Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 360/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.360/R-
Ședința publică din 28 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu Ioana Miriță
Judecători: - -
- -
Grefier: - --
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și intervenienta, toți cu domiciliul procedural la sediul Tribunalului Vâlcea din Rm.V, nr.1, jud.V, împotriva sentinței nr.8 din 08 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 21 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr.8/8 ianuarie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamanților, și a intervenientei în nume propriu față de ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
Totodată a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție principală formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI, ca nefondate.
În motivarea sentinței prima instanță reținut că reclamanții și intervenienta au solicitat - în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - obligarea pârâților, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI să le plătească drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul Departamentului Economico - Financiar și Administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al celorlalte tribunale pentru perioada 1.11.2004 - 1.11.2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, precum și acordarea în continuare a acestor drepturi până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare. Totodată au solicitat să fie incluse în bugetul de stat, la prima rectificare de buget după rămânerea definitivă a sentinței, sumele datorate.
Reclamanții și intervenienta, în calitate de funcționari publici în cadrul Departamentului Economico - Financiar al Tribunalului Vâlcea, au fost salarizați în mod diferit de funcționarii publici din cadrul departamentului similar al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin OUG 82/2004, OG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007.
Diferența de salarizare nu contravine dispoz. art.6 alin.2 rap.la art.1 alin.2 din Codul Muncii, întrucât conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora și responsabilitățile funcției nu sunt identice, iar diferența justifică o salarizare diferențiată.
Susținerile reclamanților și ale intervenientei principale că se pot transfera la departamentul similar al sunt neîntemeiate întrucât, potrivit art.90 alin.5 din Legea nr.188/1999, transferul se poate realiza într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional, sau într-una de nivel inferior, numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome ori între autorități și instituții publice din administrația publică locală.
Or, situațiile deosebite în care se regăsesc reclamanții și intervenienta față de funcționarii publici omologi de la au determinat soluții diferite asupra salarizării lor, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalității.
Nu există vreo discriminarea a reclamanților și a intervenientei întrucât atribuțiile acestora, chiar dacă sunt aceleași cu cele ale funcționarilor de la, au o complexitate și o responsabilitate diferite.
Art.6 alin.2 din Codul Muncii stipulează că pentru toți salariații se garantează retribuție egală pentru muncă egală, dispoziții care nu au fost încălcate în privința reclamantei și a intervenientei.
De asemenea, nu au fost încălcate nici dispoz.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece reclamanții și intervenienta nu au suferit nici o formă de discriminare în sensul Protocolului nr.12 la Convenție ratificat de România prin Legea nr. 103/2006.
Hotărârea nr.262/21 iunie 2006 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate justifica acțiunea din speță de vreme ce legiuitorul nu a înțeles să modifice actele normative prin care se realizează salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale instanțelor judecătorești. Până la intervenția legiuitorului, instanța nu poate să modifice actele normative și să adauge la lege prin acordarea drepturilor salariale solicitate în speță.
În privința Ministerului Economiei și Finanțelor, prima instanță a reținut dispoz. art.25 din Decretul nr.31/1994 și art.3 alin.1 pct.48 din HG nr.386/2007 și faptul că acesta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, în procedura prev. de Legea nr.500/2002. Între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamant și intervenientă nu există raport juridic.
Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții și intervenienta care, invocând dispoz.art.304 Cod procedură civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă justificată de dispoz.art.19 lit.a) din Legea nr.500/2002 și art.42 alin.1 din Legea nr.511/2004, întrucât elaborează bugetul de stat și rectificările bugetului de stat, asigurând Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate în speță.
Pe fondul cauzei recurenții au arătat că organizarea și funcționarea departamentelor administrative și economico - financiare este uniformă între toate instanțele judecătorești, inclusiv între și alte instanțe. Deși legiuitorul a stabilit atribuții identice pentru funcționarii publici din departamentele respective și pentru managerul economic, indiferent de gradul de jurisdicție a instanțelor în cadrul cărora funcționează, salarizarea a fost stabilită diferențiat în mod nejustificat, aspect relevat și prin hotărârea nr.262/2007 a CNCD și reținut în decizii de speță similare de alte instanțe judecătorești.
La cererea de recurs a fost anexată decizia 355/R/2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
Intimatul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, fost Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât, pe de o parte, MEF nu are calitate procesuală pasivă, potrivit Legii 500/2002, să plătească drepturile bănești și să aloce fonduri din bugetul de stat pentru respectivele drepturi, iar pe de altă parte pretențiile reclamanților și ale intervenientei sunt nefondate, întrucât drepturile lor nu sunt prevăzute de lege.
Intimatul - pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat întrucât, în esență, chiar dacă dispoz. art. 125 - 128 ale Legii nr.304/2004/R au caracter uniform pentru organizarea și funcționarea departamentelor din cadrul tuturor instanțelor judecătorești și, respectiv, pentru atribuțiile managerilor economici, conținutul concret, complexitate atribuțiilor și responsabilitățile funcției justifică diferența de salarizare.
Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt invocate, în raport de dispoz. art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin art.125 - 128 din Legea nr.304/2004/R privind organizarea judiciară sunt stabilite structura, atribuțiile, responsabilitățile departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor, modul de accedere în funcția de manager economic și atribuțiile managerului economic, precum și calitatea de funcționari publici a managerilor economici și a personalului de specialitate din activitatea financiar - contabilă.
Legea nu face nici o diferențiere între funcționarii publici sus arătați din cadrul unei instanțe sau a unui parchet de un anumit nivel jurisdicțional în raport de cei din cadrul instanțelor sau parchetelor de alt nivel jurisdicțional. Prin urmare, indiferent de instanța ori parchetul unde își desfășoară activitatea, managerii economici și funcționarii publici din departamentul administrativ și economico - financiar trebuie să îndeplinească aceleași condiții de accedere în funcție și trebuie să îndeplinească atribuții de serviciu de aceeași natură.
Susținerea primei instanțe că, în concret, atribuțiile au un conținut diferit și responsabilități diferite nu are fundament. Diferența între atribuții nu este dată de volumul mare de lucru sau de conținutul de fapt exclusiv al atribuțiilor respective, ci este dată de natura lor. Or, în speță, atribuțiile funcționarilor publici sus numiți au aceeași natură și același conținut formal pentru toate instanțele în care funcționează departamente economico - financiare și administrative.
În aceste condiții, o salarizare diferențiată în funcție de gradele de jurisdicție a instanțelor în care funcționează astfel de departamente, este nejustificată în mod obiectiv.
Tratamentul diferențiat în privința salariului reprezintă o formă de discriminare între funcționarii publici ca cei din speță și omologii lor din cadrul, discriminare ce poate fi înlăturată de instanța de judecată potrivit art. 27 raportat la art.1 alin.2 și art.2 alin.1 - 4 din OG nr.137/2000.
Diferențierea salarială a funcționarilor publici în condiții egale de muncă și de competență, înțelegându-se prin muncă egală nu cantitatea operațiunilor specifice, ci conținutul lor formal, nu este admisibilă.
Diferențierea respectivă de natură profesională contravine dispoz.art.7 lit.a) din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul 12 la Convenție, ratificată de România prin Legea nr.103/2006, art.4 pct.3 din Cartea Socială Europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr.74/1999, acte ce fac parte din dreptul intern al României dispoz. art. 20 din Constituție și se aplică prioritar în condițiile în care normele interne nu sunt mai favorabile funcționarilor publici din speță.
Din această perspectivă este nefondată susținerea instanței de fond că nu poate recunoaște reclamanților și intervenientei drepturile solicitate de ei întrucât ar adăuga la legea (lato sensu) de salarizare a acestora.
Discriminarea reclamanților și a intervenientei trebuie să înceteze de îndată, nefiind admisibilă o prelungire a acesteia până la intervenția legiuitorului asupra actelor normative, în condițiile în care lipsa de reacție a legiuitorului într-un termen rezonabil pentru reclamanți și intervenientă nu poate fi altfel sancționată.
Curtea apreciază că în speță, Tribunalul Vâlcea este cel ce are atribuția de a plăti drepturile solicitate de reclamanți și intervenientă, având în vedere că aceștia funcționează în cadrul instanței respective, celorlalți pârâți revenindu-le obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor.
Ca atare, Tribunalul Vâlcea va fi obligat să plătească reclamanților și intervenientei diferențele salariale în raport de salariul funcționarilor publici din cadrul Departamentului Economico - Financiar și Administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reactualizate cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007 și până la unificarea legislației salarizării în sensul eliminării diferențelor salariale actuale.
Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI sunt ordonatori principal și, respectiv, secundar de credite în raport cu Tribunalul Vâlcea și au obligația de a face propunerea de includere și, respectiv, obligația de includere în bugetul Ministerului Justiției a cheltuielilor reprezentate de diferențe de drepturi bănești dispuse în cauza de față și de a asigura fondurile necesare plății lor.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în temeiul dispoz. art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 3 lit. A pct.2, 3, 6, 10, art. 4, art. 5 lit. f), g), h) din HG nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
Obligația în cauză nu are legătură cu faptul că între ministerul respectiv și reclamanți și intervenientă nu există raport de serviciu. Pentru plata unor astfel de drepturi ca cele stabilite in cauza de față, între Ministerul Economiei și Finanțelor și ceilalți ordonatori principali de credite există o obligație de conlucrare în sensul de a include si menține in buget, la dispoziția angajatorilor, fondurile corespunzătoare.
Recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind chemat în judecata nu ca reprezentant al Statului, ci în calitatea de instituție mandatată legal să elaboreze bugetul de stat, și, respectiv, fiind chemat în judecata să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești, iar nu ca să plătească respectivele drepturi către reclamanți și intervenientă.
Recurentul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația a asigura menținerea în bugetul pârâtului a fondurilor destinate plății drepturilor reclamanților și intervenientei, precum și obligația de a se preocupa el însuși de găsirea modalităților financiare de satisfacere a drepturilor acestora.
Ca atare, acești din urmă trei pârâți vor fi obligați să asigure fondurile necesare plății drepturilor reclamanților și ale intervenientei.
Pentru cele expuse, în temeiul art.312 alin.1,2 și 3 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința primei instanțe în sensul admiterii cererii reclamanților și a cererii de intervenție principală și obligării pârâtului Tribunalul Vâlcea să plătească diferențele de drepturi salariale și celorlalți trei pârâți să asigure fondurile necesare plății drepturilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții, și intervenienta, toți cu domiciliul procedural la sediul Tribunalului Vâlcea din Rm.V, nr.1, jud.V, împotriva sentinței nr.8 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, intimați fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pârâții Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Modifică în tot sentința în sensul că, pe fond, admite acțiunea reclamanților și cererea de intervenție principală și obligă pe pârâtul Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților și intervenientei diferențele salariale în raport de salariul funcționarilor publici din cadrul Departamentului Economico - Financiar și Administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reactualizate cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007 și până la unificarea legislației salarizării în sensul eliminării diferențelor salariale respective.
Obligă pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să asigure fondurile necesare plății drepturilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
11.04.2008
jud fond.Gh.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Ioana Bătrînu Ioana Miriță
