Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 5191/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5191
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.570 din 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât PRIMARUL COMUNEI și intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.570 din 23 septembrie 2009, Tribunalul Oltaa dmis acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului - Județul O și a anulat dispoziția nr.104 din data de 28.05.2009, emisă de pârâta Instituția Primarului comunei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin art. 31 din legea nr. 188/1999 se reglementează salarizarea funcționarilor publici cu precizarea că aceasta se face conform prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Până în prezent nu a fost adoptată o asemenea lege și anual prin ordonanțe ale Guvernului au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, respectiv OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
In cadrul acestor acte normative au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora prin stabilirea unui procent din salariul de bază. Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit prin nici o lege, astfel încât orice cuantificare a acestora este arbitrară.
S-a apreciat că pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente menționate în lege, ca părți componente ale salariului funcționarului public, este necesar legiferarea, respectiv emiterea unor dispoziții date în aplicarea și în executarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999 R, atribuție ce revine fie legiuitorului printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în această lege.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu are reglementare legală, acordarea acestor drepturi într-un cuantum arbitrar încalcă și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 820/3 iulie 2008, cât și competența instanței de judecată, care nu se poate substitui puterii legislative.
Față de dispozițiile legale enunțate, s-a constatat că dispoziția Primarului comunei nr.104/28.05.2009 este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Primarul comunei, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat în esență, că drepturile solicitate nu fac parte din categoria sporurilor sau premiilor prevăzute de nr.OG6/2007, modificată și completată prin nr.OG9/2008, ci sunt componente ale salariului prevăzute de Legea nr.188/1999.
S-a mai arătat că dreptul la salariu constituie un drept de remunerare a muncii și nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
S-a susținut că în perioada 2004-2006 prevederile referitoare la cele două suplimente au fost suspendate, însă pentru anii 2007-2009 suspendarea nu a mai fost menținută, astfel că se impune acordarea acestor sporuri în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești.
Recurentul pârât a mai arătat că neacordarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici prevăzute de Legea nr.188/199 republicată se circumscrie încălcării art.1 din protocolul 1 și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește cuantumul celor două suplimente, recurentul pârât a arătat că în conformitate cu prevederile nr.OG6/2007 modificată și completată prin nr.OG9/2008, ordonatorul de credite stabilește prin dispoziție cuantumul diferitelor sporuri prevăzute de legile în vigoarea.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția nr.104/28.05.2009, Primarul comunei a aprobat acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, începând cu 01.05.2009 pentru funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Funcționarii publici sunt salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat în dispoziția contestată fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, funcționarii publici la care face referire dispoziția contestată sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că nu s-a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat nelegalitatea Dispoziției nr.104/28.05.2009 emisă de Primarul comunei și în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.570 din 23 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud. -
Tehn.2ex/14 2009
Jud. fond
Președinte:Laura Mariana ChimoiuJudecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Gabriela
