de 10.768 lei și TVA colectată în sumă de 2.146 lei.
În consecință, întrucât debitul TVA în sumă de 12.914 lei a fost stins prin compensare din TVA solicitat la rambursare, iar prin Decizia de impunere nr. 190/19.03.2009 nu s-a stabilit nici o altă sumă efectiv de plată în sarcina societății contestatoare, rezultă că cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.190/19.03.2009, este lipsită de interes actual, societatea contestatoare având un interes doar în ceea ce privește contestația formulată pe fond împotriva acestei decizii, prin care a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere cu privire la stabilirea suplimentară de TVA în sumă de 12.573 lei și obligarea organelor fiscale la rambursarea și a acestei sume de TVA.
Mai mult, având în vedere faptul că așa cum a fost formulată cererea de chemare în judecată, se înțelege faptul că s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere 190/19.03.2009 în întregul ei, neprecizându-se că ar fi vorba doar despre o suspendare parțială deciziei de impunere pentru o anumită sumă, o eventuală admitere de către instanța de judecată a cererii așa cum a fost formulată, ar fi chiar în defavoarea societății reclamante, întrucât această soluție ar presupune că se suspendă inclusiv măsura organelor fiscale de aprobare a rambursării TVA în sumă de 54.725 lei. situație în care societatea contestatoare nu ar putea beneficia nici măcar de rambursarea acestei sume decât în momentul soluționării definitive și irevocabile a litigiului de fond privind anularea deciziei de impunere.
În subsidiar, pe fondul cererii s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală 190/19.03.2009 emisă de T - întrucât contestatoarea nu și-a justificat temeinic cererea de suspendare și nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor în care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004:
Art.14 Suspendarea executării actului.
1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente o dată cu sesizarea în condițiile art.7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".
Astfel, simpla promovare a contestației prealabile împotriva actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi nici pe departe suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția,cazului bine justificat", această acțiune nefiind deloc caz bine justificat, ci dimpotrivă nici chiar eventuala începere a executării silite de către organele de executare nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția prevenirii producerii unei pagube iminente, condiții invocate de către contestatoare, în caz contrar s-ar ajunge ca practic în toate cauzele de contencios administrativ fiscal în care se contestă acte fiscale de impunere, act ce urmează a fi puse în mod firesc și legal în executare, cele două condiții să fie îndeplinite,AB ", din chiar momentul formulării contestațiilor, lucru care ar conduce implicit la aplicarea, de asemenea, forțată în toate cazurile și chiar obligatorie a dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004 și să se pronunțe hotărâri de suspendare a executării tuturor actelor administrative fiscale contestate.
Or, este evident că legiuitorul nu a urmărit acest lucru, prin dispoziția cuprinsă în textul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 înțelegând să acorde instanțelor de judecată posibilitatea suspendării executării silite numai în anumite cazuri de excepție,bine justificate" și nu în toate cazurile.
De asemenea, nici valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru argumenta paguba iminentă și a susține cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, întrucât dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu prevăd nici o limită legală a sumei debitului contestat dincolo de care s-ar putea vorbi de iminenta producerii unei pagube sau diminuarea capacității de plată a contestatoarei, aceasta fiind o chestiune relativă față de forța financiară a fiecărui contestator în parte, și ca urmare, potrivit principiului,ubi lex non distinguere, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează și o aplică nu poate să o facă), acest criteriu al valorii debitului contestat nu are relevanță în cauză.
Se susține că suspendarea actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci din contră, se apreciază că această suspendare se poate dispune printr-o hotărâre numai după,pipăirea" prealabilă a fondului cauzei privind anularea actului administrativ fiscal, și examinarea superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
S-a arătat că numai astfel, prin verificarea superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere, efectuată chiar și prin studierea practicii judecătorești a instanțelor superioare în spețe similare, verificare dublată de constatare care se face chiar pe baza unor probe produse de contestatoare și nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia, instanța de judecată poate eventual, în deplină conștiință de cauză, temeinic și legal să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere, fără a lipsi nejustificat contestatoarea de un drept legal, dar pe de altă parte, și fără a priva și obstrucționa, de asemenea în mod nejustificat, organele de executare fiscale de posibilitatea continuării executării silite pornite în mod legal, potrivit normelor Codului d e procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr.713/07.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei de interes.
A admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta " ROMÂNIA" în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind decizia de impunere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice, reclamanta a fost obligată la plata unor drepturi fiscale în sumă totală de 12.914 lei.
Împotriva actelor fiscale, reclamanta a formulat contestație atât în procedura specială prevăzută de Codul d e procedură fiscală înregistrată sub nr.65929/15.04.09 ( fila 9 dosar).
Temeiul de drept invocat de reclamantă este art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care reglementează, suspendarea executării actului și care prevede că,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale enunțate mai sus, prin extrasele de cont și actele contabile din care reiese starea financiară precară a acesteia, a faptului că a formulat contestație solicitând anularea actelor de impunere, precum și dovada achitării cauțiunii prevăzute de art.185 alin.2 din nr.OG92/2003, modificată.
Pentru considerentele arătate și în baza temeiului de drept indicat, instanța a admis acțiunea ca fiind întemeiată și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind decizia de impunere
Cu referire la excepția lipsei de interes instanța a reținut că în speță interesul reprezintă folosul practic și imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, interes care se justifică având în vedere că decizia de impunere care face obiectul acțiunii, este titlul executor, motiv pentru care Tribunal a respins excepția invocată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304, pct.9 Cod procedură civilă).
Se arată că prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de T -, au fost stabilite de către organul fiscal teritorial T obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 12.914 lei, reprezentând TVA nedeductibilă în sumă de 10.768 lei și TVA colectată în sumă de 2.146 lei.
Ca urmare, din totalul sumei de 67.639 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare de către societatea reclamanta, s-a admis la rambursare TVA în sumă de 54.725 lei și s-a respins la rambursare TVA în sumă de 12.914 lei.
Se susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei de interes actual în promovarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, având în vedere natura juridică specifică a debitelor suplimentare stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de T -, care nu sunt susceptibile de o executare silita ulterioară.
Or, în speță, debitul suplimentar de TVA în suma de 12.914 lei nu este susceptibil de o executare silită viitoare întrucât acest debit a fost deja stins în mod automat prin compensare cu TVA de rambursat solicitat de către societatea reclamantă.
În consecință, întrucât debitul de TVA în sumă de 12.914 lei a fost stins prin compensare din TVA solicitat la rambursare, iar prin Decizia de impunere nr. 190/19.03.2009 nu s-a stabilit nici o altă sumă efectiv de plată în sarcina societății contestatoare, care să fi rămas neachitată în urma inspecției fiscale și care să presupună o executare silită ulterioară, rezultă că cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.190/19.03.2009 este lipsită de un interes actual, societatea contestatoare având un interes doar în ceea ce privește contestația formulată pe fond împotriva acestei decizii, prin care a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere cu privire la stabilirea suplimentară de TVA în suma de 12.573 lei și obligarea organelor fiscale la rambursarea și a acestei sume de TVA.
Pe fondul cererii, se susține că în mod neîntemeiat și nemotivat a fost admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal contestat, drept pentru care se solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.190/19.03.2009 emisă de T -, întrucât contestatoarea nu și-a justificat temeinic cererea de suspendare și nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor în care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Or, este evident că legiuitorul nu a urmărit acest lucru, prin dispoziția cuprinsă în textul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 înțelegând să acorde instanțelor de judecată posibilitatea suspendării executării silite numai în anumite cazuri de excepție, "bine justificate", și nu în toate cazurile.
Astfel, specificul concret al actului administrativ a cărui suspendare se cere, acela de act administrativ fiscal prin care s-a respins la rambursare (restituire) de la bugetul de stat către societatea reclamanta a sumei de 12.914 lei reprezentând TVA, act administrativ fiscal nesusceptibil de executare silită, conduce la concluzia inexistenței cazului bine justificat pentru suspendarea executării acestuia.
Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 190/19.03.2009 emisă de
De asemenea, nici valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru a argumenta paguba iminentă și a susține cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, întrucât dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu prevăd nici o limită legală a sumei debitului contestat dincolo de care s-ar putea vorbi de iminența producerii unei pagube sau diminuarea capacității de plată a contestatoarei, aceasta fiind o chestiune relativă față de forța financiară a fiecărui contestator în parte, și ca urmare, potrivit principiul "ubi lex non distinguere, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează și o aplică nu poate să o facă), acest criteriu al valorii debitului contestat nu are relevanță în cauză.
Susține că suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.14, alin.1 din Legea nr. /2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contră, consideră că această suspendare se poate dispune printr-o hotărâre numai după "pipăirea" prealabilă a fondului cauzei privind anularea actului administrativ fiscal, și examinarea superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Numai astfel, prin verificarea superficială a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere, efectuată chiar și prin studierea practicii judecătorești a instanțelor superioare în spețe similare, verificare dublată de constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, constatare care se face chiar pe baza unor probe produse de contestatoare și nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia, instanța de judecată poate eventual, în deplină cunoștință de cauză, temeinic și legal, să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere, fără a lipsi nejustificat contestatoarea de un drept legal dar, pe de cealaltă parte, și fără a priva și obstrucționa, de asemenea în mod nejustificat, organele de executare fiscale de posibilitatea continuării executării silite pornite în mod legal, potrivit normelor Codului d e procedură fiscală.
Reclamanta " ROMÂNIA" a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În considerentele întâmpinării s-a arătat cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de către T prin recursul formulat, respectiv excepția lipsei de interes a acțiunii privind suspendarea executării deciziei de impunere promovată de, că se impune admiterea acestei excepții având în vedere că decizia de impunere nu este susceptibilă de executare, pentru faptul că suma în discuție a fost stinsă automat prin compensarea cu TVA de rambursat solicitat de către societate.
Se solicită a se reține faptul că prin decizia de impunere au fost stabilite obligații suplimentare de plata cu titlu de TVA și accesorii în cuantum total de 17.454 lei, decizie care este susceptibilă de executare întrucât aceasta a fost comunicată societății și au expirat termenele de plată.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de recurentă, potrivit căruia, sentința pronunța de instanța de fond este nelegală motivat de faptul ca prin cererea introductivă nu s-a probat îndeplinirea celor două condiții impuse în mod cumulativ de art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv: existenta unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, se arată că este nefondat.
În accepțiunea art.2 alin.1 lit. t) din Legea nr.554/2004, cazurile bine justificate sunt reprezentate de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Menționează că, prestările de servicii efectuate de către reprezentantul au fost necesare în vederea realizării obiectului de activitate al societății, iar acest fapt a condus la efectuarea de operațiuni taxabile de către.
Referitor la cea de a doua condiție impusă de textul art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente, se solicită a se observa că și această condiție este îndeplinită, așa cum rezultă din materialul probator depus în fața instanței de contencios administrativ.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut că din actele contabile depuse la dosarul cauzei că societatea se află într-o stare financiară precară și că executarea acestei sume poate produce pagube societății.
Mai mult decât atât, deși există obligativitatea achitării cu prioritatea a acestor obligații către bugetul statului, după cum se poate observa, obligațiile stabilite prin actul de control nu sunt obligații curente ci sunt creanțe născute ca urmare a unor divergențe cu privire la interpretare unor dispoziții legale, așa încât apreciază că numai după pronunțarea unei soluții cu privire la legalitatea acestei decizii. Așadar, menționează că suma stabilită prin decizia de impunere este nedatorată la acest moment deoarece aceasta nu este certă având în vedere că nu s-a pronunțat o soluție definitivă.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Administrația Finanțelor Publice T prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantei Romania și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 190/19.03.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice
Cu privire la condițiile suspendării executării actului administrativ, Curtea amintește că, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
De asemenea, potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".
În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:
"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;".
Cu privire la suspendarea executării actului administrativ fiscal, art. 215 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală prevede că "introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal".
Alineatul al doilea al art. 215 Cod de Procedură Fiscală stabilește că "ispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei."
În speță, Curtea constată că reclamanta a îndeplinit condiția depunerii cauțiunii stabilite de instanță.
Analizând cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat prin prisma acestor dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv condiția existenței pagubei iminente și aceea a unui caz bine justificat.
Cât privește condiția pagubei iminente, instanța remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune analizarea situației economice a reclamantei, a fondurilor de care dispune, comparativ cu valoarea sumei datorate conform actului administrativ pus în executare.
O asemenea analiză implică și verificarea implicațiilor pe care le-ar avea plata integrală imediată a sumei datorate asupra continuări activității reclamantei, inclusiv riscul eventual al disponibilizării unor angajați, riscul privind întreruperea activității reclamantei sau cel legat de imposibilitatea achitării altor debite, a căror neachitare ar putea atrage alte consecințe grave pentru societate.
În speță, reclamanta nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte situația sa economică precară, situație care să fie agravată de executarea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-
În această privință, instanța constată că în speță, reclamanta nu a justificat îndeplinirea acestei condiții, privind existența pagubei iminente cauzate de executarea actului a cărui suspendare a solicitat-
Prin urmare, Curtea consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care apreciază că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, reclamantul nedovedind și condiția existenței pagubei iminente.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției unei pagube iminente prin executarea actului administrativ c cărui suspendare a solicitat-o, Curtea constată inutilitatea examinării și a condiției cazului bine justificat, cererea de suspendare fiind nefondată în condițiile în care nu sunt întrunite cumulativ ambele condiții menționate mai sus.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 713/CA/7.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 190/19.03.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.713/CA/7.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Romania în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
RED:/04.01.2010
TEHNORED:/
2.ex./SM/04.01.2010
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
