Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5190/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5190
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O împotriva sentinței nr.652 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant SINDICATUL OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O și intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.652 din 14 octombrie 2009, Tribunalul Olta respins acțiunea formulată de SINDICATUL,OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O în numele și pentru membrii de sindicat -, R ( ), ( ), R, R, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 se reglementează salarizarea funcționarilor publici cu precizarea că aceasta se face conform prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Până în prezent nu a fost adoptată o asemenea lege și anual prin ordonanțe ale Guvernului au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, respectiv OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
In cadrul acestor acte normative au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora prin stabilirea unui procent din salariul de bază. Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit prin nici o lege, astfel încât orice cuantificare a acestora este arbitrară.
S-a apreciat că pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente menționate în lege, ca părți componente ale salariului funcționarului public, este necesară legiferarea, respectiv emiterea unor dispoziții date în aplicarea și în executarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 R, atribuție ce revine fie legiuitorului printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în această lege.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu are reglementare legală, acordarea acestor drepturi într-un cuantum arbitrar încalcă și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 820/3 iulie 2008, cât și competența instanței de judecată, care nu se poate substitui puterii legislative.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că dreptul la aceste suplimente este prevăzut de Legea nr.188/1999, fără a exista o condiție de acordare a acestora și constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, astfel că nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
S-a susținut că nepunerea în aplicare a reglementărilor referitoare la cele două suplimente este arbitrară și nelegală, întrucât suspendarea dreptului nu echivalează cu inexistența acestuia.
În ceea ce privește cuantumul de 25% solicitat, s-a arătat că acesta este asimilat sporurilor de audit și de control financiar preventiv.
S-a mai arătat că neacordarea acestor sporuri încalcă prevederile art.44 din Constituție și ale art.1 paragraful 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, dreptul la aceste sporuri salariale putând fi asimilate unui drept de proprietate.
Recurentul reclamant a susținut că neadoptarea legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici nu constituie un impediment în aplicarea dispozițiilor Legii nr.188/1999.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanți în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O împotriva sentinței nr.652 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
Tehn.2ex/ 14 2009
Jud. fond O
Președinte:Laura Mariana ChimoiuJudecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Gabriela
