Contestație act administrativ fiscal. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--02.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.195
Ședința publică din 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L din cadrul DGFP T împotriva sentinței civile nr.744/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă înmatriculare.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în ședința de judecată din data de 4 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș, sub nr-,reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L, restituirea sumei de 6540 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare a autoturismului, încasată prin chitanțele seria - nr. -/17.09.2007, respectiv, seria - nr. -/05.03.2008, sumă pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula în circulație autoturismele achiziționate în străinătate, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că a achiziționat din străinătate, în cursul lunii septembrie 2007, respectiv, martie 2008, două autoturisme pentru uz personal, iar pentru a le putea înmatricula și folosi conform destinației lor, a fost obligat de organele administrației fiscale să plătească suma de 1.151 lei, respectiv, 5.389 lei, reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare a autoturismului.
Reclamantul apreciază această măsură ca fiind ilegală și abuzivă, în raport cu dispozițiile legale comunitare în materie de taxe și impozite, în speță, dispozițiile Tratatului Comunității Europene.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, în primul rând, suspendarea cauzei ca urmare a apariției OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare autovehicule ce va intra in vigoare la data de 1 iulie 2008.
Prin sentința civilă nr.744/30.09.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6540 lei, reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare, precum și la plata sumei de 952 lei, cheltuieli de judecată, reținând că în sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că aceasta prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă si care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât si situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare si că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 6540 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(i) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România si se aplică în condițiile stabilite prin Tratate si prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum si a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor si care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second- hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa si nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală si condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare si calcul si o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera ca reclamantul nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea si perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților si intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care s-au respins ca neîntemeiate excepțiile tardivității formulării cererii de restituire și prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României si astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum si instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază si care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care se va respinge ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța va admite acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
Văzând soluția pronunțată, nu s-a mai impus, nefiind în acord cu prevederile art. 244 Cod procedură civilă, suspendarea judecății cauzei, în temeiul art.234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene(Tratatul CE.) și declanșarea unei acțiuni preliminare prin care să se solicite Curții de Justiție Europene verificarea compatibilității dispozițiilor art.214 -214 Cod fiscal român cu textul art.90 par. l din Tratatul, pârâta renunțând la susținerea acestei cereri.
Ca urmare admiterii acțiunii, potrivit art. 274 alin. 1 Codului d e procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 952 lei.
Împotriva acestei hotărârii, pârâta Administrația Finanțelor Publice Lad eclarat recurssolicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, pârâta consideră că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este formulată împotriva unui act administrativ fiscal. Pentru a se justifica introducerea și acceptarea spre soluționare de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de chemare in judecata, cerința legală prevăzuta chiar la art.1 din Legea 554/2004 este de a se arata actul administrativ ce se ataca. Chitanța eliberată odată cu achitarea sumei de bani la casierie nu se încadrează în aceste prevederi legale, ținând seama și de prevederile art.41 din Codul d e procedura fiscală. O interpretare contrară, excede prevederilor exprese ale legii care stabilește sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ.
Pe de altă parte chiar considerând chitanțele emise ca fiind un act administrativ fiscal, sunt incidente în cauza prevederile art.207 alin. 1 pct.1 din Codul d e procedură fiscală, nefiind respectat în cauză termenul de 30 de zile de la emiterea actului pentru introducerea contestației prealabile, în condițiile în care chitanța nr. -/17.09.2007 a fost comunicată sub semnătură în data de 17.09.2007, instanța fiind datoare a reținut în acest caz tardivitatea cererii.
De asemenea instanța nu a ținut cont de prevederile art.117 Cod procedură fiscală referitoare la sumele ce se restituie de la buget, sume prevăzute expres și limitativ și în care nu se regăsește situația invocată de contestator. Doar, după apariția NM de aplicare a OUG 50/2008 aprobate prin HG 686/2008 legiuitorul a prevăzut că se restituie conform acestui act normativ și conform art. 1 I 7 Cod procedură fiscală, doar diferența între taxa specială și taxa pe poluare.
Pe de altă parte nu s-a ținut cont de abrogarea art.2411-2143din Codul d e procedură fiscală prin art.11 din OUG 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Arătă că acest act normativ nu numai că abrogă textele legale contestate, dar le lipsește și de orice efecte în condițiile în care instituie o procedură de recalculare a taxelor achitate cu posibilitatea restituirii diferenței între taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare. În urma negocierilor purtate de România și Comisia Europeana vizavi de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, discuțiile au fost purtate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a taxei, în niciun caz asupra eliminării acesteia. Prevederile OUG 50/2008 au fost elaborate, ținându-se seama de respectarea normelor de drept comunitar invocate în acțiunea ce face obiectul cauzei de față, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. La art.11 se instituie o procedură de recalculare a taxei speciale achitate în perioada 01.01.2007-30.06.2008:" Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta. " În data de 30.06.2008 a fost publicata in Of.nr.480 HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel încât de la 01.07.2008 organele fiscale, inclusiv instituția pârâtei se află în proces de recalculare, la cerea contribuabililor, a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, proces în urma căruia se va efectua restituirea diferențelor în conformitate cu prevederile OUG 50/2008. Deși a expus acestea primei instanțe, arătând ca față de această situație petentul are posibilitatea de a primi diferența între taxa achitată și nouă formulă a taxei pe poluare, agreată de CE, în mod greșit prima instanță apreciază că aceste aspecte nu sunt pertinente în soluționarea cauzei, dispunând în mod nelegal restituirea întregii taxe achitate. Raportat la noile prevederi legale, în speța OUG 50/2008 și NM de aplicare instanța de judecată trebuia să interpreteze pretinsa încălcare a Tratatului Comunității Europene și nu raportat la texte legale care nu numai că au fost abrogate, dar au fost lipsite și de orice efecte prin instituirea procedurii de recalculare, creând astfel o situație privilegiată contestatorului din cauza de față în condițiile restituirii integrale. Prima instanță nu a motivat hotărârea și raportat la aceste noi prevederi legale.
De asemenea, în aplicarea principiului "poluatorul plătește" taxa pe poluare este adoptata in 16 țări europene, este agreată de CE, se percepe cu ocazia primei înmatriculări indiferent de proveniența autoturismului iar negocierile purtate au vizat doar modul de stabilire a acesteia și nu taxa în sine. În stabilirea cuantumului taxei a fost luată în calcul inclusiv deprecierea autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării. Toate acestea au fost avute în vedere la elaborarea OUG 50/2008.
De altfel și obligarea la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată și nemotivată în condițiile în care la data achitării taxei aceasta a fost încasată în temeiul unui text legal aplicabil instituția noastră nu are competența de a aprecia o lege ci doar de aoa plica, în cază neexistând culpa procesuală. De asemenea raportat la obiectul cauzei valoarea solicitată drept cheltuieli de judecată este nejustificat de mare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România a două autoturisme second hand, achiziționate dintr-un stat al Uniunii Europene.
Domnul a plătit, astfel, sumele de 1151 lei (la data de 17.09.2007) și, respectiv, suma de 5389 lei (la data de 5.05.2008).
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă de autoritățile fiscale, reclamantul formulând o plângere împotriva acestui refuz de restituire, plângere înregistrată la data de 18.03.2008.
Plângerea formulată de reclamant a fost respinsă, anterior sesizării instanța de fond, de către Administrația Finanțelor Publice L, conform răspunsului nr. 37332/25.03.2008.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice L la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta pentru cele două autovehicule, în cuantum total de 6540 lei.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Având în vedere că recurenta a invocat mai multe excepții, Curtea le va examina anterior soluționării fondului, conform art. 137 Cod de Procedură Civilă.
Cu privire la recursul propriu zis, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Lai nvocat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, sub două aspecte.
1 Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului:
Pe de o parte, recurenta a invocat că actele contestate nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004.
Recurenta a susținut că chitanțele de plată a taxei de primă înmatriculare nu sunt acte administrative, în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantului de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Curtea constată, așadar, existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamant, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantului.
Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantului, că au fost emiseîn regim de putere publicășiîn vederea executării în concret a legii- deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului L de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamant.
Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamant prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamantul ar fi avut o altă posibilitate procedurală de a solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că actele atacate de reclamant sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului L de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului L, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor supuse controlului judecătoresc.
2. Cu privire la excepția tardivității procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că reclamantul a formulat cererea de restituire a taxei cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
În această privință, Curtea precizează că, potrivit art. 207 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii".
Curtea precizează că termenul de 30 de zile impus de art. 207 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală începe să curgă "de la data comunicării actului administrativ fiscal".
Or, autoritățile fiscale nu au comunicat reclamantului acest act.
Mai mult decât atât, Curtea observă că autoritățile fiscale nu au dovedit că s-a emis acest act, deși s-a încasat taxa de primă înmatriculare.
Or, nu se poate reține că reclamantul a luat cunoștință despre acest act prin efectuarea plății taxei de primă înmatriculare și emiterea chitanței care atestă această plată.
Curtea consideră că este necesar să se distingă în cauză între procedura stabilirii taxei de primă înmatriculare și procedura plății acestei taxe, deoarece Codul d e Procedură Fiscală prevede dispoziții clare în privința modalității de stabilire a taxelor datorate la bugetul de stat.
În privința procedurii de stabilire de către organele fiscale a taxei de primă înmatriculare, Curtea precizează că, potrivit art. 85 alin.1 Cod de Procedură Fiscală, "impozitele,taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a)prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);
b)prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri".
Art. 82 Cod de Procedură Fiscală reglementează forma și conținutul declarației fiscale, precizând, la alineatul 2, că " în declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege".
Art. 86 alin. 4 Cod de Procedură Fiscală reglementează decizia de impunere, și prevede, la alineatul 4, cădeclarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.
Așadar, aceste texte legale fac referire la două modalități de stabilire a unei taxe, respectiv prin declarație fiscală sau prin decizie de impunere.
În cazul taxei de primă înmatriculare, contribuabilii nu completează nici o declarație și nici nu li se pune în vedere să completeze vreuna.
Nici în normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu se face referire la obligativitatea depunerii unei declarații în vederea stabilirii taxei respective. Astfel, potrivit art. 311alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (norme aprobate prin nr.HG 44/2004), "taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica "Reprezentând" se va înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului."
Așadar, textele legale citate nu fac referire la obligativitatea depunerii unei declarații în vederea stabilirii taxei respective, ci doar la faptul că revine plătitorului taxei "răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale". O asemenea răspundere presupune numai că eventualul cuantum al sumei ar fi apreciat de fiecare plătitor în parte, însă, în fapt, cuantumul sumei respective este indicat de persoanele angajate ale trezoreriei, care calculează cuantumul taxei conform uni program informatic afișat pe site-ul oficial al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Or - întrucât legea nu impune depunerea unei declarații pentru stabilirea acestei taxe - singura modalitate legală de stabilire a acestei taxe este, potrivit art. 85 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, emiterea unei decizii de impunere în acest sens.
În absența deciziei de impunere prevăzute de lege, perceperea acesteia taxe apare ca nelegală prin însăși procedura de stabilire a acesteia.
În consecință, Curtea apreciază că - în condițiile în care termenul de 30 de zile impus de art. 207 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală începe să curgă "de la data comunicării actului administrativ fiscal"- nu se poate reține că reclamantul a sesizat instanța cu nerespectarea acestui termen, având în vedere că reclamantului nu i s-a comunicat actul prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare contestată, iar autoritățile fiscale pârâte nu au dovedit nici măcar că s-a emis un astfel de act.
Curtea subliniază că remiterea chitanței care atestă plata taxei de primă înmatriculare nu poate fi asimilată cu o comunicare a actului administrativ fiscal prin care se stabilește această taxă, acest act atestând numai efectuarea plății, iar nu și legalitatea stabilirii taxei în discuție.
În consecință, Curtea consideră nefondată și această excepție invocată de autoritățile fiscale pârâte.
3 Examinarearecursului privind fondul litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că în prezenta cauză, reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare plătite pentru înmatricularea în România a două autoturisme, respectiv a autovehiculului marca Renault, tip, având număr de identificare -, și a autovehiculului marca Ford, model Fiesta, având număr de identificare.
Curtea constată, totodată, că autovehiculul marca Renault a fost înmatriculat în Germania anterior înmatriculării în România, în timp ce în privința autovehiculului marca Ford, deși este un autoturism second hand, reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
Dat fiind regimul juridic diferit aplicabil celor două autoturisme, Curtea va examina separat situația acestor două autovehicule.
3.1 Examinarea recursului privind soluția de restituire a taxei aferente autovehiculului second hand marca Renault, înmatriculat în Germania anterior înmatriculării în România:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze,Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și Nmeth, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire OUG50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate - în ceea ce privește soluția de restituire a taxei de 5389 RON, reprezentând taxa de primă înmatriculare aferentă autovehiculului marca Renault, tip, având număr de identificare - - fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare plătită pentru acest autoturism în baza art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
3.2 Examinarea recursului privind soluția de restituire a taxei aferente autovehiculului marca Ford:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat și restituirea taxei de primă înmatriculare plătite pentru autovehiculul marca Ford - în privința căruia, deși este un autoturism second hand, reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
Examinând chestiunea aplicabilității în privința acestui autoturism a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție."
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene - care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană - a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit "unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce".
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 90 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al"altor state membre" ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de primă înmatriculare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de primă înmatriculare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă - întrucât taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România - o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de primă înmatriculare din litigiu.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă. Curtea observă că reclamantul a făcut numai dovada cumpărării autoturismului Ford de pe teritoriul Germaniei - stat membru al Uniunii Europene.
Însă aplicarea taxei de primă înmatriculare nu a fost atrasă de împrejurarea cumpărării autoturismului din alt stat membru al Uniunii Europene decât România, iar discriminarea operează - astfel cum s-a arătat anterior - numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Întrucât taxa de primă înmatriculare a fost stabilită nu în funcție de locul de cumpărare a autoturismului, ci în funcție de caracteristicile tehnice ale acestuia și raportat la faptul înmatriculării pentru prima oară în România, Curtea consideră că taxa de primă înmatriculare impusă în cazul acestui autoturism nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În consecință, Curtea consideră că - în privința soluției de obligare a pârâtei la plata taxei de primă înmatriculare aferentă autovehiculului marca Ford - instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva sentinței civile nr. 744/CA/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul.
Curtea va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 5389 RON, reprezentând taxa de primă înmatriculare aferentă autovehiculului marca Renault, tip, având număr de identificare -.
Totodată, Curtea va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata taxei de primă înmatriculare DE 1150,56 RON, aferentă autovehiculului marca Ford, model Fiesta, având număr de identificare.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate și va respinge cererea reclamantului intimat de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, în condițiile în care a admis acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva sentinței civile nr. 744/CA/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 744/CA/30.09.2008 a Tribunalului Timiș, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5389 RON, reprezentând taxa de primă înmatriculare aferentă autovehiculului marca Renault, tip, având număr de identificare -.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata taxei de primă înmatriculare DE 1150,56 RON, aferentă autovehiculului marca Ford, model Fiesta, având număr de identificare.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Respinge cererea reclamantului intimat de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 11.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.--6.03.2009
Tehnored. /10.03.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
