Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 476/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 476/2010

Ședința publică de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1889/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUN.C N și SC SA ROMÂNIA, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat.

La data de 18.02.2010 s-a depus la dosar, de către Direcția de Urbanism din cadrul Municipiului C-N o serie de acte. La data de 19.02.2010, recurentul a depus la dosar un script, însoțit de o serie de anexe, precum și un script intitulat precizări.

La data de 23.02, respectiv 24.02.2010, atât OCPI C, cât și Primăria Municipiului C-N au depus la dosar o serie de acte ca răspuns la adresele emise la termenul anterior.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului cu consecința admiterii acțiunii de la fond.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1889/2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul - s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului C-N și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului C-N și SC SA.

În motivarea hotărârii, instanța reține că excepția inadmisibilității nu este admisibilă pentru că reclamantul și-a extins acțiunea și față de beneficiarul actului administrativ, iar pe fond arată că susținerile reclamantului nu sunt fondate pentru că edificarea imobilului propus prin nu afectează gradul de însorire a apartamentului reclamantului existând și ordinul 21/2000 și avizul sanitar 1082/18352/2008.

Amplasarea de acces la subsol nu poate constitui pericol de accidente fiind situată exclusiv pe terenul proprietatea beneficiară, nu există neconcordanță între avizul și referatul 54582/8.07.2008 iar în ce privește numărul de nivele, parcela de 52 mp permite amenajarea ca spațiu și acordul Asociației de proprietari nu este necesar pentru elaborarea -ului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anularea -ului aprobat prin HCL 310/2008 pe str.- nr.113.

În motivarea recursului se arată că prin amplasarea clădirii se încalcă dreptul de proprietate publică al statului pe 48 mp, se încalcă limitele de proprietate a parcelelor, nu se respectă ordinul Ministerului Sănătății 536/1997 și nu există acord al autorității de sănătate publică pentru amenajarea punctului gospodăresc, realizarea etajelor în consolă crează neplăceri pietonilor, iar imobilul cu etajul 3 retras strică arhitectura zonei.

Totodată, nu se respectă prevederile OUG 114/2007 precum și regulamentul de arhitectură a municipiului C-

Intimata SC România SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivarea recursului se susține că proiectul s-a întocmit pentru suprafața de 400 mp iar construcția urmează a fi edificată tot pe suprafața de 400 mp, gradul de însorire al blocului existent nu este afectat fiind depuse avizele necesare, iar distanța dintre imobile este respectată.

Prevederile art.4 din Regulamentul de arhitectură a municipiului C-N sunt doar de recomandare și nu există neconcordanță între referatul Direcției de specialitate și avizul de. Se mai susține că nu poate fi reținută nici obiecțiunea reclamantului cu privire la faptul că nu se va putea amenaja spațiu, nu este necesar acordul vecinilor în acest caz iar construcția propusă respectă prevederile art.48 din Legea 350/2001 privind încadrarea noii construcții în

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Prin avizul nr.82708/9635/24.01.2008 s-a avizat propunerea SC România SRL prezentată prin documentația pentru realizarea unui imobil de locuință cu pe terenul proprietate particulară în suprafață de 400 mp aflat pe amplasamentul situat la intersecția străzilor - și -. S-a prevăzut amplasarea pe parcele prin retragere de 5 de la str.- și 3 la nivelul parterului de la str.- etajele urmând a fi scoase în consolă până la 1 de la limita de proprietate, iar lateral Vest, retragerea urmând a fi de 4,5 cu rampă de acces în subsol, iar posterior de 5. De asemenea, în subsolul extins până lalimitele proprietății, s-a rezolvat garajul colectiv de 10 locuri iar pe teren un loc pentru cele 11 apartamente din imobil. Amenajările comune fiind alei, spațiu de 68, punct gospodăresc, loc de joacă pentru copii având POT de 39,59%,6 /mp înscriindu-se în valorile maxime a cu POT maxim de 80% și de 2ADC/mp/1.

Ulterior s-a emis referatul pentru aprobarea 54582 din 8.07.2008 și avizul de specialitate fiind aprobat Planul urbanistic de detaliu și avizul prin hotărârea Consiliului local al municipiului C-N nr.310 din 15 iulie 2008.

Dreptul de proprietate al pârâtei SC România SRL este înscris în CF 13473 C-N nr.top 3363/2/1 casă, magazie și teren în suprafață de 400 mp.

Suprafața de teren este cea rezultată ca urmare a Decretelor de expropriere 44/1985 și 78/1986 diferența de teren în urma exproprierii imobilelor din zonă fiind înscrisă în CF 9266 C-N sub în care se regăsește alipită de alte parcele și parcela cu nr.top 3363/2/2 corp de proprietate în suprafață totală de 19.170 în proprietatea Statului Român.

Planul de amplasament și de limitare a corpului de proprietate a CF 13473 C-N cu nr.top 3363/2/1 arată o suprafață de teren de 486,39 mp, acesta fiind planul care a stat la baza elaborării planului urbanistic de detaliu. Că este așa, rezultă din memoriu justificativ care a stat la baza planului urbanistic de detaliu în care la pct.3.3 se arată că suprafața totală a parcelei studiate este de 486,39 mp conform ridicării topografice. De asemenea, prin amplasamentul propus dacă lățimea parcelei este de 15,70 depășirea suprafeței în adâncime peste 25,47 mp înseamnă o încălcare a dreptului de proprietate publică.

În ceea ce privește specificarea în aviz și în documentație a suprafeței înscrise în cartea funciară de 400 mp aceasta nu este de natură înlătura posibilitatea încălcării dreptului de proprietate publică atât timp cât planul urbanistic de detaliu se referă la întreaga suprafață de 486,39 mp.

Referitor la schimbarea destinației unui teren amenajat cu titlu de spațiu, este de remarcat că suprafața de 48 mp se află înscrisă în cartea funciară cu destinația de alei și spații verzi și este susceptibilă a fi folosită ca teren de construcție, situație care atrage încălcarea prevederilor art.71 din OUG 114/2007.

De asemenea, se încalcă regulamentul de arhitectură al municipiului C-N privitor la respectarea retragerilor față de limitele de proprietate și cu privire la folosirea parcelelor pentru construcții, act care deși poate fi apreciat de recomandare este menit ca prin aplicarea lui să asigure în municipiul C-N un cadru arhitectural adecvat.

În ceea ce privește rampa de acces la subsol această rampă fiind construită până în apropierea limitei de proprietate este folosit și din spațiul public. Aceasta rezultă și din documentația tehnică care arată clădirea ca fiind încadrată în perimetrul de 8,20 x 18,40 m iar subsolul pe suprafața de 14,70 x 28,50 mp în timp ce depășirea în lungime a suprafeței de 25 mp înseamnă a se intra în domeniul public.

Totodată, art.2 din Ordinul Ministerului Sănătății nr.536/1997 este încălcat deoarece distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, ori în cazul de față aceasta trebuia să fie înălțimea blocului B8 de pe str.- nr.99. Astfel, sunt reale și criticile privitoare la afectarea gradului de însorire a imobilului în care se află și apartamentul reclamantului.

De asemenea, pe suprafața de teren rămasă nu pot fi amplasate spațiul, alei, loc de joacă și punct gospodăresc, deoarece suprafața terenului nu permite acest lucru.

Potrivit art.25 din Legea 350/2001 Consiliul local are atribuții cu privire la activitatea de urbanism urmând a urmării și delimitarea teritoriului intravilan raportat la teritoriul administrativ al localității conform art.48 alin.2 lit.a din același act normativ. Această sarcină nu a fost îndeplinită pentru că așa cum s-a arătat mai sus, s-a permis avizarea unor documentații de natură să încalce domeniul public al municipiului C-

Prevederile art.48 din Legea 350/2001 se elaborează numai pentru reglementarea amănunțită a prevederilor stabilite prin și PUZ și această prevedere nu a fost respectată deoarece planul era menit să stabilească dacă se pot asigura relații funcționale și estetice cu vecinătatea cu consecința conformării construcțiilor și asigurarea tuturor necesităților urbanistice pe zonele adiacente.

Totodată, Regulamentul General de Urbanism a fost încălcat respectiv prev.art.23 privitor la amplasarea față de aliniament. Și de asemenea, prevederile art.32, 34 referitor la aspectul exterior al construcțiilor și la spațiile verzi.

Apreciind că sentința pronunțată de Tribunalul Cluj intră în critica de modificare prev.la art.304 pct.7-9.pr.civ.va admite recursul formulat de reclamantul și va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamant și va anula HCL 310/2008 a Consiliului local al municipiului C-N referitoare la planul urbanistic de detaliu al imobilului situat îns tr.- nr.113T.+etaj retras.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul cu domiciliul în C-N, str.- nr.99, - jud.C, în contradictoriu cu intimații Consiliul local al municipiului C-N, cu sediul în C-N, Calea - nr.1-3 jud.C și SC România SRL cu sediul în C-N,--73 jud.C împotriva sentinței civile 1889/19 iunie 2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamant și va anula HCL 310/2008 a Consiliului local al municipiului C-N referitoare la planul urbanistic de detaliu al imobilului situat în strada.- nr.113, +etaj retras.

Menține dispozițiile privind soluția data excepției de inadmisibilitate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

-

Red./CA

19.03.2010 - 5 ex.

Jud.fond.

Președinte:Monica Diaconescu
Judecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa, Liviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 476/2010. Curtea de Apel Cluj