Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.425/CA

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarate de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, cu sediul în M,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.610/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant PREFECTUL JUDEȚULUI C, cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul pârât consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.19652/ 15.10.2009 depusă la dosar și pentru intimatul reclamant răspunde consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.FN/2009 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei conform chitanțelor Seria - - nr.-/15.10.2009 și nr.-/15.10.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Recurentul pârât prin reprezentantul său convențional depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei conform chitanțelor Seria - - nr.-/15.10.2009 și nr.-/15.10.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea luând concluziile părților potrivit cu care nu mai au cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Având cuvântul recurentul pârât prin reprezentantul său convențional solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant și a constatării legalității Hotărârii Consiliului Local M nr.210/2008.

Intimatul reclamant prin reprezentantul său convențional pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Constanța ca temeinică și legală.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul Instituția Prefectului Județului Cas olicitat ca pe cale de hotărâre judecătorească dată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun.M să se dispună anularea Hotărârii nr.210/2008.

Prin sent.civ.nr.610/04.06.2009 Tribunalul Constanța, Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii solicitate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, prin HCL nr.210/2008 Consiliul Local M și-a însușit inventarul parțial al unor terenuri proprietate privată a Municipiului M și a completat inventarul domeniului privat cu bunurile prevăzute în anexă.

Conform pct.13 din Ordinul 1753/2004 inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atestă proprietatea acestora și a schițelor de amplasare, iar inventarierea clădirilor se face pe baza titlurilor de proprietate și a dosarului tehnic al acestora.

Reclamantul a solicitat anularea hotărârii și pentru că inventarierea nu cuprinde valoarea contabilă și valoarea de inventar astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea pusă cu reflectarea rezultatelor în situațiile financiare întocmite pentru exercițiul financiar.

Conform pct.45 din Ordinul 1753/2004 bunurile inventariate la instituții publice se evaluează și se scriu pe listele de inventar la valoarea contabilă (valoare de înregistrare).

Conținutul minimal obligatoriu de informații ale formularului de inventar este cuprins în pct.5 al listei de inventar reglementat de Ordinul 1753/2004.

Conform art.122 din Legea nr.215/2001 comisiilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionării bunurilor.

Analizând documentația aferentă și anexa hotărârii atacate se reține că bunurile imobile cuprinse în procesul verbal de inventar nu au o valoare contabilă conform dispozițiilor legale indicate mai sus.

Ele sunt individualizate în sensul că se arată adresa, suprafața și vecinătățile.

Din răspunsul emis de Primarul Municipiului M către reclamant se reține că terenurile de la poziția 1-5, 7, 8, 11-16 sunt terenuri rezultate ca diferență dintre măsurători și suprafața deținută conform Ordinului Prefectului și aflate în indiviziune între proprietar și Municipiul M, terenul de la pct.6 - teren liber de construcții, terenul de la poziția 9, teren aferent unui spațiu comercial, iar terenul de la poziția 16 - teren aferent unei construcții cu destinație prestări servicii sociale.

Invocarea unui referat de specialitate în ceea ce privește valoarea de inventariere a acestor bunuri încheiat ulterior hotărârii nu reprezintă un motiv care ar înlătura criticile aduse de reclamant HCL nr.210/2008 în ceea ce privește lipsa valorii constatate și de inventar a bunurilor ce au făcut obiectul acestei hotărâri.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor legale arătate mai sus, în momentul adoptării hotărârii procesul verbal de inventar trebuia să cuprindă și valoarea contabilă și de inventar a bunurilor (Ordinul 1752*/2005 pct.45; anexa 1 pct.5 coroborat cu pct.18 alin.1 din Ordinul 1752/2005.

În ceea ce privește lipsa documentelor care atestă proprietatea și a schițelor de amplasare se reține că și această critică este fondată.

Astfel, pentru terenul aflat la poziția 1 pe lista anexă a hotărârii se reține că acesta se află situat în- și are o suprafață de 1122, iar vecinătăți: N -; S - str.-; E - str.Mului, V - - și - (fila 18).

Acest teren reprezintă diferența dintre suprafața din măsurători și suprafața deținută conform Ordinului Prefectului și aflat în indiviziune între proprietar și Municipiul M așa cum rezultă din adresa de la fila 23.

Planul de situații al acestui teren susține pârâtul că este cel aflat la fila 28 din dosar.

Din acest plan de situație nu rezultă situația reținută din înscrisuri și arătată mai sus.

În primul rând nu se arată care este proprietarul terenului deținut în baza Ordinului Prefectului și care este actul juridic ce a creat starea de indiviziune dintre acel proprietar și Municipiul M, care este actul ce cuprinde dreptul de proprietate asupra 2252, dacă acest drept de proprietate este exclusiv sau în indiviziune.

În cazul în care nu ar exista o stare de indiviziune între așa zisul proprietar și Municipiul M, suprafața de 1122ar fi trebuit distinct individualizată.

În cuprinsul planului de situație la date referitoare la teren nu se specifică starea de indiviziune.

Astfel se apreciază că la adoptarea HCL nr.210/2008 nu s-au respectat cerințele impuse de pct.13 din Ordinul 1753/2004.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Consiliul Local M solicitând desființarea în tot a acesteia în sensul respingerii pe fond a acțiunii cu consecința constatării legalității 210/2008.

Lipsa rubricii privind valoarea de inventar nu este motiv temeinic și suficient de puternic pentru a duce la anularea 210/2008 din moment ce legalitatea actului administrativ se apreciază în raport cu legea în baza căruia a fost emis, Legea 215/2001.

Un alt argument în favoarea legalității hotărârii îl reprezintă și punctul de vedere al Direcției Economice prin care este expus modul în care se va proceda la inventarierea imobilelor prinse în anexa la HCL 210/2008 și prin care se reflectă astfel că valoarea de inventar este prezentă în contabilitate.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, Curtea consideră recursul nefondat motivat de următoarele considerente,

Prin HCL nr.210/2008 Consiliul Local M și-a însușit inventarul parțial al unor terenuri proprietate privată a Municipiului M și a completat inventarul domeniului privat cu bunurile prevăzute în anexă.

În art.2 din această hotărâre se arată că lista conținând inventarul parțial al terenurilor proprietate privată a mun.M constituie anexa la prezenta hotărâre, depusă la dosarul de fond la pag 18-20.

Potrivit pct.1 din Anexa 1 la Ordinul nr.1753/2004 al Ministerului Finanțelor Publice pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de activ și de pasiv ale fiecărei unități, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței unității pentru respectivul exercițiu financiar.

Ulterior, la pct.13 emitentul normelor prevede metodologia inventarierii bunurilor imobile, respectiv terenuri și construcții astfel, inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atestă proprietatea acestora și a schițelor de amplasare.

se inventariază prin identificarea lor pe baza titlurilor de proprietate și a dosarului tehnic al acestora.

La data promovării acțiunii de față, 25.03.2009, prezentul ordin era în vigoare, legitimând astfel în drept atitudinea reclamantului, atitudine care justifică și judecarea prezentului recurs, în sensul că la data de 09.10.2009 același organ emitent prin Ordinul nr.2861 în cuprinsul art.4 indică în mod expres faptul că, la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.174 din 13 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.

Cu toate acestea, în cuprinsul noului ordin este inserată aceeași obligație, de astă dată la pct.12, Anexa 1 astfel, inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate al acestora și a altor documente, potrivit legii.

se inventariază prin identificarea lor pe baza titlurilor de proprietate și a dosarului tehnic al acestora.

Rezultă, așadar, că noul act normativ este mai permisiv decât primul în ce privește justificarea dreptului de proprietate, în sensul că, în timp ce primul impunea alături de aceste documente și schițele de amplasare, secundul impune în mod generic și a alte documente.

S-a reținut astfel la fond faptul că din cuprinsul adresei nr.5786/10.03.2009 ( fila 26 ) terenurile de la pozițiile 1-5, 7, 8, 11-16 sunt terenuri rezultate ca diferență dintre măsurători și suprafața deținută conform Ordinului prefectului și aflate în indiviziune între proprietar și mun.

În mod corect a reținut instanța de fond că această indiviziune nu este confirmată și de planurile de situație anexate; astfel pentru terenul situat în M,- A se arată că suprafața din măsurători este de 337 mp în timp ce din acte este de 225 mp, neindicându-se starea de indiviziune cu mun.M lucru de altfel imposibil din moment ce planul de situație indică faptul că pe laturile de sud și este terenul în cauză se învecinează cu două străzi iar pe laturile din nord și vest cu proprietari personae fizice.

Rezultă așadar că nr.210/31.10.2008 este nelegală și din prisma faptului că dorește a consfinți situații inexacte cu realitatea, în sensul însușirii unui inventar parțial al unor terenuri proprietate privată a sa din moment ce cel puțin un plan de situație relevă existența unei proprități exclusive.

În situația în care planurile de situații nu indică o stare de indiviziune și temeiul acesteia respectiv, diferența dintre suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate ale diferitelor persoane fizice și suprafața rezultată din măsurătorile cadastrale, iar evaluarea și inventarierea bunurilor descrise mai sus nu respectă rigorile Ordinul nr.2861/09.10.2009, respectiv valoarea contabilă ( valoare de înregistrare ), Curtea consideră că în mod corect instanța de fond a procedat la anularea 210/31.10.2008.

În consecință, recursul astfel promovat va fi respins ca nefondat menținând sentința primei instanțe ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarate de recurentul pârât - CONSILIUL LOCAL - cu sediul în M,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.610/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - PREFECTUL JUDEȚULUI C - cu sediul în C,-, jud., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Jud.fond-

Tehnored.

2 ex/22.12.2009

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Constanta