Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 531/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.531
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta " " G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.275/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta " " G, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, intimații Consiliul Local Vânători și Comuna Vânători reprezentat prin Primar - prin consilier juridic, fără delegație la dosar, și intimatul intervenient " " G prin avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, în sensul că recursul este la primul termen, motivat, netimbrat, după care;
Apărătorul recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Întrebate fiind părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei, susține oral motivele de recurs. Precizează că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței în sensul necesității respingerii acțiunii cu toate capetele de cerere ca nefondată, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc.civilă. Arată că singura motivare a instanței nu are nici o legătură cu obiectul litigiului și se referă la faptul că pârâta Consiliul Local Vânători avea conform legii posibilitatea legală de reglementare a activității de transport public local pe raza comunei Vânători. Menționează că la emiterea actelor a căror anulare se solicită nu s-au respectat dispozițiile Legii nr.92/2007 în sensul că prin Hotărârea nr.10/2008 și a actelor subsecvente, s-a depășit în mod nelegal raza comunei Vânători trecându-se în municipiul G, lucru care a condus la suprapunerea totală a traseului județean adjudecat de societatea recurentă cu traseul local efectuat de intervenienta SC "-" Cu privire la nelegalitatea hotărârilor atacate, consideră că aceasta rezultă prin încălcarea dispozițiilor Legii nr.92/2007, lege care la art.10 face distincție între transportul public local și județean. Apreciază că intervenienta trebuia să execute transportul în limita localității Vânători și nu și pe raza localității G, iar la acest moment datorită prelungirii traseului adjudecat de această societate, traseul se suprapune cu cel al reclamantei. Datorită acestui fapt societatea recurentă a înregistrat pierderi mari, dovedite cu actele depuse la dosar. Arată că după pătrunderea microbuzelor intervenientei pe raza municipiului G, cheltuielile societății pe fiecare microbuz sunt mult mai mari decât veniturile obținute, astfel încât aceste microbuze lucrează pe pierdere, nemaiputând fi vorba de vreun profit. Consideră că daunele morale și materiale sunt dovedite cu actele depuse la dosar. Pentru toate considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate și în rejudecare admiterea acțiunii formulate cu toate capetele de cerere. Cu privire la cheltuielile de judecată înțelege să le solicite pe cale separată.
Reprezentantul intimatei, susține oral concluziile scrise. Precizează că motivul de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc.civilă, invocat de recurentă, respectiv faptul că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, solicită a se respinge ca nefondat, întrucât instanța de fond a analizat în mod judicios înscrisurile depuse la dosar și pe cale de consecință a motivat cu rigurozitate - respingerea acțiunii ca nefondată. Referitor la motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9, că hotărârea pronunțată este nelegală, solicită a se respinge ca nefondată, întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în concordanță cu legislația în vigoare la data emiterii celor două hotărâri emise de Consiliul local Vânători. Cu privire la respingerea capetelor de cerere privind pretențiile reclamantei, acestea au fost respinse, ca o consecință a respingerii cererii principale, iar pierderile financiare invocate sunt nedovedite, atât timp cât recurenta nu-și respectă traseul județean atribuit prin neefectuarea a mai mult de 30% din cursele stabilite în caietul de sarcini. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Depune concluzii scrise la dosar.
Apărătorul intervenientei, susține oral concluziile scrise. Arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în concordanță cu legislația în vigoare la data emiterii celor două hotărâri emise de Consiliul local Vânători, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanta " " G, a solicitat obligarea Consiliului Local al Comunei Vânători prin Primar și Comuna Vânători prin primar la depunerea nr.5/7 martie 2008 și nr.10/18 aprilie 2008 precum și orice altă hotărâre ce reglementează activitatea de transport public local pe raza comunei Vânători, județul G, anularea celor două hotărâri și a actelor subsecvente respectiv contract de delegare a gestiunii încheiat cu " - ", licența de traseu și program de transport emise în favoarea acelei societăți precum și obligarea pârâților la plata sumei de 3.000 lei/zi începând cu data de 2 iunie 2008 reprezentând pierderi financiare ale societății prin suprapunerea traseului local peste traseul județean adjudecat de reclamantă și la plata daunelor morale în sumă de 200.000 lei.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr.725/26.02.2009 a respins acțiunea ca nefondată, admițând cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Consiliului Local Vânători formulată de "-" Comuna Vânători.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că paratul Consiliul Local al com. Vânători, jud. Gae mis Hotărârea nr. 5 din 7 martie 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurarea a Serviciului Regulat de transport public local de calatori în comuna Vânători, jud. G, căreia Instituția Prefectului Județului G i-a acordat aviz de legalitate prin adresa nr. 1554 din 19 martie 2008, constatându-se ca actele verificate întrunesc condițiile de legalitate.
Hotărârea menționata a fost făcuta publică prin afișare la sediul administrativ conform procesului-verbal de afișare din 20 martie 2008 și înmânata reprezentantului reclamantei la termenul de judecata din 7 ianuarie 2009.
De asemenea în baza Ordinului Președintelui nr. 201 din 10 aprilie 2008, prin autorizația nr. 0104 din 10 aprilie 2008, pârâta a fost autorizata ca autoritate de autorizare pentru exercitarea atribuțiilor în domeniul serviciilor de transport public local.
Întrucât comuna Vânători este localitate limitrofa Municipiului G, prin adresa nr. 2002 din 11 martie 2008, pârâta a solicitat Consiliului Județului G ca traseul dintre comuna Vânători și Municipiul G sa fie considerat traseu intercomunal, solicitarea fiind avizata favorabil prin adresa nr. 2416 din 24 martie 2008.
Totodată, aceeași pârâta a emis Hotărârea nr. 10 din 18 aprilie 2008 - făcută publică prin afișare la sediul autorității administrative potrivit procesului-verbal de afișare din 24 aprilie 2008 și comunicata reclamantei în timpul soluționării cauzei - prin care a aprobat delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulare pe o perioada de 6 ani.
Prin înscrisul menționat, pârâta a aprobat Regulamentul privind atribuirea în gestiune delegata a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în comuna Vânători, verificata și confirmata sub aspectul îndeplinirii condițiilor de legalitate prin adresa nr. 6 din 21 aprilie 2008 de Instituția Prefectului Județului
Reclamanta are calitatea de transportator autorizat în baza prevederilor Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 109/2005, aprobata prin Legea nr. 102/2006, având licența de transport rutier public emisa de Autoritatea Rutiera Româna seria - nr. - și a adjudecat traseul județean G-Vanatori- la 30 aprilie 2008.
La 26 mai 2008, pârâta a organizat licitație privind atribuirea în gestiune delegata a serviciului public de transport în com. Vânători, jud. G, activitatea fiind atribuita intervenientei - SRL, cu care autoritatea administrativa a încheiat contractul de prestări servicii nr. 5167 din 26 iunie 2008.
Intervenienta are calitatea de operator transport rutier autorizat de Autoritatea Rutiera Română la 2 iunie 2006, conform licenței de transport seria - nr. - și deține licența de execuție valabile de la 23 iunie 2008 pana la 22 iunie 2009.
Drept urmare, pârâta a eliberat intervenientei licența de traseu seria V nr. 001 din 30 iunie 2008, pentru serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate pentru traseul -Vanatori-SC -sat -SC G, dus-întors.
În speța dedusă judecății, susținerile reclamantei din acțiunea introductiva, concluziile scrise și concluziile orale 12 februarie 2009, urmează a fi înlăturate, pârâta respectând la emiterea actelor administrative contestate dispozițiile legale incidente în materie prevăzute de disp. art. 21 al. 1 lit. b și art. 21 al. 2 din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local și art. 8 al. 2 lit. d și art. 23 al. 1, alin. 2 lit. b, alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și a comunicat actele administrative precizate în petitul acțiunii introductive.
Împotriva sentinței a declarat recurs " " G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, instanța de fond făcând o evaluare incorectă a probelor cauzei și a situației de fapt și dând o greșită interpretare a dispozițiilor legale aplicabile.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că hotărârea nu cuprinde o argumentare proprie care să ducă la concluzia că și-a format o anume convingere, respectiv aceea de respingere a acțiunii reclamantei.
Instanța trebuia să constate că se impunea anularea nr.5/7.03.2008 emisă cu încălcarea Legii nr.92/2007 precum și a nr.10/18.04.2008 emisă în aceleași condiții, întrucât reclamanta este transportator autorizat în baza 109/2005 având licență de transport rutier public seria - nr.- eliberată de ARR G, calitate în care a participat la licitația electronică organizată de Consiliul Județean G, adjudecând traseul G-Vânători-.
Prin cele două hotărâri ale Consiliului Local a fost prelungit abuziv traseul local cu traseul județean, fapt ce a cauzat societății pierderi importante, astfel că pârâții urmează a fi obligați la plata sumei de 500.000 lei pentru prejudiciul produs.
Se mai susține că hotărârile Consiliului Local, ce fac obiectul litigiului de față, nu i-au fost comunicate astfel că, nu au putut fi atacate în instanță la timp pentru a se evita paguba produsă societății.
Nelegalitatea actelor administrative rezultă și din adresa nr.-/ 9.04.2009 prin care B, răspunzând solicitărilor reclamantei și făcând cercetări în teren a constatat încălcarea art.4 alin.1 lit.b din Legea nr.92/2007 deoarece prin contractul de delegare a gestiunii, a fost depășită aria administrativ-teritorială a Comunei Vânători.
Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.
Recursul este nefondat.
Recurenta solicită prin cererea de chemare în judecată într-un prim rând, obligarea Consiliului local al Comunei Vânători la depunerea Hotărârii nr.5/7 martie 2008 și nr.10/18 aprilie 2008 și consecutiv anularea acestora pentru motive de nelegalitate și obligarea pârâților la daune materiale și morale.
Recurenta invocă în mod indirect faptul că nu a avut acces la cele două hotărâri, astfel că nu le-a putut ataca pentru a evita pagubele ce i-au fost cauzate, iar din actele dosarului rezultă că au fost afișate la sediul Consiliului Local Vânători conform procesului-verbal din 20 martie 2008 și depuse în dosarul cauzei.
Se precizează că prin nr.5/2008 a fost aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a serviciului regulat de transport public local de călători în comuna Vânători, județul G iar prin nr.10/18 aprilie 2008 a fost aprobat Regulamentul privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în comuna Vânători.
Ambele hotărâri au primit viza de legalitate a Instituției Prefecturii
Cu adresa nr.2002 din 11 martie 2008, Consiliul local Vânători a solicitat Consiliului Județean G ca traseul din comuna Vânători și Municipiul G să fie traseu intercomunal, solicitarea fiind avizată favorabil.
Prin aceeași adresă a fost anunțată întreruperea avizului acordat " " de a mai efectua curse de transport public persoane cu mașini aparținând locuitorilor comunei.
Sub un alt aspect se reține că atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în comuna Vânători a fost făcută către intervenienta "-", fiind singurul ofertant, cu care a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.5167/26.06.2008 și în baza căruia se plătește o redevență trimestrială către Consiliul Local.
Intervenienta potrivit caietului de sarcini și licenței de traseu eliberată de Primăria comunei Vânători efectuează curse regulate de transport public persoane numai pe raza comunei până la intrarea în municipiul
În acest sens intervenienta a încheiat contract de prestări servicii nr.101/27.06.2008 cu "" - societate ci administrează autogara pentru parcarea microbuzelor la unul din persoane până la ora de plecare spre comuna Vânători.
Așa fiind din probele cauzei nu rezultă că cele două trasee se suprapun pe un anumit segment de drum și în niciun caz această chestiune nu poate fi rezolvată prin anularea celor două hotărâri ale Consiliului local care nu conțin altceva decât reglementări de principiu ale activității de transport public de persoane.
Ori acest punct de vedere corect a apreciat instanța că acțiunea reclamantului nu este dovedită sub aspectele discutate și pe cale de consecință a fost respinsă ceea ce atrage respingerea sub toate capetele de cerere inclusiv daunele morale și materiale care nu pot fi acordate în condițiile în care nu a fost admisă anularea Hotărârilor Consiliului Local, reclamantul neputând dovedi vătămarea ce i-a fost cauzată prin emiterea acestora.
Față de cele expuse Curtea în temeiul art.312 Cod proc.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta " " G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.275/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
I re vocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red./02.07.2009
Tehno ZE/02.07.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile