Acțiune în constatare. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- CA

DECIZIA NR. 23/CA/2009-

Ședința publică din 22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de reclamantul reclamantSINDICATUL - în reprezentarea membrilor de sindicat din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Comunei Aurit,cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, în contradictoriu cu intimații pârâțiCONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA COMUNEI,ambii cu sediul în Aurit,-, jud.S M, împotriva sentinței nr.140/CA din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul reclamant - consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, precum și faptul că, Consiliul Local l Aurit a depus la dosar o adresă prin care precizează că nu se opune la constatarea ca fiind legal încheiat Contractul Colectiv de Muncă și Acordul de Muncă, după care:

Instanța comunică un exemplar din adresa depusă de Consiliul Local l Aurit cu reprezentantul recurentului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței în principal, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Curtea de Conturi a întocmit un raport de control ulterior prin care se impută sumele stabilite prin contractul colectiv de muncă. Conform prevederilor articolului 12 din Legea 130/1996, există dreptul de a se negocia drepturile salariale altele decât cele prevăzute prin lege. S-a formulat o acțiune împotriva raportului de Control, acțiune care nu este în realizarea unui drept ci acțiune pentru a se dovedi dacă există sau nu există dreptul de a se negocia anumite drepturi salariale. Prevederilor legale mai sus aminte nu interzic negocierea. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÎND:

Constată că prin sentința nr. 140/CA/2008 Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul SINDICATUL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CONSILIUL JUDEȚEAN S M, P-ța 25 Octombrie nr.1, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL,-, jud.S M și PRIMARUL COMUNEI, cu același sediu, pentru constatarea valabilității și legalității Acordului colectiv de muncă înregistrat la. sub nr.476/1.02.2006.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond constatat lipsa interesului juridic în promovarea acțiunii, în conformitate cu disp.art.111 Cod procedură civilă, având în vedere că reclamantul poate cere realizarea drepturilor cuprinse în contract, iar, pe de altă parte, angajatorul nu a contestat aceste drepturi.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs recurentul Sindicatul, prin care a solicitat în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond sau modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local Aurit și Primarul Comunei Aurit.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, prin acțiunea introductivă, a învestit instanța de fond să se pronunțe cu privire la valabilitatea și legalitatea contractului colectiv de muncă la nivel de instituție, ca urmare a faptului că aplicabilitatea lui, ca drepturi negociate, a fost contestată de Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi S M, în sensul că impută angajatorului sumele de bani ce au fost acordate angajaților în baza contractului, apreciindu-le nelegale.

Problema litigioasă în legătură cu drepturile negociate prin contractul colectiv de muncă nu a fost generată de refuzul angajatorului, partener de negociere, de a acorda drepturile contractate, ci de riscul de a fi obligați la restituirea sumelor obținute, apreciate de Curtea de Conturi ca fiind nelegale.

Prin urmare, nu se poate vorbi de o acțiune în realizare, astfel cum arată instanța de fond, atâta timp cât nu a existat o încetare unilaterală a acordării drepturilor negociate. Față de imixtiunea unui terț - Curtea de Conturi, a solicitat instanței să se pronunțe, în virtutea puterii cu care a fost învestită prin Constituție, dacă există dreptul de a negocia drepturile bănești inserate în contractul colectiv de muncă, altele decât cele a căror acordare și cuantum sunt prevăzute de lege.

Instanța de fond nu a distins, deci, voința sa juridică, aceea de a verifica, în cadrul procesului indicat, valabilitatea și legalitatea raportului juridic născut între angajator și angajați prin contractul colectiv de muncă, din perspectiva de a negocia drepturi bănești, altele decât cele stabilite prin lege.

S-au invocat în drept prevederile art. 299, 304/1, 304 pct. 8-9 si art. 312 alin. 5.pr.civ.

Intimatul Consiliul Local Aurit nu s-a opus admiterii recursului.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 304/1 pr.civ. instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. pentru următoarele considerente:

Reclamantul Sindicatul al funcționarilor publici din Consiliul Județean SMa sesizat Tribunalul Satu Mare cu o acțiune în constatarea valabilității Acordului colectiv de muncă înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 476/01.02.2006, în temeiul dispozițiilor Legii 168/1999, Legii nr. 188/1999, Legii nr. 161/2003, Codului Muncii, Codului Civil, Legii nr. 130/1996, Constituției României și Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național.

Prin concluziile scrise, reclamantul și-a precizat acțiunea ca fiind una în constatarea existenței dreptului angajaților din cadrul aparatului de specialitate a Primarului Comunei de a negocia drepturi salariale în condițiile art. 12 din Legea 130/1996, altele decât cele a căror acordare și cuantum sunt prevăzute de lege. În drept, s-a invocat art. 111.pr.civ.

Interesul său în promovarea acțiunii a fost justificat de imixtiunea Curții de Conturi, prin Camera de Conturi S M, care impută angajatorului sumele de bani care au fost acordate angajaților în baza contractului, apreciindu-le nelegale.

Astfel cum se desprinde din prevederile art. 111.pr.civ. acțiunea în constatare este acea acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său împotriva pârâtului sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Or, în speță, după cum a arătat chiar reclamantul-recurent, acțiunea nu a fost generată de refuzul angajatorului - partener de negociere - de a acorda drepturile contractate, ci de riscul de a fi obligat la restituirea sumelor obținute, appreciate de Curtea de Conturi ca fiind nelegale. Din acest punct de vedere, se impune și precizarea că reclamantul trebuie să justifice un interes pentru a putea exercita acțiunea în constatare, pentru că, dacă pârâtul nu-l împiedică în exercițiul normal al dreptului, acțiunea nu se justifică.

Față de aceste precizări, hotărârea pronunțată de instanța de fond apare ca fiind legală și temeinică, căci, astfel cum reclamantul și-a formuat actiunea - în contradictoriu cu Consiliul Local Aurit și Primarul Comunei Aurit, aceasta apare ca fiind lipsită de interes.

În al doilea rând, pentru a fi admisibilă, acțiunea în constatare trebuie să vizeze un drept determinat sau determinabil, iar această condiție nu a fost respectată, căci prin concluziile scrise reclamantul a solicitat a se constata existența dreptului său de a negocia drepturile bănești inserate în contractul colectiv de muncă, altele decât cele a căror acordare și cuantum sunt prevăzute de lege, fără a preciza, însă, în concret, la care anume drepturi bănești face referire. Or, în atare situație, instanța de recurs apreciază că petitul acțiunii reclamantului vizează drepturi generice, neindividualizate în concret, motiv pentru care se impune respingerea ca inadmisibilă a acțiunii și din această cauză.

Chiar dacă reclamanta a depus la dosarul de fond decizia nr. 41/CA/2007 a Curții de APEL ORADEA, prin care instanța s-a pronunțat asupra nelegalității măsurilor cuprinse în încheierea de sesizare a Curții de Conturi vizând obligarea unor persoane la plata sumelor acordate, în temeiul unor clauze inserate în contractul colectiv de muncă, de natura celor vizate de către reclamantul-recurent prin acțiunea în constatare formulată, față de persoanele pe care acesta a înțele să le cheme în judecată, se va reține ca sentința instanței de fond este legală și temeinică.

În acest sens, se impune precizarea că, dacă într-adevat Curtea de Conturi va încerca recuperarea sumelor plătite funcționarilor publici în temeiul acordului de muncă invocat de recurentă, aceasta va putea să se apere în cadrul acțiunii ce se va demara de către Curtea de Conturi. Prin urmare, reclamanta-recurentă are posibilitatea contestării actelor ce eventual vor fi întocmite de către Curtea de Conturi, urmând ca analiza legalității unor clauze din acordul colectiv de muncă să fie făcută în cadrul acțiunii respective.

Față de toate considerentele expuse, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat și menținută sentința civilă nr. 140/CA/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respingeca nefondat recursul declarat de recurentul reclamantSINDICATUL - în reprezentarea membrilor de sindicat din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Comunei Aurit,cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, în contradictoriu cu intimații pârâțiCONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA COMUNEI,ambii cu sediul în Aurit,-, jud.S M, împotriva sentinței nr.140/CA din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-,pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2009 .

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec. /27.01.2009

Jud fond. A,

Dact.G/27.01.2009

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Blaga Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Oradea