Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 316/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.316
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Alexandru Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă împotriva sentinței civile nr.2730/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Prefectul județului A și pârâtul intimat Primarul comunei, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat consilier juridic, iar în reprezentarea pârâtului intimat se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedură de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție excepția de nelegalitate, potrivit art.4 din Legea nr.554/2004, constatând că părțile lasă soluționarea acestei excepții la aprecierea instanței.
Curtea, în soluționarea acestei excepții, revine asupra invocării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, respingând această excepție, având în vedere inadmisibilitatea verificării legalității actelor administrative normative pe calea dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului precizează că își menține concluziile de la termenul anterior.
Reprezentantul pârâtului intimat lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, sub nr-, reclamantul Prefectul Județului Aac hemat în judecată pe pârâții Primarul Comunei și, solicitând anularea Dispoziției nr.988/18.09.2007, emisă de pârâtul Primarul Comunei, în favoarea pârâtei.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin dispoziția atacată, Primarul Comunei a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, doamnei, pentru imobilul notificat în baza Legii nr.10/2001.
Pârâtul primarul Comunei, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.2730/20.11.2007, Tribunalul Arada admis acțiuneaprecizată exercitat de Prefectul Județului A și a anulat Dispoziția nr.988/19.09.2007 emisă de Primarul Comunei în contradictoriu cu pârâta, reținând că:
Prin notificarea din dosarul execuțional nr.15/24.01.2002, înregistrată la primăria Comunei sub nr.216/28.01.2002, pârâta a solicitat contravaloarea imobilului situat în comuna, sat Groșii, înscris în CF nr.202 Groșii, cu nr.top.120, care a fost demolat de la numărul administrativ 68 și mutată în aceeași localitate, în calitate de moștenitoare a proprietarilor construcției demolate. Nu a cerut terenul aferent construcției.
În soluționarea notificării pârâtul Primarul Comunei, în temeiul art.26 (1) din Legea nr.10/2001 a emis dispoziția nr.988 din 18.09.2007 prin care a propus acordarea de despăgubiri în echivalent în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv, pârâtei.
Ca urmare a modificării Legii nr.247/2005 prin OUG nr.81/2007, art.16 alin.21din lege, prevede obligația instituției prefectului de a centraliza dispozițiile emise de autoritățile administrației publice locale, în soluționarea la Legea nr.10/2001 și comunicarea acestora către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după exercitarea controlului de legalitate conform Legii nr.340/2004 și Legii nr.554/2004.
Analizând dispoziția atacată raportat la documentația anexată notificării de către pârâta și prevederile Legii nr.10/2001 și a normelor de aplicare a acestei legi aprobată prin nr.HG250/2007, instanța a reținut nelegalitatea dispoziției.
Astfel, dispoziția cuprinde toate datele de identificare a solicitantului și ale imobilului notificat, nu cuprinde motivarea împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură, așa cum cere art.26 81) din Legea nr.10/2001 și cpt.26 (1), 26 (2) din nr.HG250/2007.
Pe de altă parte, pârâta nu era îndreptățită la acordarea de despăgubiri în echivalent, întrucât nu a făcut dovada potrivit pct.1 lit.e din nr.HG250/2007 raportat la art.23 din Legea nr.10/2001 a dreptului de proprietate asupra imobilelor la data deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la despăgubiri.
Din extrasul de nr.202 Groșii, rezultă că imobilul compus din casa nr.68 și teren în suprafață de 4.460 mp a fost dobândit prin moștenire conform încheierii nr.2627/1986 de, în cota de parte și în cotă a, acesta din urmă înstrăinând partea sa din imobil în același an 1986, numitului.
Ca urmare, nu s-a depus de către pârâtă înscrisuri și nu s-au solicitat de către autorități înscrisuri referitoare la proprietarul imobilului la data preluării abuzive, care a avut loc în anul 1952, conform declarației autentice, în raport de care trebuia să își dovedească și calitatea de moștenitor.
De asemenea, nu există nici o dovadă cu privire la preluarea abuzivă a construcției cu nr.68, înscris în 202 Groșii, declarațiile numiților, și, făcând referire la imobilul din sat Groșii Noi nr.128, proprietar și nu la imobilul de la nr.68.
În cazul în care construcția a fost demolată, trebuiau depuse conform art.23 din Legea nr.10/2001 și pct.23 (1) lit.e din normele de aplicare, orice act juridic care descrie construcția demolată, ori în dosar nu există nici un asemenea înscris.
Prin decizia atacată s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, fără a se oferi înainte pârâtei solicitante, bunuri și servicii în compensare în limita valorii construcției și care să fi fost refuzată în mod explicit de persoana îndreptățită.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a admis acțiunea și a anulat Dispoziția nr.988/18.09.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea în fond a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond deși pretinde că a analizat documentația anexată notificării, aceasta nu a avut în vedere toate înscrisurile care au stat la baza Dispoziției nr.988/8.09.2007 emisă de Primarul Comunei.
Astfel, aprecierile instanței de fond, potrivit cărora dispoziția nu cuprinde toate datele de identificare ale solicitantului și ale imobilului notificat este greșită, cum greșită este și referirea la art.26 (1) din Legea nr.10/2001 și pct.26/1 și 26/2 din nr.HG250/2007, întrucât fiind vorba despre o solicitare cu privire la un imobil demolat, evident că nu se putea face vreo restituire în natură.
Consideră că este complet eronată și susținerea că nu are calitate de persoană îndreptățită, întrucât nu a făcut dovada potrivit pct.1 lit.e din nr.HG250/2007 raportat la art.23 din Legea nr.10/2001 al dreptului de proprietate asupra imobilului la data deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la despăgubiri.
De asemenea, a făcut dovada în cauză a calității de persoană îndreptățită prin depunerea la dosarului cauzei a certificatului de moștenitor ce atestă această calitate.
Instanța de fond, trebuia prin coroborarea înscrisurilor, să sesizeze că cei doi martori audiați au confirmat împrejurarea demolării imobilului, însă au confuzionat numărul poștal, dat fiind numărul mare de ani ce s-a scurs, și să rețină astfel ca fiind dovedită demolarea, și în concluzie să respingă acțiunea.
În ce privește observația judecătorului referitoare la existența declarației prevăzute de art.23 din Legea nr.10/2001 și pct.23/1 lit. c din Normele de aplicare, recurenta reține că ar fi dat o astfel de declarație, însă nu a primit despăgubiri pentru imobil.
Cu privire la susținerea instanței de fond, că nulitatea operează deoarece nu s-ar fi oferit în prealabil bunuri sau servicii în compensare în limita valorii construcției, solicită a se constata că această împrejurare nu este prevăzută de dispozițiile legale sub sancțiunea nulității absolute, ci numai relative fiind necesară pe de o parte condiția unei vătămări, iar pe de altă parte recurenta consideră că nulitatea relativă poate fi invocată de un terț cum este intimatul.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă legalitatea unei dispoziții emise de Primarul comunei în aplicarea Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, reclamantul Prefectul județului Aas olicitat Tribunalului Arad anularea Dispoziției nr. 988/18.09.2007 emisă de Primarul comunei în aplicarea Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care s-a propus acordarea de despăgubiri doamnei pentru un imobil a cărui restituire a solicitat-o aceasta, în baza Legii nr. 10/2001.
Examinând chestiunea competenței de soluționare a acestei cauze de către instanțele de contencios administrativ, Curtea constată că, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/20001, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Curtea observă că această reglementare permite atacarea dispoziției emise în temeiul acestei legi, de către persoana îndreptățită, " la secția civilă a tribunalului" în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării. Curtea remarcă faptul că textul legal face referire la "persoana care se pretinde îndreptățită", fără a determina înțelesul acestei noțiuni
Pe de altă parte, în justificarea competenței instanțelor de contencios administrativ, reclamantul Prefectul județului A invocat dispozițiile art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 250 din 7 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007.
Conform art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, " instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calității de moștenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Așadar, conform acestei reglementări, în exercitarea controlului de legalitate exercitat de Prefect asupra actelor emise de autoritățile locale, acesta are dreptul de a contesta pe calea contenciosului administrativ, dispozițiile emise de primari în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Curtea reține, așadar, că stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ în soluționarea acțiunii judiciare formulate de prefect împotriva unei dispoziții emise de primar în aplicarea Legii nr. 10/2001 este reglementată în mod expres printr-o Hotărâre de Guvern, și prin derogare de textul general prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În această privință, Curtea reține că textul art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 derogă de la textul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în aplicarea căruia a fost emis. Curtea remarcă faptul că art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 stabilește în mod expres competența secției civile a tribunalului în soluționarea acțiunilor formulate împotriva actelor emise de autoritățile competente în aplicarea acestei legi.
Or, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, " actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă".
De asemenea, potrivit art. 79 alin. 1 din același act normativ, " la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior".
Curtea amintește, totodată, că, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Așadar, conform textului constituțional citat, este neconstituțională stabilirea competenței instanțelor judecătorești prin acte normative inferioare legii, respectiv prin hotărâri de guvern.
În aceste condiții, Curtea nu poate da eficiență art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 - această reglementare contravenind atât art. 4 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, cât și articolului 126 alin.2 din Constituția României.
Faptul că nu poate fi invocată excepția de nelegalitate a acestui text normativ - deoarece are caracter normativ, iar art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu permite invocarea excepției de nelegalitate decât în privința actelor administrative individuale - nu poate conduce la concluzia imposibilității înlăturării de la aplicare a unui text care contravine flagrant unor dispoziții legale de forță juridică superioară
De asemenea, în condițiile în care Curtea Constituțională nu este competentă să examineze decât excepțiile de neconstituționalitate privind texte cuprinse în legi sau ordonanțe de guvern, instanța învestită cu soluționarea pricinii rămâne singura instanță competentă să examineze această excepție, față de dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În consecință, apreciind că art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 contravine atât art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000, cât și articolului 126 alin.2 din Constituția României, Curtea va înlătura aplicarea acestora în prezenta cauză, urmând a stabili competența de soluționare a prezentei acțiuni în raport cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, Curtea amintește că 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ permite atacarea dispoziției emise în temeiul acestei legi, de către persoana îndreptățită, " la secția civilă a tribunalului" în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării. Curtea remarcă, de asemenea, faptul că textul legal face referire la "persoana care se pretinde îndreptățită", fără a determina înțelesul acestei noțiuni.
Dacă este indiscutabilă competența secției civile a tribunalului în soluționarea în primă instanță a acestor cauze, se impune stabilirea sferei persoanelor care se pretind "îndreptățite", la care face referire textul respectiv.
În acest sens, Curtea apreciază că sensul noțiunii trebuie interpretat în raport cu celelalte reglementări cuprinse în actul normativ din care face porte reglementarea în discuție, respectiv Legea nr. 10/2001, în conformitate cu principiul prevăzut de art. 982 Cod Civil, potrivit căruia " toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg".
În acest sens, Curtea reține că art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că "sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii".
Din această dispoziție rezultă că prin persoană îndreptățită, legiuitorul a înțeles persoana îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, acesta fiind sensul în care este utilizată noțiunea și în cadrul 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, referirea exclusiv la persoana îndreptățită ar conduce la ideea că în cazul în care dispoziția primarului este atacată de o altă persoană nu ar fi competentă secția civilă a tribunalului. O asemenea interpretare ar conduce la consecința că unul și același act ar putea fi atacat la instanțe diferite în funcție de persoana care îl atacă.
Curtea apreciază că o asemenea interpretare nu este în concordanță cu intenția legiuitorului.
În acest sens, Curtea precizează că și într-o altă dispoziție legală este stabilită competența secției civile a tribunalului în această materie, respectiv prin art. II din titlul I al Legii nr. 247/2005, conform cărora " deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În această dispoziție legală nu este indicată sfera persoanelor ce pot ataca actele respective, rezultând de aici că indiferent de calitatea reclamantului - persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, terț sau prefect - competența aparține secției civile a tribunalului, iar nu secției de contencios administrativ.
În acest context, Curtea apreciază că și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 se impune a fi interpretat prin analogie, în sensul că, indiferent de calitatea reclamantului - persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, terț sau prefect - competența aparține secției civile a tribunalului, iar nu secției de contencios administrativ.
Referirea exclusivă la persoana care se pretinde îndreptățită, cuprinsă în art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, constituie, în acest cadru, o precizare a persoanelor care, în cele mai multe cazuri, formulează astfel de acțiuni împotriva actelor emise de autorități în temeiul Legii nr. 10/2001, iar nu ca o limitare a sferei persoanelor care pot ataca, la secția civilă a tribunalului, aceste acte.
În consecință, Curtea apreciază că - în raport cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 - competența soluționării acțiunii formulate de Prefectul județului A, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 988/18.09.2007 emisă de Primarul comunei în aplicarea Legii nr. 10/2001, revine secției civile a Tribunalului Arad, iar nu secției de contencios administrativ
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 3 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe".
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi,", precum și de dispozițiile art. 312 alin. 4 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora "în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța va trimite dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii,Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite, va dispune casarea sentinței civile nr. 2730/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la instanța competentă - Tribunalul Arad -secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 2730/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Arad - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red..- 22.04.2008
Tehnored. /2 ex./22.04.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Răzvan Pătru, Alexandru Cristian
