Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 485/CA/2009
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionel Marius Ionescu
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Marieta
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de reclamanta - TRANS SRL împotriva sentinței nr. 2588/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7.04.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ fiscal înregistrată la ribunalul Hunedoara sub nr-, reclamanta Trans Dac hemat în judecată pârâtul Consiliul Județean H solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună anularea în parte a hotărârii nr. 54/4.04.2008 a Consiliului Județean H, precum și anularea parțială a licitației de atribuire electronică din data de 30.04.2008 a grupelor de trasee din programul de transport aprobat de Consiliul Județean H prin această hotărâre, în sensul de a anula și a dispune reorganizarea licitației cu respectarea integrală a dispozițiilor legale incidente pentru grupele de trasee nr. 10 și 29 din Programul de Transport public județean de persoane prin curse regulate pentru traseele județene pe perioada 1.07.2008 - 30.06.2011.
În motivarea acțiunii se arată că pârâtul a procedat cu totul nelegal și netemeinic la stabilirea și ulterior la organizarea licitației de atribuire a traseelor stabilite având astfel, consecință gravă în activitatea proprie, date fiind neregulile în organizarea și desfășurarea licitației de atribuire a traseelor, precum și nerespectarea de către pârâtă a propriului program de transport public județean de persoane având în vedere că s-au depus toate documentele și actele mijloacelor de transport auto necesare pentru a avea posibilitatea adjudecării licitației de atribuire a grupelor de trasee.
Sintetizând motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în acțiune, aceasta a susținut că HCL 54/2008 este nelegală, întrucât la adoptarea sa nu s-a respectat transparența decizională, afișându-se pe site-ul pârâtului primul proiect în 28.02.2008, însă acesta a suferit modificări esențiale, care nu au mai fost aduse la cunoștința transportatorilor decât în perioada 28.03.2008 - 4.04.2008, încălcându-se prevederile art. 1 al. 4 din 92/2007. S-au încălcat și prevederile art. 21 și 28 din 92/2007 privind perioada minimă de delegare a gestiunii.
Reclamanta consideră că se impunea ca programul de transport să se organizeze pe trasee individuale și nu pe grupe de trasee.
În ce privește licitația de atribuire electronică din 30.04.2008 a grupelor de trasee din Programul de transport aprobat de Consiliul Județean prin 54/2008 pentru grupa de trasee numărul 10, sunt eronate și nu sunt conforme cu Anexa nr. 4 la Hotărârea nr. 54/2008 a Consiliului Județean H, deoarece, conform Programului de transport aprobat de Consiliul Județean H pentru grupa nr. 10 fost nelegal declarat câștigător BV SRL B, din grupa de trasee nr. 10, din Programul de transport nu corespund cu cele din Anexa nr. 4 la Hotărârea nr. 54/2008.
Pentru grupa de trasee nr. 29 fost declarată câștigătoare la licitație BV SRL, datorită neregulilor în organizarea și desfășurarea licitației de atribuire a traseelor, precum și nerespectării propriului program de transport public județean de persoane de către pârâtă.
Pe traseul H - era necesară înscrierea la licitație a unui autobuz cu număr mai mic de 22 de locuri, iar câștigătoarea BV SRL a participat cu un autobuz mai de 22 de locuri pentru a obține un punctaj mai
Prin sentința nr. 2588/CA/2008 Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ a respins acțiunea reclamantei, reținând că din probele administrate în cauză rezultă că la adoptarea hotărârii 54/2008 pârâtul Consiliul Județean Har espectat principiul transparenței decizionale, asigurând publicarea pe pagina de Internet a proiectului de hotărâre încă din 28.02.2008, a publicat un anunț în presa locală cu privire la organizarea unei întâlniri în 12.03.2008 cu operatorii de transport și celelalte persoane interesate, întâlnire care a avut loc conform nr. 2617/2008.
În ce privește atribuirea traseelor, s-a făcut cu respectarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și metodologiei prevăzută în Ordinul 134/2007.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Trans D solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În drept sunt invocate prevederile art. 3041Cod procedură civilă; în motivarea de fapt a recursului reclamanta susține că hotărârea conține prevederi contradictorii întrucât se reține că prin acțiune s-a solicitat anularea parțială a licitației de atribuire electronică pentru grupe de trasee ori, reclamanta a solicitat anularea atribuirii pentru grupele de trasee 10 și 29.
În ce privește 54/2008 reclamanta nu a contestat publicitatea efectuată proiectului inițial al hotărârii, ci a aceluia care cuprindea Programul de transport privind atribuirea pe grupe de trasee, pentru care termenele de publicitate nu au fost respectate.
Totodată instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aceasta atât cu privire la proiectul de hotărâre ce a fost supus publicității, cât și a grupelor de trasee nr. 10 și 29 din programul de transport anexă a 54/2008 care nu corespundea ca și componență grupei de trasee nr. 10 atribuită electronic la data de 30.04.2008.
Hotărârea este dată cu interpretarea greșită a legii, în sensul că 54/2008 a fost dată cu încălcarea art. 44 și 98 din Legea 215/2005, ale Legea 544/2001 și 31 al. 1 și 2 din Constituția României, care garantează liberul acces al persoanei la informațiile publice, cât și a dispozițiilor art. 1 al. 4 din Legea 92/2007 și 2 lit. a,b,c din norma de aplicare a Legii 92/2007.
Recursul a fost legal timbrat cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În recurs reclamanta a depus ca acte noi proiectele 54/2008 publicate la 28.02 și 28.03.2008, iar pârâtul Consiliul Județean a depus corespondența purtată cu, noul program de transport aprobat prin 123/2008, corespondența electronică purtată cu Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale cu privire la introducerea în programul de licitație electronică a grupei de trasee 27.
Prin întâmpinare, intimatul pârât Consiliul Județean H solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța a soluționat corect acțiunea reclamantei, răspunzând tuturor apărărilor acesteia, interpretând corect actele deduse judecății cât și legislația incidentă în cauză.
Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat cele două cereri care fac obiectul acțiunii reclamantei - anularea 54/2008 pentru nerespectarea principiului transparenței decizionale și anularea parțială a hotărârii de atribuire electronică a grupei de trasee 27.
În ce privește primul capăt de cerere reclamanta a susținut că 54/2008 a fost adoptată cu încălcarea art.44 alin.1 din Legea 215/2001 și a art.1 alin.4 din Legea 92/2007.
Articolul 44 alin.1 din Legea 215/2001 reglementează procedura de adoptare a proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local, aplicabilă și celor ale consiliului județean conform art.98 în sensul că acestea nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) și (4).În speță însă este incidentă situația de excepție de la art.39 alin 2, pentru că în cele din urmă proiectul modificat de hotărâre a fost pus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a consiliului județean din 4 04 2008.
Art. 1 alin(4) din Legea 92/2007 consacră principiile care trebuie să guverneze serviciul de transport public local de persoane și de mărfuri organizat de către autoritățile administrației publice locale, pe raza administrativ-teritorială respectivă, printre care și consultarea asociațiilor reprezentative ale operatorilor de transport și/sau ale transportatorilor autorizați, precum și ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale privind transportul public local și modalitățile de funcționare a acestui serviciu
Astfel, în mod corect instanța a reținut că proiectul inițial al hotărârii a fost publicat cu 30 de zile înainte pe Internet, iar la 12.03.2008 au fost consultați operatorii de transport și persoanele interesate, proiectul fiind programat a se adopta în ședința ordinară din 28.03.2008. Mai mult, după data de 28.03.2008, când proiectul a suferit modificări în ce privește modalitatea de atribuire pe grupe de trasee și a capacității de transport, a fost din nou postat pe Internet și a avut loc la 3.04.2008 o nouă consultare cu operatorii de transport, stabilindu-se a fi discutat într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean H.În consecință, nu se poate vorbi de încălcarea principiului transparenței decizionale consacrat de art. 44 cu raportare la art. 39 al. 2 din Legea 215/2001 care se aplică în conformitate cu art. 98 din Legea 215/2001 și hotărârilor adoptate în ședințele extraordinare ale consiliilor județene și nici de nerespectarea prevederilor art. 1 al.4 lit. "p" din Legea 92/2007, întrucât s-a asigurat consultarea operatorilor de transport și cu privire la modificarea proiectului de hotărâre.
Reclamanta nu este de acord cu modalitate de atribuire a traseelor de transport pe grupe, așa cum a fost adoptată de Consiliul Județean prin HCL 54/2008, apreciind că ar fi fost mai eficientă o atribuire a traseelor individuale, însă aceasta reprezintă, până la urmă, voința majoritară a consilierilor județeni, în acord cu prevederile legii. Articolul 37 al. 2 și 3 din Legea 92/2007 permite autorității administrației publice locale să aleagă modalitatea de atribuire a gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru câte un singur traseu.
În consecință 54/2008 este adoptată de pârât cu respectarea prevederilor legale atât sub aspectul consultării operatorilor de transport, a publicării proiectului, a asigurării transparenței decizionale, cât și a alegerii modalității de atribuire a traseelor de transport pe grupe.
Se apreciază că soluția și motivarea instanței de fond cu privire la această cerere din acțiunea reclamantei nu cuprinde motive contradictorii, se fundamentează pe o interpretare corectă a naturii actului dedus judecății ( 54/2008 ) și a legislației de mai sus, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În ce privește al doilea capăt de cerere din acțiunea reclamantei se constată că, deși instanța de fond nu a indicat în motivare expres că analiza hotărârii de atribuire electronică din 30.04.2008 se referă la grupele de trasee 10 și 29, soluția adoptată este corectă, instanța de recurs urmând a substitui motivarea în următorul sens.
Într-adevăr există neconcordanță în ce privește componența grupelor de trasee 10 și 29 între Programul de transport aprobat de Consiliul Județean H prin Hotărârea 54/2008 și cel atribuit electronic câștigătorului acestei grupe de trasee.
Însă o atare deosebire este doar formală și din probele administrate în recurs rezultă că a fost generată de necesitatea de a face distincție între traseul ce va fi executat cu mijloace de transport cu capacitate sub 22 locuri și peste 22 de locuri.
Astfel, în programul de transport grupa de trasee 10 se compune din următoarele trasee:
- traseu 034 - D - - T ( 16 km.)
- traseu 035 - D - ( 12 km.)
- traseu 036 - D - M ( 11 km.)
- traseu 037 - D - ( 12 km.)
În rezultatele atribuirii electronice la grupa de trasee nr. 10 adjudecată de BV SRL componența acestei grupe spune:
- traseu 34 - D - - T ( 16 km.)
- traseu 35 - D - ( 12 km.)
- traseu 37 - D - ( 12 km.)
- traseu 119 - D - ( 12 km.)
Din corespondența purtată între reprezentanții Consiliului Județean și cei ai ( fila 108-111) rezultă că acest traseu 036 trebuit renumerotat pentru că în acel moment nu s-a stabilit o altă modalitate de a face distincție cu privire la capacitatea mijloacelor de transport sub 22 de locuri și peste 22 de locuri.
Prin urmare, modificarea operată este una strict formală care nu se referă la un nou traseu, ci doar la renumerotarea traseului 036 distinct pentru mijloacele de transport sub 22 și peste 22 de locuri în traseul 62 și respectiv 120.
De altfel, Programul de transport aprobat prin HCL 54/2008 a și fost modificat ulterior în concordanță cu noua numerotare prin HCL 123/2008.
În concluzie, soluția instanței de fond privind respingerea cererii de anulare a atribuirii electronice din 30.04.2008 pentru grupele de trasee 10 și 29 este legală și temeinică, iar ca motivare a fost completată cu cele reținute de instanța de recurs, astfel încât nu se mai impune modificarea ei prin prisma prevederilor art. 3041, 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Urmează a se respinge recursul reclamantei ca nefondat, conform art. 312 al. 1 Cod procedură civilă.
Intimatul Consiliul Județean H nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Trans D împotriva sentinței nr. 2588/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.
(continuare decizia nr. 485/CA/2009 pronunțată în dosar nr-)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 Aprilie 2009.
Președinte, - - - - semn. conf. art. 261. Vicepreședintele Curții | Judecător, - - | Judecător, - - semn. conf. art. 261. Vicepreședintele Curții |
Grefier, |
Red.
Dact. /2 ex./16.07.2009
Jud. fond
Președinte:Ionel Marius IonescuJudecători:Ionel Marius Ionescu, Ștefan Făt, Marieta