Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 681/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 681/
Ședința publică din 23 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a Municipiului PNî mpotriva sentinței nr. 424/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 16 septembrie 2008, când s-a amânat pronunțarea pentru azi, 23 septembrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. 424/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta "- Gaz" în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local P N și, în consecință, a dispus anularea raportului de inspecție fiscală nr. 7141 d/17.03.2003 și parțial decizia de impunere nr. 2022 E/17.03.2006 emise de Consiliul Local P N - Direcția Taxe și Impozite.
A dispus restituirea sumei de 5.566 lei către reclamantă.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 01.03.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat anularea parțială a actelor administrative fiscale mai sus - amintite, contestând din actele administrativ fiscale suma de 5.566 lei reprezentând taxă aviz branșament pentru racordurile realizate prin ramificarea altor branșamente, motivând că ramificarea altor branșamente nu sunt realizate pe domeniul public pentru a putea fi percepută taxa prevăzută de art. 141 Cod fiscal, lucru care rezultă și din adresa emisă de nr. 836/16.02.2006 anexată acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată de pârât, se arată în continuare în hotărârea atacată, s-a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, în sensul în care doar decizia emisă în soluționarea contestației poate fi atacată, decizie care însă nu a fost emisă și, de asemenea, a invocat și excepția tardivității introducerii acțiunii peste termenul prevăzut de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, de 15 zile, ca și peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 7 din același act normativ. În fine, pârâtul a solicitat și suspendarea judecății cauzei pe temeiul prevăzut de art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
În fapt, reține instanța de fond, ca urmare a raportului de inspecție fiscală cu nr. 7141D/17.03.2006, a fost emisă decizia de impunere nr. 2022/17.03.2006 emisă de pârât prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei totale de 14.401 lei compusă din taxă aviz branșament pe anii 2003 - 2005 în sumă de 7.037 lei, cu penalitățile și dobânzile fiscale aferente.
Deși a formulat contestație împotriva actelor administrativ fiscale, se arată în considerentele hotărârii atacate, la data de 14/04.2006, fiind înregistrată la pârât sub nr. 9994, pârâtul a restituit contestația fără nicio explicație, iar, ulterior, după o nouă înregistrare a contestației, pârâtul a restituit iar contestația, fără a invoca motive concrete.
Instanța de fond a apreciat că aceste restituiri succesive constituie un refuz evident de soluționare a contestației, astfel că reclamanta a fost îndreptățită, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, de a se adresa instanței de judecată.
În ce privește excepțiile invocate, prima instanță a respins această excepții prin încheierea de ședință din 05.10.2007 ( 145 dos. inst. fond), precum și cererea de suspendare invocată de pârât.
În ce privește fondul cauzei, instanța de fond, invocând adresa cu nr. 836/26.02.2006, conform căreia astfel de racorduri ale unei instalații de utilizare la conductele de gaze montate pe casa scării, în condominium, nu poate fi considerată branșament sau racord, reține ca nelegală decizia de impunere. Astfel, prima instanță argumentează că autoritatea publică nu poate institui taxe decât pe serviciile care le prestează sau pe bunurile care îi aparțin. Or, ramificațiile altor branșamente, ramificare realizată pe proprietatea locatarilor din ansamblurile de locuințe, de pe str. - -, mun. P N, halele H1, H2, H3, H4, H5, F2, F3 din cartierul, din - scara B1, B2 str. - -, toate din aceeași localitate, nu intră sub incidența dispozițiilor art. 268 alin. 11 Cod fiscal.
Pe cale de consecință, concluzionează instanța de fond, debitul stabilit în sarcina reclamantei, cu titlu de "taxă branșamente pentru fiecare instalație/beneficiar în cazul ansamblurilor de locuințe" este nelegal, dispunând atât anularea, cât și restituirea sumei încasate nelegal de către pârât pe calea executării silite fiscale.
Față de această hotărârea a declarat, în termen, recurs pârâtul solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanțe. În motivele de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a respins, prin încheierea din 05.10.2007, excepția prematurității, în condițiile în care organul fiscal nu se pronunțase asupra contestației formulate de reclamanta - intimată printr-o decizie administrativă motivată. În ce privește fondul cauzei, pârâtul a solicitat să se constate că reclamanta - intimată nu a solicitat instanței obligarea pârâtului la soluționarea plângerii prealabile (contestației) formulate, astfel că soluționarea pe fond a cauzei nu putea fi făcută de instanță, ci, potrivit art. 179 Cod procedură fiscală de către organul administrativ fiscal emitent și doar decizia dată conform art. 186, potrivit art. 188 Cod procedură fiscală, putea fi atacat în fața instanței. Mai susține că a fost declanșată executarea fiscală, prin emiterea somației cu nr. 21.04.2006, precum și a titlului executoriu cu nr. 2718E/21.04.2006, iar contestația împotriva executării silite a fost respinsă prin sentința nr. 2426/14.06.2006, rămasă definitivă și irevocabilă, nefiind posibilă întoarcerea executării. În final mai precizează că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, nefiind motivată în fapt și în drept.
În apărare a depus sentința civilă nr. 2426/14.06.2006 a Judecătoriei Piatra - N, dos. nr. 3913/2006 ( 7. 10).
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta - intimată a solicitat respingerea recursului formulat ca și menținerea dispozițiilor hotărârii atacate. În ce privește prematuritatea introducerii acțiunii introductive, intimata arată că, în fapt, neprimirea contestației făcute împotriva actelor administrativ fiscale reprezintă un refuz de soluționare a plângerii prealabile. În ce privește fondul cauzei, intimata consideră corectă soluția instanței de fond, aducând aceleași argumente ca și în fața instanței de fond.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din perspectiva principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamanta - intimată a formulat în termen contestație împotriva actelor administrativ fiscale atacate la pârâtul - recurent ( 7 dos. primă instanță), respectiv la data de 14.04.2006. Prin această contestație (în fapt, o plângere prealabilă prevăzută expres de Codul d e procedură fiscală) intimata înțelege să conteste obligațiile fiscale stabilite prin actele administrativ fiscale emise la data de 17.03.2006, și nu stabilirea și sancționarea contravențională, fapte și acte juridice stabilite prin raportul de inspecție fiscală. Faptul că reclamanta a înțeles să parcurgă procedura prealabilă în ce privește actele administrativ fiscale rezultă fără echivoc din cuprinsul contestației menționate.
Prin adresele succesive, aflate la filele 20 și 21 cu nr. 8767/04.04.2006 și 10409/20.04.2006 ambele emise de pârâtul - recurent, recurentul - pârât solicită, fără temei și cu rea - credință, date suplimentare contestatoarei, în speță intimatei - reclamante, cu privire la calitatea de împuternicit a Sucursalei Bai ntimatei. În aceste adrese se face referire, fără legătură cu contestația intimatei, la o prezumtivă "plângere contravențională", când, de fapt, așa cum s-a arătat mai sus, intimata - reclamanta a înțeles să atace nu stabilirea și sancțiunea contravențională, ci însăși obligațiile fiscale impuse de recurentul - pârât. Pe de altă parte, reaua - credință, exprimat expres în refuzul recurentului - pârât de a soluționa contestația formulată în temeiul art. 175 Cod procedură fiscală (în redactarea de la data formulării contestației administrative), rezultă evident din faptul că această contestație nu a fost făcută de Sucursala B, cum greșit menționează în cele două adrese recurentul, ci intimata - reclamantă prin organele sale statutare, lucru ce putea fi verificat de către recurent prin simpla lectură a persoanei ce a înțeles să formuleze contestația, și anume reclamanta - intimată, și nicidecum Sucursala
De altfel, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3026/31.08.2006 a Judecătoriei Piatra N, plângerea contravențională a fost promovată și formulată separat de intimată, împotriva sancțiunii contravenționale, instanța, potrivit acestei hotărâri ( 45 - 49 dos. primă inst.), a admis plângerea contravențională și a dispus anularea procesului verbal de contravenție cu nr. 2023E/16.03.2006.
Prezenta acțiune a fost formulată la data de 01.03.2007, în termenul prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din Legea 554/2004, în sensul în care pot fi identificate motive temeinice potrivit cărora prezenta acțiune introductivă poate fi considerată a fi depusă peste termenul de 6 luni, dar în interiorul termenului de un an, tocmai datorită relei - credințe a recurentului - pârât în soluționarea contestației (plângerii prealabile).
Or, potrivit principiuluinemo auditur propriam turpitudinem allegans,recurentul - pârât nu se poate prevala de propria "turpitudine", în cazul de față de propria culpă ce poate fi caracterizată chiar în sensul relei - credințe, în nesoluționarea contestației (plângerii prealabile) din motive ce nu aveau legătură cu soluționarea acesteia, atunci când invocă prematuritatea acțiunii introductive prin neparcurgerea integrală a procedurii prealabile.
Ca atare, soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții de fond este una corectă, urmând ca acest motiv de recurs să nu fie reținut de instanță și să fie respins ca nefondat și netemeinic.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, legat de fondul cauzei, instanța de recurs reține că litigiul poartă asupra taxării potrivit art. 267 alin. 11 Cod fiscal (în forma redactării la data întocmirii celor două acte administrativ fiscale atacate), în sensul dacă această taxă instituită la nivelul autorităților locale, poate fi impusă acelor branșamente realizate prin ramificarea altor branșamente, adică branșarea unui singur beneficiar, pe fiecare instalație, de la branșamentul inițial la racordul rețelei publice de gaze.
Textul de lege, la data emiterii celor două acte administrativ fiscale, prevedea textual că "Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu se stabilește de consiliul local.".
Rezultă că doar acele branșamente care se realizează direct la rețelele publice de gaze pot fi supuse taxelor locale, și în măsura în care sunt prevăzute prin hotărâri ale autorităților administrativ locale.
Or, în cazul de față este vorba de branșamente individuale la branșamentele inițiale, fapte care nu intră în sfera de cuprindere a art. 267 alin. 11 (în forma inițială prevăzută de legiuitor).
Ca principiu general, prevăzut implicit de dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 lit. h) Cod fiscal, autoritatea administrativ locală, în speță recurentul - pârât, nu poate colecta și, respectiv, institui cu titlu de taxe locale decât acele taxe care sunt prevăzute ca atare de Codul fiscal. Cum branșamentele individuale la branșamentele inițiale la rețelele publice de gaze nu sunt prevăzute de Codul fiscal, este evident că stabilirea și colectarea unor astfel de sume cu titlu de obligații fiscale, chiar dacă recurentul a emis hotărâri în acest sens, sunt nelegale.
Din această perspectivă, nici acest motiv de recurs nu va fi primit.
În ce privește ultimul motiv, legat de restituirea sumei colectate nelegal de către recurent, instanța de asemenea îl găsește nefondat, urmând a-l respinge. Astfel, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes al său, pe lângă solicitarea anulării actelor administrative considerate vătămătoare, poate solicita și repararea pagubei, iar art. 18 alin. 1 și 3 din același act normativ se referă, cu privire la soluțiile pe care le poate da instanța, și la pronunțarea asupra despăgubirilor solicitate privind daunele materiale sau morale.
În cazul de față, intimata - reclamantă a solicitat restituirea sumelor nelegal colectate de recurent, solicitare care este admisibilă din perspectiva textelor mai sus-citate. Faptul că, între timp, recurentul - pârât a recuperat sumele nelegal stabilite pe calea executării silite fiscale nu are nicio relevanță întrucât, din perspectiva solicitării anulării actelor administrativ fiscale, solicitarea de despăgubiri materiale este un accesoriu acestora, astfel că urmează soarta principalului, cu atât mai mult cu cât tocmai colectarea acestor sume nelegal stabilite de recurent s-a efectuat, fie și pe calea executării fiscale. Dacă ar fi acceptată susținerea recurentului, cum că doar pe calea întoarcerii executării silite s-ar putea realiza despăgubirea, ar duce în mod absurd la neaplicarea normelor imperativ prevăzute de o lege organică, și anume de textele mai sus - precizate cu referire la despăgubiri în Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecință, cum alte motive devolutive pentru admiterea recursului instanța nu a identificat, urmează ca recursul formulat de pârât să fie respins pentru rațiunile mai sus - arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a Municipiului P N, cu sediul în P-N,-, -2, județul N, împotriva sentinței comerciale nr. 424/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș -Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul n-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./22.10.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
