Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 458/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 458

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Laura Chimoiu

JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O și pârâta INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI O împotriva sentinței nr.705 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI O, lipsind recurenta reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus întâmpinare cu duplicat pentru comunicare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI O solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul menținerii dispoziției primarului ca legală și temeinică, potrivit concluziilor scrise pe care le depune la dosar.

Cu privire la recursul declarat de Instituția Prefectului Jud. O, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursurilor de față deliberând constată următoarele:

Prin sentința nr. 705 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l s-a admis in parte cererea formulată de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL O si s-a dispus anularea partială a dispozitiei emise de Primarul orașului O nr. 881/05.05.2009, în ceea ce privește funcțiile de demnitate publică, respectiv primar și viceprimar.

S-a reținut că prin dispoziția nr. 881/05.05.2009 emisă de Primarul Orașului O s-a aprobat un spor lunar de dificultate în procent de 50% din salariul de încadrare pentru membrii comisiei privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care sunt salariații primăriei, începând cu data de 05.05.2009 până la finele anului 2009 în baza prevederilor art. II din Legea 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății.

acestei comisii a fost stabilită prin anexa nr. 5 la Ordinul nr. 215/30.08.2005.

Potrivit art. I pct. 4 privind art. V alin. 2 din Legea 263/27.06.2006 privind aprobarea OUG 209/2005, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea Legii 10/2001 și a OUG 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 2 ani, stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului făcându-se anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind restituirea, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

De asemenea, art. II alin 1 din același act normativ dispune că salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea 18/1991 beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 1 an, calculată de la data intrării în vigoare a legii.

Prin OUG 136/2006 s-a dispus completarea legii 263/2006 prin art. 1 introducându-se un nou articol, cu nr. III, potrivit căruia, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, aceste persoane, alese sau numite în funcții ale administrației publice locale sau centrale, beneficiază de un spor de dificultate de până la 50% din indemnizația sau salariul de încadrare.

Art. II din OUG 136/2006 dispune că sporul de dificultate prevăzut la art 1 se asigură din bugetele locale sau centrale și se acordă pe o perioadă de 1 an de la intrarea în vigoare.

S-a constatat astfel că pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică, în speță primarii și viceprimarii, derogarea prevăzută de art III al Legii 263/2006, introdus prin art I al OUG 136/2006 a fost aplicabilă o perioadă de 1 an de la intrarea în vigoare a ordonanței, așa încât acordarea sporului pe o perioadă ce excede celei de 1 an este nelegală.

În plus, în ce privește primarul și viceprimarul localității s-a reținut ca fiind incidente și dispozițiile art 35 din Legea 393/2002 privind Statutul aleșilor locali si art 57 alin 5 din legea 215/2001 ce prohibesc expres acordarea altor sporuri decât cele prevazute de lege acestora, în afara celor care au o reglementare expresă si derogatorie pentru aleșii locali.

Interpretarea dată cu privire la aleșii locali nu poate fi însă extinsă și salariaților instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar a căror situație este reglementată prin art. II alin. 1 din Lgea 263/2006, care în teza a doua prevede că stabilirea salariatilor care beneficiază de acest spor si a cuantumului sporului se face anual de conducătorul instituției în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Prin urmare, așa cum rezulta din interpretarea art. II alin 1 teza a II-a din Legea 263/2006 ce face referire la o acordare anuală a sporului în litigiu, aceasta nu este limitată la termenul de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii 263/2006, singurele condiții pentru acordarea sporului de dificultate fiind acelea ca salariații ce beneficiaza de acest spor să fie stabiliți anual de conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar aceasta sa se facă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Analizându-se coroborat dispozițiile art II alin. 1 din legea 263/2006 instanța a constatat că acestea nu prevăd expres un termen pentru care se acordă sporul de dificultate salariaților instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, singura diferențiere între teza I și teza a II- a acestei dispoziții legale fiind aceea că în primul an de la intrarea în vigoare a legii sporul se acordă prin efectul legii, iar pentru anii ulteriori stabilirea salariaților ce beneficiaza de acest spor si a cuantumului sporului se face anual de conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar aceasta sa se facă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Aceeași concluzie rezulta si din analiza comparativă art. II alin. 1 din Legea 263/2006 cu art. III din Legea 263/2006, introdus prin OUG 136/2006, avându-se în vedere termenele prevazute de acestea.

Din acest punct de vedere nu se poate ajunge la concluzia că sporul de dificultate s-ar acorda salariaților numai până la data de 06.07.2007 ( un an de la intrarea în vigoare a acestei legi), iar pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite până la finele anului 2007 potrivit art II din OUG 136/2006 a cărui sferă de aplicare a fost delimitată mai sus, consecință ce în mod cert nu a fost urmărită de legiuitor la edictarea dispozițiilor legale analizate, cu atât mai mult cu cât în materia sporurilor acordate persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite există norme mult mai restrictive instituite prin art. 35 din Legea 393/2002 si art. 57 alin. 5 din Legea 215/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O și pârâta INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea cererii recurenta reclamantă a arătat că prin Dispoziția nr.881/05.05.2009 a Primarului orașului -O s-a acordat un spor de dificultate în procent de 50%, calculat la salariul de încadrare, pe o perioadă de 1 an, pentru membrii comisiei locale pentru aplicarea Legilor fondului funciar, care sunt și salariații primăriei, începând cu 05.05.2009.

A apreciat sentința pronunțată de Tribunalul Olt ca nelegală și netemeinică, deoarece dispoziția primarului a fost dată cu încălcarea prevederilor art.2 din OUG 136/2006, prin care a fost modificată Legea nr.263/2006, potrivit cu care sporul de dificultate se acordă pe o perioadă de 1 an de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, astfel încât perioada prevăzută de actul normativ este 01.01.2007 - 31.12.2007.

Recurenta a arătat că intimatul pârât Primarul este ordonatorul principal de credite, și-a depășit atribuțiile, fiind obligatorie angajarea cheltuielilor din fondurile publice, doar dacă acestea sunt aprobate potrivit legii de către consiliul local, forul decizional și dacă sunt menționate expres prevederile bugetare și sursele de finanțare.

Recurenta pârâtă a susținut în motivele de recurs a susținut că prevederile legale nu prevăd expres un termen pentru care se acordă sporul de dificultate salariaților instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, singura diferențiere între teza I și teza II din Legea nr. 263/2006, fiind aceea că în primul an de la intrarea în vigoare a legii sporul se acorda prin efectul legii, iar pentru anii ulteriori stabilirea membrilor comisiei ce beneficiază de acest spor și a cuantumului sporului se face anual de conducătorul instituției, iar aceasta să se facă în limita fondurilor alocate salariaților.

În drept, recurenta pârâtă își întemeiază recursul pe disp. art. 304 pct. 7, 9.proc.civ.

Analizându-se recursurile formulate în cauză în raport de motivele invocate, se reține că este fondat însă numai cu privire la primul motiv de recurs, după cum urmează:

În acest sens se reține că termenul de un an invocat de recurentă și prevăzut de art. II din OUG 136/2006 se aplică doar persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite și cărora sporul de dificultate le-a fost acordat prin art. I al acestui act normativ ce a introdus art. III în cuprinsul Legii nr. 263/2006.

Prin urmare este întemeiată concluzia la care ajunge recurentul însă numai cu privire la persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite pentru care sporul de dificultate analizat s-a acordat doar pentru anul 2007.

În același sens cu referire la primarul și viceprimarul localității se rețin ca incidente și dispozițiile art. 35 din 393/2002 privind statutul aleșilor locali și art. 57 alin.5 din 215/2001 ce prohibesc expres acordarea altor sporuri prevăzute de lege acestora, în afara celor care au o reglementare expresă și derogatorie pentru aleșii locali.

Interpretarea dată prin motivele de recurs și justificată așa cum s-a arătat mai sus cu privire la aleșii locali nu poate fi extinsă și la salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar a căror situație este reglementată prin art. II alin. 1 din Legea 263/2006.

Potrivit acestei dispoziții legale, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Prin urmare, așa cum rezultă din interpretarea art. II alin. 1 teza a II-a din Legea 263/2006 ce face referire la o acordare anuală a sporului în litigiu, aceasta nu este limitată la termenul de un an de la data intrării în vigoare a Legii 263/2006, singurele condiții pentru acordarea sporului în litigiu fiind aceea ca salariații care beneficiază de acest drept să fie stabiliți anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare iar acordarea să se facă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Analizându-se coroborat dispozițiile art. II alin. 1 din Legea 263/2006 se constată că dispozițiile art. II alin. 1 din Legea 263/2006 nu prevăd expres un termen pentru care se acordă sporul de dificultate salariaților instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar singura diferențiere dintre teza I a art. II alin. 1 din Legea 263/2006 și teza II a aceleiași dispoziții legale fiind aceea că în primul an de la intrarea în vigoare a legii sporul se acordă prin efectul legii (ope legis), iar pentru anii ulteriori stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului se face de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Aceeași concluzie rezultă și din analiza comparativă a art. II alin. 1 din Legea 263/2006 cu art. III din Legea 263/2006, introdus prin OUG 136/2006 avându-se în vedere termenele prevăzute de acestea.

Din acest punct de vedere dacă s-ar ajunge la că sporul de dificultate s-ar acorda salariaților numai până la 06.07.2007 (un an de la intrarea în vigoare a acestei legi), iar pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite până la finele anului 2007 potrivit art. II din OUG 136/2006 a cărui sferă de aplicare a fost delimitată mai sus, consecință ce în mod cert nu a fost urmărită de legiuitor la edictarea dispozițiilor legale analizate, cu atât mai mult cu cât în materia sporurilor acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite există norme mult mai restrictive instituite prin art. 35 din 393/2002 privind statutul aleșilor locali și art. 57 alin. 5 din 215/2001.

De altfel, și în această materie întâi a fost reglementat sporul de dificultate pentru salariați prin art. II alin. 1 din Legea 263/2006 și numai ulterior, pe cale de excepție s-a acordat acest spor și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite însă numai limitat la termenul de un an prevăzut de art. II din OUG 136/2006.

În consecință în privința salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar nu se poate reține argumentarea recurentei în sensul că sporul în litigiu este limitat la durata de un an de la intrarea în vigoare a Legii 263/2006.

Având în vedere cele menționate mai sus, în temeiul art. 312. Curtea va respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O și pârâta INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI O împotriva sentinței nr.705 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. GC

CB/2 ex./12.04.2010

Jud.fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Laura Chimoiu, Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 458/2010. Curtea de Apel Craiova