Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 528/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 528/
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL al Municipiului G împotriva sentinței civile nr.348/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act emis de autorități publice locale".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.348/03.04.2009, Tribunalul Covasnaa admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Județului C în contradictoriu cu Consiliul Local Sf. și, în consecință, a anulat nr.17/29.01.2009 emisă de pârât. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că prin cererea introductivă, reclamantul Prefectul Județului Cas olicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului G, instanței de judecată să anuleze ca nelegală Hotărârea nr.17/29.01.2009 emisă de pârât privind organizarea unui referendum local în vederea consultării cetățenilor din mun. Sg. G, privind înființarea
În cuprinsul acțiunii au fost invocate următoarele motive:
- obiectul referendumului a cărui organizare s-a aprobat, îl reprezintă exprimarea acordului cetățenilor cu privire la înființarea unității administrativ-teritoriale autonome S și apartenența municipiului G la această unitate;
- art 3 alin 3 din Constituția României,prevede că teritoriul țării este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe, prin acțiunea in contencios administrativ intenționându-se crearea unei forme de organizare administrativ-teritorială în afara cadrului trasat de Constituția României, revizuită;
- inaplicabilitatea prevederilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 3/2000, respectiv ale art. 20 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, ce constituie temeiul juridic special al adoptării hotărârii litigioase;
- s-a arătat că art.20 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu toate modificările și completările ulterioare nu poate constitui temeiul juridic special în baza căruia să poată fi adoptată o asemenea hotărâre;
- prin aceasta acțiune se dorește înființarea unei noi unități administrativ teritoriale autonome, " secuiesc", pe limitele teritoriale actuale ale județului C;
- inaplicabilitatea prevederilor legale invocate echivalează cu lipsa temeiului juridic al adoptării Hotărârii cu nr. 7/2009, fapt ce încalcă prevederile art.40 alin.4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, republicată;
- inițiativa fiind nelegală, este nelegală orice implicare a Consiliului local al mun. Sf. G în organizarea unui referendum constând în adoptarea unor hotărâri privind organizarea sau stabilirea datei referendumului.
Din conținutul apărărilor expuse de pârât în întâmpinare, au fost reținute următoarele:
- hotărârea atacată se bazează pe dispozițiile Legii nr. 3/2000, privind organizarea și desfășurarea referendumului precum și ale Legii nr.215/2001
- hotărârea atacată prevede organizarea unui referendum în sensul celor pretinse de Consiliul Legislativ si, chiar dacă referendumul organizat se va solda cu un rezultat pozitiv, participanții la referendum optând pentru modificarea delimitării județelor în cauză, nu se va ajunge la înființarea automată a regiunii autonome al S întrucât, în conformitate cu legislația în vigoare, înființarea regiunii autonome al S, se poate realiza exclusiv prin adoptarea de către Parlamentul României;
- art. 13 alin. 3 din Legea nr. 3/2002 prevede obligativitatea consultării cetățenilor în problemele care privesc delimitarea teritorială ale unității administrativ-teritoriale, înainte ca propunerea legislativă să fie înaintată Parlamentului, spre aprobare; această cerință este prevăzută și în art. 22 Legii nr. 215/2001 fiind invocată și de Consiliul Legislativ al Parlamentului;
- organizarea referendumului local în localitățile interesate reprezintă procedura prealabilă strict necesară pentru a putea include pe agenda de lucru a Parlamentului, proiectul de lege privind înființarea unității administrativ-teritoriale autonome S, urmând ca Parlamentul României să decidă asupra adoptării sau respingerii inițiativei legislative;
- prin organizarea referentului local, Consiliul Local al mun. Sf. G respectă obligația legală de a consulta cetățenii din localitate, aceștia exprimând doar acordul ori opunerea lor la eventuala modificare a limitelor teritoriale ale județului C; proiectul de lege a fost afișat în comună, pentru informarea cetățenilor privind modul în care s-ar modifica limitele administrativ teritoriale ale județului C, în cazul înființării, de către Parlamentul României, a regiunii S;
- Comisia prezidențială, prin Raportul de analiză al regimului Politic și Constituțional din România, a opinat că "în condițiile evoluției politice ce a urmat datei de 1 ianuarie 2007, devenit evident faptul că una din prioritățile reflecției constituționale este identificarea unor modalități care să permită o organizare administrativă mult mai flexibilă și mai inteligentă"; de asemenea comisia a retinut că " regionalizarea reprezintă una dintre soluțiile dezvoltate în spațiul european al ultimelor decenii, ca o alternativă credibilă la două tendințe:statul unitar centralizat și federalizarea si ca " orice efect de regionalizare administrativă este obligatoriu să ia în considerarea dimensiunile care țin de protecția minorităților naționale."
- în raport cu constatările și propunerile Comisiei prezidențiale privitoare la revizuirea Constituției, este de neînțeles contestarea hotărârii prin invocarea scopului strategic al referendumului local; prin acțiunea înaintată se încearcă obstrucționarea inițiativei legislative înaintată în anul 2004 Parlamentului României;
- Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ratificată de către România prin Legea nr.282/2007, în art.7, stabilește că "în ceea ce privește limbile regionale sau minoritare, în zonele în care aceste limbi sunt folosite și în funcție de situația fiecărei limbi, părțile își întemeiază politica, legislația și practica pe următoarele obiective și principii: . b) respectarea ariei geografice a fiecărei limbi regionale sau minoritare, în așa fel încât diviziunile administrative existente ori noi să nu constituie un obstacol pentru promovarea limbi regionale sau minoritare."
-de asemenea, conform art.16 din Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată prin Legea nr.33/1995, "părțile se vor abține să ia măsuri care, modificând proporțiile populației din arii locuite de persoane aparținând minorităților naționale, sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertăților decurgând din principiile înscrise în prezenta convenție-cadru."
- s-au invocat dispozițiile art.5 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr.199/1997, care reglementează protecția limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, potrivit cu care "pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivitățile locale în cauză trebuie să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum, acolo unde legea permite".
Modul de soluționare a cauzei a fost întemeiat pe următoarele considerente:
- obiectul referendumului a cărui organizare s-a dispus prin Hotărârea nr.17/2009 emisă de autoritatea administrativă pârâtă, este înființarea unității administrativ teritoriale " S" prin lege organică și apartenența municipiului G la această regiune;
- din conținutul hotărârii rezultă că noua unitate administrativ-teritorială a cărei înființare se intenționează, este o regiune;
- art.3 alin.3 din Constituția României prevede că teritoriul țării este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe, iar în condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii;
- prin hotărârea ce formează obiectul litigiului se intenționează crearea unei forme de organizare administrativ-teritorială în afara Constituției României, iar în raport de principiul supremației Constituției, înființarea regiunii " S" prin lege organică, se poate realiza numai în condițiile revizuirii legii fundamentale;
- raportat la apărările pârâtului dezvoltate în întâmpinare, potrivit cu care aspectele ce urmează a fi supuse referendumului, privesc organizarea teritoriului țării și că ar fi una de interes național, s-a apreciat ca acestea nu pot fi privite în raport cu dispozițiile art 11 și 12 alin (1) din Legea nr.3/2000, întrucât, în această problemă de interes național, nu pot hotărî locuitorii comunei, orașului Sf. G pentru restul cetățenilor României;
- ca urmare, instanța de fond a constatat că actul administrativ atacat este contrar Constituției României și Legii nr.3/2000 privind organizarea referendumului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Consiliul Local al mun.Sf.G, reprezentat prin primar, care a criticat hotărârea atacată sub aspectul anulării hotărârii emise de acesta. Criticile aduse au fost următoarele:
- instanța de fond a reținut că obiectul referendumului îl reprezintă înființarea unității administrativ-teritoriale " secuiesc" și apartenența municipiului Sf.G la această regiune;
- inițiativa legislativă privind Statutul de autonomie al S, a fost înaintată Parlamentului României în anul 2004, fiind transmisă de Secretarul General al Camerei Deputaților, cu adresa nr. din 01.03.2004, iar această propunere privește organizarea administrativa, redând limitele teritoriului care ar urma să devină S, în urma modificărilor, de către legiuitor, a limitelor teritoriale ale județelor vizate; s-a mai invocat faptul că, referitor la această inițiativă, Consiliul Legislativ a invocat prev.art.20 din Legea nr.215/2001, criticând-o pentru lipsa fundamentării pe o prealabilă consultare a cetățenilor din județele preconizate a face parte din regiunea autonomă;
- urmare a acestei critici, s-a decis să se procedeze la consultarea prealabilă a cetățenilor, iar, în situația în care referendumul va avea rezultat pozitiv, nu se va ajunge automat la înființarea automată a regiunii autonome a S, ci va fi necesară adoptarea unei legi de înființare de către Parlamentul României;
- organizarea referendumului a fost calificată drept procedură prealabilă strict necesară pentru a putea include proiectul de lege privind înființarea unității administrativ-teritoriale autonome secuiesc;
- hotărârea atacată de prefect nu se referă la întregul județ, cu doar la localitatea Sf.G, doar în situația includerii întregului județ în noua organizare administrativ teritorială, referendumul ar trebui organizat de către Consiliul Județean;
- s-au făcut din nou referiri la poziția adoptată față de această situație a unei noi organizări administrativ teritoriale în sensul dorit de pârât, de către Președintele României și de Comisia prezindențială înființată în acest scop:
- au fost amintite din nou dispozițiile tratatelor internaționale menționate și în întâmpinare.
Intimatul reclamant Prefectul Județului Caf ormulat întâmpinare în recurs prin care s-a făcut din nou referire la dispozițiile art.3 din Legea nr 3/2000, art 148 din Constitutie, art 12 din Legea nr 3/2000, art 20 din Legea nr 215/2001, art 3 din Constitutie, art 4 din Carta Europeană, arătându-se că problemele care, potrivit art.148 din Constitutie, nu pot fi suspuse revizuirii, nu pot face obiectul referendumului și că sunt prevăzute în Constitutie sau lege competențele de bază ale autorităților administrației publice locale, prin Statutul de autonomie al S dorindu-se, printre altele, organizarea instituțiilor proprii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozitiilor art.304/1 cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Consiliul Local al municipiului Sf.G a avut în vedere la adoptarea hotărârii atacate, dispozițiile art 13 al 3 si art 14 al 1 din Legea nr 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Aceste dispoziții fac parte din Capitolul III intitulat " local" și are următorul conținut:
Art.13, alin.1) Problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condițiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local.
(2) local se poate organiza in toate satele și localitățile componente ale comunei sau orașului ori numai in unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel județean, acesta se poate desfășura în toate comunele și orașele din județ ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.
(3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabila a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. In acest caz organizarea referendumului este obligatorie.
Art.14 (1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau județene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.
(2) Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unității administrativ-teritoriale respective.
Aceste dispoziții nu pot fi interpretate separat de cele ce reglementează referendumul național, cuprinse de Capitolul II unde, în secțiunea a 3-a sunt prevăzute problemele de interes național care pot fi supuse acestui referendum ce nu poate fi organizat decât în condițiile art.11, potrivit cu care președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național. Aceste probleme sunt strict prevăzute de art.12 potrivit cu care sunt considerate probleme de interes național în sensul art.11 adoptarea unor măsuri privind reforma și strategia economică a țării și adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la regimul general al proprietății publice și private, organizarea administrației publice locale, teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală, organizarea generală a învățământului, structura sistemului național de apărare, organizarea armatei, participarea forțelor armate la unele operațiuni internaționale, încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaționale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani, integrarea României în structurile europene și euroatlantice, regimul general al cultelor.
Ca urmare, potrivit art 12 al 1 lit b din Legea nr 3/2000, problemele privind organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locală au caracter de interes național, neputând fi supuse decât referendumului național.
Pot fi supuse referendumului local proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor, conform art 13 al 3 din Legea nr 3/2000.
Ca urmare, art 2 pct 1 din Hotărârea nr.17/2009 a Consiliului Local al mun.Sf.G nu poate fi adresată populației în cadrul unui referendum local, fiind vorba despre intervievarea populației in legătură cu autonomia locală ce reprezintă o problemă de interes național care nu poate fi supusă decât unui referendum național, conducând la modificarea organizației administrației publice locale astfel cum se reflectă în statutul S, iar modificarea limitelor teritoriale ale județului poate fi obiectul unui referendum local numai în condițiile art.13 al 3 din aceeași lege, respectiv la nivelul întregului județ ale căror limite teritoriale se dorește a se realiza modificări.
Art 20 din Legea nr 215/2001 invocat de Consiliul Local al mun Sf G în partea introductiva a hotărârii atacate nu poate susține justificarea invocării in interes local a modificării limitelor teritoriale ale județului C, întrucât acest text de lege enumeră unitățile administrativ-teritoriale prevăzute de lege și nicidecum schimbări ale acestora din punct de vedere teritorial.
O astfel de modificare a limitelor teritoriale ale unui județ pot face obiectul discuțiilor Consiliului județean și referendumului organizat în întregul județ.
Organizarea regiunilor autonome este o problemă de interes național care presupune reglementarea unui regim general, toate aceste aspecte presupunând organizarea unui referendum național în vederea declanșării procedurii inițiativei legislative.
Ca urmare, prima instanță a arătat în considerentele hotărârii atacate caracterul de procedura prealabilă a referendumului drept condiție a inițiativei legislative, însă a considerat ca o nouă formă de organizare administrativ-teritorială a Constituției nu se poate realiza decât ca urmare a revizuirii Constituției.
Aceste aspecte pot fi luate în discuție ulterior realizării în condițiile legii a unui referendum național sau local, în funcție de probleme luate în discuție, cu atât mai mult cu cât cele privind autonomia teritorială și limitele unităților administrativ teritoriale pot face obiectul unei astfel de intervievări a populației în considerarea scopului urmărit de organizator.
În considerarea celor expuse anterior, Curtea, în baza art 312 al 1 cod procedură civilă si art 20 din Legea nr 554/2004, va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Sf
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Local Sf.G, cu sediul în Sf.G,-, jud.C împotriva sentinței civile nr.348/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - Pentru judecător -
aflată în concediu,
semnează d-na Președinte de instanță,
Grefier,
Pentru grefier -,
aflată în concediu de odihnă,
semnează Grefier-șef secție -.
Red: LB/23.07.2009
Dact: AP/23.07.2009 - 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria