Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 313/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 313/

Ședința publică din 02 Aprilie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta - L - prin lichidator M SPPI, cu sediul în Tg.-M, str.G-ral. nr.4, jud.M, împotriva sentinței nr.225/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru.

Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.

După încheierea dezbaterilor, dar în ședință publică, se prezintă intimatul-pârât Consiliul local L prin consilier juridic care depune delegație și întâmpinare(7 - 8 dosar).

CURTEA,

Prin sentința nr. 225/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureșs -a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L, prin lichidatorul societate profesională M Tg.-M, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al orașului L, jud. M și, în consecință a fost anulată Hotărârea Consiliului Local L nr. 61/27.04.2007, ca nelegală, s-a respins petitul referitor la cererea de suspendare ca fiind lipsit de obiect, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta - L, aflată în lichidare judiciară, a fost înființată în anul 1995, prin reorganizarea fostei RAGCL L, aflată în subordinea Consiliului Local

Pentru terenul aferent construcțiilor sale în suprafață de 13.614,13 mp reclamanta a solicitat Consiliului județean M atestarea dreptului de proprietate, în baza dispozițiilor Legii nr.15/1990 și HG 834/1991, dată în aplicarea legii.

Instanța a constatat că, înainte de finalizarea procedurii de atestare prevăzută de HG nr. 834/1991, însă în timpul desfășurării acesteia, pârâtul -Consiliul Local L- a emis hotărârea nr.61/27.04.2007, prin care s-a aprobat trecerea suprafeței de 13.614 mp teren aflat în proprietatea Statului Român din folosința -L A, în proprietatea "privată a orașului L".

Instanța a apreciat că această hotărâre este nelegală, deoarece, dreptul de proprietate asupra acestui teren era revendicat de reclamanta care îl deținea în folosință exclusivă și, până la finalizarea procedurii de atribuire prevăzută de HG nr. 834/1991, schimbarea regimului juridic prin act unilateral al pârâtului constitutiv de drepturi, este nelegală, deoarece, terenul nu era abandonat iar împrejurarea că reclamanta a intrat în faliment și nu mai desfășura activități economice sau comerciale, este irelevantă, din moment ce terenul este afectat de un drept de folosință aparținând reclamantei.

În consecință, instanța a admis acțiunea și a dispus anularea actului administrativ atacat.

Referitor la petitul privind suspendarea executării actului administrativ atacat, instanța a constatat că această cerere este lipsită de obiect, deoarece, suspendarea executării actului a fost dispusă anterior introducerii acțiunii în anulare prin admiterea unei cereri separate formulată în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și nu se impune o nouă suspendare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - L - prin lichidator judiciar M SPPI solicitând modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că instanța de fond a admis acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva pârâtului, fără însă să acorde cheltuielile de judecată care au fost solicitate și care se cuveneau conform art.274 pr.civ. dovada acestor cheltuieli fiind făcută cu actele de la fila 33 și 34 din dosarul primei instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea recursului, motivând că prin intrarea în vigoare a OUG nr.229/2008 bugetul de cheltuieli a autorităților administrației publice locale este la limita subzistenței iar adăugarea unor cheltuieli de judecată în sarcina instituției ar fi nejustificată atâta timp cât nu s-a lezat nici un fel de interes al reclamantei-recurente. Se mai susține că nu-i poate fi imputată trecerea în proprietatea privată a or.L a suprafeței de 12.614,22 mp de teren, fiind menținută în vigoare HCL nr.29/27.02.2007.

Examinând cererea de recurs, instanța reține că, potrivit disp.art.274 pr.civ. partea care cade în pretențiuni, va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, acestea reprezentând ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală, constând în taxe judiciare de timbru, plata experților, despăgubirea martorilor, onorariile avocațiale și alte cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut.

Verificând dacă în speță sunt dovedite cheltuielile solicitate de către reclamanta recurentă, instanța de control constată că nu s-au justificat aceste cheltuieli prin nici o probă, iar în actele la care face recurenta trimitere și anume cele de la fila 33 și 34 nu se specifică că sumele de bani virate în contul avocatului reprezintă onorariu pentru prestația din acest dosar.

De altfel în cauza dedusă judecății nu există o delegație de asistență și reprezentare pentru avocatul.

Nefiind justificate cheltuielile solicitate instanța de control apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță nu le-a acordat, recursul urmând să fie respins în temeiul disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta - L - prin lichidator M SPPI, cu sediul în Tg.-M, str.G-ral. nr.4, jud.M, împotriva sentinței nr.225/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehn.

2 exemplare

12.05.2009

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 313/2009. Curtea de Apel Tg Mures