Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 445/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 445
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea președinte secție
JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Loredana Albescu
GREFIER: - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursurile promovat de reclamanții și, precum și recursurile promovate de pârâții - SRL P N și MUNICIPIUL P - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 325 din 29 decembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurenta și av. pentru recurenta - pârâtă -" " SRL, fiind lipsă recurentul - reclamant și MUNICIPIUL P N - PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 6 iunie 2008 s-au depus la dosar din partea recurenților - reclamanți precizări la care s-au anexat acte, după care:
Av. primește un ex. al actelor depuse la dosar.
Părțile arată că nu mai au de formulat cereri.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurenta - reclamantă, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat.
În susținerea motivelor de recurs arată că recurenta - pârâtă -" " SRL i-a chemat în judecată întrucât nu și-au dat acordul pentru schimbarea destinației spațiului din spațiu de locuit în spațiu de producție însă pe ordonanță preșidențială acțiunea a fost admisă.
Au informat primăria care le-a răspuns în data de 29.06.2005, printr-o adresă depusă la dosar, că mai întâi trebuie să se pronunțe instanța de judecată cu privire la acest aspect.
La data de 7 iulie 2005, primăria eliberează autorizația de construcție pârâtei și autoritatea de funcționare în data de 28.10.2005, ambele fiind eliberate în aceleași condiții în sensul că judecarea recursului era pe rol. Pârâta arată că s-a edificat construcția pe baza unui certificat eliberat de Primăria N dar Inspecția în construcții a arătat cu referire la certificatul de urbanism din 17.02.2005 că acesta a fost eliberat cu nerespectarea prevederilor legale privind aprobarea construcțiilor și amenajărilor, nu aveau aviz eliberat de pompieri, acesta fiind primit ulterior la data de 22.06.2007 și acesta obținut la rândul său pe căi apreciate ca fiind ilegale.
La data de 15 martie 2007 reclamanții au promovat acțiune de anulare a celor două autorizații, deci avizul eliberat de pompieri a fost dat ulterior promovării prezentei acțiuni.
S-a arătat în precizările depuse la dosar că este obligatoriu ca la punerea în funcțiune a unei firme aceasta să aibă avizul pompierilor. La data de 22- 25.01.2006 reclamanții au obținut hotărâre definitivă și irevocabilă, pusă în executare de care pârâta nu a ținut cont, la fel și primăria.
La data de 25.01.2006 și până la 1.02.2007 s-au făcut diverse cereri și plângeri precum și dosare la poliție.
În datele de 10, 14, 18.08. s-au făcut cercetări de către organele de poliție și s-a mers și la parchet.
Din expertizele efectuate și scenariul de siguranță la foc din data de 25.01.2007 se arată că potrivit normelor în vigoare spațiul comercial este considerat cu risc mare de incendii. Tot din expertiza de la fila 49 dosar se arată că nu sunt respectate distanțele dintre vecinătăți. O altă expertiză tehnică privind securitatea la incendii arată că nici aceste norme nu sunt respectate, nu există distanța necesară față de construcțiile învecinate.
Decizia civilă nr. 28 Tribunalului Neamț face referire la faptul că prima instanță a omis faptul că pârâta nu a avut avizul pompierilor și pericolul de foc, s-au depus la dosar și planșe fotografice efectuate de organele de poliție.
După pronunțarea hotărârii irevocabile pârâtele nu au luat-o în considerare.
În datele de 1,2,3 - 5.02.2007 angajații societății pârâte au intrat pe acoperișul reclamanților și au ridicat tabla de pe casă, în pod între cele două imobile se găsește un zid comun, prin lucrările efectuate în mod defectuos reclamanții nu mai au în prezent streașină la propria casă.
Arată că având în vedere vechimea caselor de cca. 100 ani și structura de lemn a acestora, sunt condiții favorabile apariției incendiilor, acoperișul fiind comun.
Pârâta a instalat curent trifazic care le traversează proprietatea, timpul de producție este de la orele 6 la 19 seara, consumul de gaz este peste capacitatea consumului casnic.
Solicită anularea autorizației de construcție și funcționare, demolarea construcțiilor efectuate privind forma și dimensiunea casei care i-au afectat construcția propriei case, conform precizărilor depuse.
Solicită acordarea de daune morale, materiale și cheltuieli de judecată în recurs, așa cum au fost indicate în precizări.
Mai arată că deși expertiza a fost efectuată la data de 21.02.2007 și s-au efectuat lucrări pe acoperișul său, s-a adresat cu două cereri Inspectoratului Teritorial în Construcții, au venit la fața locului dar nu s-au luat nici un fel de măsuri.
A făcut adresă și la Parlamentul României de unde a primit răspuns că este de competența Inspecției de Stat în Construcții să soluționeze cerea sa.
Av. având cuvântul pentru recurenta - pârâtă -" " SRL solicită admiterea recursului formulat de această pârâtă.
În susținerea motivelor de recurs arată că în dosarul tribunalului s-a efectuat expertiză care a constatat că s-au remediat toate lucrările defectuoase indicate de recurenta reclamantă.
Solicită admiterea recursului cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, s-a arătat în considerente că nu s-a respectat procedura prealabilă.
Cu privire la excepția tardivității invocată de pârâtă instanța de fond nu s-a pronunțat.
În iulie 2007 legea contenciosului administrativ s-a modificat, acesta fiind momentul când se naște dreptul la acțiune al persoanei vătămate. Nu mai este moment al nașterii dreptului la acțiune momentul emiterii actului. Reiterează aceste excepții care solicită a fi admise. că prezenta acțiune este mai întâi inadmisibilă și apoi, potrivit art. 2 al. 2 din Legea 515/2007 așa cum a fost modificată, tardivă. Acțiunea a fost promovată și peste termenul de decădere de un an de la data luării la cunoștință de actul respectiv.
Pentru a se păstra raporturile de drept administrativ trebuie respectate aceste termen și avute în vedere. Fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul reclamanților solicită respingerea acestuia.
Instanța, pune în discuția recurentei - reclamante împrejurarea că apărătorul recurentei -pârâte invocat depășirea termenului de un an pentru promovarea acțiunii de anulare autorizație.
Recurenta - reclamantă având cuvântul cu privire la termenul de un an invocat, arată că a promovat acțiunea la data de 15 martie 2007 întrucât a făcut alte demersuri pentru punerea în executare prin executor judecătoresc a deciziei irevocabile de care a făcut vorbire.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Neamț, reclamanții și,în contradictoriu cu pârâții - SRL și Municipiul P N -prin Primar,au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea autorizației de construire cu nr. 352/7.07.2005 emisă de Primarul mun.P N în favoarea pârâtei - SRL și anularea autorizațiilor de funcționare (acordurilor pentru deschiderea exercițiului comercial), cu numerele 1458 și 1459 din 28.10.2005.
În motivarea cererii, reclamanții arată că fără acordul acestora,pârâta C a scos tabla de pe casa reclamanților învecinată cu a societății pârâte și a efectuat lucrări de construire neautorizate,înființându-și o societate comercială pentru care autorizația de funcționare emisă de Primar a fost nelegal emisă. Se susține lipsa autorizației de construire,lipsa avizelor și a acordurilor legale necesare.
Pârâtul Municipiul P N - prin Primar a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare s- susținut legalitatea autorizației de construire cu nr. 352/7.07.2005.Se arată că în ce privește acordul vecinilor necesar emiterii acestei autorizații,pârâta - SRL a depus un certificat de soluție executoriu de drept în care se menționează,conform Sentinței civile nr. 2621/2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț," admiterea acțiunii precizată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții și și în consecință,prezenta hotărâre ține loc și de acordul pârâților,în vederea obținerii de către reclamantă
a autorizației de schimbare destinație de spațiu."
CLa depus întâmpinare invocând excepția lipsei procedurii prealabile și a inadmisibilității.Se arată în acest sens că reclamanții nu au parcurs etapele premergătoare sesizării instanței și că nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art.7alin.3 din Legea nr.554/2004.
În dovedire au fost depuse înscrisuri: acordurile cu numerele 1458/28.10.2005 și 1459/28.10.2005 pentru deschiderea exercițiului comercial (filele 16 și 17), autorizație de construire cu nr. 352/7.07.2005 și certificat de urbanism cu nr. 106/17.02.2005 (filele 101-104), Decizia civilă nr.58/RC/25.01.2006 a Tribunalului Neamț,plan de situație și amplasament( filele 130 și 131),precum și Nota de inspecție cu nr.I-124 din 21.02.2007 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții.
Prin sentința civilă 325/19 decembrie 2007 s- respins excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și inadmisibilității invocate de pârâta LPN.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul P - prin primar și P N, și în consecință:
S-a dispus anularea autorizației de construire cu nr. 352/07 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului P N în favoarea pârâtei
A fost respinsă cererea reclamanților pentru anularea autorizațiilor de funcționare (acordurile pentru deschiderea exercițiului comercial) cu numerele 1458 și 1450 din 28 octombrie 2005.
Instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții sunt proprietari ai unei construcții situată în imediata vecinătate a construcției în care societatea pârâtă CLa obținut autorizație de construire pentru schimbarea destinației de spațiu de locuit în spațiu de producție și în care a obținut autorizație de funcționare pentru societate având ca obiect patiserie și desfacere produse.
Motivat de lipsa acordului reclamanților,pârâta CLa formulat o acțiune în justiție pe calea ordonanței președințiale, iar prin Sentința civilă nr. 2621/23.06.2005 a obținut o hotărâre în primă instanță care,potrivit dispozitivului ține loc de acord al pârâților și,pentru obținerea acordului de vecinătate în vederea obținerii autorizației de construire.
În baza hotărârii astfel pronunțate (executorie de drept), primăria a emis autorizație de construire cu nr.352/7.07.2005.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 58/RC/25.01.2006 Tribunalul Neamța desființat în totalitate Sentința civilă nr.262/23.06.2005 și a respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de - SRL în contradictoriu cu și.
În drept:
Potrivit art.7(1) lit.c autorizația de construire va cuprinde Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Potrivit Anexei 1 -Conținutul cadru al Proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construcții va conține conform pct.2.5.6" Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare,exprimat în formă autentică,pentru construcțiile noi amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate.
Motivat de Decizia civilă nr.58/RC/25.01.2006 rezultă că autorizația de construire cu nr. 352/7.07.2005 a fost emisă fără " acordul vecinilor" fiind încălcate prevederile art.7(1) lit.c coroborat cu pct. 25.6 din Anexa 1 la Legea nr.50/1991.
Cu privire la cererea de anulare a autorizațiilor de funcționare s-a reținut că nu se constată și nici nu se invocă motive legale de nulitate a acestora.
În legătură cu excepțiile invocate s-a reținut că din interpretarea gramaticală a prevederilor art.7(3) din Legea nr. 554/2004 reiese caracterul facultativ al procedurii prealabile în cazul persoanei vătămate într-un drept al său printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept. În acest sens legiuitorul folosește exprimarea" este îndreptățită",spre deosebire de exprimarea folosită la art.7(1) în care se arată că" trebuie să solicite".Rezultă că pentru persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept,procedura prealabilă este facultativă și nu obligatorie. De asemenea,prin cererile repetate adresate primarului, reclamanții fac dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Împotriva sentinței 325/CA/19.12.2007 a Tribunalului Neamț au declarat recurs P N, și și Primarul municipiului P
Motivând recursul arată că în mod greșit Tribunalul Neamța respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii având în vedere că realizarea procedurii prealabile nu este facultativă pentru terți, art. 7 din Legea 554/2004 fiind normă obligatorie. Arată recurenta că art. 7 al. 3 din Legea 554/2004 conține o dispoziție clară în sensul că terțul este obligat să se adreseze autorității emitente a actului în 30 zile de la comunicare. Invocă recurenta că reclamanții au luat cunoștință despre emiterea autorizației în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 58/RC.
Chiar și admițând existența unor motive întemeiate (la care însă nu s-a făcut referire) reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă în termenul de prescripție de 6 luni de la data emiterii actului, ei adresându-se la data de 14.12.2006 și 10 iulie 2006. Recurenta face trimitere la decizia 146 din 12.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată se invocă excepția tardivității acțiunii, argumentată pe dispozițiile art. 11 al. 2 din Legea 554/2004 text potrivit căruia, pentru motive temeinice în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. Or, acțiunea de față a fost formulată în 2007, iar actul contestat a fost emis în 2005. Și pentru argumentarea excepției tardivității s-a făcut trimitere la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - invocându-se la deciziile 1549 din 01 mai 2006 și 401/2003.
Date fiind modificările Legii 554/2004, recurenta L și-a completat motivele de recurs. Astfel se arată că potrivit dispozițiilor în vigoare momentul de la care curge termenul de formulare a plângerii prealabile este acela al luării la cunoștință despre existența actului atacat iar reclamanții au luat la cunoștință atât de autorizația de construire cât și de autorizația de funcționare la data de 25 ianuarie 2006 în dosarul 3405/RC/2005 al Tribunalului Neamț, așa încât plângerea prealabilă a fost formulată cu depășirea termenul de 30 zile de la data luării la cunoștință.
Motivând recursul, reclamanții - recurenți și critică sentința sub aspectul respingerii capătului de cerere privind anularea autorizației de funcționare nr. 1458/28.10.2005 și 1459/28.10.2005. Se arată că, motivat de lipsa acordului reclamantei, Laf ormulat o acțiune pe calea ordonanței președințiale, acțiune care la fond a fost admisă însă în recurs a fost respinsă.
Deși reclamanții au adus la cunoștință primăriei că au formulat recurs, primăria în mod nelegal a emis autorizație de construire și autorizația de funcționare, în timp ce exista litigii pe rol. Se mai arată că nu sunt îndeplinite distanțele de siguranță la foc față de cele trei vecinătăți conform normelor P 118/99.
Se invocă art. 30 al. 1 din Legea 307/2006 care prevede obligativitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu. reclamanții apreciază că L funcționează ilegal și tot ilegal a executat lucrări de demolare - transformare la acoperiș și podul casei care este comun cu imobilul alăturat, încălcând totodată dreptul de proprietate.
Reclamanții solicită și plata daunelor materiale și morale justificându-le prin stresul provocat prin prelungirea procesului din 25 ianuarie 2006 când s-a pronunțat decizia 58/RC/2006.
Municipiul P N - prin primar, motivând recursul arată că la data de 17.02.2005 a fost emis certificatul de urbanism cu mențiunea că pentru emiterea autorizației de construire sunt necesare documentele prevăzute de art. 16 din Normele de aplicare a legii 50/1991. se arată că instanța de fond, anulând autorizația de construire a reținut o situație ce nu este conformă cu realitatea. Astfel L, pentru obținerea autorizației de construire a depus un certificat de soluție emis de Judecătoria Piatra Neamț, executarea de drept, în care se menționează că la data de 23 iunie 2005, prin sentința civilă 2521/2005 s-a dispus admiterea acțiunii L în contradictoriu cu pârâții și și în consecință acea hotărâre a ținut loc de acordul pârâtei în vederea obținerii autorizației de schimbare destinație spațiu. Mai mult se face trimitere la nota de inspecție nr. I - 124/21.02.2007 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții N prin care s-a constatat că la data controlului au fost găsite lucrări de compartimentare a incintei podului clădirii în vederea îndeplinirii cerințelor de siguranță la foc prin realizarea a doi pereți ce creează unitate de incendiu, izolată de restul clădirii în zona încăperilor cu destinația de spațiu producție și comercializare a produselor de patiserie. Se mai arată că spațiul este separat de restul construcțiilor învecinate prin doi pereți de zidărie din cărămidă CO de grosime de 35 cm, având rezistența la foc de min. 4 ore.
Analizând recursul L prin prisma criticilor formulate, această instanță apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de fond aplicând greșit dispozițiile art. 7 al. 3 din Legea 554/2004.
Astfel, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, reținând că în ce privește terții realizarea procedurii prealabile are caracter facultativ. Această interpretare este contrară dispozițiilor art. 7 din Legea 554/2004, text potrivit căruia "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său trebuie să se adreseze autorității emitente în 30 zile, pentru revocarea actului". 3 al art. 7 din lege a reglementat posibilitatea ca și terții să poată introduce plângere prealabilă, însă sintagma "este îndreptățită să introducă plângere" nu duce la concluzia caracterului facultativ al realizării plângerii prealabile.
Potrivit art. 109 al. 2 Cod procedură civilă în cazurile anumee prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se fac numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute de legea specială, respectiv Legea 554/2004 dat fiind faptul că se contestă acte administrative. Reclamanții au calitatea de terți în raport cu actele administrative individuale în discuție, fiind îndreptățiți să introducă plângerea prealabilă potrivit art. 7 al. 3 din Legea 554/2004 din momentul în care a luat la cunoștință de existența actelor.
În speța dedusă judecății se reține că la data formulării acțiunii erau în vigoare dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 într-o formă în care momentul de la care curge termenul de formulare a plângerii prealabile era data emiterii actului.
Ulterior a intrat în vigoare Legea 262/2007 care a modificat art. 7 în sensul că punctul de plecare la calculul termenului în care se formulează plângerea de către terți este momentul luării la cunoștință, dispoziție de altfel favorabilă terților. Aceste dispoziții procedurale devin aplicabile în virtutea prevederilor art. 725 al. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 28 al. l din Legea 554/2004, modificată. Mai mult, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. 7 al. 7 în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept.
Prin urmare, terțul vătămat printr-un act administrativ trebuie să formuleze plângere prealabilă în temeiul art. 7 al. l, 3 în termen de 30 zile de la data când a luat la cunoștință despre existența actului.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că actele contestate au fost depuse de L în dosarul 2405/RC/2005 al Tribunalului Neamț la data de 25.01.2006, alăturat întâmpinării depuse în acel dosar. (filele 122 - 130 dosarul de față, filele 49 - 52 dosar tribunal), aceasta fiind data când reclamanții au luat la cunoștință și de la care curge termenul pentru formularea plângerii prealabile.
Reclamanții s-au adresat primăriei cu adresa înregistrată sub nr. 57987 din 14.12.2006 prin care au solicitat anularea autorizației de construire și funcționare, situație confirmată chiar de reclamanți (fila 41 dosar fond) și de adresa de la fila 30 dosar fond.
În acest context, excepția inadmisibilității invocată de recurenta L apare ca întemeiată având în vedere că dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 instituie pentru reclamanți o obligație imperativă, de a se fi adresat anterior investirii instanței, în termenul prevăzut de lege, autorității emitente a actului administrativ. Plângerea prealabilă administrativă este o procedură obligatorie fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ. Este adevărat că reclamanții s-au adresat autorității emitente însă nu în termenul prevăzut de lege. Astfel, ei au luat cunoștință de autorizație la 25.01.2006 iar plângerea au formulat-o la autoritatea emitentă la 14.12.2006, depășind termenul de 30 zile. Neîndeplinirea în termen a procedurii administrative prealabile are drept cunoștință inadmisibilitatea acțiunii, necesitatea instituirii unui astfel de termen izvorând din considerentele legate de respectarea principiului securității și stabilității raporturilor juridice.
Având în vedere că în ordinea de soluționare a excepțiilor primează zi excepțiile privind legala investire a instanței, excepția inadmisibilității echivalează cu un fine de neprimire, așa încât instanța concluzionând că procedura prealabilă nu a fost realizată în termenul prevăzut de lege, urmează se admite această excepție. Față de această împrejurare, analiza excepției tardivității formulării acțiunii, excepție invocată de aceiași recurentă, apare de prisos.
Cât privește recursurile declarate de Municipiul P N și reclamanții și, se reține că se invocă apărări de fond. Cum însă instanța apreciat ca întemeiată excepția inadmisibilității, urmând a respinge acțiunea ca inadmisibilă, apărările ce vizează fondul cauzei nu mai fost face obiectul analizei instanței de recurs (având în vedere dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă), atâta timp cât cauza urmează a fi soluționată pe excepție.
Pentru cele ce preced, instanța în baza art. 312 cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite recursul formulat de LPN, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite excepția inadmisibilității și pe cale de consecință va respinge acțiunea ca inadmisibilă, urmând a respinge celelalte recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ formulat de recurenta"" P N,împotriva sentinței civile nr. 325 din 29 decembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința nr. 325/19.12.2007 în sensul că admite excepția inadmisibilității și respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Respinge celelalte recursuri contencios administrative promovate de recurenții - reclamanți și precum și recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârât MUNICIPIUL P - PRIN PRIMAR, toți împotriva aceleiași sentințe menționate mai sus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la13 iunie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
25iunie/01 iulie 2008
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Loredana Albescu