Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 314/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 314/
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, -, și, toți cu domiciliul ales în M C,-, jud.H, împotriva sentinței nr.2577/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de recurs și față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. reține cauza în pronunțare asupra excepției.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.863/26.09.2005 pronunțată în dosarul nr.118/2005 Tribunalul Comercial Mureșs -a dmis excep ia prescrip iei dreptului la ac iune pentru perioada anterioar datei de 1 septembrie 2005 și s-a respins ac iunea formulat de reclaman ii, -, -, lldiko, -, -, (fost ), i, mpotriva tului Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semin elor i Materialului ditor.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin ac iunea nregistrat sub nr.2397/96 la 11.09.2008, reclaman ii -, -, -, lldiko, -, -, (fost ), i au chemat n judecat pe tul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semin elor i Materialului ditor H, solicit nd instan ei:
1. obligarea acestuia la plata contravalorii tichetelor de mas, la care erau ndrept ăț i ncep nd cu data de 1 ianuarie 2004 ă n prezent, sumele urm nd fie actualizate n raport cu rata infla iei la data efectu rii pl ății;
2. acordarea pe viitor a acestor tichete de mas.
n motivare, reclaman ii sus in sunt func ionari publici la institu ia, iar Legea nr.142/1998 a prev zut i pentru salaria ii din unit ăț ile bugetare dreptul de a primi tichete de mas.
Reclaman ii se consider discrimina i fat de ceilal i salaria i din sectorul bugetar, rora le-au fost acordate tichete de mas, invoc nd n acest sens prevederile art. 5 alin. 1 i 3 din Codul muncii, art. 41 alin. 2 i art. 53 din Constitu ie, art. 41 din Conven ia European a Drepturilor Omului i nc lcarea dreptului fundamental al egalit ăț ii tuturor cet ățenilor n fa a legii.
tul a depus nt mpinare, prin care a ar tat nu se opune admiterii ac iunii. În cuprinsul ei, sus ine argumentele reclaman ilor.
La termenul din 12 noiembrie 2008, s-a constatat primii trei reclaman i nu au calitatea de func ionari publici i astfel completul nu este legal constituit. Ca urmare, s-a dispus disjungerea cauzei n ce i prive te pe ace tia i transpunerea ei la completul corespunz tor, specializat n solu ionarea litigiilor de munc.
adar, n prezentul dosar a mas fie solu ionat ac iunea celorlal i reclaman
La acela i termen, instan a a pus n discu ie, din oficiu, excep ia prescrip iei dreptului la ac iune pentru perioada anterioar datei de 1 septembrie 2005.
Reclamanta - i reprezentantul tului au ar tat las la aprecierea instan ei solu ia asupra excep iei.
Ceilal i âț i nu au exprimat nici un punct de vedere.
Solu ion nd excep ia cu prec dere, potrivit art.137 alin.1 pr.civil, Tribunalul a re inut, n conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 i ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958 i ale art. 283 lit.c din Codul muncii, pentru dreptul la ac iune al reclaman ilor av nd ca obiect preten ii anterioare datei de 1 septembrie 2005, s-a mplinit termenul de prescrip ie extinctiv de 3 ani, calcula i de la data de 1 septembrie 2008. nd a fost introdus ac iunea.
n consecin ță, excep ia este ntemeiat și pe fond Tribunalul a analizat ac iunea numai pentru perioada ulterioar datei de 1 septembrie 2005.
Tribunalul a re inut ca fapt necontestat de i reclaman ii sunt func ionari publici n cadrul institu iei te.
n drept, interpret nd prevederile art. 1 alin. 1 i 2 din Legea nr.142/1998, Înalta Curte de Casa ie i Justi ie a stabilit prin decizia nr.XIV/2008, pronun at n interesul legii, aloca ia individual de hrană sub forma tichetelor de mas nu se poate acorda func ionarilor publici.
Drept urmare, este inutil cercetarea textelor din Codul muncii invocate de reclaman
Drepturile pretinse de ace tia sunt reglementate prin Legea nr.142/1998, a cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casa ie și Justi ie, iar Tribunalul nu este competent analizeze concordan a ei cu Constitu ia.
Cum reclaman ii nu au invocat excep ia de neconstitu ionalitate a art.1 alin.1 i 2 din Legea nr.142/1998, invocarea direct a Constituției nu este pertinent.
Textul art.41 din Conven ia pentru Ap rarea Drepturilor Omului i a Libert ăț ilor Fundamentale(Conven ia), invocat de reclaman i, nu este pertinent, deoarece se refer la repara ia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o poate acorda ii lezate.
Cu toate acestea, Tribunalul va cerceta aplicabilitatea art.14 din Conven ie, care se refer la interzicerea discrimin rii, singur i coroboi cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conven ie.
Textul articolului 14 din conven ie prevede exercit ri
drepturilor i libert ăț ilor recunoscute de prezenta conven ie trebuie asigurat nici o deosebire bazat, n special, pe sex, ras, culoare, limb, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine na ional sau social, apartenen ță la o minoritate na ional, avere, na tere sau orice alt situa ie.
Av nd n vedere acordarea drepturilor salariate pretinse de reclaman i este la latitudinea statului, iar statul a stabilit nu Ii se cuvin, ele nu reprezint un bun n sensul art.1 din Protocolul adi ional nr. 1 la Conven ie, interpretat n lumina jurispruden ei Cur ii Europene a Drepturilor Omului ( ntre altele hot rea Kopecky Slovaciei), deoarece nu sunt nici car valori patrimoniale, inclusiv crean e, n virtutea rora reclaman ii poat pretinde au o speran ță legitim n dob ndirea unui drept de proprietate.
Cum aceste drepturi nu se reg sesc printre celelalte recunoscute expres de Conven ie, art.14 al acesteia nu este incident.
Dispozi iile legale care reglementeaz plata drepturilor salariale ale reclaman ilor sunt imperative, n considerarea calit ății publice a fondurilor din care se face plata lor. Nefiind vorba deci de un drept de care tul poate dispune, achiesarea sa nu poate fi acceptat de instan ță.
În concluzie, reclaman ilor nu li se cuvine acordarea drepturilor pretinse, ac iunea fiind pe fond ne ntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, -, și, solicitând admiterea recursului așa cum a formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților.
În motivarea cererii de recurs se susține că reclamanții nu au solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei 1.09.2005. Pe fond, s-a reținut că reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 142/1998, precizându-se că acordarea tichetelor de masă și cadou nu este condiționată de cuprinderea sumelor necesare în bugetul anual, în condițiile în care pârâta -angajatoare- avea obligația "la proiectarea bugetului" să solicite și să cuprindă fondurile necesare plății acestor drepturi. S-a considerat că o apreciere contrară ar însemna o restrângere formală a dreptului la protecție socială, garantat de Constituție.
Verificând cererea de recurs instanța constată că aceasta nu poartă taxă de timbru și timbru judiciar, deși recurenții au fost citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de recurs sub sancțiunea anulării ca netimbrată.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar plata acestora se face anticipat sau până la termenul stabilit de către instanță.
Neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru pentru termenul stabilit de către instanță se sancționează cu anularea cererii în condițiile prev. de art.20 al.3 din Legea nr.146/1997.
Față de aceste dispoziții legale și ținând seama de faptul că recurenții nu s-au conformat dispozițiilor instanței și nu au achitat taxa de timbru la care au fost obligați, va anula ca netimbrată cererea de recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții, -, și, toți cu domiciliul ales în M C,-, jud.H, împotriva sentinței nr.2577/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehn.
1.06.2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








