Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 208/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 208
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi s-a luat în examinare cererea de repunere pe rol, formulată de recurentul-pârât PRIMARUL COMUNEI -, privind recursul formulat de acesta, împotriva sentinței civile nr.418 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare s-a constatat lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța, având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de recurent și legal timbrată, în temeiul art.245 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.418/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului Județului B în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei, în sensul că s-au anulat dispozițiile nr.126/24.07.2008 și nr.130/30.07.2008 emise de pârât.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin dispoziția 126/24.07.2008, Primarul comunei a constituit o comisie de verificare a concurenților care urmau a participa la concursul pentru ocuparea postului de administrator public în aparatul de specialitate al primarului.
Secretarul comunei a refuzat avizul de legalitate motivat de dispozițiile art. 112 pct. 2 din Legea 215/2001, aer. 12 alin. 2 lit. f din HG 775/1998 și Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.
A doua zi a avut loc concursul, iar la data de 30.07.2008 Primarul comunei, prin dispoziția 130, dispus încadrarea în funcție a d-lui.
Și această dispoziție este însoțită de avizul de nelegalitate al secretarului comunei, motivat de faptul că salariul nu a fost corect stabilit, prin asimilarea administratorului public cu referentul inspector IAd in anexa II b lit.c pct.16 din OG 10/2008 și pentru faptul că nu s-a așteptat punctul de vedere privind verificarea legalității primei dispoziții de Instituția Prefectului.
Cu privire la prima decizie s-a constatat că aceasta a fost emisă fără a exista din partea consiliului local criteriile, procedurile și atribuțiile specifice, aprobate de consiliul local.
Instanța de fond a reținut că, este adevărat că administratorul public se numește de către primar, făcând parte din aparatul de specialitate al acestuia, dar dispozițiile art. 112 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 prevăd în mod expres procedura de urmat, care nu a fost respectată.
Cu privire la numirea în comisie a d-lui consilier s-a constatat că nu s-a făcut nici o dovadă a faptului că acesta ar avea relații contractuale sau de autoritate cu autoritatea publică locală.
Față de aceste aspecte instanța a admis primul capăt de cerere și a anulat dispoziția 126/27.07.2008.
Pe cale de consecință, pentru faptul că a fost anulat actul preparator care a fost avut în vedere la emiterea deciziei, văzând și motivarea refuzului secretarului comunei (care,chiar dacă are caracter consultativ invocă motive de nelegalitate), instanța a admis și cel de al doilea capăt de cerere și a anulat și dispoziția 130/30.07.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul comunei ( ), care a invocat dispozițiile art.304 pct.(8) și (9) Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, susține recurentul, s-a apreciat greșit că d-l consilier juridic nu putea fi nominalizat în comisia de concurs, fiind greșit interpretate dispozițiile anexei 12 pct.3 din nr.HG281/1993, ca și dispozițiile art.123 al. (4) din Constituție și art.6 al.(2) din Legea 215/2001 care prevăd lipsa unor raporturi de subordonare între prefecți și consiliile locale, ori între autoritățile administrației publice locale și consiliile județene, între consiliul local și primar.
Mai arată recurentul că în cauză s-au reținut greșit dispozițiile art.57 alin.(1) Codul muncii, pentru că nu s-a încheiat un contract de muncă; de asemenea, nu putea fi avut în vedere avizul negativ al secretarului comunei, pentru că primarul nu ar fi ținut de acest aviz de legalitate, având în vedere dispozițiile art.68 alin.(1) și art.48 alin.(3) din Legea nr.215/2001.
În ce privește lipsa unor criterii de încadrare a administratorului public, recurentul arată că postul a fost aprobat prin hotărâre a consiliului local, iar dacă hotărârea nu conține și aceste criterii, vina îi aparține consiliului.
Cu privire la participarea în comisia de concurs a consilierului juridic, recurentul arată că aceasta are la bază solicitarea sa, fără a fi necesar ca respectivul consilier să aibă relații contractuale sau de autoritate cu unitatea administrativ teritorială.
În final, recurentul susține că prevederile HG281/1993 nu sunt aplicabile în speță, actul normativ având incidență în cazul unităților bugetare din învățământ, cultură, sport, etc.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct.(8), (9) Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Instanța de fond a anulat dispoziția nr.126/27.07.2008 a Primarului comunei pe considerentul că nu au fost respectate prevederile art.112 alin.(2) din Legea nr.215/2001, referitoare la procedura de numire în funcție a administratorului public.
Potrivit acestor dispoziții legale, numirea în funcția de administrator public se face de primar,pe baza unor criterii, proceduri și atribuții specifice, aprobate de consiliul local.
Ca urmare, dispoziția nr.126/24.07.2008 trebuia să aibă la bază o hotărâre a Consiliului local, de aprobare a criteriilor, a procedurii de numire și a atribuțiilor specifice funcției de administrator public.
Ori nr.29/29.09.2006 nu îndeplinește aceste exigențe, limitându-se a aproba înființarea unei funcții de administrator public, potrivit art. 1204din Legea nr.268/2006 (în realitate Lg.286/2006), fără a stabili criteriile, procedura de numire și atribuțiile specifice acestei funcții.
Mai mult, această hotărâre a consiliului localnici nu a fost avută în vedere la emiterea dispoziției nr.126/24.07.2008, nefiind menționată în preambulul acesteia.
Este adevărat că potrivit art.6 alin.(2) din Legea nr.215/2001, între consiliul local și primar nu există raporturi de subordonare, dar trebuie avut în vedere că în conformitate cu dispozițiile art.61 alin.(2) din aceeași lege, primarul asigură punerea în aplicare a legilor și a hotărârilor consiliului local.
În lipsa unei hotărâri de consiliul local care să respecte dispozițiile art.112 alin.(2) din Legea nr.215/2001, dispoziția nr.126/24.07.2008 este nelegală, astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În ce privește criticile din recurs, curtea constată că acestea, în cea mai mare parte, nu au legătură cu soluția pronunțată de tribunal.
Așa cum s-a arătat anterior, principalul argument al instanței de fond este acela că nu s-au respectat dispozițiile art.112 alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind procedura de urmat pentru numirea unui administrator public.
Nu s-a reținut existența unor raporturi de subordonare între primar și consiliul local, iar recurentul susține în mod greșit că, în condițiile în care hotărârea consiliului local nu stabilește criterii, vina aparține acestuia.
În fapt, potrivit art.61 alin. (2) din Legea nr.215/2001, primarul asigură punerea în aplicare a legilor, având la dispoziție pârghiile necesare, în relația cu consiliul local, pentru a asigura respectarea legii.
Susținerile recurentului privind neincidența dispozițiilor art.57 alin.(1) Codul muncii nu pot fi avute în vedere, întrucât acest text nu a fost reținut de instanța de fond în argumentarea soluției date.
De asemenea, avizul de nelegalitate al secretarului comunei, în cazul ambelor dispoziții, a fost menționat de instanța de fond la expunerea situației de fapt, dar nu a constituit - practic - un argument pentru admiterea acțiunii.
Ori, în condițiile în care anumite argumente și apărări ale părților au fost înlăturate implicit în cadrul motivării sentinței, verificarea legalității și temeiniciei soluției de recurs are în vedere acele aspecte de fapt și de drept care fundamentează soluția.
Pe de altă parte, curtea constată că cel de-al doilea argument avut în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției este legat de numirea în comisia de concurs a domnului, care nu avea relații contractuale sau de autoritate cu autoritatea publică local.
Curtea constată că aspectul legat de constituirea legală a comisiei de concurs nu mai prezintă relevanță, întrucât acesta este un aspect subsidiar, aflat în strânsă legătură cu primul motiv de anulare a dispoziției.
Având în vedere că dispoziția nr.126/24.07.2008 este nelegală, pentru lipsa hotărârii consiliului local, consecința este anularea actului pentru lipsa unei formalități impuse de lege, fără a mai fi necesar să se analizeze dacă ceea ce se dispune prin actul respectiv este legal (respectiv, dacă s-a procedat legal la numirea comisiei de concurs).
În ce privește dispoziția nr.130/30.07.2008, de numire în funcție a administratorului public, așa cum corect a reținut instanța de fond, anulându-se actul preparator (dispoziția nr.126/2008), pe cale de consecință se impune și anularea actului subsecvent, respectiv dispoziția nr.130/30.07.2008.
De altfel, în recurs nu s-au formulat critici concrete care să vizeze dispoziția nr.130/30.07.2008.
Față de aspectele reținute mai sus, constatând neîntemeiate criticile recurentului, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât PRIMARUL COMUNEI -, comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 418/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef secție comercială, |
Red.
Red. 10.03.2010
Tehnored. 18.03.2010
Ex.4
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera