Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 22/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 22/CA/2009-
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul- împuternicit al numitei, domiciliat în S M,-, Bl.2,.B,.25, jud. S M în contradictoriu cu intimatulCONSILIUL LOCAL S, cu sediul în S M, P-ța 25 octombrie,nr. 1, jud. S M, împotriva deciziei nr. 346/CA din 06.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă contestatorul, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, este legal timbrată contestația în anulare, fiind achitată taxa de timbru în cuantum de 10 lei prin chitanța mr.- din 28.02.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cererea de repunere pe rol este legal timbrată cu suma de 5 lei prin chitanța nr.- din 25.11.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Contestatorul invocă pe cale de excepție nulitatea absolută a întâmpinărilor depuse la dosarul de fond, concluzii precizate și în scris, pe care le depune la dosar.
Instanțapune în discuția contestatorului necesitatea comunicării acestui înscris cu intimatul.
Contestatorul apreciază că nu este necesar comunicarea precizărilor depuse la dosar cu intimatul.
Instanța, față de împrejurarea că nulitatea întâmpinărilor a fost invocată și prin contestația în anulare, apreciază că nu se justifică comunicarea acestui înscris cu intimatul.
Contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Decizia nr. 346/CA/2007 Curtea de APEL ORADEA a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta- prin mandatar,împotriva sentinței nr.50 din 8 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Pentru a hotărâ astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.10 Cod procedură civilă, text legal în prezent abrogat, urmează a fi analizat ca o critică de nelegalitate a sentinței, ca urmare a neanalizării de către judecătorul fondului a mijloacelor de apărare folosite de reclamantă și care în opinia recurentei erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurenta apreciază că, nepronunțarea instanței asupra excepției, constând în nulitatea absolută a întâmpinării Consiliului Local al Municipiului S M, nulitate determinată de încălcarea cerinței imperative a art.115 pct.3 Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde dovezile în temeiul cărora se pretinde că municipiul SMe ste proprietarul imobilului, conduce la concluzia nelegalității hotărârii.
Aceasta, deoarece instanța a reținut că probatoriul administrat în cauză relevă că municipiul SMe ste proprietar al imobilului din-, acesta făcând parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Totodată, instanța nu s-a pronunțat nici asupra extrasului de CF 105 S M, cu care reclamanta a făcut dovada că proprietarul imobilului este Statul Român.
Criticile recurentei sunt nefondate, întrucât mențiunile prevăzute de art.115 Cod procedură civilă nu sunt prevăzute de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute. În condițiile în care art.105 alin.2 Cod procedură civilă, invocat de recurentă prevede că actele de procedură se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, câtă vreme pârâta și-a dovedit poziția procesuală cu o hotărâre judecătorească irevocabilă, este evident că în cauză nu este dovedită nici o vătămare dintre cele la care se referă textul legal mai sus arătat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9, constând în aceea că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art.129 alin.5 Cod procedură civilă, este de asemenea nefondat, pentru aceleași considerente arătate mai sus.
Pârâta și-a dovedit proprietatea asupra imobilului din litigiu cu o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, astfel că nu i se poate imputa instanței lipsa de rol activ.
Nelegalitatea sentinței, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a prevederilor art.38 lit.f, g și h din Legea nr.215/23.04.2001 a administrației publice locale și respectiv a prevederilor art.38 alin.(2) lit.c și alin.(4) lit.d din Legea nr.286/2006, care modifică Legea nr.215/23.04.2001, este nedovedită în cauză.
Contrar susținerilor recurentei, pârâta a făcut dovada că imobilul din-, S M, face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale, astfel că îndeplinindu-și atribuțiile ce-i revin, potrivit art.38 alin.2 lit.c din Legea nr.215/2001 a adoptat o hotărâre legală prin care a stabilit ce destinație să primească respectivul imobil.
În consecință, instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, reținând că municipiul S M în calitate de proprietar, prin consiliul local ca autoritate deliberativă, a adoptat o hotărâre ce respectă dispozițiile legii, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatoarea prin mandatarul său solicitând admiterea contestației, anularea deciziei nr. 346/CA/2007 și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.
În motivarea contestației în anulare întemeiată pe prevederile articolului 318 cod procedură civilă, contestatoarea formulează critici de nelegalitate a deciziei pronunțate de către instanța de recurs. Astfel arată contestatoarea, deși a invocat pe cale de excepție nulitatea sentinței civile nr. 50/08.02.2007 a Tribunalului Satu Mare ca urmarea a încălcării prevederilor articolului 105 aliniat 2 cod procedură civilă, constând în aceea că Sentința nr. 53/2003 a Curții de APEL ORADEA rămasă irevocabilă prin dec. 674/2005 a ÎCCJ nu le-au fost comunicate niciodată, instanțele nu s-au pronunțat dacă acestea fac dovada dreptului de proprietate a Municipiului SMa supra casei naționalizate din S M-.Prin aceasta s-au încălcat principiile contradictorialității, oralității dezbaterilor și a dreptului la apărare, care atrag deopotrivă nulitatea sentinței nr. 50/08.02.2007.
Nepronunțându-se asupra acestei excepții de nulitate, Curtea de APEL ORADEA a încălcat dispozițiile articolului 137 raportat la articolul 105 cod procedură civilă, Decizia 347/2007 este la rândul său lovită de nulitate.
Tot pe cale de excepție, contestatoarea invocă și nulitatea absolută a întâmpinării înregistrată sub nr. 15386/27.04.2007 înregistrată în dosarul Tribunalului Satu Mare ca urmare încălcării cerințelor imperative prevăzute de articolul 115 punctele 2 și 3 cod procedură civilă.
Acest înscris care este de natură să provoace mari prejudicii procesuale recurenților contravine principiilor dreptului procesual civil.
La termenul din 22 ianuarie 2009, contestatorul prin mandatar a depus la precizări ale contestației în anulare, prin care reiterează nulitatea absolută a întâmpinării întemeiat și pe prevederile articolului 793aliniat 1 din OG 35/2002.
Analizând prezenta contestație în anulare pornind de la natura acesteia, ce conferă calitatea de cale extraordinară de atac, se impune a fi făcută precizarea că aceasta se poate exercita împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Contestatarul și-a precizat temeiul juridic al cererii sale ca fiind dispozițiile articolului 318 cod procedură civilă, din cuprinsul cărora rezultă că pentru a fi admisibilă o astfel de cale de atac, instanța trebuie să constate că dezlegarea dată în soluționarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiunii instanței de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare invocate de recurent.
În prezenta cale extraordinară, contestatorul nu a indicat în ce constă eroarea materială săvârșită de instanță, astfel că urmează a fi analizată susținerea contestatorului potrivit căruia instanța nu s-ar fi pronunțat asupra motivului de recurs prevăzut de articolul 304 punct 5 cod procedură civilă, constând în nulitatea sentinței civile nr. 50/2007 a Tribunalului Satu Mare, ca urmare a încălcării prevederilor articolului 105 aliniat 2 cod procedură civilă.
Invocarea în prezenta cale extraordinară de atac a unor nulități care în opinia recurentului s-ar fi generat sub dosarele nr. 4679/2002 și respectiv nr. 732/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție B, este inadmisibilă.
drepturilor procesuale ale părților trebuie invocate în cuprinsul pricinilor sub care s-au săvârșit, pe cale de excepție ori în căile de atac.
În nici un caz, în recursul la o sentință prin care s-a soluționat cererea având ca obiect anularea unei Hotărâri a Consiliului Local, nu se pot înlătura eventuale cauze de nulitate, ce în opinia contestatorului s-ar fi săvârșit sub dosarele mai sus indicate.
În concret necomunicare sentinței 53/CA/2003 a Curții de APEL ORADEA putea fi invocată prin recursul declarat împotriva acestei sentințe și soluționat prin Decizia civilă nr. 674/2005 a ÎCCJ.
Pe de altă parte, contrar susținerilor contestatorului, instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate de către recurenți, atât asupra celor ce în opinia acestora ar fi atras nulitatea sentinței cât și asupra excepției de nulitate a întâmpinării formulate de Consiliul Local al Municipiului SM.
Reținând că nu există motive de recurs nesoluționate prin Decizia 346/2007 ce formează obiectul prezentei căi de atac, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul- împuternicit al numitei, domiciliat în S M,-, Bl.2,.B,.25, jud. S M în contradictoriu cu intimatulCONSILIUL LOCAL S, cu sediul în S M, P-ța 25 octombrie,nr. 1, jud. S M, împotriva deciziei nr. 346/CA din 06.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr-, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec./28.01.2009
Jud. recurs --
Dact./28.01.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Blaga Gabriela