Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 361/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR.361/R-

Ședința publică din 28 martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu Ioana Miriță

Judecători: - -

- -

Grefier: - --

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în C,-, jud.D, în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B,-, sector 1, în numele și pentru BIROUL VAMAL RÂMNICU cu sediul în Rm.V,-, jud.V și asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în P,-, jud.A, împotriva sentinței civile nr.629/CF din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția Civilă, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - ROMÂNIA SRL cu sediul în, Șos.B-P, km.114, jud.A și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la " și I " în B,-, -.1,.35, sector 3.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 21 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 27.06.2007, reclamanta - ROMANIA SRL, județul Aac hemat în judecată pe pârâtele MINISTERUL FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C - SERVICIUL VAMALĂ C solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr.33/20.04.2007, emisă de A, anularea deciziei de regularizare emise de C - Serviciul Vamală, obligarea acesteia de a emite o nouă decizie de regularizare, exonerarea de plata sumei de 238.765 lei majorări întârziere aferente TVA și obligarea la restituirea sumei de 950.470 lei TVA plătit necuvenit, precum și suspendarea efectelor deciziei nr.2512/23.01.2007, până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în perioada 4.01.2006 - 7.09.2006, a efectuat operațiuni de import în procedură simplificată de vămuire la domiciliu, prin Biroul Vamal

Toate bunurile importate au fost vândute - SA - RENAULT, partenerul său de afaceri.

Ulterior, prin Protocoalele nr.1, 2 și 3, încheiate la 26.07.2006, pentru valoarea de 942.092 Euro, referitoare la perioada 01.01.2006 - 07.06.2006, la 3.08.2006, pentru valoarea de 348.000 Euro, referitoare la perioada 08.06.2006-31.07.2006 și la 31.08.2006, pentru valoarea de 120.206 Euro, referitoare la perioada 01.08.2006-31.08.2006, s-au mărit retroactiv prețurile la, deoarece, la nivel mondial, prețul materiei prime din industria ului a urcat, astfel că, prețul de vânzare al pieselor ajunsese mai mic decât costul lor de producție, ceea ce ar fi condus la insolvabilitatea celor două societăți.

Ca urmare a acestei măsuri, la data de 11.10.2006, a solicitat în baza art.100 Cod vamal, recalcularea cuantumului sumelor datorate de societate.

Prin controlul efectuat de organele vamale, s-au stabilit alte taxe vamale, majorări întârziere, comisioane vamale, majorări la comisioanele vamale, sume achitate cu ordinele de plată nr.2 și 3 din 12.03.2007 și nota de compensare a obligațiilor fiscale de 500 lei.

Tot astfel, i s-a calculat o majorare de întârziere a TVA-ului, în cuantum de 238.765 lei, pe care societatea consideră că nu o datorează, reținându-se eronat că au fost încălcate dispozițiile art.77 alin.1 din vechiul Cod vamal și art.57 alin.1 din Legea nr.86/2006.

Pe de altă parte, dacă decizia de regularizare ar fi fost emisă în termen de către pârâte, cuantumul majorărilor ar fi fost mult mai mic.

Ca atare, se impune anularea deciziilor și restituirea sumei de 950.470 lei plătită necuvenit.

La data de 24.09.2007, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită restituirea numai a sumei de 128.000 lei (78 dosar).

Pentru termenul din 22.10.2007, reclamanta a depus precizare la acțiune (81) prin care a arătat că înțelege să se judece cu ANDF - A și cu -

Tribunalul Argeș - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal - prin sentința civilă nr.629/CF/7.12.2007 a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia nr.2512/23.01.2007 emisă de C și decizia nr.33/20.04.2007 emisă de P A și a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei de 238.765 lei - majorări de întârziere aferente TVA, menținând în rest actele constatatoare.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, s-a reținut că modificările ulterioare de preț, nu sunt imputabile reclamantei și că aceasta a procedat legal, solicitând Biroului Vamal P recalcularea taxelor vamale datorate suplimentar.

Cu ordinele de plată depuse la dosar (7, 12, 13, 14), reclamanta a făcut dovada achitării obligațiilor principale, constând în taxe vamale, comision vamal și TVA stabilite suplimentar, anterior emiterii deciziei de regularizare nr.2512/23.01.2007, însumând 957.390 lei, mai puțin majorările de întârziere de 239.765 lei.

Instanța de fond a apreciat că problema de drept ivită în cauză este legată de momentul de la care sunt datorate majorări de întârziere pentru obligațiile stabilite suplimentar, în baza unor acte încheiate de terți, la cererea importatorului.

Astfel, s-a stabilit că obligațiile vamale suplimentare aparțin operațiilor de import care le-au generat, urmând a fi calculate potrivit art.109 alin.2 Cod pr.fiscală, ele fiind datorate, în caz de neplată, de la data expirării termenului de grație.

S-a mai reținut că aceste majorări nus unt datorate pe perioada cuprinsă între data importului și data emiterii deciziei de regularizare, emisă de organul vamal.

Având în vedere că reclamanta a achitat voluntar principalele obligații vamale stabilite suplimentar, anterior emiterii deciziei de regularizare, aceasta nu poate fi obligată la majorări de întârziere aferente TVA.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, în termen legal de către pârâte, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, Aaa rătat că, în mod greșit, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, exonerând-o de plata sumei de 238.765 lei, reprezentând majorări întârziere aferente TVA, fără să aplice corect dispozițiile legale în materie, mulțumindu-se să enumere numai dispozițiile art.109 alin.2 Cod pr.fiscală, referitoare la termenul de grație, aspecte pe care reclamanta nu le-a învederat acesteia; ci doar în legătură cu temeinicia întocmirii actelor de control.

S-a mai criticat omisiunea invocării principiului conform căruia sarcina probei revine reclamantei, iar aceasta nu și-a dovedit afirmațiile făcute în fața instanței, instanța preluându-le fără o verificare temeinică.

Or, majorările au fost calculate ca urmare a recalculării drepturilor de import la data depunerii declarațiilor vamale și până la data achitării diferenței de taxă pe valoarea adăugată, ca sancțiune împotriva contribuabilului care nu-și achite la timp obligațiile rezultate din obligațiile taxabile.

În sfârșit, s-a arătat că, deși, instanța de fond reține corect că reclamanta are de plătit suma de 950.470 lei diferență TVA, în ceea ce privește obligațiile accesorii consideră, greșit, că nu sunt datorate, fără a motiva argumentat hotărârea dată.

Prin urmare, se impune admiterii recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiuni reclamantei.

Referitor la recursul Direcției Generale pentru Accize și Operațiuni Vamale C, se constată că acesteia i s-a comunicat sentința nr.629/CF/7.12.2007 la data de 31.XII.2007, iar calea de atac îndreptată împotriva ei poartă ca dată 22.01.2008.

Or, potrivit art.301 alin.1 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, ceea ce conduce la concluzia că s-a depășit termenul imperativ prevăzut de textul sus-menționat, urmând ca recursul pârâtei să fie respins ca tardiv declarat, împrejurare ce împiedică analiza criticilor din cuprinsul său.

Examinând recursul pârâtei A, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, se reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, instanța de fond, reține în esență, situația de fapt dedusă judecății, însă aplicarea textelor legale nu corespunde acesteia, în sensul că, deși se recunoaște modificarea prețurilor produselor importate, ulterior vămuirii acestora, se consideră că ar fi incident art.109 alin.2 Cod pr.fiscală, ce reglementează un termen de grație în folosul titularului obligației de plată, text ce exclude acordarea și, implicit, perceperea majorărilor de întârziere.

Or, stabilirea și determinarea în mod real a valorii de vamă a mărfurilor importate are drept consecință stabilirea de diferențe de drepturi de import și alte taxe și impozite ce sunt datorate statului în cadrul operațiunilor vamale de la data fiecărei declarații vamale, precum și majorările de întârziere aferente acestora, calculate conform dispozițiilor legale ce le reglementează pe fiecare dintre acestea.

Deci, valoarea în vamă reprezintă acea valoare ce constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzută de vamal de import al României, respectiv Legea nr.86/2006, coroborată cu dispozițiile Acordului, referitoare la valoarea de vamă, ca fiind valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit.

În speță, inițial, produsele au intrat în țară cu un alt preț, iar ulterior acesta a fost modificat, ceea ce duce la concluzia că valoarea reală de vânzare este aceasta din urmă, astfel că, în mod corect, s-a procedat la regularizare, în baza noilor declarații vamale ale intimatei-reclamante, pentru mărfurile importate în perioada 04.01.-07.09.2006, aplicându-se norma sancționatorie a plății de majorări până la data achitării diferenței de TVA.

Intimata-reclamantă recunoaște că are de plătit obligații suplimentare la bugetul statului, dar, apreciază că modificarea prețului nefiindu-i imputabilă, nu poate fi obligată și la plata accesoriilor derivate din acestea.

Reglementarea legală, însă, nu cuprinde excepții sub acest aspect.

Prin urmare, actele constatatoare au fost corect întocmite de pârâte, astfel că intimata-reclamantă trebuia obligată și la plata sumei de 238.765 lei cu titlu de majorări.

Față de cele ce preced, curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.86/2006 și OG nr.92/2003, urmează să admită recursul A, să modifice sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei și cu privire la majorările de întârziere aferente TVA-ului, menținând actele contestate cu privire la acestea, și în rest sentința, iar în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu art.301 Cod pr.civilă, va respinge ca tardiv declarat recursul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv declarat, recursul pârâtei DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în C,-, jud.D, în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B,-, sector 1, în numele și pentru BIROUL VAMAL RÂMNICU cu sediul în Rm.V,-, jud.V, împotriva sentinței civile nr.629/CF din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția Civilă, în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în P,-, jud.A, împotriva aceleiași sentințe, intimată fiind reclamanta - ROMÂNIA SRL cu sediul în, Șos.B-P, km.114, jud.A și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la " și I " în B,-, -.1,.35, sector 3.

Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea reclamantei și cu privire la majorările de întârziere aferente TVA, menținând actele contestate cu privire la acestea.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

04.04.2008

Red.IB

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Ioana Bătrînu Ioana Miriță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 361/2008. Curtea de Apel Pitesti