Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 08.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.217
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de intervenienta - și de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T împotriva sentinței civile nr.596/CA/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat PREFECTUL JUDEȚULUI T și cu intervenienții intimați, și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 05.02.2009, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 12.02.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 1563/30/29.01.2008 reclamantul Prefectul Județului Tas olicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, anularea Hotărârii 140/27.04.2007.
In motivarea acțiunii se arată că prin hotărârea atacată s-au aprobat Normele de completare a Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General T, iar anexa cuprinzând Normele vizează realizarea de locuințe colective în zone exclusiv rezidențiale, secțiune care cuprinde în fapt toate ansamblurile de locuințe ale Municipiului Potrivit Regulamentului Local de Urbanism aprobat prin 157/2002 odată cu T (planul urbanistic general T) subzonele rezidențiale și includ locuințe mici cu clădiri,parter și unu sau doua etaje, pentru maxim 2 familii iar prin modificarea adusa prin HCL 140/2007 se permite construirea în subzonele rezidențiale menționate a unor clădiri de locuit mai mari cu până la 8 apartamente și implicit pentru mai mult de 2 familii ceea ce modifica structural și ambiental zonele existente care au edificate construcții de case familiale mici. Reclamantul apreciază că se încălca astfel prevederile pct. 2.1.5. din Anexa 2 la HG 525/96 care stabilește pentru zona exclusiv rezidențiala locuințe in regim parter, cu unu sau doua etaje.
Totodată, dispozițiile cuprinse în art. 2 al hotărârii atacate sunt în contradicție cu prev art 6 cap.2 secțiunea IV-L din Regulamentul Local de Urbanism inițial care stabilesc ca "orice intervenție in zonele și propuse pentru locuințe se poate realiza numai pe baza unor documentații PUZ sau aprobate.
Prin Normele de completare nu se indică în mod exact care secțiuni, capitole sau articole din Regulamentul Local de Urbanism se modifică sau se completează iar prin modificarea directă a Regulamentului Local de Urbanism se încălca prev art. 32 al.3 din L 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul așa cum a fost modificat prin L 298/2006 potrivit cărora modificările aduse reglementarilor din Planul Urbanistic General asupra procentului de ocupare a terenului și distanțele față de lintele laterale și posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul urbanistic de Detaliu iar cele aduse regimului de construire, funcțiunii zonei, înălțimii maxime admise, coeficientului de utilizare a terenului si retragerii clădirilor fata de aliniament se stabilesc prin Urbanistice Zonale. In consecința, modificările si completările inițiale trebuiau sa vizeze in fapt Planul Urbanistic general si le Urbanistice Zonale apoi Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General.
Reclamantul mai arată că Hotărârea nr.140/2007 nu face nici o referire la modificarea Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism aprobate prin HCL 157/2002 care era necesar a fi modificată la rândul său conform art. 56 si pct.5 din Anexa 1 L 350/2001,Planul Urbanistic General si Regulamentul Local de Urbanism aferent acestuia, la nivel de municipiu se aproba prin hotărârea Consiliului Local si este supus avizării Ministerului Lucrărilor Publice, Consiliului Județean si organismelor centrale si teritoriale interesate si deci in mod corelativ orice modificare sau completare adusa acestor documentații trebuia supusa avizării, procedura ce nu s-a îndeplinit in cauza.
Un alt motiv de anulare a Hotărârii 140/2007 l-a constituit încălcarea prev art. 57-61 din Legea nr. 350/2001 referitor la participarea populației la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism legate de informarea populației cel puțin prin afișare la primărie și anunț public în presă precum și consultarea populației anterior aprobării acestei documentații.
In drept, au fost invocate disp.art.3 al.1,7 al.5 si 11 al.2 din L 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tai nvocat în prealabil excepția tardivității introducerii acțiunii față de dispozițiile art. 11 din Legea nr.554/2004 care prevăd ca termenul de introducere a acțiunii formulate de prefect este de 6 luni de la data cunoașterii existentei actului nelegal. Ori, HCL 140/2007 s-a comunicat reclamantului in termen de 5 zile de la adoptare iar prezenta acțiune a fost introdusa cu depășirea termenului de 6 luni, așa cum este el prevăzut de Legea nr.554/2004 nemodificata.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata arătând ca Legea nr.215/2001 la art. 36 dă în atribuția acestuia administrarea domeniului public și privat al orașului scop în care Consiliul Local avizează și aprobă în condițiile legii documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților și ca atare este atributul exclusiv al pârâtului de a stabili modalitatea de amenajare a teritoriului, acesta având un drept de apreciere și de decizie autonoma în acest domeniu.
HCL nr.140/2007 a fost adoptată având în vedere avizele fără amendamente ale tuturor comisiilor precum și raportul de avizare din data de 02.04.2007 al Comisiei de Amenajare al teritoriului și Urbanism care avizează din punct de vedere tehnic documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism precum și studiile de fundamentare și cercetările prealabile.
La emiterea acestei hotărâri, pârâtul arată că autoritatea publică competentă a îndeplinit toate formalitățile legale de transparență decizională, fiind supusă dezbaterii publice în mai multe rânduri. Hotărârea a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice fiind emise un număr de 129 certificate de urbanism pentru locuințe colective și un număr de 15 autorizații de construire in acest sens. Promovarea HCL 140/2007 a fost o necesitate în condițiile în care în intervalul 2006-2007 au fost înregistrate un număr de 465 cereri pentru locuințe colective.
In ceea ce privește obținerea avizelor în conformitate cu prevederile art. 56 și pct.5 din Anexa 1 L 350/2001 aceasta cerința a fost îndeplinită deoarece în zona respectivă a fost deja reglementată funcțiunea de locuințe colective prin emiterea celor doua PUZ-uri indicate mai sus în cadrul cărora s-au obținut toate avizele prevăzute de lege iar pentru aprobarea HCL 140/2007 s-a avut în vedere privind dezvoltarea spațială în T aprobat prin HCL 325/2005 și avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și.
Pârâtul mai arată că realizarea de locuințe colective în zonele rezidențiale nu schimbă cu nimic destinația zonei respective care rămâne în continuare o zona de locuit, iar pe de altă parte sunt îndeplinite condițiile privind procentul de ocupare a terenului de 40 % pentru zona predominant rezidențiala potrivit anexei 2 pct.2.1.5. din HG 525/96, a regimului de înălțime maxim de S//Er conform art. 31 al.1 din HG 525/96 si cu privire la funcțiune si număr de apartamente -maxim 8-cate 2 pe nivel în concordanta cu Anexa 1 la 114/96.
În ceea ce privește structura existentă se arată că autorizarea efectuării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilitatea racordării de noi consumatori la rețelele existente de apă, la instalațiile de canalizare și energie electrică conform art. 27 al.1 din HG 525/96 sens in care trebuie obținute o serie de avize și acorduri de la furnizorii utilităților urbane.
In drept, pârâtul a invocat dispozițiile Legii nr.215/2001, ale Legii nr.50/91 și ale Legii nr.350/2001.
Prin sentința civilă nr.596 din 25.06.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Județului T în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, a dispus anularea T nr. 140/24.04.2007 și a respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, și, în contradictoriu cu reclamantul Prefectul Județului T și pârâtul Consiliul Local al Municipiului
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția tardivității introducerii acțiunii principale formulate de pârât prin întâmpinare, instanța a reținut că prin prezenta acțiune introdusă la 29.01.2008, reclamantul Prefectul Județului T, a solicitat anularea T nr.140/24.04.2007, în temeiul art.3 din Legea nr.554/2004 și că reclamantul a invocat introducerea în termen a acțiunii legat de faptul că a fost sesizat asupra neregularităților hotărârii atacate prin adresa nr.179/18.01.2008, raportat la care acțiunea apare ca fiind introdusă în termenul prev. de art.11 al.2 din Legea.nr.554/2005
Instanța a reținut că Hotărârea CLM T nr.140 a fost adoptată la 24.04.2007, iar prin adresa înregistrată la Instituția Prefectului Jud. T, nr.5968/4.05.2007, i-a fost comunicata aceasta hotărâre împreuna cu celelalte 31 de hotărâri adoptate în ședința ordinara din 24.04.2007.
Controlul exercitat în temeiul art.48 din nr.215/2001 de instituția reclamantă, este unul care vizează un control de legalitate, de respectare a prevederilor Legii nr.215/2001, mai puțin unul de temeinicie, iar aceasta este motivul pentru care reclamantul a sesizat aspectele de netemeinicie ale hotărârii alocate numai în urma controlului exercitat de Inspectoratul de Stat in Construcții și finalizat prin emiterea adresei înregistrate la reclamant sub nr.1120/18.01.2008 (9).
Chiar dacă hotărârea a fost comunicată către reclamant la data de 04.05.2007, aceasta a luat la cunoștința de motivele de anulare abia la data de 18.01.2008, termen față de care acțiunea apare ca fiind introdusă cu respectarea dispozițiilor art.11 alin.3 din Legea nr.554/2004 care prevăd că, în cazul acțiunilor formulate de prefect, termenul de 6 luni curge de la data când s-a cunoscut existenta actului nelegal.
Raportat la acțiunile introduse de prefect, instanța reține că dispozițiile procedurale aplicabile sunt cele prevăzute în Legea nr.554/2004, așa cum au fost modificate prin Legea nr.262/2007. Potrivit art.3, prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale în termen de 6 luni, termen care curge de la momentul comunicării actului către prefect în condițiile prevăzute de legea menționată.
Potrivit art.11 alin.3 în cazul acțiunilor formulate de prefect, prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, termenul de 6 luni prev. de art.11 al.1, curge de la data când s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederilor art.11 alin.2, potrivit cărora pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, din data luării la cunoștință.
In condițiile în care, raportat la acțiunile prefectului, legea vorbește atât despre data comunicării actului la cunoștința (art.3) cat si despre data luării la cunoștința a actului nelegal (art.11 alin.3) regula ce s-ar desprinde din interpretarea coroborata a art.3 cu art.11 al.1 și 3, ar fi aceea ca data comunicării actului se prezuma a fi data luării la cunoștința a actului nelegal, dar în speță s-a dovedit că data comunicării actului nu este și data luării la cunoștință a motivelor de anulare, și deci, instanța înțelege să dea eficiență dispozițiilor art.11 al.3 din Legea nr.554/2004, apreciind astfel că prezenta acțiune este introdusă în termenul de 6 luni prev. de art.11 al.1 care curge de la data când s-a cunoscut existenta actului nelegal (prin adresa nr.1120/18.01.2008).
Instanța a apreciat că dispozițiile art.11 alin.2 nu sunt aplicabile în speță, întrucât aici se face referire la momente diferite de la care începe sa curgă termenul de 1 an pentru introducerea acțiunilor, fie de la data comunicării, fie de la data luării la cunoștință etc. Ori în speță, însăși aceasta este aspectul controversat de a ști dacă termenul curge de la comunicarea actului, care este un fapt obiectiv, sau de la luarea la cunoștința ce reprezintă un fapt subiectiv.
Interpretând în ansamblu dispozițiile art.3 și art.11 al.1,2 și 3 din Legea nr.554/2004 și ținând cont de împrejurările concrete ale cauzei, instanța a concluzionat că motivele de anulare invocate de reclamant legate de contradicția dintre HCL T nr.140/2007 și prevederile Legii nr.350/2001 și ale Legii nr.50/1991, nu puteau fi relevante doar din lecturarea HCL T nr.140/2007, ci au presupus un control al unei instituții de specialitate cum este Inspectoratul de Stat în Construcții care a relevat aceste aspecte prin adresa nr.1120/18.01.2008 (9), dată care reprezintă momentul în care reclamantul a luat la cunoștința despre actul nelegal, astfel încât, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.11 al.3, excepția invocată de pârât a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin T nr.140/2007 s-au aprobat Normele de completare ale Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului T cu privire la realizarea de locuințe colective în zona exclusiv rezidențiale.
Anexa 1 la T nr.140/2007, prevede dezvoltarea zonei rezidențiale cu locuințe colective, acestea din urma putând fi realizate pe parcele de 500-1000 mp, pentru parcele mai mici de 500 mp, locuințele colective se vor realiza pentru maxim 2 familii de unde rezulta că pentru parcelele mai mari de 500 mp, se pot realiza locuințele colective pentru mai mult de 2 familii, procentul de ocupare maxima a terenului este de 40%, regim de înălțime S//E retras, maxim 8 apartamente si locuri de parcare aferente.
Din studiul anexei la T nr.140/2007, prin raportare la Regulamentul Local de Urbanism aprobat prin HCL T nr.157/2007, se observă că Anexa 1 din T nr.140/2007, nu completează Regulamentul Local de Urbanism ci însăși îl modifică în substanță în condițiile în care în Regulamentul Local de Urbanism se prevede la cap.IV.2L-Zona rezidențială - faptul ca în funcție de regimul de înălțime în municipiul T se întocmesc două tipuri de subzone rezidențiale: LM a subzona rezidențiala existenta cu locuințe mici: clădiri P, si; - subzona rezidențiala propusa cu locuințe mici, clădiri în regim P,; -subzona rezidențiala propusă cu locuințe înalte: clădiri în regim mixt, precum si -subzona rezidențiala cu locuințe înalte: clădiri cu mai mult de 3 niveluri.
Conform art.4, cap.2 in zonele, și LM sunt permise locuințe pentru maxim 2 familii (locuințe individuale), iar locuințele colective sunt permise în zonele LI a, ori anexa 1 la T nr.140/2007, prevede construirea de locuințe colective (care sunt permise numai in zonele LI a), în toate zonele rezidențiale și deci, și în zonele unde Regulamentul Local de Urbanism, interzice acest lucru, respectiv, și LM Aceste locuințe colective sunt destinate pentru mai mult de 2 familii și au un alt regim maxim admis (S/ in T nr.140/2007) față de P,si prev. de Regulamentul Local de Urbanism, Față de aceste prevederi ale T nr.140/2007, instanța a constatat că sunt încălcate prevederile exprese ale HG nr.525/1996, privind aprobarea Regulamentului General de Urbanism, anexa 2, pct.2.1.5, unde se prevede pentru zonele exclusiv rezidențiale locuințele în regim P, Anexa 1 la T nr.140/2007, vizează zonele exclusiv rezidențiale și stabilesc un POT ( procent de ocupare maxima a terenului) de 40% în condițiile în care HG nr.525/2007, anexa 2, pct.2.1.5, prevede 35%, acestea fiind un alt motiv pentru care T nr.140/2007, încalcă acte normative cu putere superioara.
Art.2 din T nr.140/2007, prevede faptul că realizarea de locuințe colective în zone exclusiv rezidențiale se va face cu respectarea Regulamentului General de Urbanism aprobat prin HG nr.525/1996 și a Regulamentul Local de Urbanism, al municipiului T, dar dispozițiile cuprinse în anexa la T nr.140/2007 conțin expres prevederi contrare atât dispozițiilor cuprinse in HG nr.525/1996 anexa 2 pct.2.1.5 cât și în Regulamentul Local de Urbanism, cap.1 și art.4 cap.2, iar referirea potrivit căreia realizarea de locuințe colective în zonele exclusive rezidențiale se va face cu respectarea lor Urbanistice Zonale și a lor Urbanistice de Detaliu existente din zonă intră, de asemenea, în contradicție cu prevederile art.6 din Regulamentul Local de Urbanism, unde se arată că, orice intervenție în zonele LM b și LM m, propuse pentru locuințe se poate realiza numai pe baza unor documentații PUZ (Plan Urbanistic Zonal) și a (Plan Urbanistic de Detaliu), aprobate. Deci, orice asemenea intervenție presupune în prealabil aprobarea unui PUZ si, iar nu realizarea intervenției în baza unor PUZ-uri sau -uri deja existente în zonă.
O altă neconcordanta a T nr.140/2007, ce modifică Regulamentul Local de Urbanism, cu prevederile privind Regulamentul General de Urbanism cuprinse în HG nr.525/1996, o reprezintă aceea ca prin T nr.140/2007 se permite construirea de locuințe colective în regim D/S+E+M/E retrasă în zona exclusiv rezidențială unde regimul de înălțime maxim admis este de P, si. Potrivit art.31 al.1 din HG nr.525/1996, autorizarea executării construcțiilor se face cu respectarea înălțimii medii a clădirilor învecinate și a caracterului zonei, fără ca diferența de înălțime să o depășească cu mai mult de 2 niveluri, clădirile imediat învecinate ( adică clădirile amplasate alăturat, de aceiași parte a străzii). excepție de la prev.art.31 al.1, construcțiile care au fost cuprinse intr-un plan urbanistic zonal aprobat conform legii.
Ori, în speță, prin T nr.140/2007 nu se mai prevede obligativitatea executării Planului Urbanistic Zonal, arătându-se ca realizarea locuințelor colective în zone exclusiv rezidențiale se va face în baza lor Urbanistice Zonale existente ( art.2 din T nr.140/2007).
Nu trebuie omis nici faptul că prevederile din anexa 1 la T nr.140/2007, potrivit cărora amplasarea construcțiilor locuințelor colective va fi astfel făcute încât pentru toate încăperile de locuit amplasate pe fațada cea mai favorabilă să se asigure durata minimă de însorire de o ora și J, vin în contradicție cu dispozițiile cuprinse la art.2 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.536/2006, care prevede că amplasarea clădirilor destinate locuințelor, trebuie să asigure însorirea acestora minim 1 oră și J zilnic, la solstițiul de iarna a tuturor încăperilor de locuit.
Astfel, distincția din T nr.140/2007 privind încăperile de locuit amplasate pe fațada principală privind asigurarea însoririi minime de 1 oră și J pe timpul solstițiului de iarna, sunt de natura a nerespecta Ordinul nr.536/1997, reprezentând astfel un alt motiv de nelegalitate reținut de instanță, acestea din urma făcând referire la toate încăperile.
Așa cum s-a arătat anterior toate aspectele menționate nu sunt de natura a completa Regulamentul Local de Urbanism ci de a-l modifica în substanță, iar în aceste condiții, instanța retine că, deși, Consiliul Local are conform art.36 alin.2 lit. c și alin.5 lit. c din Legea.nr.215/2001 atribuții prin administrarea domeniului public și privat, precum și atribuții legate de avizarea și aprobarea documentelor de urbanism și amenajare a teritoriului, (aspect care nu este contestat de reclamant) aceste atribuții trebuie exercitate in condițiile legii.
Ca atare, de vreme ce s-a procedat la modificarea Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin HCL T, nr.157/2008, pentru care conform art.56 și anexa 1 pct.5 din Legea nr.350/2001, a fost necesară avizarea Ministerului Lucrărilor Publice și a organismelor teritoriale interesate, tot astfel trebuia procedat și în cazul modificării aduse Regulamentul Local de Urbanism, pârâtul neputându-se prevala de atribuțiile prevăzute la art.36 al.2 lit. c din Legea nr.215/2001 pentru a proceda la încălcarea dispozițiilor cuprinse în HG nr.525/1996 și ale Legii nr.360/2001.
Mai este de observat faptul că T nr.140/2007 aduce o serie de modificări Regulamentului Local de Urbanism, în ceea ce privește POT și destinațiile față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, modificări care potrivit art.32 al.3 din Legea nr.360/2001, trebuiau stabilite prin D, precum și regimului de construire și înălțime maxima admise, modificări care potrivit acelorași dispoziții din Legea nr.360/2001, trebuia stabilit prin In consecință pârâtul nu putea proceda direct la modificarea Regulamentului Local de Urbanism fără a modifica inițial le Urbanistice Zonale și Planul Urbanistic General, ținând cont și de dispozițiile art.46 și art.47 din Legea nr.350/2001.
În ceea ce privește respectarea condițiilor privind asigurarea participării populației la activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism, art.57-61 din Legea nr.360/2001, prevăd, necesitatea informării populației prin afișare la primărie și anunț public în presă, consultarea populației anterior aprobării documentației de urbanism și amenajarea teritoriului, precum și alte forme de participare. Aceste dispoziții se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr.52/2003, privind transparenta decizionala in administrația publica, care instituie obligația de transparentă definită conform art. 3 lit. e ca fiind obligația autorităților administrației publice de a informa și supune dezbaterii publice proiectele de acte normative și de a permite accesul cetățenilor la luarea deciziilor administrative.
Astfel conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 52/2003 pârâtul avea obligația de a publica un anunț referitor la proiectul de hotărâre pentru modificarea Regulamentului Local de Urbanism, pe site-ul propriu, și afișare la sediu, într-un loc accesibil publicului. Anunțul trebuia adus la cunoștință cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre adoptare ( alin. 2 ), iar la publicarea anunțului pârâtul avea obligația de a stabili o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii, sau opinii, cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice ( alin. 4 )
În speță, din actele depuse la dosar instanța a reținut că proiectul de hotărâre privind aprobarea completării Regulamentului Local de Urbanism a fost afișat pe site - ul Primăriei Municipiului T la data de 17.04.2007 (31) în condițiile în care proiectul a fost elaborat la data de 18.04.2007 și deci nu pot fi reținute susținerile pârâtului în sensul că a fost afișat pe site-ul Primăriei la data de 11.04.2007. Din actul existent la fila 244, rezultă că la data de 11.04.2007 a fost afișat pe site-ul Primăriei Municipiului T, Referatul privind aprobarea completării Regulamentului Local de Urbanism care nu se confundă cu proiectul de hotărâre pentru aprobarea modificării Regulamentului Local de Urbanism, act la care face expres referire art. 6 din Legea nr. 52/2003. Acest proiect de hotărâre a fost elaborat la 16.04.2007, afișat pe site-ul Primăriei T la 17.04.2007, iar hotărârea atacata a fost adoptată la 24.04.2007 cu nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 6 alin. 4 din Legea nr. 52/2003. Raportat la această stare de fapt, instanța reține că obligația de transparență decizională instituită prin lege pentru organele administrației publice locale nu poate avea un caracter pur formal întrucât urmărește realizarea unuia dintre principiile fundamentale ce guvernează activitatea administrației publice și anume angajarea sporirii gradului de responsabilizare a administrației publice, față de cetățean ca beneficiar al deciziei administrative, precum și sporirea gradului de transparență decizională la nivelul administrației ( art. 1 alin. 2 din Legea nr. 52/2003). Ori tocmai aceste principii fundamentale au fost încălcate în speță, în condițiile în care din anunțul postat pe site-ul Primăriei Municipiului T la 17.04.2007 ( fila 31 ) rezultă expres că până la data de 27.04.2007 se pot face propuneri privind acest proiect, iar în fapt hotărârea a fost adoptata la data de 24.04.2007, acest aspect completând cauzele de anulare a hotărârii atacate, anterior relevate.
Susținerea pârâtului că dispozițiile Legii nr. 52/2003 au fost respectate, prin aceea că au avut loc dezbateri publice, nu este susținută de actele depuse la dosar, întrucât cele aflate la fila 301 vizează dezbateri publice din 19.11.2007 deci mult după adoptarea hotărârii ori dezbaterile publice, pentru a respecta scopul urmărit de Legea nr. 52/2003 ar fi trebuit să aibă loc, obligatoriu, anterior adoptării hotărârii.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, Tribunalul Timișa apreciat că în speță se impune anularea nr. 140/2007, argumentele pârâtului legate de numărul mare de certificate de urbanism eliberate și de solicitările numeroase de locuințe colective fiind considerate fără relevanță juridică, întrucât certificatul de urbanism reprezintă potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 360/2001 un act exclusiv de informare și nu conferă un drept pentru executarea lucrărilor cât privește numărul mare de solicitări de locuințe colective, instanța a apreciat că se impune a se ține cont și de numărul mare al proprietarilor de locuințe individuale din T (aproximativ 500 după cum rezultă din tabelele anexate de intervenienti) care sunt afectați de realizarea locuințelor colective în zonele exclusiv rezidențiale. Scopul urmărit de pârât în politica de amenajare a teritoriului și urbanism trebuie să vizeze dezvoltarea echilibrata a teritoriului Municipiului T cu îmbunătățirea calității condițiilor de viață ale colectivităților umane precum și utilizarea terenurilor în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate și extinderea controlată a zonelor construite.
Referitor la cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, si, instanța a reținut că în cazul intervenției în interes propriu intervenientul invocă un drept personal în opoziție cu celelalte părți din proces, conform art. 49 alin. 2.pr.civ. În condițiile în care prin intervențiile în interes propriu, intervenientii au solicitat anularea nr. 140/2007 atunci cererile de intervenție îmbracă caracterul unor veritabile acțiuni în contencios administrativ, bazate pe dispozițiile art. alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Incidența art. 1 Legea nr. 554/2004, atrage însă și necesitatea respectării condițiilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind obligativitatea formulării procedurii prealabile, potrivit căreia înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, cel ce se consideră vătămat într-un drept al său sau interes legitim este obligat a solicita revocarea actului administrativ individual. Dacă în cazul acțiunii formulate de prefect o asemenea obligație nu este prevăzută de lege conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 ea este însă obligatorie pentru celelalte categorii în care sunt incluși și intervenienții. Din actele depuse la dosar nu rezultă expres îndeplinirea procedurii prealabile de către intervenienți iar faptul că uni intervenienți, cum ar fi d-na, s-au adresat altor instituții (Inspectoratul de Stat în Construcții) care au răspuns solicitărilor (90), nu echivalează cu îndeplinirea cerințelor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care instanța a respins cererile de intervenție în interes propriu ca inadmisibile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâul Consiliul Local al Municipiului T și intervenienta.
În motivarea recursului formulat, pârâtul Consiliul Local al municipiului T invocă faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția tardivității acțiunii invocată de M T, arătând că excepția peremtorie și absolută a tardivității prezentei acțiuni raportat la prevederile art. 11 din Legea 554/2004 nemodificată, în vigoare la data emiterii HCL nr. 140/24.04.2007, prevede că termenul de introducere a acțiunii este de 6 luni, iar în cazul acțiunilor formulate de Prefect, termenul este de 6 luni de la data cunoașterii existenței actului nelegal.
Această Hotărâre a Consiliului Local atacată s-a comunicat reclamantului în termen de 5 zile de la adoptare, acesta având posibilitatea ca în termen de 6 luni să o atace, ceea ce însă nu a făcut.
Pe fondul cauzei se arată de către pârâul recurent că, în raport de dispozițiile art. 36 alin.1,2 și 7 din Legea nr.215/2001, HCL nr. 140/2007 este întemeiată și nu încalcă nici o dispoziție legală, dat fiind că, îi revine consiliului local atributul exclusiv de a stabili modalitate de amenajare a teritoriului având drept de apreciere și de decizie autonomă în acest domeniu.
Se mai arată că HCL nr. 140/2007 a fost adoptată în condiții de legalitate, fiind obținute toate avizele fără amendamentele comisiilor de specialitate și fiind supusă dezbaterii publice în mai multe rânduri și că aceasta hotărâre a intrat astfel în circuitul civil și a produs efecte juridice, fiind emise în acest interval, un număr de 129 certificate de urbanism pentru locuințe colective și un număr de 15 autorizații de construire în acest sens.
Demersurile autorității administrației timișorene în vederea promovării HCL 140/2007 a fost o necesitate a Consiliului Local având în vedere că în intervalul 2006 - 2007 au fost înregistrate la Direcția Urbanism un număr de 465 de cereri pentru locuințe colective, iar după data de 24.04.2007, data la care s-a votat HCL 140, au fost emise 129 Certificate de Urbanism pentru locuințe colective pe baza acestui HCL, motiv pentru care reglementarea situației construirii locuințelor colective în zonele exclusive rezidențiale a fost impetuos necesară raportat la cerințelor actuale.
De asemenea, se mai arătă că, pentru adoptarea HCL nr. 140/24.04.2007, autoritatea publică competentă a îndeplinit toate formalitățile legale de transparență decizională, având în vedere strategia de dezvoltare și renovare urbană promovată de către Consiliul Local al Municipiului
Se apreciază că este evident faptul că în zona în discuție există aprobate PUZ-uri, inclusiv la inițiativa Consiliului Local al Municipiului T și anume - PUZ Zona - - - Martirilor -, aprobat cu HCL nr. 91/28.04.1998 si PUZ -Strada - T, aprobat prin HCL nr. 223/22.09.1998, preluate in cadrul aprobat cu HCL nr. 157/2002) prin care s-a stabilit încă de la acea dată ca utilizări permise - construirea de locuințe colective.
Astfel că și în ceea ce privește obținerea avizelor în conformitate cu prevederile art. 56 și a pct. 5 din Anexa 1 Legii nr. 350/2001, consideră că și această cerință a fost îndeplinită deoarece în zona respectivă a fost deja reglementată funcțiunea de locuințe colective prin emiterea celor două PUZ-uri indicate mai sus, în cadrul cărora s-au obținut toate avizele prevăzute de lege.
Mai mult decât atât arată că pentru promovarea și aprobarea HCL nr. 140/2007 pentru completarea Regulamentului local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General aprobat prin HCL nr. 157/28.05.2002, prelungit prin HCL nr. 139/2007, cu privire la zonele rezidențiale s-a avut în vedere privind dezvoltarea spațială în T aprobat prin HCL nr. 325/2005, cât și avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și înființată în baza art. 37 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului.
În același timp, raportat la faptul că noțiunea de locuințe rezidențiale este definită în capitolul 1, art. 2 din Regulamentul Local de Urbanism () ca fiind compusă din locuințe cu caracter și semi-rural cu regim de înălțime P, și și locuințe de tip cu regim de înălțime preponderent și cu accente -0, iar funcțiunea de locuire este reglementată prin capitolul 2 art. 4 din în care se enunță enumerativ și nu limitativ utilizările permise, se concluzionează în sensul că în virtutea dispozițiilor Legii nr.215/2001 este plenitudinea exclusivă a Consiliului Local al Municipiului T de a stabili un cadru urbanistic unitar și coerent care să aibă în vedere o utilizare rațională a terenurilor în corelare cu funcțiunile urbanistice prevăzute prin (plan urbanistic general) și PUZ (plan urbanistic zonal). Astfel, HCL 140/2007 a fost emisă în concordanță cu dispozițiile legale iar lucrările ce urmează a se executa în temeiul acesteia se încadrează în condițiile generale de amenajare a teritoriului în zona respectivă, pentru o dezvoltare echilibrată privind ocuparea teritoriului localităților, într-o concepție unitară și în concordanță cu valorile și aspirațiile societății.
De asemenea, arătă faptul că HCL 140/2007 a fost atacată în instanță, de către numita, formându-se dosarul nr- pe rolul Tribunalului Timiș, soluționat prin respingerea acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate conform sentinței civile nr. 827/CA din 07.11.2007, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 243/28.02.2008 a Curții de Apel Timișoara, în care instanța a reținut că HCL nr. 140/2007 a fost emisă în concordanță cu dispozițiile legale în materie iar lucrările ce urmează a se executa în temeiul acesteia se încadrează în condițiile generale de amenajare a teritoriului în zona respectivă.
Prin recursul său, interveinenta a criticat sentința civilă recurată arătând că în mod greșit Tribunalul Timișa reținut neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004 de vreme ce a formulat contestație la data de 08.06.2007 și de vreme ce Consiliul Local al Municipiului T a și soluționat-o, respingând-o, la data de 19.06.2008.
Pe fond, intervenienta a reiterat argumentele redate și în fața primei instanțe cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/21.10.2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului și ale celor două regulamente în materie, respectiv Regulamentul General de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/27.06.1996 și Regulamentul Local de Urbanism, în completarea căruia a fost adoptată HCL nr. 140/2007, ce face obiectul cauzei de față.
Analizând cele două recursuri declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea constată următoarele:
Cât privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, Curtea reține că acesta este neîntemeiat, urmând a fi înlăturate susținerile recurentului atât cu privire la excepția tardivității acțiunii formulate de Prefectul Județului T, excepție invocată în fața primei instanțe și reiterată în fața Curții, cât și cu privire la fondul raporturilor juridice supuse analizei instanței.
Astfel, în ce privește excepția tardivității acțiunii reclamantului, Curtea apreciază că în mod corect a fost respinsă de Tribunalul Timiș, impunându-se totuși a se face precizarea că este nerelevantă distincția pe care a realizat-o Tribunalul Timiș, în interpretarea dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, între comunicarea (actului administrativ atacat) ca fapt obiectiv și luarea la cunoștință, ca fapt subiectiv.
Relevat este că art.11 din Legea nr. 554/2004 instituie două termene de promovarea unei acțiuni în contencios administrativ, prin care se solicită anularea unui act administrativ considerat vătămător și anume un termen de 6 luni, respectiv de 1 an, cu precizarea conținută de alin.3, în sensul că aceste termene se aplică și în cazul acțiunilor introduse de prefect, așa cum prevăd dispozițiile art.3 alin.1 din actul normativ menționat, fiind socotite de la efectiva luare la cunoștință a actului administrativ, în cazul în care acesta nu a fost comunicat.
Relativ la HCL nr. 140/2007, Curtea constată faptul că a fost adoptată la data de 24.04.2007, alături de alte 31 de hotărâri, care au fost comunicate reclamantului la data de 04.05.2007, conform înregistrării efectuate sub nr. 5968/04.05.2007.
Dându-se eficiență dispozițiilor art.48 din Legea 215/2001, reclamantul a declanșat procedura controlului de legalitate a hotărârii adoptate, prin intermediul organului specializat, și anume prin Inspectoratul de Stat în Construcții.
După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamantul a cunoscut motivele de anulare a actului administrativ în discuție, la data de 18.01.2008, când s-a finalizat și i s-a comunicat rezultatul controlului dispus, or, această împrejurare poate fi considerată drept un motiv temeinic și suficient pentru justificarea depășirii termenului de 6 luni mai sus menționat și pentru aplicabilitatea în speță a termenului legal de 1 an.
Referitor la apărările de fond, Curtea subscrie argumentației juridice laborios redate în cuprinsul hotărârii atacate, cu privire la nelegalitatea T nr. 140/2007, nelegalitate constatată ca efect al nerespectării dispozițiilor HG nr.525/1996 prin care a fost aprobat Regulamentul General de Urbanism, ale Ordinului Ministrului Sănătății nr. 536/2006 și ale Legilor nr.360/2001 și nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect a reținut Tribunalul Timiș că actele normative enumerate au fost încălcate în primul rând prin nerespectarea procedurii de adoptare unei hotărâri de o importanță deosebită în comunitate, fără organizarea dezbaterilor publice în termenele stabilite de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 52/2003 și cu încălcarea obligației de a informa și de a permite accesul la luarea deciziei administrative, potrivit dispozițiilor art.3 lit. e din același act normativ.
Aceste dezbateri și termenele de organizare ar fi trebuit respectate în mod imperativ cu atât mai mult cu cât hotărârea, așa cum a fost adoptată, a dus o serie de modificări Regulamentului Local de Urbanism, cu încălcarea evidentă a prevederilor art.2 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/2006 în ceea ce privește perioada de înscriere și cu încălcarea prevederilor HG nr.525/1996, prin care a fost aprobat Regulamentul general de Urbanism, în ceea ce privește regimul de înălțime a construcțiilorr ce ar fi urmat să fie ridicate în baza HCL nr. 140/2007 cât și în ceea ce privește procentul de ocupare maximă a terenului.
Deosebit de pertinente sunt concluziile primei instanțe cu privire la nerespectarea regimului de înălțime prin permisiunea construcțiilor de 6 (șase) niveluri (D/S+E+M/E retras) în zonele rezidențiale ale municipiului, în condițiile în care până la adoptarea hotărârii atacate erau permise doar construcțiile de cel mult 3 niveluri și în condițiile în care HG nr.525/1996 prevede la art. 31 alin. 1 că autorizarea executării construcțiilor se face cu raportarea înălțimii medii a clădirilor învecinate și a caracterului zonei, fără ca diferența de înălțime să depășească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate.
Or, prin construirea unor blocuri în zonele rezidențiale, prin însăși natura și destinația acestor construcții, s-ar aduce atingere caracterului și aspectului zonelor vizate de HCL nr. 140/2007.
Prin urmare, Curtea înlătură apărările recurentului pârât cu privire la pretinsa respectare normelor legale în domeniul transparenței decizionale și în domeniul amenajării teritoriului.
Tot astfel, față de motivele de nelegalitate deja reținute, Curtea înlătură ca nerelevante apărările pârâtului recurent cu privire la existența planurilor urbanistice zonale, la emiterea certificatelor de urbanism, la obținerea avizelor și la existența ui privind dezvoltarea spațială, și aceasta întrucât aspectele menționate nu sunt apte a acoperi nelegalitatea HCL nr. 140/2007
Cât privește susținerea că HCL nr. 140/2007 a fost constatată ca fiind legală într-un alt litigiu în care a fost parte și intervenienta recurentă, Curtea reține că Sentința Civilă nr.827/CA/07.05.2007 nu are relevanță în cauza de față întrucât, pe de o parte, reclamantul Prefectul Județului T nu a fost parte litigantă în acel dosar, nefiindu-i astfel opozabilă hotărârea pronunțată, și întrucât, pe de altă parte, instanța care a soluționat acea cauză a analizat susținerile privind motivele de nelegalitate formulate de reclamanta, susțineri care nu se suprapun în totalitate cu cele ale reclamantului din prezenta cauză. Prin urmare, referitor la reclamantul Prefectul Județului T nu operează puterea lucrului judecat.
Având în vedere considerentele expuse, recursul pârâtului Consiliul Local al municipiului T urmează a fi respins.
Cât privește recursul formulat de intervenienta, Curtea reține următoarele:
La termenul din 05.02009 Curtea, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la recurenta, având în vedere că aceasta a fost parte într-un alt litigiu, având ca obiect anularea aceleiași HCL nr.140/2007 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 827/.05.2007, în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.293/28.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Analizând cu prioritate această excepție de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 166 Cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 1201 Cod procedură civilă, potrivit cărora, există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe aceeași cauză și este formulată de aceleași părți și împotriva lor, în aceeași calitate, excepția putând fi ridicată de oricare dintre părți sau de judecător, chiar și înaintea instanțelor de recurs.
Or, din examinarea sentinței civile nr. 827/CA din 7 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 243 din 28 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, rezultă faptul că între părți, respectiv intervenienta și pârâtul Consiliul Local T s-a mai purtat anterior un proces având același obiect și cauză, ca și în dosarul de față, împrejurare față de care Curtea urmează să ia act că în speță operează excepția în discuție, doar în ceea ce o privește pe intervenientă.
Având în vedere reținerea autorității de lucru judecat în privința intervenientei recurente, Curtea nu va mai analiza celelalte susțineri din cererea sa de recurs, constatând totodată că nu se impune modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de intervenție ca efect al reținerii autorității de lucru judecat iar nu ca efect al neîndeplinirii procedurii prealabile, cum greșit s-a reținut de către prima instanță, întrucât în esență, efectul respingerii cererii de intervenție este același, indiferent de motivul pentru care se respinge cererea.
Prin urmare, față de cele reținute, și recursul intervenientei urmează a fi respins.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea, constatând neîntemeiate ambele recursuri, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă urmează a le respinge ca atare, luând totodată act că intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta Consiliul Local al Municipiului T și intervenienta, împotriva sentinței civile nr. 596/CA din 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red. LC -11.03.2009
Tehnored.L- 11.03.2009
2 ex./SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Rodica Olaru, Maria Cornelia Dascălu
